Se afișează postările cu eticheta eroi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eroi. Afișați toate postările

miercuri, 17 iunie 2020

despre clipa regăsirii prin întrebări

De la unul dintre  bunicii  paterni( da, erau doi: talițu și  tatale, pentru că tata a fost înfiat de fratele tatălui său, care nu avea copii) am aflat eu, înainte de a merge la școală, ideea  cu ”vin americanii!”
Mai apoi, am tot auzit-o repetată, de  tata.Bineînțeles  că  nu știam ce înseamnă asta, nici explicații nu am cerut.
  Ce-mi amintesc este  că la magazinul  din sat, se vindea o pânză  alb/ murdar, numită americă. Din ea  se făceau cămăși bărbătești, cearșafuri și fețe de masă.
În vremea aceea, mă opream cu un fel  de  evlavioasă  admirație, în fața  peretului dinspre răsărit din camera  bunicilor, talițu și măicuța. 
 Erau două icoane  mari, o candelă albastră, câteva fire de  busuioc , două sau trei medalii. 
Am, undeva, în colț de suflet, ”Crucea Sfântul  Gheorghe” și  sub ea   brevetul   bunicului, care luptase  la Mărăști, Mărășești și Oituz.
 Actul era scris într-o caligrafie pe care nu am  văzut-o  nici chiar  în partea de jos a  paginilor  abecedarului meu, unde, pe două rânduri , erau scrise  de mână niște enunțuri  frumoase.
 ”F ”din semnătura  Regelui  era  ceva  dincolo  de   imaginația mea de copil!
  Ca  să nu uit, în toamna  când am mers  în clasa I, într-o amiază în care  mama îmi așternuse masa pentru lecții sub gutuiul din fața casei, încercam printre lacrimi să înghesui între liniile albastre ale caietului de caligrafie, bastonașe, oușoare, liniuțe.
  Nu voiau cu niciun chip să se astâmpere,unele  erau șchioape, altele  mai  lungi și  deloc  drepte.Alergau pe unde voiau. Plângeam neajutorată.
Pe atunci, talițu   se îngrijea  de zăvoiul din lunca Argeșului, era un fel de pădurar. Își făcuse un baston dintr-o   ramură de lemn  moale, călită în  foc de moș Nicolae al lui Costea, vecinul nostru.
  O fi urmărit el chinul meu cu neastâmpăratele linioare, mi-a fi auzit plânsetul? m-a mângâiat pe  creștet, ce bine   mi-a prins gestul lui protector, apoi  și-a pus  bastonul alb  pe  masa mea, în dreapta.
 Ca prin minune, semnele alea răzvrătite  s-au domolit  și au început  să intre  cuminți în căsuțele lor.

În locul casei albe, în care locuiserăm toți: bunicii, părinții, eu și fratele meu, abia  născut,  într-o vară, ajutat de meșteri și de rude, tata  a ridicat o casă de cărămidă, pe care o  revăd din când în când. 
Erau ani grei,ni se luase pământul, pentru care tata renunțase la buletinul lui de  București, caii trecuseră la  colectiv.
Au dispărut  nu știu unde decorațiile  bunicului.
  ”F-ul ”acela  înflorit  din semnătura Regelui  a rămas doar în mintea și în sufletul meu.
Împreună cu  vorba aceea : Vin americanii!„

Fiindcă  fb vrea să  știe, ca în fiecare dimineață, la ce mă gândesc, în timp  ce  beau cafeaua în balcon și citesc ce  scriu cunoștințele mele- unele   reale, altele  virtuale- mă întreb  ce ar  spune   astăzi bunicul meu, ostașul de la Mărăști, Mărășești , Oituz , și tata, care a luptat și  el  la Cotul  Donului, despre venirea americanilor, care tocmai  și-au  îngropat  un erou modern, în sicriu  aurit....

joi, 9 aprilie 2020

căutam un motto pentru gândurile mele

Am deschis, la întâmplare”Versuri„, de Tudor Arghezi
„”Se-nalță, iată-i, ridicați   în zare,
 Cocorii-n rânduri  călătoare...”/ 267. 


 12,15/ 9 aprilie 2020.
O anume activitate  gospodărească  mi-a permis  să mă folosesc și eu de  cele  două ore alocate, zilnic,  nu-i așa?
  Înarmată  cu tot ce trebuie- nu-mi plac selfiurile, că, altfel,   m-aș fi arătat și „cu mască „- pornesc  pe alee.
Este o superbă  zi de primăvară !
 Aproape că ar trebui să scriu  cu majuscule!
Verde crud, ramuri vesele,  toate culorile curcubeului  în  corole  vesele, triluri nestingherite!

Apare un individ, îl știu foarte bine,  că locuiește  în același bloc, de fapt, pe aceeași scară cu mine, este  cu vreo doi ani mai mare decât  primul meu fiu. 

