există un fel de a tăcea care întreabă

(sau cum se întâmplă lucrurile)
Ziua de ieri a  căpătat strălucirea aurului muncit  cu caznă , tenacitate și perseverență.

 Ne-am bucurat pentru victorie, au plâns  inimi și ochi, minunea se numește Simona!
Ce bine că-i suntem contemporani!

În vremea asta, un coc mereu apretat  se vrea cocoțat  pe scaunul președintelui țării.( dacă așa  va  dori partidul)
 Doamne, la  câte încercări ne mai supui?)


 14  Iulie- Ziua  Franței.
 Iubesc țara asta  din care am văzut  cât se poate  în  două treceri. Dacă m-ai întreba  ce-mi place  mai mult și mai mult , nu aș  găsi  ordinea  potrivită. Iubesc   Sena , când verzuie, când  incoloră, în care  se scaldă atâtea imagini  incredibile,  mă gândesc   și la   bărbuța roșcată a unui buchinist  fără vârstă, de la care am cumpărat”Poemes  saturniens”,păstrez în colț de suflet  silueta   bătrănei   Notre- Dame, așa cum era ea la  la începutul  toamnei trecute.
Cum să uit tulburătoarea  Normandie  medievală,  cu a ei  Jeanne  d, Arc, Omaha   Beach,  Mont -Saint- Michel, tapisserie  de Bayeux ,  castelele   de pe valaea  Loirei, cu  acel paradis, Clos Lucé , al lui Leonardo  da  Vinci?
Dar mai mult și mai mult mă duce  gândul la strălucitoarea, în apus, divina  Sacré -Coeur, maiestuoasă  în  albul  ei  de vestală.

Din poarta inimii ei, am văzut  Parisul,mișcător  furnicar, în toate culorile  firii!

Aseară, l-am ascultat  pe   Bernard  Pivot, cu seducătoarea lui  franceză, în dialog cu o doamnă care poartă un nume  voievodal. O admiram pe vremuri,  lucrurile se mai  schimbă, pentru că și  oamenii au multe fețe.
Zice domnul  Pivot, recunoscut ziarist cultural :” Îmi pare rău că nu l-am intervievat pe  Emil Cioran,mi-ar fi plăcut să-l fac să-și povestească viața, să vorbească despre cum a învățat franceza, cum reușea să scrie într-o franceză perfectă, nefiind limba sa maternă, cum își scria carțile, mi-ar fi plăcut să-i vad manuscrisele, cum lucra, cum își relua textele de la un an la altul, cum le corecta. Mi-ar fi venit spontan în minte o grămadă de întrebari”.

   Îl ascultam pe scriitorul  din a cărui operă  cităm  câteva titluri:
”Dragoste în vogă„,„Viața acolo” , cronici,„Critica literară” , eseu, ”Fotbal în verde”
prezentare la ”Scrieți, citiți și discutați despre acest lucru”. „Zece ani de literatură mondială în 55 de interviuri ,Prefață la „Biblioteca Ideală „
”Dedicarea dictionarului iubitorului de vin „”Cartea de ortografie”( prezentare)

Admirabilul  povestitor, astăzi  posesor  al  unei case  în   zona  (cea mai) selectă a  Parisului, își amintește  că,  elev de liceu fiind, în zilele de  joi și de duminică,  își ajuta   tatăl - mic  comerciant- distribuind  saci  de cartofi pe la diverse case  burgeze.  

Ce bucurie că a învățat într-un liceu de  băieți, pentru că  dacă școala ar fi fost mixtă, ar fi trebuit să dea ochii cu câte o fată, atunci când  suna  la vreo ușă  din selectul cartier.  Și nu i-ar fi fost  prea simplu să explice   ce caută el pe acolo.  De  colegii-băieți  nu se sfia deloc.

