o poveste reală

  despre  copii, despre adulți

4 galbeni

Ca și cum ne-am fi înțeles, după ce ne asigurăm că  se poate trece, traversăm strada pe care se înghesuie agresiv bolizii nestruniți. Este oră de vârf. Cu niște luni bune în urmă, aici era un marcaj, l-au spălat ploile și n-a mai fost înnoit, asa că, dacă vrei să ajungi acasă, trebuie să fii cu ochii în patru.

Merge înaintea mea cu vreo doi pași, își dă, totuși, seama că nu este singură. 

Am vrut să păstrez în continuare, distanță între noi, dar ea și-a încetinit pasul, a întors capul și atunci i-am văzut fața plânsă și obosită. Pare încă  tânără, sub 40 de ani. 

 La început, mi-am zis în gând că vorbește singură, n-ar fi prima oară când se întâmplă să aud pe cineva spunându-și câte îi trec prin minte, cu voce tare. 

Curat îmbrăcată, nici orășeancă, nici țărancă, într-o mână duce un fel de geantă-sacoșă, în cealaltă o hârtiuță, un fel de chitanță, femeia vorbește curgător, fără pauze.

-Vin de la liceu - spune fără vreo reținere numele unui colegiu prestigios, secretara mi-a scris aici absențele, zice că o să-l exmatriculeze. 

Aveam 4 galbeni de la mama, 4 mie, 4 sor-mii. Nu m-am ferit de copii, ăla mare este într-a 10-a (- spune numele altui colegiu cunoscut), ăsta mic a intrat cu 8 și 70. Amândoi au fost cuminți  Au învățat bine. 

Stau cu socrii, tac-so e-n Grecia, ne-am împăcat în august, după divorț, pentru ei . Eu -la patron, e bun, chiar azi dimineață mi-a dat înainte de leafă 4 milioane vechi,15 lei abonamentu'meu, 30 ale lor.

 Săptămâna trecută, ala micu n-a mai venit seara. Nici în seara ailaltă. L-am așteptat, am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, n-a venit 3 zile. Am anunțat poliția. Socru-mio nu voia, zicea că-l fac de rușine. Tot căutând buletinu' și certificatu' de naștere, m-a tăiat, așa, un fier la inimă, galbenii de la mama nu mai erau la locul lor. 

N-am spus la nimeni nimic, nici ăluia mare, da' socru-mio a prins el ceva. Am alergat într-un suflet la sor-mea, e învățătoare, aici, în oraș, are și ea copii, mai mici, da se pricepe mai bine, știe cum să-i ia.

- L-ați găsit?, îndrăznesc eu s-o întrerup, văzând cum tot caută în geanta-sacoșă o batistă.

- Da, l-a găsit poliția, acasă la un coleg de clasă.  A amanetat galbenii , s-a dus cu ăla la niște jocuri de noroc,  au pierdut toți banii. Nu voia să mai vină acasă, ce să mai zic de școală, nu fusese mai deloc de la începutul anului. Voia sa plece la muncă, undeva, să aibă banii lui. L-am luat cu binișoru', și eu,  și sor-mea .

- Bine ați făcut, completez eu, mai mult pentru mine, nu știu dacă m-a auzit. 

- Socru-mio zicea că-i trebuie o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, am făcut cum am simțit eu, nici nu l-am atins, m-am împrumutat peste tot să scot galbenii de la amanet, acu' sunt la ultimu'.  Parcă nici nu mă mai trage inima, or fi blestemați, cine mai știe de unde i-o fi avut și mama, că nu mai trăiește.

-Veniți de la școală ? intervin, încercând s-o mai liniștesc...  plânge cu sughițuri.

 În simplitatea ei înțeleaptă, femeia vorbește despre acreala secretarei care i-a descris copilul în cele mai sumbre culori, în sinea mea mă întreb când o fi avut timp o funcționară să-l cunoască atât de bine, numărându-i doar absențele, încât să nu-i ierte nimic, în fața unei mame disperate.

- Dar diriginta?, la ea ați fost?

