când omul va fi om, și statul va fi stat. Mihai Eminescu
Vacanțá de iarnă își țese alene mersul . Domnul proaspăt ministru a zis că nu este adeptul schimbărilor. Asta înseamnă că va fi bine? Sau și mai bine?
Cineva, cunoscându-mi meseria, s-a gândit să-mi transmită un gând la început de an.
După ce am citit, m-am gândit că și tu, oricine ai fi - mamă/tată/bunic/ă/mătușă/vecin sau poate chiar elev, vorba autoarei ce-s ăia elevi?, te rog frumos , nu te supăra, că nu este de rău, m-am gândit așadar să împart cu tine bucuria unei lecturi sincere.
Dragă Domnule Trandafir,
Se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor.
Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăţi.
Ce-s alea facultăţi?
Da, chiar mă miram să ştie un simplu învăţător ce-nseamnă facultate.
Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică
ce-s alea credite?
Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare.
Ce-i ăla dosar personal?
Ce-s alea cursuri de formare?
Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema Managementul educaţiei. Se desfăşoară la Universitatea din Petroşani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt şi transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs.
Ce-nseamnă mentor?
Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteţi! Nimic nu ştiţi!
Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, clasa 0.
Ce-i aia clasă pregătitoare?
O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe şcoala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a iniţiat. Vă rog, nu întrebaţi
Ce-i aia formatoare?!
Puteţi să deduceţi. O săptămână, de dimineaţa până seara, am învăţat ce am de făcut. Sau cel puţin aşa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârşire urma să aibă loc pe o platformă.
Ce-i aia platformă?.
V-aş explica, dar ar urma să mă întrebaţi
Ce-i ăla calculator?.
Văzând ce mă aşteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiţii imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă aşteptam să întrebaţi
Ce-s alea module?
Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveţi. E drept că munca îţi era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul Faceţi un eseu, pornind de la definiţia…. Mă mir că nu aţi întrebat
Ce-i ăla eseu?.
Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost aşa. Am înţeles că nu se poate să nu finalizez cursul, aşa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conştiincioşi în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit cadou un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competenţelor, cu implementarea proiectelor şi multe altele despre care nu mă mir că nu aţi auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât şi într-un folder. Bine că n-aţi întrebat
Ce-i ăla folder?,
că nu ştiu cum v-aş fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt şi 31 de teme de reflecţie. Le-am postat şi pe acelea, ce era să fac? Au mai fost şi trei evaluări. Cum
Ce-s alea evaluări?,
nici atât nu ştiţi? Fiecare evaluare se putea da o singură dată şi trebuia obţinut un rezultat de cel puţin 50%. Dacă se întâmpla să-ţi pice internetul, se ducea naibii evaluarea!
Ce-i ăla internet?
Mai bine că nu ştiţi! Am dat şi cele trei evaluări şi am copiat dovezile muncii mele pe un CD.
Ce-i ăla CD?
Mda!...
Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare faţă în faţă, în urma căreia voi primi 30 de credite şi voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul şi voi prezenta un proiect interdisciplinar.
Ce-i ăla proiect disciplinar?
Vai, se spune
in-ter-dis-ci-pli-nar.
Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii. Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus.
Am şi eu o nedumerire. Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii!... Elevi ați spus, domnule Trandafir?
Ce-s ăia elevi?!
P.S. La finalizarea cursului, ni s-au cerut impresiile care să stea la baza unei analize riguroase a evoluţiei clasei pregătitoare. Cum unii colegi s-au bulucit să scrie cât de încântaţi sunt ei de acest curs, nu puteam să nu-mi spun şi eu părerea:
Deşi am, la catedră, ani vechime,
Norocul meu cu draga de reformă,
Că m-am desprins din gloata de prostime,
Aflând şi eu ce-nseamnă o platformă.
Ne-a spus, în vară-a noastră formatoare,
Că pregătirea-aceasta nu-i de formă
Şi că ne-aşteaptă-o specializare,
O viziune nouă, pe platformă.