Zice  mai apoi acest fascinant  domn că,  dacă  ai o duminică  rea, adică dacă te strivește singurătatea, nu te impacienta: sună-ți un prieten. Sau caută-l. Dacă nu răspunde, ia o carte pe care ai citit-o  cândva  și ți-a plăcut. Vei descoperi  că  te simți în siguranță. Fiecare cartea are  ceva din tine. Și apoi, ea este  un prieten sigur, tăcut, te lasă cu amintirile pe care  nu vrei să le povestești niciodată, în vreme  ce chiar prietenul  devotat poate fi  curios..
Răspunsul  îl  tăinuiești, este zestrea  ta  nemuritoare.Și  cât de  bine  îți face să ai ceva  doar al tău și numai al tău!
Pe oameni,  că tot la ei ajungem,  ar trebui să-i  bănuiești de bine, nu de rău.
Da?
În 1992, a refuzat Legiunea de Onoare și a declarat: "Este o premieră pentru notorietate și nu vreau să sfârșesc cu panglica mea roșie în fața oamenilor pe care îi admir și știu că ei merită mult mai mult decât mine. Și al doilea motiv, întotdeauna am crezut că un jurnalist în activitate nu ar trebui să o accepte. Se întâmplă ca stânga mi-a oferit-o, apoi dreapta, apoi stânga și mi se pare că, dacă aș fi acceptat, aș fi puțin mai puțin liber. "

Cum să nu iubești o asemenea  gândire,  pe care o admiri, fiindcă în esența ei, este  total liberă ?
 Vive  la France!

fii nepăsător, ar spune poetul

motto: Căci nu din averi izvorăște virtutea, ci  din virtute izvorăsc și averi și toate celelalte bunuri omenești; pentru  unul singur  sau pentru o societate întreagă. Socrate.
Se zice că  sunt oameni care spun: am realizat în viață   tot ce mi-am  propus .
 Știi tu ce și-au propus ei?
  Sunt oameni, sigur i-ai văzut, care, de la  înălțimea turnului în care s-au cocoțat, îți permit să citești  vorbele lipite pe frunți:Vezi cât de sus am ajuns?
  Oricare ar fi diferențele, pe toți ne unește ceva- viața.

 Cu ale ei.

 Ca un teatru, cu o mereu (încă)  nejucată piesă..
Multe se întâmplă clipă de clipă aici, dincolo, aiurea. Poate știi, poate nu știi, afli, nu afli, lumea își duce veacul.

Pe la petrecerile lor, niște cetățeni minoritari poartă cravate împletite din aur- câteva kilograme bune. Și ca se știe bine câte karate face persoana, pe cravată se gravează , mare, numele. 

Mai greu ar fi  dacă și  femeile  ar purta respectivul accesoriu. Unele  dintre ele au  nume rare: Poliția, Ancheta,  Comisia...//
Un medic ginecolog a pretins unei  tinere femei , pentru o operație, 500 de lei.

 Până aici, aproape  nimic neobișnuit, spun asta, pentru că nu mai departe de sfârșitul lunii trecute mi-a fost dat să simt  pulsul vieții în spital. O  noapte și-o zi, câte experiențe..
Sfătuită cum să facă rost de bani, femeia și-a amanetat, pentru 400 de lei, lănțișorul de aur.

 N-a fost păsuită. 

În ochii doctorului  îngrijitor de vieți, cerceii completau suma negociată. Să fie perceperea realității o eroare, să devii, cumva, o  mică și neînsemnată piesă într-o întreagă mașinărie de a cărei funcționare să nu ai habar?

stelele sunt pe pământ,

 România este în aer- Horațiu Mălăele.

 Astăzi, pe Aleea  Celebrităților, din Piața Timpului, s-a închis un cerc. 
Cu steaua actorului-poet și caricaturist, Horațiu Mălăele, care a împlinit 60 de ani. 
Reprezentantul Casei de bijuterii Sabion  i-a prins la rever o steluță de aur.

Dezvelindu-și propria stea,  actorul  s-a adresat, în felul său  inconfundabil,  celor care  i-au stat alături.

