La începutul lui decembrie, când se tot spunea că va fi cea mai grea iarnă din ultimii cincizeci de ani, n-am crezut.
În fiecare dimineață, dau fuga în balcon să văd dacă și-a mai deschis sufletul vreo floare- așa simt eu venirea primăverii. Apoi mă uit afară.
Ninge! Ca-n plină iarnă și doar peste două zile vine mărțișorul.
Astăzi voiam să scriu ceva special.Mi-am lăsat deoparte gândurile, pentru că o persoană dragă sufletului meu mi-a trimis o poveste.
Te rog, fă-ți timp, indiferent ce treburi te așteaptă, și citește până la capăt.
Nu doar pentru mine am transcris povestea.
Ascultă!//
”Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac tot mai mult diminețile de sâmbătă. Poate că din cauza liniștii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineții de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva săptămâni, savurând liniștit prima cafea a unei asemenea dimineți de sâmbătă, am deschis radioul.
Ceea ce a urmat a devenit una dintre acele lecții pe care viața ți le dă din când în când.Iată despre ce este vorba.
La radio, rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de către ascultători, crainicul asigurându-i pe aceștia că le este la dispoziție în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineața de sâmbătă, până la prânz.La un moment dat, a intrat în direct un ascultător, care dorea să spună , în direct, oricui vrea să-l asculte, povestea celor 1000 de bile. Mi-a atras atenția!
Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.Iată povestea lui spusă crainicului.
”Se pare că ești foarte tare ocupat cu acest serviciu, la postul de radio- să ai zilnic o emisiune, inclusiv sâmbătă dimineață, nu este ușor. Sunt convins că te plătesc bine, dar cred că este o rușine că te țin departe de familie atâta timp.
Este foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat, ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău și câte altele..
Dă-mi voie să-ți spun ceva, care pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc prioritățile
Este povestea celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineață de sâmbătă, m-am așezat la masă și am făcut puțină aritmetică-
Un om trăiește, în medie, 75 de ani Știu că unii trăiesc mai mult, alții mai puțin, media ,însă, asta este-75 de ani.
Am înmulțit 75 cu 52( numărul de săptămâni dintr-un an) și am obținut 3900, adică numărul zilelor de sâmbătă dintr-o viață.
La acel moment, aveam 55 de ani.Am socotit că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, m-am dus la magazinul de jucării, am cumpărat 1000 de bile colorate, de sticlă, de acelea cu inserție, cu care se joacă copiii. Acasă, le-am pus într-un vas mare, transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă, am scos câte o bilă și am aruncat-o.
Am realizat că observând cum se micșorează numărul bilelor din vas, am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viață.
Nimic nu te motivează și nu te ajută mai mult în a-ți stabili prioritățile, decât simpla imagine a timpului tău, mereu scurgându-se.
Și acum, dă-mi voie să-ți mai spun un singur lucru înainte de a închide și de a merge să-mi trezesc familia pentru micul dejun.În această dimineață, am scos din vas ultima bilă.
Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare și pe cealaltă..pur și simplu mi s-a mai dat puțin timp în plus.Singurul lucru pe care orice om îl va accepta este puțin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine. Îți doresc să ai parte de mai mult timp cu cei dragi!Iar mie îmi doresc să mai fiu pe aici și să ne mai întâlnim la acest post de radio!”
În liniștea care a urmat, ai fi putut auzi până și căderea unui ac pe podea.
Așa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecții pe care ți le dă viața , atunci când te aștepți cel mai puțin.//
Eu vă dăruiesc candoarea florilor mele , care nu se tem de iarnă târzie.
Își deschid petalele, pentru că iubesc VIAȚA.
p.s. ți-ai pierdut timpul, citind?
Eu sigur nu mi-am pierdut vremea citind, după cum nu simt că mi-aş pierde-o vreodată răsfoind paginile blogului tău.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentu această postare.
Când trec pe la tine simt de parcă aş urca pe o trambulină eu nefiind în stare să să zbor.