 Nu posedă  mască.  Fumează. 
Ține în mâna  dreaptă două  franzele,  neacoperite, bineînțeles.   Aștept să  se deplaseze  , astfel încât să păstrăm  distanța   corespunzătoare.
 Individul  înaintează.
 Mă   duc eu   mult către gardul  viu.


Ceva mai departe,  aproape de melcul de gunoi,  un fost elev- cred  că  numără cu vreo  zece ani mai puțin decât   fumătorul-  omul poartă mască și mânuși, a dus  gunoiul-  mi se adresează  cu  o voce tristă:
_ Sărut mâna, doamna dirigintă!
(  este  proaspăt  proprietar în blocul   paralel cu  cel în care locuiesc; 

la școală, nu era premiant, nu era  nici în ”eșantionul  doi”, era un copil cuminte, sfios și  aspru încercat de  viață.

De dimineață, am citit câteva „reportaje de război”, care   m-au  tulburat   mult.
 Profund.  În spitate,  în aer, conducând avioane, Eroii  luptă!   Se sacrifică.
 Au  familii. Iubesc  viața!



 Printre noi,  oamenii obișnuiți, vegetează   și ființe  botezate  întâmplător oameni.
   Ce bine că sunt  puțini!

vineri, 13 iunie 2014

Il Silenzio

motto:Tristetea si bucuria  depind mai mult de noi , decat  de ceea ce ni se intampla..(cugetare olandeza)

Maastricht..
Locul unde  s-au pus bazele Uniunii Europene..
Locul nasterii unuia dintre cei mai cunoscuti si iubiti muzicieni ai secolului nostru-André Rieu..
Intr-un cimitir , aflat cam la vreo sase mile  de Maastricht, se odihnesc pentru eternitate ramasitele a  8301 soldati americani,  cazuti in operatiunea~Market Garden ~, in luptele  pentru eliberararea Tarilor de Jos, in toamna  si iarna  anului 1944/1945.
 Pentru  ca acestror bravi eroi sa li pastreze  mereu vie jertfa, fiecare  militar a fost adoptat de cate o familie  olandeza , care se ingrijeste ca mormantul sa fie mereu ingrijit, presarat cu flori proaspete, mereu rasadite.
 In casa respectivei  familii, portretul ostasului  ocupa un loc de cinste.
In 1965, adica la 20 de ani de la Eliberarea Olandei, s-a organizat un mare concert in cinstea ostasilor- eroi eliberatori.
Piesa muzicala, aleasa  de  olandezi pentru a  incheia concertul, a fost ~Il Silenzio~~Ne vedem in vise..Noapte buna pentru voi care sunteti departe...~~
S-a creat de atunci  o minunata traditie, ca, anual,   in finalul fiecarui concert omagial sa se auda  superbele ritmuri de ~~Ìl Silenzio~~.
In 2008, solista a fost Melissa Venema, o fetita olandeza de doar 13 ani,  care a interpretat  versiunea originala, compusa de italianul Nini Rosso, acompaniata de Orchestra Regala a Tarilor de Jos, dirijor -André Rieu.
 
  http://www.flixxy.com/trumpet-solo-melissa-venema.htm 
 ( informatia  -tradusa de pe Wikipedia- am primit-o pe  e-mail;  mi-am permis doar cateva mici modificari ..de suflet.)
 daca ai vreme, vezi si aici:în ghetuțe colorate!














vineri, 14 februarie 2014

zece vieti de am avea..

  1. motto: timpul vindeca totul
     
    Aseara tarziu, dupa ce m-am intors de la concert, am urmarit, nu chiar in intregime, suficient, insa, ca sa-mi umplu sufletul, emisiunea~Jocuri de putere~, de pe ~Realitatea~.
    A fost ca o sarbatoare, o sarbatoare , pe care iti este dat sa o traiesti rareori in viata.


    O sarbatoare, in care intalnesti oameni , carora , cand le spui DUMNEAVOASTRA, chiar constientizezi asta.

    EROI!

     cu si despre EROI.
    O seara, in care am mai invatat cum este sa intelegi VIATA.
    Viata la un pas de moarte, dar si la un pas de nemurire , prin acel LAOLALTA, doar cand vrea Dumnezeu.
    Sau cand trebuie sa se intample asa.
    Mesajul acestei sarbatori-VIATA ESTE FRUMOASA!
    Oricum ai privi-o.

    Astazi am vazut un film~Pasiune fatala~.
    Sigur, o sa spui ca a fost ceva siropos.
    Nu. Mie mi s-a parut mult altfel.
    Un film despre neintelesele adancuri ale fiintei umane, despre putere, orgolii, despre bogatie materiala si despre saracie sufleteasca, despre drame si obsesii, despre traume si pericole..
    Dragostea dezvaluie o parte dintre necunoscutele lumii- nimic altceva nu mai are insemnatate- spune cel care le-a trait pe toate, personajul principal al filmului..

    Zece vieti de am avea...