în zbor albastru

Cu chiu, cu vai,  tata a cedat  rugăminților mele. Și ale mamei, care  își tot frângea, neputincioasă, mâinile.

 Primul ceai. Ceai dansant. 

Mai puțini  băieți decât fetele vizibil  emoționate, doi acordeoniști, ambii foști colegi de clasă, plus  muzicuța  lui  Mișu Lupașcu, student, mai apoi,  la teologie.

Primul meu dans, valsul!

Trecusem cu  bine admiterea în liceu, el  era într-a  XI-a. N-o să-i spun numele,  pentru  că meseria  lui  de toată viața se rostea în șoaptă. În  toți anii care  au trecut de atunci, ne-am văzut  o singură dată. 

 În mare  fugă...fiecare  ducea  lumină și  flori  la  căpătâiul părinților.

 În seara aceea de  vară, eu am învățat cum este  să plutești.Cum poți  zbura fără aripi. Și  nu am uitat niciodată.

Mireasă  fiind, în  același sat, satul meu, în  poienița  din fața  bisericii, cel mai frumos  vals- cânta orchestra lui Ciontică  de la „Doina

Argeșului”, plătită cu  bani serioși de tata, motiv pentru care nouă, mirilor, nu prea ne-au rămas  bani să ne cumpărăm frigider și bibliotecă pentru sufragerie- l-am dansat cu ”boierul„, fratele socrului. 

 A fost șansa mea, pentru că altă ocazie mai bună, de a  avea  un partener  priceput pentru dansul preferat, nu mi s-a mai arătat vreodată.

Astăzi, am făcut un fel de ordine printre  haine. Pe umerașul  de plastic alb, rochița  mea din crêpe- de -Chine,cândva  senină, cum sunt  serile de august, își ține  în gând amintirile. 

Cineva zice că  este bine  să renunți la  toate lucrurile  pe  care  nu le mai folosești.La mine, pur și simplu, nu funcționează teoria asta.

Ador tăcerea pufoasă a rochiei mele de bal!

(în ) capitalism

 Familia avea rosturi precise, bine știute de toate rudele. De sărbători,  neamurile se adunau, pe rând ,  nu doar la bunici.Telefoanele se auzeau  doar prin primării, oricum , lumea  nu avea habar la ce folosesc, distanțele între sate nu erau chiar de neluat în seamă, funcționa totuși  ceva special care făcea  ca noi toți, de la mic la mare, să petrecem împreună.//
Revelionul era altceva- părinții mei se distrau împreună cu alte familii de aceeași vârstă la Căminul cultural.
Fiecare își aducea de acasă tot ce pregătise din porcul tăiat înainte de Crăciun, vin, din mica  podgorie proprie, cozonac pe întrecute! Muzica era  responsabilitatea primarului.Taraful de la Obislav.
Mama își răsucea părul cu drotul. Peste rochia de stofă, neapărat ilicul de catifea cu mărgele.
Cizmele tatei, oglindă, nu alta!  Pălărie neagră de fetru!
Dormeam iepurește, la întoarcere, mama trebuia să-mi povestească  tot, cu lux de amănunte.

Am rămas cu ideea petrecerii revelionului în afara casei, într-un loc unde lumea se distrează. Nu las lucrurile pe ultima sută de metri, în speranța că doar așa pot evita îmbulzeala , dar și pentru că vreau ca totul să fie frumos.
În  2010, am ales un restaurant situat în mijlocul pădurii,  mă gândeam că o să ningă, peisaj de poveste, lumea  întâmpinând  anul nou  la lumina lunii.
Împărțit în- nu-știu - câte compartimente: sala  ovală,  sala verde, sala vânătorilor, sala trofeelor, sala regală etc, cu chiu cu vai, patinând printr-o curte întunecată, am ajuns la locurile noastre..n-a fost să fie  ce credeam, viața merge mai departe.
În 2011,  reclame la tot pasul, care mai de carte mai îmbietoare. Am ales un local în care  o văzusem mireasă pe fiica unei colege, preț piperat, obrazul subțire cu cheltuială se ține. Am văzut și masa,  situare perfectă, departe de bubuiturile boxelor. Asta, la începutul lui decembrie.
Socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, altă masă, alte locuri, în față un stâlp mare, cenușiu, patroana, în rochia ei cu trenă lungă de culoarea  vântului, vorba cuiva, are niște explicații halucinante, orele trec,  bubuituri   să ne spargă timpanele,  a venit și pepe, proaspăt divorțat, cucoanele erau în extaz, numai iubirea, doar iubirea, o doamnă cu părul  galben până în brâu cântă pe la mese, domnii îi pun bani, care pe unde găsește loc, a venit dimineața, am  privit partea plină a paharului, că  nu trebuie să intri  în noul an cu inima  neagră..
Decembrie 2012- local central,  petrecusem   câteva mărțișoare cu  toate colegele de cancelarie. 250  de lei/ persoană, bucate alese, băuturi( 80 de lei), măi,  să fie, până dimineața, ăștia  vor să fie toată lumea  lată. Masă rotundă, patru persoane, lângă fereastră, o să vedem  jocul de artificii,  fără să ieșim în stradă, cer o chitanță și bine am făcut, că   doamnei  de la calculatorul mult prea obosit de atâtea promisiuni nu-i trecuse prin minte că în schimbul unei sume normal este să eliberezi  un bon, ceva.
Soșește seara mult așteptată, la garderobă aflăm că  masa este dreptunghiulară,  opt persoane, imediat  după ușă. 

Înghesuială mare  pe mese, sticle și bidonele, înghesuială și mai apoi la dans,  boxele, o nebunie, momente mult prea triste cu un  fost actor de la revistă, doamne, ce face omul pentru un ban..
Într-o pauză, aflu de la una dintre doamnele de la masă că patru dintre noi am plătit biletul cu 250 de  lei, ceilalți patru cu 200 de lei. Nu sunt eu prea curajoasă, dar nu suport  păcăleala așa, pe față, îl abordez pe patron, nu se scuză, cum nu s-a scuzat nici că și-a permis să schimbe locurile,  promite  restul pe care ni-l datorează. Vremea trece, îl abordează și  soțul celeilalte doamne, în sfârșit, la prima oră din 2013  am  găsit sub paharul de șampanie 100 de lei. Tot este bine, spune cineva, i-ați primit, nu i-ați dat..păi da, îmi zic, așa pentru mine.
N-aș fi povestit  pățaniile ultimelor revelioane, dacă n-aș fi văzut aseară  cum , vrând/nevrând, șase sute de olteni  au devenit bucătari, deși veniseră într-un restaurant să petreacă.

Pentru cine nu știe, aflați că oamenilor li s-a dat mâncare stricată, în schimbul  a câte 200 de lei..
 Sigur că soluția invadării  cămării , spart farfurii și pahare  capătă gust de  mahala, dar mă întreb și eu ca tot omul: oare domnii ăștia îmbogățiți,  doar ei știu cum,  cred că toți  care le trec pragul  și  scot din buzunar cât li se cere pentru a petrece  acolo cea mai frumoasă  noapte din  an  sunt cei mai fraieri  de pe lume?
 Cine mai face ordine?
p.s.  să nu crezi că  sunt indiscretă dacă te întreb cum a fost  revelionul tău..

și niște  legende- 
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/01/printre-povesti.html