crede și nu cerceta

Îmi place pădurea în orice anotimp, chiar și acum, când își leagănă printre crengi oftatul, potrivindu-și pulsul cu amiaza rece de noiembrie.
Draperii zdrențuite sclipesc în lumina săracă a  zilei.

Puțină lume, bănci  singuratice, câini hămesiți.

La răscruce de poteci,  apa unui izvoraș a fost zăgăzuită. În juru-i  s-a înălțat o troiță.

În fața firișorului de apă, lumea așteaptă cuminte, chiar și în zile geroase, ca astăzi. Unii vin cu o plasă de  bidoane, doar privindu-i îți dai seama că vor să mai fure ceva  din suma afișată, lunar, la utilități. Ce să comentezi?  Omul încearcă orice, că viața este o luptă, nu  așa spunea poetul?

-Auzi, dumneata, uită-te la mine, că sunt om bătrân și știu multe, vezi grămezile alea de cărămidă nouă, învelite frumos, le vezi și pe alelalte de scândură  ceruită, de unde, domnule, atâția bani?

De ce , bre, oameni buni, atâtea biserici într-un singur cartier? Cine le dă atâția bani?

Ai văzut ce turle are biserica aia mare,  nouă, de la stradă principală?

Uită-te la amărâtele alea , de urcă scările. Cară sacoșe cu ulei, zahăr, făină..crezi că au prea multe acasă? Aș!

Omul nu așteaptă răspuns. Nici nu cred că l-ar găsi cineva.

 Își ia bidoanele și pleacă.

Între  ziduri groase, albe, lumea își spune rugăciunea.

În jur, pădurea dormitează.

Rătăcitor este gândul  mănăstire-naltă/cum n-a mai fost altă..Ana, Putna, ale turnurilor umbre, mântuirea neamului..

în propria oglindă

Devastator, imoral, scandalos, tulburător,  citit, aruncat, criticat, reluat, împroșcat cu insulte, scuturat de către autor, cinic, impresionant, revitaliza(n)t, magic, aspru, fabulos,  fără inhibiții, romanul Portretul lui Dorian Gray, scris de Oscar Wilde, el însuși un personaj  straniu ,  dezvăluie povara păcatului hedonic.  
 Cartea dezvoltă tema convingerii că rolul artei este de a cultiva frumosul.
Acum câteva seri, am revăzut filmul..

Farmecul căsătoriei este că face minciuna absolut necesară.

Cei care privesc dincolo de aparențe  o fac pe riscul lor.

Singura cale să scapi de tentație este să te lași în voia ei.

Să nu te căsătorești niciodată- este singura șansă  să-ți păstrezi iluziile!

 tu  ce spui?

sinceritatea absolută

 doare, la fel de mult  ca un lanț de erori, de fapt, li se spune minciuni.  

Mi-ar plăcea ca adevărul să fie romantic.

Încerc un fel de prefață pentru răspunsurile   la întrebările dintr-o simpatică leapșă, primită de la Zina.
Nu cred că sunt mulți cei care  citind pe ici, pe acolo, chiar încearcă să înțeleagă  ce există în spatele tastelor.

Ar fi imposibil, oameni suntem..nu insulți pe nimeni, dacă nu-i acorzi timpul pe care și l-ar dori..demontăm viața în bucățele, recompunem momentele care ne plac, nu putem umple cu sentimente  toate paharele lăsate la ferestre.//

1.Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?

R.6 ani. A fost o provocare să-l descopăr.

2.Care este primul blog  pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?

 R.Sunt mai multe- vreo patru, îl menționez , în  special, pe al lui Andi.

3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?

R.Da, regret că mai multe bloguri dragi și-au tras obloanele.

În ferestrele lor, găseam , mereu, flori proaspete.

Viața are urcușurile și coborâșurile ei, unele abrupte, mergem alături o vreme,  apoi, brusc, potecile se strecoară printre hățișuri, unele se împiedică, se zvârcolesc neputincioase, așteaptă ajutor, nu-l primesc și se închid.

 Da,  cred că blogul este ca o inimă.

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da,  care anume?

R. Nu! 
Cum să te bucuri, când o fereastră se trântește?

 Câtă vreme există șansa ca  fiecare să privească lumea  așa cum simte, de ce să vreau să văd storuri cu genele plecate?

5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?

R. Prefer să nu spun.

 Cu unele empatizez categoric, sunt bloguri a căror lectură îmi creează certitudini, în vâltoarea dilemelor, în altele simt tristețea din spatele tastelor. Nu citesc doar ca să mă aflu în treabă..

6.Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?

 R. Nu-mi permit pronosticuri, este o chestiune  care ține de mulți factori- pasiune/ dorința de comunicare/plăcere/vise/înțelegere/dileme/interes..

7.În ce codiții v-ați închide blogul?

R. Nu-mi place să trăiesc sub impulsul condițiilor impuse, nu impun nimănui nimic.

Mâine dimineață voi gândi altfel, pentru că și eu voi fi alta.

Gândirea este prizoniera tentațiilor, așa că prefer să nu iau în calcul închiderea blogului, chiar dacă tentații au ( mai) fost.