Când, căutând pe-aici, am prins de veste
Că fiecare are câte-o normă,
Module, cursuri, teme, zeci de teste…
Am evadat urgent de pe platformă
Şi-am exclamat mirată: „Vai de mine!”,
Dar am aflat că munca se transformă
În credite ce îmi vor prinde bine,
De voi trudi, cu râvnă, pe platformă.
Şi-am renunţat la modul meu rebel,
Trecând la atitudinea conformă
Cu un statut de brav învăţăcel,
Făcându-mi datoria pe platformă.
Când noul an şcolar a început,
Eu mă simţeam în clasă-aşa, în formă,
Că, deh, doar nu degeaba am făcut,
La miez de noapte, teme pe platformă.
Când nedormită-n clasă am intrat,
Am dat de nişte puşti, în uniformă…
Aaa! Sunt elevii mei, dar i-am uitat,
De când, buimacă, bântui pe platformă!//
Așa-i că o s-o ducem și mai bine?
Se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor.
Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăţi.
Ce-s alea facultăţi?
Da, chiar mă miram să ştie un simplu învăţător ce-nseamnă facultate.
Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică
ce-s alea credite?
Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare.
Ce-i ăla dosar personal?
Ce-s alea cursuri de formare?
Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema Managementul educaţiei. Se desfăşoară la Universitatea din Petroşani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt şi transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs.
Ce-nseamnă mentor?
Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteţi! Nimic nu ştiţi!
Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, clasa 0.
Ce-i aia clasă pregătitoare?
O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe şcoala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a iniţiat. Vă rog, nu întrebaţi
Ce-i aia formatoare?!
Puteţi să deduceţi. O săptămână, de dimineaţa până seara, am învăţat ce am de făcut. Sau cel puţin aşa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârşire urma să aibă loc pe o platformă.
Ce-i aia platformă?.
V-aş explica, dar ar urma să mă întrebaţi
Ce-i ăla calculator?.
Văzând ce mă aşteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiţii imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă aşteptam să întrebaţi
Ce-s alea module?
Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveţi. E drept că munca îţi era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul Faceţi un eseu, pornind de la definiţia…. Mă mir că nu aţi întrebat
Ce-i ăla eseu?.
Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost aşa. Am înţeles că nu se poate să nu finalizez cursul, aşa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conştiincioşi în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit cadou un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competenţelor, cu implementarea proiectelor şi multe altele despre care nu mă mir că nu aţi auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât şi într-un folder. Bine că n-aţi întrebat
Ce-i ăla folder?,
că nu ştiu cum v-aş fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt şi 31 de teme de reflecţie. Le-am postat şi pe acelea, ce era să fac? Au mai fost şi trei evaluări. Cum
Ce-s alea evaluări?,
nici atât nu ştiţi? Fiecare evaluare se putea da o singură dată şi trebuia obţinut un rezultat de cel puţin 50%. Dacă se întâmpla să-ţi pice internetul, se ducea naibii evaluarea!
Ce-i ăla internet?
Mai bine că nu ştiţi! Am dat şi cele trei evaluări şi am copiat dovezile muncii mele pe un CD.
Ce-i ăla CD?
Mda!...
Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare faţă în faţă, în urma căreia voi primi 30 de credite şi voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul şi voi prezenta un proiect interdisciplinar.
Ce-i ăla proiect disciplinar?
Vai, se spune
in-ter-dis-ci-pli-nar.
Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii. Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus.
Am şi eu o nedumerire. Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii!... Elevi ați spus, domnule Trandafir?
Ce-s ăia elevi?!
P.S. La finalizarea cursului, ni s-au cerut impresiile care să stea la baza unei analize riguroase a evoluţiei clasei pregătitoare. Cum unii colegi s-au bulucit să scrie cât de încântaţi sunt ei de acest curs, nu puteam să nu-mi spun şi eu părerea:
Deşi am, la catedră, ani vechime,
Norocul meu cu draga de reformă,
Că m-am desprins din gloata de prostime,
Aflând şi eu ce-nseamnă o platformă.