- N-am găsit-o, n-avea ore, am venit și eu când am scăpat, nu pot pleca de la servici când vreau, patronu' e bun, da, de, tot patron rămâne.  

Domnu'director este pâinea lu' Dumnezeu. Îl cunosc, este un om deosebit, o sfătuiesc să revină, să o caute din nou pe dirigintă. Apropie-l pe copil, nu-l brusca, încearcă să-l înțelegi, vorbește mai mult cu el...

 Cine să-i fie aproape?MAMA, doar ea... parcă i se mai luminează obrazul. Sunt numai copii bogați în școala aia, toți vin cu mașini noi, nu e ca la noi la țara, el face naveta, are bani de-un covrig, nu știu ce-o să fac.

Se oprește.Trebuie sa traverseze. Pe partea opusă, deasupra unei ferestre, scrie cu litere aurii AMANET

- Știți  de ce v-am spus dumneavoastră? Pentru că nu mă cunoașteți și nu vă cunosc, dar prea m-a supărat secretara aia cu părul roșu, vâlvoi... ziceți să-l iau cu binișoru'?

Dau din cap, în timp ce femeia  scoate din geanta -sacoșă o hârtie mototolită, să-și recupereze ultima parte din zestrea de la mama ei...

cânta la muzicuță

  Când   am aflat  eu că există, eram în clasa a  V-a. El era într-a  VI-a.
.  Pe tătăl lui,  domnul  Puiu,  îl știam de  niște ani buni, pentru că era prieten cu tata. Trecea de multe ori pe  la  noi, în drum spre  Podăreni, până unde se întindea  zăvoiul din lunca Argeșului.Era  brigadier silvic.
   Îi purtam  un fel anume de respect, pentru că povestea frumos, pe îndelete.  Era  bucuros  că   îl ascult cu luare-aminte.

Cred  că  citise multe  cărți la  viața lui..
  Pe  fiul  său,Cantemir, cum era   înscris în catalog,  aveam să-l cunosc într-o recreație. Eu eram în clasa a  V-a, el cu un an mai  mare. Diriginta noastră, domnișoara  Coca,  vorbea  cu  noi, un grup de fete.  Misu-  așa  il strigau  colegii-  s-a apropiat, era  un  copil sfios, își tot frământa degetele,  apoi  a prins curaj și  i-a cerut  domnișoarei să-l învoiască   la ora următoare. Avea  zoologie, iar profesoara  era   diriginta  mea.
Ea a insistat  ca  băiatul să-i spună  motivul. Se cam codea el,  eram de față  vreo șase/ șapte fete...
- Trebuie  să  dau mâncare puilor.  Tocmai  i-a scos cloșca.    Dacă moare  vreunul  de foame,  tata mă bate.  Mama nu este acasă.
   Noi l-am privit , fiecare  cam cum a înțeles  situația, unele au  râs, el privea în pământ.  Cred  că  domnișoara  l-a învoit.
O vreme,  îl vedeam, în treacăt, prin pauze,  mereu singuratic .
  Ne-am dus   la licee în orașe   diferite.
Aflasem că tatăl lui  îl voia  preot.Fără să accepte  împotrivire  din partea  lui  Mișu.
  Ne vedeam  vara, pe la ceaiuri.  Cânta   minunat la muzicuță,  rămăsese tot sfios, deși   crescuse mult în înălțime. Era nelipsit de la reuniunile  noastre- liceeni din satele   vecine.  Venea  cu bicicleta.  Când  acordeoniștii, doi   foști colegi de  clasă, oboseau, Mișu  cânta la muzicuță: cu tot sufletul, duios, trist, poate  chiar  tragic.
Nu știu  să  fi avut  vreo „prietenă” specială,   ceva  nu  mergea.   El era mereu   abătut.
S-a dus la  Facultatea de Teologie,  avea un statut  special în acei ani,...
Îmi amintesc  că familia lui a fost invitată la  nunta mea,  eram studenți, el, la  Sibiu, cred.   Nu au venit părinții, a  venit  doar el.
 Când  orchestra  lui  Ciontică, adusă  de la ” Doina Argeșului”, din Pitești, s-a dus la  masă, Mișu  a  cântat  la  muzicuță.
Absolut extraordinar!

