Copilul si lumea lui nevazuta

Nu-mi pierd prea multe ore in fata televizorului si ,daca se intampla  sa ma uit, rar de tot urmaresc  vreo emisiune  locala.//

Mi-a venit in minte o discutie cu un fost elev- la vremea respectiva, intr-un fel, m-a distrat..subiectul era ..Elodia.
Ma straduiam sa-i invat pe amandoi, pe el si pe fratele mai mic, cum este cu diatezele.
Nemultumit ca mezinul , elev in clasa a VII-a, nu pricepea deloc  cum  stau lucrurile cu  subiectul logic, fratele cel mare  ma scoate din incurcatura:

-Lasati-l, doamna, ca asta este un papa- lapte, nu stie nici macar  cine este Elodia..

 Astazi nici in gluma  nu as zambi. //

 Vorbeam despre emisiuni tv: am deschis televizorul , fara sa am vreun interes anume. Pe un post local- o discutie cu un psiholog. Am prins, poate, jumatate de emisiune. 

Aceleasi  reluate idei, aceleasi batatorite cai..despre cazul Elodia

Rareori , am auzit pe cineva  implicat, in orice fel in problema asta, discutand  serios/profesional/dar si parinteste despre ceea ce este cel mai dureros in aceasta drama: COPILUL.

Niste adulti, fie ca sunt implicati direct, ca rude , fie ca sunt slujbasi

 ( de tot felul) se invart intr-un cerc in centrul caruia creste-Dumnezeu stie cum -un copilas.

Incepe vacanta..copiii din familiile instarite merg  cu parintii  in locuri alese cu grija; copiii saraci  muncesc, pentru o bucata de paine-  cu familiile lor sau pe cont propriu, copiilor  bolnavi le poarta sau nu cineva de grija- toti isi traiesc copilaria,  dupa cum  le-au harazit-o parintii, pentru ca oricare  fiinta  vine pe lume din  doi parinti.

El, Patric,  ce fel de vacanta va fi avand??

Gandindu-ma la el,  m-am dus  cu  ochii sufletului la o poveste  reala.

Iat-o!

Ochi rotunzi de nuca proaspata, rostogolindu-se fara incetare.

 Vorbe usor sasaite, din care nu-ti era prea greu sa auzi injuraturile baiestesti. Mai ales de mama.

Nume de fata- D- atitudine incerta . Nu purta niciodata fusta, nu-si vopsea buzele, nici obrajii , cum faceau toate colegele ei, unele chiar mai mici.
Isi ingrijea intr-un fel special parul sarmos, blond-castaniu, in care intra foarfeca asistentei, pe care o accepta fara impotrivire.
In multe zile, lectiile deveneau spectacol. Chicoteli si pocnete, rabufneli si intepaturi, cand tocmai credeai ca le-ai adunat gandurile ratacite , langa tine.
Nimeni nu-i intra  in voie.
Cateva profesoare, care trecusera pe la clasa, dadusera bir cu fugitii, dupa cel mult o luna. Motive? Haine patate de ulei, prajituri scapate’ din greseala’ in par, cate o lingura de pilaf turnata in buzunar, in gluga hanoracului. Sau direct in geanta, o piedica ‘intamplatoare’ , la intrarea sau la iesirea din clasa.
Prin anii ‘77/78 era aproape imposibil sa obtii o catedra de limba romana mai aproape de casa. In realitate existau destule, dar se pastrau pentru nevestele, iubitele, fiicele, cumnatele activistilor.
Fara pile si relatii, fiecare 1 septembrie era un adevarat cosmar.
Cuvantul somer nu circula decat in limbajul de specialitate.
Eram licentiate, unele chiar cu gradul I, fara catedra.
 Primeai ce ti se oferea. Nu prea aveai cum sa refuzi.
Asa am ajuns defectolog intr-o scoala speciala.
 La 22 km de oras, lux adevarat, daca in anii anteriori, distanta era dubla.Salariu mai mare cu o treapta, program de 6 ore pe zi- 4 ore la clasa , doua ore pentru a-ti insoti elevii la masa si program de odihna.
 Cand erai de serviciu, programul incepea la 7 si se termina la 15.
Diriginta la clasa a VII-a: copii cu diverse afectiuni motorii, tulburari de comportament, instabilitate emotionala, retard, agresivitate, varste cuprinse intre 15 si 19 ani.
Cine m-a avertizat ca D. este copilul cel mai rau n-a glumit.

Primele luni au fost un adevarat razboi, in care eu si ea ne incrucisam sabiile de cateva ori pe zi.
 M-am intors la cursurile, notitele si insemnarile de pshihologie din studentie si la putinele carti de specialitate gasite prin librarii. Aproape nimic nu-mi iesea cum ar fi trebuit.
Deseori, ramaneam peste program. Fiecare dintre cei 16 elevi avea un dosar voluminos- declaratii, insemnari de la militie, maternitate, scoli pe unde mai fusese inscris, spitale ..
Ma interesa , in mod special, D.
Nu intelegeam de ce uraste atat de tare femeile.
Din dosarul ei lipsea certificatul de nastere. Nu spun ca m-am transformat in detectiv, dar, prin ianuarie, am aflat ca mama ei naturala , o alcoolica varstnica , o abandonase intr-un spital din judetul Olt. Tatal era necunoscut. Copilul fusese’ plimbat’ prin multe centre si scoli.