 Iubită şi preţuită adunare! După cum vedeţi, numai la noi se putea aşa ceva: stelele sunt pe pământ, iar România în aer... Vă mulţumesc pentru această flatantă manifestare de simpatie care probează o dovadă de iubire de ambele părţi. Un asemenea gest se face ori din dragoste, ori din ură. Un proverb islamic spune: «Dacă vrei să distrugi un om, mai întâi trebuie să-l iubeşti». În oricare din cazuri vă rămân recunoscător pentru această formă, subtil-aristocrată, de a fi călcat în picioare cu atâta graţie... Închei cu un catren:
 Unu’ e pus la grătar/
 Altu’ stă interimar/ 
Unu’ e prins cu ocaua/
 Numai eu sunt dus cu steaua. 
Să fiţi sănătoşi şi veseli.

La mulți ani, MAESTRE!

nu, nu sunt vânător,

eu nu trag decât în țínte de carton. Alin Moldoveanu

Exisă un echilibru în toate.

În țară,cuvântul de ordine este jos.

În sport, există alte priorități-citius, altius, fortius! mai repede, mai înalt, mai puternic!

ALIN MOLDOVEANU, conaționalul nostru,  a câștigat prima medalie de aur, la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce s-a impus în  proba de pușcă- aer comprimat, 10m, tir. 
N-am știut că am  luat aur, decât după ultimul  foc.

Am salariu  mediu  pe economie, poate un picuț peste, fără alte surse de venit, dar condiția este  să fii cel mai bun și de aici, greutatea.
 Am avut lacrimi în ochi în momentul intonării imnului României!

 Citește și aici-
 sau aici
http://www.revistatango.ro/celebritati/interviuri/alin-moldoveanu-antrenat-in-facultate-pentru-un-sport-pur-psihic-5078.html

 ești mândru?

ce repede

 începe să se agite  natura omenească, atunci când  o preocupă aurul..William Shakespeare

Târziu, în noapte,  tricolorul nostru a strălucit între  steagurile  lumii!

103 sportivi români , prezenți la Jocurile olimpice  de la Londra, ne-au dat   motive  să fim mândri.

 Sportul  nu cunoaște granițe, îi unește pe oamenii de pretutindeni.

 Hai, România!//

O prietenă din partea cealaltă a lumii spune că sigur ne va fi foarte greu să așteptăm două zile fără  emisiuni în care cele două tabere politice  își  împart, din belșug, epitete inedite,  complimente, urări de bine  și de succes .//

Pentru ca să ne treacă plictiseala, dar și ca să ne păstrm mintea limpede până duminică  noaptea, poate că n-ar fi  chiar rău să rezolvăm, cel puțin,   două probleme.  Câte una pe zi.

 Iată-le!

1.Turtă dulce!

Patru copii au primit  trei turte dulci de formă circulară, dar de mărimi  diferite.  Diametrele   lor sunt: 9 cm, 12 cm,  15 cm.

Toate cele trei turte, fiind   cilindrice , au aceeași grosime.

 Cum le vor împărți  cei patru copii, fără să le cântărească, astfel încât  părțile primite să fie egale?//

2. Moneda falsă!

Un fișic  conține  80 de  monede de aur, identice ca înfățișare. Una    este falsă. Ea este mai ușoară decât celelalte.

Problema cere să se identifice moneda falsă,  fără încercări chimice sau mecanice, ci, doar prin  patru cântăriri, cu o balanță, pe ale ale cărei  talere  nu se vor pune greutăți.//
încerci?

 

lumină în amurg

Orășelul  își trăiește sfârșitul  obișnuit de duminică. 
 Dogoarea   i-a scos pe  oameni  din blocurile încinse , terase  pline, bere, înghețată,  localnici și străini, multe femei- le recunoști după   plasele  în care au adus   obiecte  personale sau de-ale copiilor,   până la căderea nopții femeile pot intra în altarul  noii catedrale, fiecare poartă  în suflet  dorințe  greu de împlinit,  le scriu în acatiste, rup din banii și așa puțini,  altfel  rugile nu le vor fi rostite ,  este cald,  se agită evantaie,  negustorii se bucură, au  vânzare bună la  apă și la băuturi răcoritoare.

Pentru o zi,  oamenii   au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,  Dâmbovița, Olt,  Mehedinți,Vâlcea.
 Pe vremuri, înghesuiala  era pentru Dacia.