Ne-a spus, în vară-a noastră formatoare,
Că pregătirea-aceasta nu-i de formă
Şi că ne-aşteaptă-o specializare,
O viziune nouă, pe platformă.
Când, căutând pe-aici, am prins de veste
Că fiecare are câte-o normă,
Module, cursuri, teme, zeci de teste…
Am evadat urgent de pe platformă
Şi-am exclamat mirată: „Vai de mine!”,
Dar am aflat că munca se transformă
În credite ce îmi vor prinde bine,
De voi trudi, cu râvnă, pe platformă.
Şi-am renunţat la modul meu rebel,
Trecând la atitudinea conformă
Cu un statut de brav învăţăcel,
Făcându-mi datoria pe platformă.
Când noul an şcolar a început,
Eu mă simţeam în clasă-aşa, în formă,
Că, deh, doar nu degeaba am făcut,
La miez de noapte, teme pe platformă.
Când nedormită-n clasă am intrat,
Am dat de nişte puşti, în uniformă…
Aaa! Sunt elevii mei, dar i-am uitat,
De când, buimacă, bântui pe platformă!//
Așa-i că o s-o ducem și mai bine?
Deși textul de proză este, evident, amuzant, nu am reușit să mă veselesc decât în vreo două locuri, pe timul lecturii. Poezia este însă o încântare!
RăspundețiȘtergereMesajul este însă clar: nu știm la ce ne trebuie pregătirea dascălilor, așa cum copiii nu știu la ce le trebuie școala.
Iar asta, poate, se întâmplă pentru că oamenii nu sunt încă oameni, iar statul nu este încă stat, în România zilelor noastre.
Gândindu-mă eu la răspunsul dumneavoastră, mi-a venit , așa, un gând. ce ar spune un alt Poet despre stat?
RăspundețiȘtergereIată ce am aflat:
Statul (după Nichita Stănescu)
Statul român
este mai nou ca statul
în patru labe
care este mai tânăr
decât statul degeaba
statul pe crăci
are alt statut
statul pe banii statului
e cea mai statornică
îndeletnicire
a omului modern.
Doamne, la toate se gandeste Ministerul! Sau imi scapa mie ceva?
RăspundețiȘtergereÎi ”scapă” lui, ministerului, esența: „VIITORUL„, care are numele COPILUL.
RăspundețiȘtergereServus, Gina!
RăspundețiȘtergereRîsu-plînsu; acum, chiar mă bucur că nu am nici copii, nici nepoţi "elevi".
Cred că adevărata problemă este că "sistemul" a fost infestat de nulităţi cu diplomă, nulităţi care fac tot posibilul ca actuala stare de lucruri să se perpetueze; după cum bine vedem, cei cu diplome false sau cu studii întinse pe cîte doi ani pentru unul singur, au ajuns mari mahări în stat.
Şi atunci, de unde oameni?
Eu cred că toți adulții de astăzi și de mai înainte, indiferent că avem sau nu legătură directă cu școala și cu tineretul școlar, purtăm pe umeri datoria față de viitor.
ȘtergereNoi le datorăm altora , celor de dinaintea nostră, faptul că am învățat școală adevărată.
Ar trebui să ținem cu dinții de statutul școlii noastre.
« Dumnezeu când dă, nu dă cu măsură . »
RăspundețiȘtergereDupă grele suferinţe,în primul război, România s-a întregit şi s-a rotunjit. Ţăranii care au dus greul războiului şi familiile orfanilor de război, au fost împroprietăriţi.Dar cea mai importantă, cred că afost reforma în şcoală. Pentru că au rămas mulţi copii, orfani de război, greu de întreţinut, s-a luat măsura să-i trimită în şcoli pedagogice de învăţători pe cheltuiala statului.
Era mare nevoie de învăţători, mulţi au murit în război.Era nevoie de învăţători mai ales în provinciile întregite, văduvite de şcoli româneşti. Era mare nevoie de ştiinţă de carte.