1 martie- ziua ei de nastere- a devenit si pentru ea, si pentru mine o zi buna.  

Erau in clasa ei si cativa copii ajunsi intamplator acolo- asta este o alta poveste, despre invatatorii si profesorii care trimiteau cu usurinta un copil mai incet in gandire, intr-o scoala speciala.
 Impreuna cu ei si cu alte colege profesoare, am impodobit o sala de clasa cu flori, desene, baloane colorate, papusi. Pe masute- bomboane, prajituri, papusi.
Tortul , pregatit acasa, l-am adus cu mare grija pe tren.

Sarbatorita nu stia nimic.
O colega a reusit s-o convinga sa intre in sala .
Copiii au inceput sa cante si sa aplaude.
Zburau baloanele colorate!
Am luat-o de mana care se lasa greu prinsa si i-am spus sa sufle in cele 15 lumanari.
Nu-mi amintesc decat obrajii ei uzi de lacrimi si degetele de copil tremurand, agatate de gatul meu.
In anul urmator, am obtinut catedra mai aproape de oras.
 D. m-a vizitat la scoala si acasa. Mi-a cunoscut familia. Am pastrat legatura cativa ani buni.
Intr-o zi, m-a anuntat ca se marita.
 I-am cumparat costumul cu care a mers la cununia civila- fusta neagra si bluza argintie. .

S-a mutat in casa sotului ei, undeva, intr-un sat de munte.
De cand s-au schimbat numerele de telefon, nu mai am vesti .

Stiu ca, atunci cand ma gandesc la ea, am o mare bucurie.
 Ca pentru o plantuta care a prins radacini, inflorind dupa multi ani de seceta.
Profesional, pentru mine, D. nu se compara cu niciuna dintre diplomele olimpicilor mei .
Este ceva mai mult.
 Este un suflet gasit sub lacat ruginit, a carui cheie se ratacise.

O fetita bataioasa, imblanzita doar prin vindecarea unei traume , cu care soarta a plesnit-o, brutal peste suflet, de cand a vazut lumina zilei.

grea meserie..

motto:dacă părinții tăi n-au avut niciun copil, există șansa ca nici tu  să nu ai..

nu conteaza  cine a zis,  cand a zis..

  Sedință cu părinții,clasa a VII-a .
Un tip tuciuriu, burtos, halat verde- fugise de la serviciu- se așază în ultima bancă.
 Ascultă spasit, fiul lui are note mici, el își rupe o unghie, n-o scapă nici pe a doua.
-Grea meseria de părinte, doamna dirigintă, nicio facultate nu te pregătește pentru ea..//
Era trecut de miezul nopții. Nu-l putem liniști- cum de sunt mai mult de șaizeci de copii din școală, cu medie mai mare decât a lui?
Să mai repetăm schița, ba nu, basmul, ce zici de pastel?
Astea-s vorbele mamei.
Absolventă a Universității de matematică, prosperă femeie de afaceri.
Se întâlnește cu cei doi copii, seara. Sau sâmbăta, când se poate.
O rudă apropiată zice că, de fapt, copilul voia să doarmă, a doua zi era primul mare examen din viața lui..cine să aleagă?
Examenul a mers bine,cu chiu, cu vai, noaptea a reușit să pună pleoapă peste pleoapă câteva ore.
S-a concentrat, hai că n-a fost chiar greu , basmul, știți că mi-ați dat și dumneavoastră lucrare, am făcut bine1
Vineri se afișează rezultatele!
Doamna- mamă trece prin toate stările- de la bucurie la deznădejde. El , de! viitor bărbat, le duce pe toate. //

O prietenă bună mi-a trimis, candva, un material.
L-am citit cu atenție. Poate, zic eu, n-ar fi rău să-l vedeți.
Fără grabă!
Maine se termina vacanta.Viata curge dupa regulile ei.//

Scrisoare către părinți
Părinți din lumea întreagă , nu uitati sa fiti parinti!
  Intrupati in fiecare clipa definitia si insemnatatea omeneasca a cuvantului "parinte" - inglobati dragostea, grija, iubirea, atentia si bucuria in cresterea copilului vostru. Din aceste valori infloreste copilul tau, din ele se hraneste si isi extrage seva necesara pentru a deveni un matur responsabil si capabil.