8. Ce vârstă are blogul?

R. Peste o lună, împlinește -4 (PATRU) ani!

9.Cum ați decis să faceți blog?

R.În niște momente speciale- trebuia să păstrez ceva, să las deoparte altceva,  să fac și o schimbare.

Există oameni care uită să converseze, poate că, involuntar, se așază în fața oglinzii.

 Eu vreau să văd, să aud, nu sunt pesimistă,  nu mă plâng că viața ar fi oribilă, o modelez, alungând zgomotul inutil, prefer călătoria într-o caleașcă imaginară, într-o companie plăcută ( în vară  am văzut caleștile regale britanice, cât lux, ce senzații!)

10. Este bloggingul  un viciu, dă dependență/

R.Aș zice că adevărul este pe la mijloc- viața se compune dintr-o mulțime de semi, nu?  lumini, umbre, deschideri, plecări.

Sunt clipe când împletim în  metafore  ghirlande, cineva le strivește cu sau fără vrere.. cioplim,   din nou, în vorbe,  edificii și tot așa.
 Vorbim , scriem, evadăm din concret, creăm „realități” proprii, de fapt, tot timpul ne abținem în fața a ceea ce simțim  că ne agresează.
Blogul este un un fel de suspendare, un loc între lumea știută și visul imposibil.

Nu-mi permit să  transmit leapșa  decât prietenelor mele: Andi, Elise, angi,  Diana, Vera, pescărușul-//., dar oricine poate încerca să răspundă..
Gânduri bune, Irinei și Ottiliei 

p.s.  tu ce zici?

ce se mai poartă

în 2012?


Moda uzează mai multe haine decât omul-W. Shakespeare.

sursa- mail.

În privința culorilor, părerile sunt împărțite- se preferă nuanțele vii-roz, oranj, contraste ieșite din comun.
Stilul escapadă  recomandă  materialele  din fibre răsucite, mătase cu fir de argint, texturi suprapuse, rezistente,  în jocuri  îndrăznețe de culori.
 Cele mai elegante combinații: negru/ gri, negru/poleială, oranj/gri, cafeniu/negru.
Toate au un singur nume- eleganță fără efort!
obs. Culoarea cravatei  poate fi asortată cu nuanța curelei.
Sau a șireturilor de la pantofi.
p.s. ce zici?

toată viața

 este școală.  Comenius- Jan Amos Komensky, 28.03.1592/15.11. 1670, părintele educației moderne.

În Cehia și Slovacia, de peste trei secole, ziua de 28 martie este Ziua profesorului. //

În ultima vreme, școala, profesorii, elevii, disciplina din școli, relația profesor-elev- familie  sunt teme la ordinea zilei.

Își dau cu părerea  domnișoare- aspirante la roluri  în filme fără titlu- cetățeni care au uitat și bruma de litere mari, însușite din mersul trenurilor, avocați bine plătiți,  persoane cu însușiri paranormale,  invitate în televiziuni la  cele mai năstrușnice emisiuni.

Am  căutat  o postare mai veche despre cum este să ajungi astăzi profesor.

Am găsit.//

Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când, preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului, despre care aveam doar vagi informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română contemporană.

Prima oară, după atâția ani, de când am terminat facultatea!

După delicate pupături și  amabilități frumos glăsuite de ambele părți , dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc, a acceptat invitația mea  să intrăm în localul de la colțul străzii.

Ne-am așezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață.

Cam supărată, întrucâtva dumneaei, pentru că a trebuit să se pensioneze, chiar a primit o sumă frumușică, reprezentând , retroactiv, recompensele calculate din septembrie până acum.

 Vorbim de una de alta, colegi de-ai mei, amintiri dintr-o lume comună.. nu este cazul să spun  acum porecla pe care nu știu cine i-a dat-o, i se potrivea - mănușă, ba uite că am s-o spun,  că nu mă aude - găina, așa îi spunea toată studențimea,  care o avea  ca profesoară de curs și de seminar...cu o anume notă de umor , dar și de tandrețe.

-Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin  la seminar!

 Cum să nu-mi amintesc?

Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum  caietele ticsite de  conspecte, nimeni nu îndrăznea  să vină la seminar fără să fi parcurs bibliografia obligatorie, indiferent  câte ore trebuia să  petreacă  în bibliotecă sau în sala de lectură.

N-am uitat gestul leneș, vizibil   calculat, cu care își scotea,   din poșetă, caiețelul în care consemna cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile  fiecăruia..

Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară,  la susținerea tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă, scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie , pentru a i se cere un nume predicativ,  clipocindu-și genele,  grele de rimel și de nesomn (intelectual), are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns,  o  maximă  adaptată -noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență  ca la dentist..

N-am întrebat ce notă a primit   viitoarea profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul , dacă în ultima vreme  ziarele, televiziunile, părinții, elevii dornici de excursii, babele, paranormalele, topmodelele  ar avea alte subiecte .

Școala este, din nou, între priorități- cea dintâi..

sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt.

Trăim în România, țara în care profesorii  , mai ales  cei tineri ,  au salarii foarrrrte mici...unii dintre dascăli  devin subiecte de romane s.f.
Alții intră în zeghe.
La timp.

p.s. tu ce zici?