Cu fiecare zâmbet al lui, ești tot mai tânără, iar când buzele i se se adună în primele cuvinte, ești, deja, cea mai fericită MAMĂ.
Primii lui pași- primul tău examen adevărat!
El crește, tu îl înveți mersul, și jocul,și zborul!
Fug anii, mereu altfel, se cam schimbă lucrurile, întreabă el, îi răspunzi tu, se rotesc anotimpuri, tu aștepți, ai vrea timpul înapoi, măcar buchete de clipe, departe să fie aproape, acolo să fie aici!
Cât dor să poți cuprinde?!
Era înainte de 89.
Era înainte de 89.
Într-o seară de iarnă- copilul meu avea vreo 3/4 ani- am mers împreună la o colegă de cancelarie, care locuia în spatele blocului nostru, la parter. Eu îl pregăteam pe băiatul ei pentru examenul de admitere.
Din holul de la intrare, prin ușa deschisă a bucătăriei, se vedea cuptorul deschis al aragazului. În cuptor, o cărămidă mare, care, încinsă, sporea , cumva, căldura din casă.
Copilul meu s-a uitat curios, am intrat în sufragerie, eu îmi vedeam de treabă, el își scosese dintr-o gentuță de care nu se despărțea niciodată soldățeii și animăluțele de toate felurile.
A doua zi, prietena mea și-a amintit că, din când în când, băiatul meu tot trăgea cu coada ochiului către bucătărie.
La plecare, în timp ce îl ajutam să se încalțe, o întreabă pe gazdă, privind-o atent:
-Doamna, cum tăiați dumneavoastră cozonacul ăla din cuptor??
La mulți ani, Vărsătorul meu iubit!
