nu chiar de-a valma

S-ar putea scrie o carte.

 Sau mai multe, ei, și?

 Auzi asta de nu-știu- câte-ori., mai în glumă, mai în serios, cu zâmbet ironic în ochi sau în colțul gurii.

Cărți se scriu tot timpul . De ordinul…cine să le știe numărul?

 Citim și  citim, mult/ putin, vorba cuiva, după buget-de timp, de bani, de stare, de plăcere.

Adunăm, (încă) adunăm ,pierdem,dăruim, primim, păstram, rătăcim( câte ceva). 

Rămânem. 

Amestec de fire țesute. 

În uriașe pânze, ca  de păianjen. 

O vreme, țesem în spațiul propriu, în jurul nostru. Pânza rezistă. Vine o mână, a nu știu cui, și rupe  firele toate, le încâlcește, până le nimicește. 

Timpul lovește.Cu capul, cu dinții, cu  brațe ascunse.

 Sau curge.

 Blând, cuminte ca un surâs, cum vrea el. 

Țesem. 

Împreună. 

Pentru o altă vreme. 

Se strâng firele sau dimpotrivă, slăbesc, se amestecă, brusc, lumea își  pierde culoarea. 

O vezi deodată așa cum este: figuri, mirosuri, pași, închideri, năucitoare întrebări, ironii, tristeți, insulte, flecăreli, aroganță, vrajbă, înghesuială.

 Care pe care?

 Cine minte mai iscusit este mai tare. Jmecherul  nu vorbește, urlă, primește, apucă, se impune.

 Or' fi chiar atât de mulți surzi?

Dreptatea-care dreptate- poartă haină mițoasă, că paznic este lupul. 

Face morală. La porțile adevărului. 

Care adevăr? 

O înăbușitoare încăpere este lumea toată. Liniștea a devenit zgomot. Albul este gri. Cu  inegale pete diforme.

 Lovituri din toate părțile, palme, ghionți, pumni.

Hei! trezește-te! 

Învinge-ți spaima.
Deschide ochii. Caută! 

Uite, chiar ai noroc! 

De prin strâmte unghere uitate, în mers nesigur,se ivesc  alte semne. 

   

În zbor!

o frunză, o fereastră

Din când în când, cineva- nu știu  cine-  răsfoiește filele blogului meu. De dimineață, s-a oprit aici.M-am oprit și eu.
Ai puțin timp? poate  regăsești ceva din  copilul  care-ai fost.//

   o lume într-un gând 
Două geamuri cât podul palmei. Doi ochi  cu pleoape obosite.

Fire subțiri de lumină  se strecoară,  pieziș,printre grinzi.

Liniștea își toarce somnul.//
Zvâcniri  iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..Mă obișnuiesc  ușor cu  locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când  îi salt capacul,  câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic  cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat,  se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.

Un pas  mai încolo,  sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,  vase smălțuite  de lut,  unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva  hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.

Laolaltă.Vremea le-a acoperit  în uitare.

Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.

În podul casei părintești..

Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.

M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici  nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.

Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej. Înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.

M-am întâlnit cu mine.

Suntem ceea ce gândim?
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă,  în  toate părțile?