 Astăzi lumea se roagă.

   Jandarmii  își mai odihnesc picioarele, coada urcă încet, în ordine,   da, altarul este măreț, o doamnă spune că  icoanele sunt acoperite cu o foiță de aur, este încă mult de lucru, preoții  ating cu mir  frunțile transpirate , lumea  murmură mulțumiri,   ia anafură,   cineva împarte iconițe sfințite.

În sala de la parterul   ctitoriei este răcoare,  apar și fețe mai ciudate, asta este, lumea pare un furnicar ,  nu lipsesc cerșetorii  cu  fețe  negricioase și haine  zdențuite,  copii mulți agățați de   fusta mamei sau de gâtul tatălui.

Lipsesc   maidanezii.

Soarele arde,  cerul își risipește bunăvoința. 

 Este  prima zi de cuptor. //
p.s. iertate fie calitatea fotografiilor și ordinea așezării lor , oricât m-am străduit..

Ai fost vreodată la Mioveni? 

în cele din urmă,

 am aflat  ce îl deosebește pe om de animale: grijile financiare. Jules Renard.//

 Niciun fort nu este destul de bine întărit , pentru a nu fi cucerit cu bani. Cicero.//

Este suficient să auzim vorbindu-se despre  cârciuma de la Moara cu noroc- Omul să fie  mulțumit cu sărăcia sa,  căci, dacă  e vorba, nu bogăția , ci liniștea  colibei tale  te face fericit. Dar voi  să faceți  după cum  vă trage inima , și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa  bunătăților sale.

Sau  să-ți amintești, așa pur și simplu,  de Mara și  de agoniseala  precupeței  în trei ciorapi- unul pentru zile de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică„.

Slavici și lumea lui bătută de gânduri și de amărăciune.

Nu  prea l-am putea lăuda pe  bunul prieten al lui Eminescu pentru o artă literară extraordinară. 
Altceva este  demn de luat în seamă , dacă îl recitești- este vorba despre  specificul uman, despre acea înrobire a omului de  către ban, credința absurdă că  banul are,  de la natură,   forța  de a acționa magic asupra sufletului omenesc.

 Din motive personale, astăzi am recitit Comoara.

 Structura nuvelei este simplă, subiectul, de asemenea. 

Aurul este filonul construcției narative, el hipnotizează , amăgește, schimbă.

Omul este complex- nici înger, nici demon om- fulgerat de umbre și de lumini, ros de patimi,  griji, interese, minciuni, promisiuni, speranțe.

 Toate se învârt în jurul banilor.//

 S-a schimbat ceva , s-a produs vreo cotitură fundamentală în atitudinea  omului   față de ban, de la Slavici încoace?.

și băieții (MARI) plâng ...

Dacă te uiți cu atenție pe bancnota  de 1 dolar american, chipul primului președinte al SUA, care a depus jurământul de credință față de republica federală, pare dominat de o bine tăinuită  suferință.//

Știi cum  stă treaba cu legendele- se ascultă frumos, la gura sobei.

Dacă nu ai sobă, le citești oriunde. Mai nou, unele dintre ele  devin reclame.//

Se zice că atunci când a ajuns președintele Americii, George Washington  rămăsese cu un singur dinte.
Primul i-ar fi căzut la 22 de ani. 
Unii spun  că,  fiind  bolnav de  variolă în copilărie, ar fi fost tratat  cu oxid de mercur, ceea ce  i-ar fi afectat, pentru toată viața,  dantura.

 Alții zic că  ar fi avut  un hobby- spărgea în dinți nuci de Brazilia.

Ar fi circulat un mit popular cum că  primele proteze , pe care le-a purtat,  erau din lemn. Cine mai știe…

Dacă este să asculți ce  spune  Wikipedia, proteza dentară,   pe care a purtat-o ca președinte,  era confecționată din fildeș de hipopotam și de elefant, prinse laolaltă cu arcuri de aur.

 În placa de hipopotam  ar fi fost prinși dinți umani și părți din dinți puternici,   proveniți de la două animale răbdătoare.

p.s. ce mai face dolarul american?