nu doar teorii

În ultimele trei săptămâni,  am trecut prin  evenimente de tot felul. Unele le-am trăit personal, din altele în a căror rezolvare ca m-am implicat  total, pentru  că altfel nu s-a putut, am învățat  multe.

  Că asta este. toată viața înveți.

- să fii MEREU atent.

- să nu speri că o  decizie ( la orice nivel ar fi aceasta) este  bătută în cuie  și  că ar trebui ca tu să crezi în tot ce exprimă ea.

-să înveți să asculți, fără  să  spui ce simți, pentru  că prea multă lume minte.  Zău!

-să te adaptezi în orice clipă, altfel  o cam pățești.

-  cred  că doar   inima și mintea  ( mereu deschise)  îți sunt adevărații preteni!

p.s.  nu   îți spun să mă crezi;spun doar ce cred eu.

Scuză-mi, te rog, neștiința!

A fost o vreme- ani  mulți la  număr- când eu i-am învățat pe alții:copiii mei și sute  de  copii ai altora.  Că a fost bine, că a fost altfel, asta o

pot spune ei. Sau faptele lor.

Astăzi, aș vrea să mă învețe  și pe  mine altcineva, mă rog, nu  chiar  să mă învețe, să mă lămurească:  domnule,  dacă, pe vremuri,  lumea  noastră românească se împărțea în: muncitori, țărani  și intelectuali, astăzi, 6 aprilie 2017, tot așa o fi?

Și  mai am, așa, o nelămurire;  pe la  noi  mai sunt  fabrici?  că despre uzine, parcă mi-ar fi  teamă să întreb. 

 Unde  mai pleacă, dimineața,  lumea  de acasă,când pleacă?

anume timp în viață ni s- a scris

care conține aparte și precis
Virtutea ce repară, pe când descurajat
de opiul fals, de gândul mereu controversat
sau ce apasă tare, cu greutate, silnic,
în triviale fapte și în contactul  zilnic,
hrănește mintea  noastră și drege  nevăzută
virtutea,  ce plăcerea e-n strare s-o asmută,
ce ne  pătrunde și urcă-n sfere,
sus,  sus, și ne înalță când suntem în cădere.” 

Cea mai bună parte din viața unui om sunt micile sale fapte uitate și fără nume, de dragoste și de bunătate.
William Wordsworth ( unul dintre cei mai mari poeți ai lumii)

 și o poveste de...octombrie
 (după Esop, dar mereu valabilă)
 

Tustrei erau vânători.
  S-au întâlnit  într-o pădure și, după îndelungi discuții, leul, vulpea și măgarul au  hotărât să se asocieze. Să fie tovarăși. 
 Chiar în prima zi au avut noroc  de o pradă  bogată. 
 Leul i-a cerut măgarului  s-o împartă. Modest, cinstit,  cu frica lui Dumnezeu, măgarul a făcut trei porții egale, punând în dreptul fiecărui asociat  câte una..
Atât de tare s-a înfuriat leul, că l-a înghițit pe dată.
I-a cerut vulpii să împartă  prada.
 S-a uitat vulpea la vânat, s-a uitat la botul leului, apoi  a  așezat  aproape  toată prada în fața lui, oprind pentru ea  doar  un oscior.
 Tare bucuros a fost leul!!
 Mânca, se lingea pe gheare și  se alinta.
Vulpea înghițea în sec, cu ochii în lacrimi.
- Auzi, vulpeo, cum de ți-a venit ideea să  împarți atât de  bine vânatul, să faci un gest atât de  potrivit?? de unde ai deprins tu  arta împărțirii? o întreabă el, într-un târziu.
-De la măgar, mărite domn.
Leul a zâmbit mulțúmit, și așa au rămas ei  buni tovarăși, așa or fi și astăzi.... 

Fiind vorba despre o fabulă , ea are și o morală. Care ar fi aceea?
p.s.  îndrăznesc să te întreb ce gest frumos ai făcut astăzi?