Ţara trebuia refăcută după război. Si ţara s-a refăcut, şi s-a desvoltat, economic, industrial şi cultural.
Şi toate s-au făcut, într-o perioadă scurtă. A fost cea mai bună perioada din istoria ţării.
Dacă greşesc cumva, spuneţi-mi ?
Învăţătorul meu, a venit în aceste împrejurări din vechiul regat, şi a fost un învăţător foarte bun.
Sigur vremurile s-au schimbat. Poate ar trebui să fim înţelegători , cu schimbările care se fac în şcoală. Atunci săream şi peste grădiniţă, direct în şcoala primară. Începeam cu tăbliţă şi foloseam condeiul, astăzi sunt « tablete » şi se foloseşte degetul.
Aşa că, "domnule Trandafir" treceţi la « cursuri de formare" (poate şi la "New Age"). Dar, să ştiţi, copiii sunt mereu aceiaşi dintotdeauna.
„Şi toate s-au făcut, într-o perioadă scurtă. A fost cea mai bună perioada din istoria ţării.
ȘtergereDacă greşesc cumva, spuneţi-mi ?„
Cum aș putea să vă contrazic? Chiar vă împărtășesc opiniile!
Toți am fost copii.
Atunci, toate erau limpezi: școala, caietul, catedra, cărțile, caietul de curat, maculatorul, tocul, călimara, figura învățătorului. Sau a învățătoarei.
Mergeam la școală cu drag.
Asta mi s-a întâmplat mie. Și cred că generații întregi s-au bucurat de „lumină„!
Niciodată nu mi-am pus întrebarea: ce salariu are doamna învățătoare..de ce? pentru că era figura cea mai importantă din sat, mereu elegantă, îi știu și gospodăria, din serile când mergeam cu colindul.
Și nu puneam deloc la îndoială „poziția socială „a învățătorului, fratele preotului, pentru că părinții mei se purtau sfios , protocolar cu ei.
Învățătorul meu(m-a învățat carte și soția dumnealui) fusese și învățătorul tatălui meu..Și al fraților săi.
Lucrurile s-au schimbat, lumea a evoluat, dar, așa cum spuneți, copilul rămâne copil, este curios, are nedumeriri, pune întrebări.
Trebuie să fie „tratat ”mereu ca un copil, nicidecum altfel.
Manualele actuale nu sunt bine gândite. La niciunul dintre obiecte. Ele nu se adresează sufletului și capacității de înțelegere, este ca și cum, copilul ar trebui să vină pe lume cu o anume ordine în gândire, acțiune etc.
Ajungem la învățători/profesori/directori..
Niciodată nu cred că salariile lor au fost ”bogate„.
Chestiunea este că nu acesta ar fi marele motiv pentru care învățământul nu are calitate.
Când spun asta, mă refer la ceea ce spune autoarea gândurilor de mai sus:există o împovărare absolut inutilă cu multe, extrem de multe„lucrări„ fără vreo reprezentativitate..ele obosesc, plictisesc, rup din plăcerea dascălului de a-și face meseria.
Știți ce aș mai spune- statele avansate au investit mult în educație.
Copiii sunt viitorul unei nații!
Cred în copii!
În primul rând LA MULŢI ANI, Gina, Bunul Dumnezeu să binecuvânteze casa voastră, cu multe haruri şi daruri, în 2013.
RăspundețiȘtergereÎn al doilea rând, articolul este "plin de adevăr dureros" pentru că startul a fost dat greşit imediat după Revoluţie, după părerea mea! Cu toate acestea, cred că fiecare dintre noi este responsabil pentru generaţia viitoare, de aceea trebuie să facem tot ce putem, atât in familie, cât şi la şcoală, pentru a promova adevăratele valori.
Marycix,
ȘtergereSă ne fie anul frumos și bogat tuturor!
Da, noi care cunoaștem realitatea școlii știm și cum a fost școala în vremea copilăriei noastre, știm cum ne-am ales profesia, dăruindu-ne tot elenul, multă pasiune și dragoste pentru copii.