 Atingea  notele  cu aceeași pasiune  profundă, ținând ochii întredeschiși.
 Cred  că a  fost ultima  oară când l-am văzut.
Când l-am ascultat.
După  niște ani, când , deja, părinții lui nu mai erau, am aflat   că  Mișu  nu a fost niciodată preot-  a   urmar  Dreptul  și  lucra  în Titu   

Fără să  fi avut o familie.
Au  trecut alți ani.
 Într-o zi, o rudă  mi- a spus că, după  o  grea suferință, sufletul lui  neînțeles  a urcat undeva, sus, în pacea  fără margini.
De câteva ori pe an, când merg în satul meu, trec prin fața casei lui, tot  mai obosită ,  cu pereți  cojiți de ploi, de ninsori. 

Zăvorâtă. 

Acoperite,ferestrele rătăcesc în uitare.Gardul , trist și el.
  Peste drum, o  salcie pletoasă vestește rotirea anotimpurilor...

grea meserie..

motto:dacă părinții tăi n-au avut niciun copil, există șansa ca nici tu  să nu ai..

nu conteaza  cine a zis,  cand a zis..

  Sedință cu părinții,clasa a VII-a .
Un tip tuciuriu, burtos, halat verde- fugise de la serviciu- se așază în ultima bancă.
 Ascultă spasit, fiul lui are note mici, el își rupe o unghie, n-o scapă nici pe a doua.
-Grea meseria de părinte, doamna dirigintă, nicio facultate nu te pregătește pentru ea..//
Era trecut de miezul nopții. Nu-l putem liniști- cum de sunt mai mult de șaizeci de copii din școală, cu medie mai mare decât a lui?
Să mai repetăm schița, ba nu, basmul, ce zici de pastel?
Astea-s vorbele mamei.
Absolventă a Universității de matematică, prosperă femeie de afaceri.
Se întâlnește cu cei doi copii, seara. Sau sâmbăta, când se poate.
O rudă apropiată zice că, de fapt, copilul voia să doarmă, a doua zi era primul mare examen din viața lui..cine să aleagă?
Examenul a mers bine,cu chiu, cu vai, noaptea a reușit să pună pleoapă peste pleoapă câteva ore.
S-a concentrat, hai că n-a fost chiar greu , basmul, știți că mi-ați dat și dumneavoastră lucrare, am făcut bine1
Vineri se afișează rezultatele!
Doamna- mamă trece prin toate stările- de la bucurie la deznădejde. El , de! viitor bărbat, le duce pe toate. //

O prietenă bună mi-a trimis, candva, un material.
L-am citit cu atenție. Poate, zic eu, n-ar fi rău să-l vedeți.
Fără grabă!
Maine se termina vacanta.Viata curge dupa regulile ei.//

Scrisoare către părinți
Părinți din lumea întreagă , nu uitati sa fiti parinti!
  Intrupati in fiecare clipa definitia si insemnatatea omeneasca a cuvantului "parinte" - inglobati dragostea, grija, iubirea, atentia si bucuria in cresterea copilului vostru. Din aceste valori infloreste copilul tau, din ele se hraneste si isi extrage seva necesara pentru a deveni un matur responsabil si capabil.