Foarte interesantă acea pildă, Gina, nu o ştiam. Da, trebuie să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante deşi, stăteam de vorbă cu cineva, la un momenent dat, fiecare amănunt al propriei vieţi are importanţa sa. Este greu să stabileşti o ordine, de multe ori ai vrea să le faci pe toate şi să dai atenţie tuturor. Pe măsură ce trece timpul - şi trece, nu se joacă - îşi face loc şi melancolia în sufletele noastre. Rămân la părerea că viaţa este... inuman de scurtă.
RăspundețiȘtergereUn sfârşit de săptămână cât mai bun îţi doresc!
Incep cu p.s-ul si raspund: Nicidecum!!
RăspundețiȘtergerePovestea o stiam de ceva vreme, dar merita (re)citita. Nu pentru a fi copiata, ci pentru a medita la ea si pentru a porni in cautarea "povestii personale". Caci toate pildele si invataturile stravechi nu se doresc a fi un model, un algoritm pe care sa-l urmam intocmai, ci mai degraba un indemn de a cauta in noi insine si-n lumea ce ne inconjoara, drumul ce ni se potriveste cel mai bine.
Cat priveste florile, mereu te-am admirat ca ti-e casa plina de ele! Caci stiu un lucru: florile nu aleg sa creasca la oricine!...
Lucia,
RăspundețiȘtergereMi-ai creat o imagine pentru care mă simt în zbor!!
Îmi plac diminețile de sâmbătă, de când mă știu. Recunosc- până astăzi , n-am văzut lucrurile în marea lor complexitate.
Vezi, trebuie să fie câte o întâmplare, care să ne deschidă ochii mari, mari !!
Zile frumoase îți doresc!
Cris,
RăspundețiȘtergereAșa o găsesc și eu!
Cred că avem perspective total diferite asupra frumuseții clipelor și asupra vieții, în general, în etapele vieții.
În prima parte, nu prea te gândești că, totuși , viața nu este chiar inepuizabilă. Trăiești! Cu de toate.
Vine apoi o vreme, când conștientizezi- este drept, nu în fiecare clipă, poate nici chiar în fiecare zi că te-ai cam lăsat deoparte. Brusc vrei schimbări.
Sunt bune și frumoase poveștile. Ne aduc în lumea adevărată!
O zi bună!!
Cum să-mi pierd timpul citind ?
RăspundețiȘtergereLectura îmbogăţeşte iar pildele pe care le găsesc întotdeauna pe acest blog, invită serios la reflecţie !
Nu ştiam această poveste; mi se pare foarte interesantă dar, nu cred că aş face aşa ceva.
Mă bucur de viaţă de cînd mă ştiu pe lume şi trăiesc fiecare zi, de parcă ar fi ultima.
Sigur că timpul petrecut cu familia, cu cei dragi este timpul cel mai frumos dar, nici timpul cheltuit pentru binele altora nu mi se pare un timp irosit...
Unde este adevărul ?
Ca de obicei, fiecare dintre noi, are propriul său ADEVĂR. Cred.
Ruxi,
RăspundețiȘtergereCâtă dreptate ai!! Când am citit, chiar așa am gândit- ce mi se potrivește, ce trebuie să schimb, dacă pot, ce mă poate întoarce total cître mine?
Suntem atât de diferiți!!Trăim atât de diferit! Poate că avem cam aceleași tipuri mari de probleme și de bucurii, dar în fața lor reacționăm diferit.
Orice s-ar spune, viața trebuie trăită frumos, mai ales când ai ceva timp de a reflecta.
Florile mele nu țin seama de zile.
Își au un timp al lor.
Din care mie îmi dau clipe și culoare!
O zi frumoasă îți doresc!
Tibi,
RăspundețiȘtergereȘi eu înclin să cred, de multe ori, că fiecare își are propriul adevăr( în chestiunile absolut personale).
Știu și eu cum o fi mai bine, moral vorbind? să fii altruist, să fii generos cu măsură , să te gândești, din când în când, mai mult la tine și la cei foarte apropiați?