W. Livingston Larned, autor american, a conceput, intr-un moment de sinceritate, o scrisoare numita "Tata uita", care evoca cele mai pure si sincere sentimente ale unui tata fata de propriul fiu.  Este un moment de reflectie si de "martusire a greselilor spre iertarea pacatelor... de parinte!" Reprezinta o constientizare a greselilor de abordare in cresterea copilului, un indreptar util si practic pentru toti parintii care inca nu isi dau seama ca nu copilul este cauza tuturor problemelor lor. Traim vremuri in care copilul este o copie miniaturala a unui adult: nu are voie sa greseasca, trebuie sa studieze pe rupte, sa fie responsabil, sa munceasca pentru a obtine si sa-si dezvolte cat mai multe abilitati pentru a reusi in viata. In plus, este criticat, judecat si condamnat pentru comportamentele sale nepotrivite de multe ori in stil barbar sau care lasa de dorit. Nu ajuta cu nimic sa ii spui "ai aruncat cu jucaria in mine, acum iei bataie". Fii un indrumar pentru copilul tau, lasandu-l sa se caleasca atat fizic, cat si emotional, indreata-i pasii cand sta sa pice in gol si nu in ultimul rand, iubeste-l orice ar face. Nu uita sa ii spui si sa ii demonstrezi mereu asta si sa il lasi sa se bucure de copilarie.  Incearca sa iti intelegi pruncul in loc sa il acuzi, pedepsesti sau certi, poate e timpul sa il incurajezi si lauzi mai mult in loc sa il critici si sa il inveti in loc sa il judeci ca nu stie - fii mana lui dreapta in incercarea de a-si "scrie" copilaria. Fii pentru el, asa cum spune autorul nostru, un prieten de nadejde atunci cand are nevoie de tine, sufera alaturi de el si fii un parinte adevarat. Nu il trata ca pe un adult si nu iti varsa nervii pe el, atunci cand seful ti-a anuntat reducerea de salariu. Nu are nicio vina. Vorba lui Larned "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult". Musca-ti limba inainte de a tipa, cum indruma autorul, si inceteaza sa il mai tratezi pe ca pe un obiect creat si manipulat de tine. Nu merge niciodata pe premisa "eu te-am facut, eu te omor" si nu incerca sa iti impui punctele de vedere in alegerile lui. Lasa-l sa greseasca, cine nu o face? Lasa-l sa fure mai mult timp pe terenul de joaca, chiar daca pe tine te asteapta un maldar de vase si masina de spalat rufe plina. Lasa copilaria sa se desfasoare in toate formele ei! Nu cele 5 cursuri la care il inscrii, 3 meditatori, o bona si multiplele palme verbale sau fizice cu scop disciplinar iti transforma in timp copilul intr-un adult puternic, sanatos, fericit si de succes. Nu daca il trimiti in Elvetia sau SUA sa invete il vei forma. Ofera-i dragoste si dedica-i timp si oportunitati si vei "coace" cel mai frumos, capabil si reusit produs al vietii tale! Cearta-l parinteste atunci cand merita, iar cand o faci, marturiseste-i dragostea. Educa-l pastrand mereu in manecuta cartea dragostei, a intelegerii si a cuvintelor potrivite! "Tata uita" - W. Livingston Larned "Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta pe obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei. Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura,infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!". Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata! Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri? Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii. "Ce vrei?", m-am rastit. N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat tropaind usor pe scari. Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu, hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desarvarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te naspusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenuncheat acolo, rusinat! E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate acestea daca ti le-as spune cand esti treaz. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult" Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat.  Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei.  Ti-am cerut prea mult, mult prea mult."
p.s. ai ajuns aici? ce spui? 

...cu trenul din Franta!

- Ia spune-mi, Gigele, îţi place să mergi la şcoală ?
- Da, bunicule, îmi place să merg la şcoală, îmi place să vin de la şcoală acasă, dar nu-mi place, deloc, ce trebuie să fac între timp.

Glumita m i-a venit in minte, gandindu-ma ca se apropie vacanta. Vacanta mare, adevarata, ca daca ar fi sa ne gandim la cat de serios s-a invatat in 2009/2010, am descoperi, usor , ca este anul cu cele mai putine zile de scoala. Din 173 s-au bifat 130. Cu mare indulgenta. Motive? O multime- proteste , din cauza salariilor mici, gripa , mai ales , porcina, concediu fara plata pentru profesori, sarbatori, calamitati..
Cu niste ani in urma, circula o cimilitura- pauzele lungi si dese , cheia marilor succese. S-au schimbat vremurile. Si oamenii. Strigatura s-a demodat.
Apa trece, urmele raman.
La ce bun atata scoala, daca mintile luminate iau drumul strainatatii, iar celelalte fac cu totul altceva decat au invatat, in cel mai fericit caz?
Tezele si examenele se pot inghesui printre greve. Examinatori se gasesc, pentru un banut, oricat ar fi de ruginit.
Ziua invatatorului a disparut. La ce bun? Cine sa multumeasca ? pentru ce? cui?
Au aparut alte prilejuri de veselie- zilele scolii. Intre 3 si 5 zile. In functie de culoarea sefului.
Nici verile nu mai sunt ce-au fost.
Pana in septembrie e cale lunga.
Nu aduce anul ce aduce guvernu’.