W. Livingston Larned, autor american, a conceput, intr-un moment de sinceritate, o scrisoare numita "Tata uita", care evoca cele mai pure si sincere sentimente ale unui tata fata de propriul fiu.  Este un moment de reflectie si de "martusire a greselilor spre iertarea pacatelor... de parinte!" Reprezinta o constientizare a greselilor de abordare in cresterea copilului, un indreptar util si practic pentru toti parintii care inca nu isi dau seama ca nu copilul este cauza tuturor problemelor lor. Traim vremuri in care copilul este o copie miniaturala a unui adult: nu are voie sa greseasca, trebuie sa studieze pe rupte, sa fie responsabil, sa munceasca pentru a obtine si sa-si dezvolte cat mai multe abilitati pentru a reusi in viata. In plus, este criticat, judecat si condamnat pentru comportamentele sale nepotrivite de multe ori in stil barbar sau care lasa de dorit. Nu ajuta cu nimic sa ii spui "ai aruncat cu jucaria in mine, acum iei bataie". Fii un indrumar pentru copilul tau, lasandu-l sa se caleasca atat fizic, cat si emotional, indreata-i pasii cand sta sa pice in gol si nu in ultimul rand, iubeste-l orice ar face. Nu uita sa ii spui si sa ii demonstrezi mereu asta si sa il lasi sa se bucure de copilarie.  Incearca sa iti intelegi pruncul in loc sa il acuzi, pedepsesti sau certi, poate e timpul sa il incurajezi si lauzi mai mult in loc sa il critici si sa il inveti in loc sa il judeci ca nu stie - fii mana lui dreapta in incercarea de a-si "scrie" copilaria. Fii pentru el, asa cum spune autorul nostru, un prieten de nadejde atunci cand are nevoie de tine, sufera alaturi de el si fii un parinte adevarat. Nu il trata ca pe un adult si nu iti varsa nervii pe el, atunci cand seful ti-a anuntat reducerea de salariu. Nu are nicio vina. Vorba lui Larned "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult". Musca-ti limba inainte de a tipa, cum indruma autorul, si inceteaza sa il mai tratezi pe ca pe un obiect creat si manipulat de tine. Nu merge niciodata pe premisa "eu te-am facut, eu te omor" si nu incerca sa iti impui punctele de vedere in alegerile lui. Lasa-l sa greseasca, cine nu o face? Lasa-l sa fure mai mult timp pe terenul de joaca, chiar daca pe tine te asteapta un maldar de vase si masina de spalat rufe plina. Lasa copilaria sa se desfasoare in toate formele ei! Nu cele 5 cursuri la care il inscrii, 3 meditatori, o bona si multiplele palme verbale sau fizice cu scop disciplinar iti transforma in timp copilul intr-un adult puternic, sanatos, fericit si de succes. Nu daca il trimiti in Elvetia sau SUA sa invete il vei forma. Ofera-i dragoste si dedica-i timp si oportunitati si vei "coace" cel mai frumos, capabil si reusit produs al vietii tale! Cearta-l parinteste atunci cand merita, iar cand o faci, marturiseste-i dragostea. Educa-l pastrand mereu in manecuta cartea dragostei, a intelegerii si a cuvintelor potrivite! "Tata uita" - W. Livingston Larned "Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta pe obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei. Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura,infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!". Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata! Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri? Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii. "Ce vrei?", m-am rastit. N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat tropaind usor pe scari. Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu, hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desarvarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te naspusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenuncheat acolo, rusinat! E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate acestea daca ti le-as spune cand esti treaz. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult" Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat.  Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei.  Ti-am cerut prea mult, mult prea mult."
p.s. ai ajuns aici? ce spui? 

viața are gust de covrigi

 În plesnet de bici, frigul înțeapă în ascuțimea briciului... Piața acoperită este plină.
Unii vând, alții se uită.
Nu poți să n-o observi, păr bogat, revărsat din belșug peste haina cu glugă cochetă.
Fard discret.
Ai putea crede că obrajii îi sunt colorați de emoție. Cine știe ce gânduri îi trec prin minte...
Vinde covrigi.
Și fumează, în rotocoale albăstrui.
Mă opresc la câțiva pași de colțul ei de masă, nu mă vede.
Buna dimineața!
Tresare. Săru’mâna!
Fumezi?
Uimită, ca și cum i-aș fi descoperit copiuța.
Stinge țigara cu o mișcare iute. Pe marginea tarabei., lângă șirurile de covrigi.
Vă rog să mă scuzați!
Vecinele, colegele ei de muncă, au zâmbete și vorbe pe buze.
Ce vă uitați, dragă, așa? Este doamna dirigintă! Și profesoara mea. De română! 
Covrigii ei sunt tot rotunzi. La fel de înghețati ca toți covrigii  îngrămădiți pe mesele cenușii de beton printre care se strecoară, zgribuliți,câțiva cumpărători. 
Vorbele sunt calde.