„toate-s vechi și nouă toate...„

 (  poți zice  că  este o poveste  reală pentru prieteni, reală este!)

Ce urmează să spun  nu este  ceva auzit de la  cineva, care a auzit el de la  nu știu cine.

 Este ceva  real, trăit/ văzut, este drept, cu niște ani, în urmă.

  Nu este ceva spectaculos, este, însă, constat, ceva tipic  românesc.

Era necesară ocuparea  postului de  director adjunct, pentru că  expirase mandatul  persoanei care  îl ocupase. 

 Bun. 

  S-a analizat componența tuturor catedrelor, adică   trebuia  ca  persoana ce urma să fie ”promovată” să fie  de la catedra care ar fi  fost, în următorii patru ani,în restrângere de activitate. 

 S-a  convenit un nume.

 Dosar, acte  etc.

 Inspectoratul  a analizat dosarul și a constatat  că respectiva persoană  nu putea ocupa  postul cu pricina, pentru că urma să se pensioneze  peste  doi ani.

  Altă ședință, alt nume.

  Stupoare pentru cine avea  cât de cât cunoștință cam  cum ar trebui să fii  ocupantul  unui  astfel de ”job” într-o  mare unitate  de învățământ performantă,situată între  primele  pe  județ.

  Eeei,  a început anul școlar, persoana în cestiune era  tot „mai importantă”, curtată  de  x și de y, nu-ți imagina vreo  treabă amoroasă. 

Slujbași...

Nu știu câtă lume observase că atunci când, la  vreo ședință, trebuia să ”vorbească”,  spunea, de fiecare dată, aceleași fraze.

   Am organizat o activitate serioasă, cu  diriginții claselor mari. 

Fără elevi.

Se întâmplau tot felul de  situații, agresivitatea între elevi căpăta  forme grave, așadar, noi, educatorii, eram chemați să găsim  cele mai potrivite  metode pentru a redresa  situația.

 S-a  vorbit atât cât se putea.  Cu exemple, analize etc.

  În încheiere, a  vorbit  persoana care ocupa funcția de director adjunct.

”A fost o  activitate interesantă, elevii și-au însușit  multe cunoștințe ”etc.

  Stupoare!

  În sală  nu fusese  nici urmă de elev.

Au  trecut  niște ani.

Și vor mai trece...

p.s.În imagine este un lac pe malul căruia m- am oprit cu niște ani în urmă. Undeva, în Cehia.Părea ceva uitat de timp. Gândindu- mă la ce ni se întâmplă, mi- au venit în minte întâmplarea de la o lecție de dirigenție fără elevi și o barcă învechită, cu spărturi, prin care apa o trage în jos.

Către mâl.

Dacă tot mă întreabă fb

 la ce mă gândesc.

la al nostru Întâi de mai
(răspund eu.)

Dacă , și numai dacă, Dumnezeu sau altcineva și mai tare ar fi pus o vorbă bună undeva, astfel încât vreuna dintre cunoștințele mele să primească un job ( sună mai cool decât dregătorie) prin Ministerul Învățământului, ( eu zic așa cum se spunea pe vremea mea) aș fi putut să știu cu exactitate câți elevi din școlile noastre sunt , în acest Întâi de mai, aproape de finalul clasei a V-a.
La ce ar folosi asta?
( s-ar întreba unii.)
Răspunsul meu ar fi că toți copiii care ar promova clasa, cu cel puțin nota 5, ar putea avea șansa , cred eu, fără să se teamă atunci când sunt chemați la tablă de către un profesor , de către director, inspector etc., să ocupe câte un înalt fotoliu prin nu știu ce dregătorie de STAT.

Adică , dacă ar ști cât-de-cât din materia testului pentru luna care tocmai începe , ar putea să fie siguri, că la câtă carte știu, s-ar bate, în săbiile științei de carte, cu oricare dintre adulții-înalți-dregători, contemporani cu ei, micuții, de nici 12 ani împliniți.
Drept care, mai jos, vezi  temele pentru verificarea de după trei/ patru luni de la începerea clasei a V-a.
Cu observația că, din septembrie până în martie, elevii aceștia au mai trecut prin sita a cinci / șase asemenea teste .

-genul epic

- textul narativ, timp spațiu, acțiune, personaje literare

-semnificația textului
- text multimodal
-comparația
-pronumele personale și de politețe
-adjectivul( propriu-zis, provenit din alte părți de vorbire)
- gradele de comparație
- descrierea unei persoane
-autoportretul .
 Tu ce spui?

la răscruce, în doi

Când am primit   de la fosta mea colegă de liceu mănunchiul de sfaturi extrase dintr-un manual  conceput  în 1955, avându-le  drept  destinatare pe  proaspăt căsătoritele doamne sau pe  aspirantele la titlul de femeie la casa ei, recunosc, n-am  reflectat deloc asupra celor scrise acolo.

