ochelari progresivi

Oscaruri muzicale si trandafiri albastri //
La capatul unei zile toride, nu doar din cauza vremii, timp de doua ore, intr-o sala plina, am avut privilegiul de a simti bucuria , pe care, de prea putine ori in viata iti este dat s-o traiesti. Sub bagheta magica a dirijorului austriac Gottfried Rabl, filarmonica noastra a prezentat, intr-un concert extraordinar, pagini célèbre din coloana sonora a unor mari filme , rasplatite cu oscaruri, de-a lungul vremii.//
.....................................................................................................................................................................................
Acesti tineri frumosi ai timpului nostru

La intoarcerea acasa, mai mult de jumatate din masina era ocupata de niste studenti simpatici , cam zgomotosi. De pe locul meu, i-am putut vedea pe toti, erau vreo douazeci, mai multi baieti. Ca la comanda, in dreptul fiecareia dintre cele trei biserici pe langa care trece autobuzul, inceta orice soapta . Toti se inchinau.

Conteaza ca o faceau cu gandul la examenele trecute sau viitoare?

........................................................................................................................................................................
Captura

Acasa, am deschis televizorul.
Pe un post foarte solicitat , oameni mari discutau chestiuni mult mai arzatoare decat temperatura acestor zile de ciresar.
Asa am aflat ca s-a descoperit un robinet deschis, prin care 11( unsprezece) evazionisti inselau statul .
Sunt elevi din Vrancea, cu varste intre 11 si 18, ani care au distrat publicul din Focsani, jucand in Snoave cu Pacala sau Cocoselul neascultator. Contaminati de neascultare, n-au fost constienti , pe deplin, de calitatea lor de cetateni, dupa ce au castigat pentru prestatia artistica cate 30 ( treizeci) de lei.
Doar 5 dintre artisti si-au depus declaratia de venit la administratia locala. Ceilalti s-au sustras de la plata impozitului, inseland statul cu cate 7( sapte) lei de persoana, aducand astfel , cu sau fara stiinta, prejudicii bugetului tarii.
Institutia abilitata a ‘intrat pe fir’, somandu-i ca, daca in 48 de ore nu-si vor achita impozitele, , vor fi atacate conturile bancare ale parintilor sau vor primi amenzi de la 10 la 100 de lei, conform articolului 219/ alineatul 3 din OG. 92/2003, completata si modificata.
Ca sa se stie.

incapacitatea de a reactiona

Nu, n-o sa povestesc intamplarea, este rea, gretoasa, daca mi-a facut atata rau, de ce sa-i supar si pe altii? Mi-a lasat, asa, un gust amar, dar si un fel de forta de a rupe. Nu pot. Nu pot sa rup, nu mi se pare corect. Nici chiar pentru mine.
Poate ca ar fi trebuit sa reactionez, n-am putut, mi-am inghitit vorbele. Acasa, am deschis, la intamplare, prima carte pe care am pus ochii, Pessoa, Cartea nelinistirii.

Cum sa ma linistesc citind ?
‘La ora actuala , lumea le apartine doar imbecililor, celor lipsiti de suflet si agitatilor…La jumatatea drumului intre credinta si critica se afla popasul ratiunii. Ratiunea este sa crezi ca poti sa intelegi fara sa crezi, dar tot credinta ramane, fiindca a intelege contine si presupunerea ca exista ceva de inteles’.

remember

Multa vreme, adica atat cat elevii mai mici au avut pentru acasa de scris teme, postarea mea cea mai solicitata a fost propozitii-independente, din iulie 2009. Bineinteles ca nu prea avea legatura cu ceea ce cautau ei- propozitii gata facute.
Zilele trecute , Daurel observa ca il tot solicita elevii care tocmai isi incheie cursurile gimnaziale sau liceul. Cautau discursuri, bineinteles, gata scrise.
Ieri si alaltaieri s-au mutat la mine .
Am scris , in 2009 , despre doi dintre profesorii mei-despre unul pentru ca a insemnat atat de mult pentru mine, incat am ales sa devin profesoara de limba romana, desi am terminat sectia real a unui liceu teoretic. Despre celalalt profesor- diriginte, am scris , pentru ca , prin felul lui rigid si special, m-a determinat sa invat chimie , de frica. Dar, dupa ce am ' incasat doi de 3 in aceeasi saptamana, am invatat atat de bine, ca as fi putut intra, fara probleme , la facultate.
Nu stiu daca musafirii mei, cautatorii de discursuri, au gasit ce le trebuia in postul cu multa recunostinta. 13 septembrie 2009//

A inceput scoala. Sub semnul incertitudinii.

Din noianul de imagini pe care le port in suflet, se desprinde figura intaiului meu profesor de limba romana, domnul Fulga.
Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite, niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . Scrisul, pe tabla si in caiete, trebuia sa fie impecabil. Titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care, mai tarziu, le-am cerut elevilor mei s-o respecte. Acorda mare atentie memorarii textelor frumoase ; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie”,"Ardealul". Rostirea clara, limpede , a textului, isi avea partea ei de frumusete.

La vremea aceea, nu stiam ce inseamna sa ai un dascal adevarat. Nici ca eu insami voi fi profesoara de limba roamna. Poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Era singurul din zona aceea care terminase Facultate de Litere si Filozofie.

Inalt , imbracat totdeauna ireprosabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor , parinti , colegi.

Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit. Ca dupa un dar nepretuit. Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme.

Retin ca am avut si o greseala de scriere, care nu s-a mai repetat vreodata incepe ai, in loc de incepe a-i.

La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat: Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei.