Da, total de acord cu tine- școala nu este ceva „paralel „ cu familia, ea este a comunității.
Asta presupune totală implicare materială și de educație a părinților, alături de școală!
Se strang toti intr-o hora a unirii....Isi dau mana unul cu altul si purced la accesarea de fonduri europene. Si unul faca curs de managementul culturii, altul de psihoetc, altul de nu stiu ce. Unirea mainilor face ca ministerul sa considere aceste cursuri, cursulete si mai stiu eu ce ca importante in cariera unui dascal.
RăspundețiȘtergereEu sunt curios cine a accesat fonduri si a organizat aceste ,, barbi,,. Cei din spate. Totul are o legatura cu indobitocirea natiunii cu stergerea amprentei nationale si culturale. Prosteste-i si ii conduci mai usor.
Mai sunt multe de spus.
Imi place comentariul lui Simion.
O seara placuta.
Sigur că se pierd sume imense în toată această fabrică de ”hârțogăraie„, se plătesc sune considerabile unor personaje, devenite ”formatoare„, se face risipă de timp și de energie..
ȘtergerePerdanții reali sunt copiii.
Adică viitorul nației.
Sper să afle domnul Simion că îi împărtășești gândurile!
Chiar asa,ar intelege Domnu' Trandafir toate aceste "minuni"?Poate nici nu l-ar interesa prea mult,asa cum nici pe vremea lui nu-l interesa "conducerea" ci cum sa-i conduca pe acei baieti saraci,simpli,unii mai dezghetati decat altii exact spre ce trebuia:pe unii spre carte,pe altii spre munca.
RăspundețiȘtergereMesajul acestei doamne care nu mai e nici invatatoare ,desi asta si-a dorit sa fie,este cat se poate de adevarat.Ne chinuim sa facem fata mult prea multor cerinte care n-au nici in clin nici in maneca cu ELEVUL.N-o sa reusim.Daca faci bine un lucru,il neglijezi pe celalalt.Unul e in favoarea ta si defavoarea elevului,altul e in favoarea elevului si in defavoarea ta.Niciodata nu castigi,ci numai pierzi.:(
Si eu ma "lupt" cu aceleasi "minuni".Le fac fata cu greu,deoarece intotdeauna simt ca trebuie sa las la o parte treburi esentiale,importante.Imi sacrific si sambetele si duminicile.De multe ori ma intreb daca are rost,apoi cand aud in stanga si in dreapta mea cate credite,cursuri,calificari fac unele/unii,ma ingrozesc.Ma simt mica.
Apoi ma intorc la munca mea,la familia mea.Nu am eu chiar toate diplomele,creditele,calificarile altora(mai fac si eu cate ceva sa nu raman chiar in urma cu totului:),dar am ochisorii elevilor plini de entuziasm sa mai facem ceva,amintirile activitatile facute in beneficul copilului,dar cel mai mult poate am recunostinta pe care o vad pe fata fostilor elevi,a elevilor,a parintilor si chiar a directorilor.
Nu sunt eu renumita si super cunoscuta din prisma dosarelor sau a kg de hartie depuse la inspectorat,dar ma cunoaste lumea datorita activitatii depuse in munca cu elevul.Poate ca daca as avea nevoie de un concurs de dosare as avea de pierdut in fata altor dascali.Eu am strictul necesar,dar nici nu aspir la nu stiu ce posturi.
Mai am jumatate din drum pana la pensie si sper c-o sa pot ramane dascal,sa ard si sa luminez calea multor generatii,sa pot face ceea ce-mi place sa fac cel mai mult asa cum am invatat.
Poezioara e super!
Randurile sunt adevarate.
Mai exista Domnu' Trandafir.
Poate reusim sa facem din scoala scoala!
Seara frumoasa iti doresc,ca mie mi-ai facut prin aceasta postare.:)
„Si eu ma "lupt" cu aceleasi "minuni".Le fac fata cu greu,deoarece intotdeauna simt ca trebuie sa las la o parte treburi esentiale,importante.Imi sacrific si sambetele si duminicile.De multe ori ma intreb daca are rost,apoi cand aud in stanga si in dreapta mea cate credite,cursuri,calificari fac unele/unii,ma ingrozesc.Ma simt mica.„
RăspundețiȘtergereTe înțeleg atât de bine, Angi!