 Am citit, m-am distrat, pentru câteva clipe le-am avut în fața ochilor pe  tinerele cu panglicuțe în cosițe, ținând două degete în dreptul buzelor, semn că  ai lor  micuți  dolofani să se retragă  în pătuțuri, că vine tata, dacă aș deschide o paranteză, aș putea zice vezi tu pe dracu, hai, recunoaște că nu-ți este deloc străină expresia..

Astăzi, acum, în clipa asta, chiar mă gândesc la ce am citit în manualul cu pricina.

 Fetele de  măritat, orășence sau  țărănci, învățate sau fără școală, veneau cu  cinstea și  cu zestrea. 

Ca  o compensație, cumva, pentru ce urma să se întâmple.

 Soția era sortită să rămână acasă,  să facă și să crească copii, gătea, spăla, primenea..unele, cele bogate, aveau ajutoare, așa că își puteau permite să aloce timp  zilnic  pentru a se păstra frumoase și proaspete pentru când venea EL acasă, obosit, de la  muncă.

Pentru el, așadar.

 El aducea banii.

Femeia, vorba lui Tibi, era, într-un fel, sclava.

 Lipseau lanțurile.

Citeam pe undeva, parcă Rousseau zice  că ne naștem liberi, dar toată viața purtăm lanțuri..

Revin  la tânăra  de atunci  și o  văd- toată ziua face aceleași treburi pentru casă, dar nu uită să  se dichisească. 

De ce? Pentru el! 
Să se simtă el bine, când vine, el poate fi un pic mai frumos decât dracu, zicea bunica, mă rog, nu este regulă..ea- obiect decorativ vorbitor, și uite așa  trecea viața.//

Astăzi, 2012, la  mai bine de juma de secol.

 Multe s-au schimbat, multe au rămas.

 Zestrea există,  o aduce el- casă, mașină, cont, poziție socială. Să fie băiat bun, zic părinții, să fie sexi, zice ea, și , neapărat să aibă cont.
 Unele sunt mai puțin pretențioase, nu contează vârsta,  nici înălțimea, nici  circumferința.. important este contul.

Fetele  se aduc pe ele, serviciul se numește job, în multe cazuri , cei doi sunt foști  colegi de facultate/serviciu etc.  Nu este obligatoriu certificatul de căsătorie, biletul vacii îi spune cineva, există căsătorie de probă, cred că este cea mai adevărată .

Dacă ambii lucrează, ceea ce îi unește  ar fi cariera,  stresul,  creditele, dacă  n-a venit și contribuția parentală. 

 Ziua- muncă, trafic, el , mașină, ea , mașină, colegi, competențe, euri, masa la restaurant cu  gașca de la serviciu,  casa este locul unde vin să facă duș, să se schimbe, vorbe, facturi, telefoane, unde este încărcătorul, una alta, serile  sunt tot mai scurte și cam la fel-politică, pe ecranul televizorului tot mai multe fete dezbrăcate, este criză mondială,  francezii au ieșit din casele lor , 80% s-au dus la vot,  somnul, deșteptătorul, tocmai când somnul este mai dulce, ziua următoare,  mașina pornește mai greu, se mai naște câte un copil,  bonă, pamperși, grădiniță particulară, prin bucătărie  doamna trece rar- totul  se ia de pe raft,  în locul panglicuțelor, se merge la sală, bronz artificial,  sâni artificiali..

Și atunci, ca și acum, există reguli, viața adevărată  este dincolo de ele, fiecare  ființă, fiecare familie își  duce propriul drum.

În linii, coclauri, poteci,  direcții  mereu schimbate..

Greșesc? 
p.s uitasem să-ți spun că românul  n-a uitat să zâmbească- ascultă!
 Pentru că astăzi, domnul Ponta are o zi  specială,  n-au întârziat să apară poantele.

 Cică :

 -lista cu membrii  guvernului  de formula I  va fi anunțată   pe la 21, 15, ca să-și facă și crinul somnul de frumusețe,

-planul de investiții al Guvernului  se anulează, deocamdată, banii fiind dați pensionarilor. Nu de alta, dar să nu moară toți până la votare;

- sute de tineri , cu  pixuri, coli, laptopuri  etc..așteaptă, deja,  în Piața Universității, lista cu noii guvernanți, ca să-și strige, în sloganuri, bucuria;

-domnul Mircea Diaconu  îl va interpreta pe ministrul culturii, cortina este transparentă,  nu se știe câte acte are  noua piesă;

- domnului prim- ministru în așteptare îi place mult Bacovia, de aceea,  o preferă pe doamna Rovana Plumb  la Mediu;

-este un banc cu domnul Marga și limba română,   se spune doar la ureche(a) externă;

-potrivit  părerilor unor ziariști, noul guvern ar fi cel mai  bogat din istorie,și dacă nu este,  va avea grijă să fie!

Nu-i așa că ziua de luni este cea mai simpatică din toată săptămâna?