N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. M-am intrebat , adesea- ce voi fi scris cu mintea mea de atunci, incat sa-l fi impresionat , sa-mi scrie atat de frumos? N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu daruire si dragoste.
Vremea fuge ca nebuna...36 de ani de munca. Nu doar la catedra. Cu copiii. Alaturi de ei. Printre ei. Au fost multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!
Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o tufa de liliac, nu foarte departe de scoala, unde am invatat.//Si , pentru ca este saptamana in care elevii isi amintesc de dascalii lor, las amintirile sa se astearna...


babacu//iunie 2009//Nu radea niciodata .
Chelia si fata rosie , rotunda , pe care spanzurau ochelarii cu o rama groasa, cafenie , il faceau mai de temut decat atitudinea . Ochii mici , cenusii ne tineau atent sub observatie , astfel ca in clasa nu se auzea nicio soapta. Adresandu-ni-se, asta se intampla de cate ori chema la lectie cate doi sau trei elevi, epuiza intreg campul lexical al preocuparilor noastre de popor mioritic" berbeci", "oi", "ciobani"," la pascut" , "miei".
Daca nu folosea creta , cu care in timpul unei ore de curs umplea de doua-trei ori tabla , se misca incoace si incolo, tinandu-si mainile la spate, calcand apasat cu galosii care ii protejau pantofii.

Dupa primul trimestru, chimia devenise spaima tuturor elevilor de la clasele de real unde preda . Cine promova la el era un om fericit . Nu exista lectie de zi , asa ca- aldehide, cetone, benzen, hidrocarburi, trinitroglicerina- erau teme de care nu aveai cum sa scapi nici in visele tale de adolescent indragostit .

Notele primite cel mai des erau cele de 2, unii , mai norocosi, se puteau lauda cu nota 6 , daca stiau teoria perfect si nu puteau rezolva problema data . Cativa alesi ai sortii erau rasplatiti cu 9. Ei stiau tot.
Pana la sfarsitul anului scolar, toti stiam aproape intreg manualul , la orice ora, din zi sau din noapte, am fi fost intrebati.

La bacalaureat ne-am ales chimia ca proba de examen , iar notele au fost cele mai bune.
Doi ani ne-a fost diriginte. Nu-mi amintesc sa ne fi intrebat vreodata ce vrem sa devenim ori sa-si fi dorit sa afle cate ceva despre noi , despre gandurile si sperantele noastre.

La banchetul de absolvire, l-am vazut razand prima oara , cand un coleg talentat si rebel, astazi medic bucurestean serios, a compus o epigrama despre Ali-Baba si cei 40 de hoti .

Nu l-am revazut de atunci niciodata ; niciunul dintre colegi nu l-a mai intalnit vreodata. .
M-am gandit de multe ori la orele noastre de chimie din laboratorul mirosind a tot felul de solutii si de substante . Un fel de duiosie , amestecata cu un respect , de care n-as fi putut pomeni in anii de scoala , a inlocuit frica pe care o simteam cand trebuia sa ies la tabla .
Stiu si astazi cateva formule din chimia organica si anorganica ; deseori am rezolvat , cu fiii mei sau cu elevii carora le-am devenit diriginta, cand se plangeau de chimie, de-a lungul anilor, probleme , desi specialitatea mea este una care nu i-ar fi placut nicicum fostului meu profesor.

Timpul rabdator a facut din figura aceea inspaimantatoare un batranel , pe care il asociez , zambind , ori de cate ori imi vine in minte, cu porecla pe care i-am dat-o noi in anii de liceu .

p.s ati avut vreun babacu'?Si ca sa va faceti o idee, Ali-Baba (babacu') este pe randul al doilea; ii recunoasteti ochelarii. Ramane s-o identificati pe subsemnata.

un ochi plange,

zambim cu celalalt.
Rabdam, scrasnim, uitam, trecem, ne ascundem, o luam mereu de la capat, asteptam, privim uimiti in jur, traim, cadem, ne scuturam de praf, ratacim busola, si timpul, si locul, speram..

...cu trenul din Franta!

- Ia spune-mi, Gigele, îţi place să mergi la şcoală ?
- Da, bunicule, îmi place să merg la şcoală, îmi place să vin de la şcoală acasă, dar nu-mi place, deloc, ce trebuie să fac între timp.

Glumita m i-a venit in minte, gandindu-ma ca se apropie vacanta. Vacanta mare, adevarata, ca daca ar fi sa ne gandim la cat de serios s-a invatat in 2009/2010, am descoperi, usor , ca este anul cu cele mai putine zile de scoala. Din 173 s-au bifat 130. Cu mare indulgenta. Motive? O multime- proteste , din cauza salariilor mici, gripa , mai ales , porcina, concediu fara plata pentru profesori, sarbatori, calamitati..
Cu niste ani in urma, circula o cimilitura- pauzele lungi si dese , cheia marilor succese. S-au schimbat vremurile. Si oamenii. Strigatura s-a demodat.
Apa trece, urmele raman.
La ce bun atata scoala, daca mintile luminate iau drumul strainatatii, iar celelalte fac cu totul altceva decat au invatat, in cel mai fericit caz?
Tezele si examenele se pot inghesui printre greve. Examinatori se gasesc, pentru un banut, oricat ar fi de ruginit.
Ziua invatatorului a disparut. La ce bun? Cine sa multumeasca ? pentru ce? cui?
Au aparut alte prilejuri de veselie- zilele scolii. Intre 3 si 5 zile. In functie de culoarea sefului.
Nici verile nu mai sunt ce-au fost.
Pana in septembrie e cale lunga.
Nu aduce anul ce aduce guvernu’.