De la unul dintre bunicii paterni( da, erau doi: talițu și tatale, pentru că tata a fost înfiat de fratele tatălui său, care nu avea copii) am aflat eu, înainte de a merge la școală, ideea cu ”vin americanii!”
Mai apoi, am tot auzit-o repetată, de tata.Bineînțeles că nu știam ce înseamnă asta, nici explicații nu am cerut.
Ce-mi amintesc este că la magazinul din sat, se vindea o pânză alb/ murdar, numită americă. Din ea se făceau cămăși bărbătești, cearșafuri și fețe de masă.
Ce-mi amintesc este că la magazinul din sat, se vindea o pânză alb/ murdar, numită americă. Din ea se făceau cămăși bărbătești, cearșafuri și fețe de masă.
În vremea aceea, mă opream cu un fel de evlavioasă admirație, în fața peretului dinspre răsărit din camera bunicilor, talițu și măicuța.
Erau două icoane mari, o candelă albastră, câteva fire de busuioc , două sau trei medalii.
Am, undeva, în colț de suflet, ”Crucea Sfântul Gheorghe” și sub ea brevetul bunicului, care luptase la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Actul era scris într-o caligrafie pe care nu am văzut-o nici chiar în partea de jos a paginilor abecedarului meu, unde, pe două rânduri , erau scrise de mână niște enunțuri frumoase.
”F ”din semnătura Regelui era ceva dincolo de imaginația mea de copil!
Ca să nu uit, în toamna când am mers în clasa I, într-o amiază în care mama îmi așternuse masa pentru lecții sub gutuiul din fața casei, încercam printre lacrimi să înghesui între liniile albastre ale caietului de caligrafie, bastonașe, oușoare, liniuțe.
Nu voiau cu niciun chip să se astâmpere,unele erau șchioape, altele mai lungi și deloc drepte.Alergau pe unde voiau. Plângeam neajutorată.
Pe atunci, talițu se îngrijea de zăvoiul din lunca Argeșului, era un fel de pădurar. Își făcuse un baston dintr-o ramură de lemn moale, călită în foc de moș Nicolae al lui Costea, vecinul nostru.
O fi urmărit el chinul meu cu neastâmpăratele linioare, mi-a fi auzit plânsetul? m-a mângâiat pe creștet, ce bine mi-a prins gestul lui protector, apoi și-a pus bastonul alb pe masa mea, în dreapta.
Ca prin minune, semnele alea răzvrătite s-au domolit și au început să intre cuminți în căsuțele lor.
În locul casei albe, în care locuiserăm toți: bunicii, părinții, eu și fratele meu, abia născut, într-o vară, ajutat de meșteri și de rude, tata a ridicat o casă de cărămidă, pe care o revăd din când în când.
Erau ani grei,ni se luase pământul, pentru care tata renunțase la buletinul lui de București, caii trecuseră la colectiv.
Au dispărut nu știu unde decorațiile bunicului.
”F-ul ”acela înflorit din semnătura Regelui a rămas doar în mintea și în sufletul meu.
Împreună cu vorba aceea : Vin americanii!„
Fiindcă fb vrea să știe, ca în fiecare dimineață, la ce mă gândesc, în timp ce beau cafeaua în balcon și citesc ce scriu cunoștințele mele- unele reale, altele virtuale- mă întreb ce ar spune astăzi bunicul meu, ostașul de la Mărăști, Mărășești , Oituz , și tata, care a luptat și el la Cotul Donului, despre venirea americanilor, care tocmai și-au îngropat un erou modern, în sicriu aurit....