Am dăruit școlii și copiilor mult din viața mea, din timpul liber.
Am făcut-o cu mare plăcere!
Sunt convins , te-am citit de atâtea ori, știu cât de dedicată ești meseriei tale! Și ca tine, mulți alții.
De aceea, am încredere în școală!
Și în viitorul ei!
"Atunci, toate erau limpezi: școala, caietul, catedra, cărțile, caietul de curat, maculatorul, tocul, călimara, figura învățătorului. Sau a învățătoarei.
RăspundețiȘtergereMergeam la școală cu drag." Aveti dreptate, asa era. Treaba s-a imputit cam din 1980. Din 1994 a luat-o razna rau de tot. Acum suntem intr-o situatie paradoxala: scoala distruge scoala. Profesorii sunt obligati sa faca foarte multe activitati care au fost, de altfel, descrise mai sus si servesc actului de educatie precum o frectie cu spirt la un picior de lemn, ne procopsim cu promotii de analfabeti si semidocti pe banda rulanta si uite-asa mergem inainte... unde?
"Atunci, toate erau limpezi", acum doar nasterea si moartea...
Vă contrazic.
ȘtergereAsta,grație meseriei. În anii 80, eu și generația mea de colegi tocmai ne luam zborul! Aveam aripile larg deschise: Și rezultatul muncii noastre sunt tocmai adevărații specialiști, de aici sau care lucrează altundeva.
Se întâmplă ca această „sufocare „ cu hârtii inutile să se fi produs în ultimii15 ani.
Și tot continuă..
Chestiunea dureroasă este că dialogul nostru rămâne doar la acest nivel.
De vorbe.
E posibil sa gresesc. Mie asa mi s-a parut. Avand in vedere ca prin '82 aveam un copil la o scoala care incepea, din anume puncte de vedere sa nu mai semene cu ceea ce facusem eu *ma refer la implicarea celor doi "tovarasi" in viata soimilor patriei si a pionierilor, etc, etc., treptele de liceu si multe altele. Dar pot spune cinstit ca valul de cadre didactice (si nu numai) din perioada '76-86', au "zburat", cum spuneti dv. iar copii chiar faceau carte. Si nu numai copii...
RăspundețiȘtergereCat despre finalitatea dialogului, cred ca acesta trebuie purtat nu doar pe blog dar si in strada.
Nu trebuie să amestecăm educația cu instrucția, zic eu.
ȘtergereAveți dreptate, în privința „înregimentării„ copiilor în „șoimi„, pionieri„, uteciști.
Instrucția, însă, cartea, dacă vreți, își avea un loc bine statuat.
”Treptele„ au avut un rol important în selectarea copiilor. Ce le puteți reproșa?
Mi-a placut postarea.Adevarul este ca sistemul de invatamant are niste probleme ''de sanatate''. Excesiv de incarcat, pentru elevi si profesori si elevi deopotriva. Confuz si instabil, schimbat cu fiecare ministru care nu stie cum sa isi lase amprenta altfel decat schimband regulile. Eu cred totusi ca sistemul vechi, dinainte de '89 era cel mai bun. Am ajuns sa vad generatii intregi de absolventi de facultate iesind din scoala, nestiutori.
RăspundețiȘtergereAi pus degetul pe rană, Gabriela! școala este un pacient „tratat„ băbește. La întâmplare.
ȘtergereCunosc școala. Din interior. Cu multele lucruri bune, dar și cu tot atât de multele bâjbâieli din ultimii ani.
Știi care este chestiunea? când am dat eu admiterea la facultatea, concuram 14 candidați pe un loc. Știam carte toți.
Astăzi, la Filologie, ca și la alte facultăți pedagogice, intră cine nu poate să-și aleagă altă meserie.
Și de aici, bulgărele se rostogolește..