Cred că nu există rețete.
Poate că depinde cel mai mult și mai mult de structura sufletească a fiecăruia.
O zi bună !
@ Gina,
RăspundețiȘtergereCu sigurantă eu nu am pierdut timpul mai ales că nu stiam povestea celor 1000 de bile ! Multumesc că mi-ai oferit posibilitatea să aflu de interesantul tău blog. Te voi vizita cu sigurantă mai des că imi plca ce si cum scrii.
O seară linistită alături de cei dragi.
Cu respect, Alioșa.
Am primit si eu mailul... mi-a placut, m-a fermecat povestea si m-a trezit la realitate. :)
RăspundețiȘtergereImbratisari calduroase si ganduri bune!
Gina, nu cunosc povestea si nici nu mi-am pierdut timpul citind-o.pot sa spun ca azi am avut una dintre acele sambete de bucurii, fericire, multumire alaturi de familia mea.
RăspundețiȘtergereAcesta e si motivul pentru care petrec mai putin timp pe blog.
O duminica minunata de sfarsit de iarna!
Primavara e pe aproape, o simt! :)
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereSă zicem că acesta este rostul poveștilor- să circule, să ne deschidă ochii asupra unor lucruri, pe care din cine știe ce motive le-am lăsat să se piardă.
Te mai aștept, cu bucurie!
O seară bună!
DoarEu,
RăspundețiȘtergereContează, cred, de multe ori, momentul în care afli sau ți se întâmplă ceva. Unele lucruri pot părea banele, deși, în esența lor poartă multe învățăminte.
O seară frumoasă!
Gabi,
RăspundețiȘtergereÎți simt strălucirea sâmbetei între cei dragi!
Și dacă la voi vine și primăvara, chiar ai motive de fericire!
Seară lină îți doresc!
PS !
RăspundețiȘtergereAm uitat să spun că mie mi-au plăcut sâmbetele mai ales după perioada când nu mai mergeam la serviciu si am inceput să prind gustul „ weekend-ului ” . După iesirea anticipat-fortată la pensie, sâmbetele mi-au plăcut si mai mult pentru că ,la primele ore ale diminetii ,pe balconul frumos aranjat sorbeam din cafeaua aburindă cu ochii pe strada ce ducea lumea la piată mare a orasului unde se adunau negutătorii din judetele vecine cu fructe si tuică de ARGES si nu numai. Imi făcea o deosebită plăcere să mă amestec prin lumea mereu grăbită si cu ochii după marfă bună dar ieftină si să asist discrte dar atent la tocmeala vânzător-cumpărător de parcă eram de la ANAF-ul celui ce lumea ii spune tot mai mult „ REGINA ” !
cel mai rău este că nu mai apucăm să ne dăm nici măcar nouă înşine prea mult timp!
RăspundețiȘtergereFrumos. :) Am rămas fără cuvinte.
RăspundețiȘtergere@Alioșa,
RăspundețiȘtergereCred că spectacolul străzii este deosebit în zilele aglomerate, de la sfârșitul săptămânii, mai ales dacă îți place să privești acel du-te -vino neîntrerupt.
Negustoria este obicei vechi, frumos presupune multă abilitate, pricepere, istețime.
O zi bună!
Ottilia,
RăspundețiȘtergereAr fi perfectsă avem toți timpul pe care ni-l dorim...astăzi , timpul înseamnă, mai mult decât oricând, din nefericire,bani.
O zi frumoasă!
Costea,
RăspundețiȘtergerePoate de aceea nu trebuie să ne grăbim a deveni bătrâni.
Iar noi iti multumim si pentru flori, si pentru sfaturi si pentru lectia de viata.
RăspundețiȘtergereP.S. Sa nu te sperii, am putin timp la dispozitie si recuperez ce am pierdut :)
Cati,
RăspundețiȘtergereȘtii cum se spune- dar din dar se face dar!
Nu mă sperii, mă bucur!