suav și cuminte

Plouă.
Fără tristețe.
Plouă în decembrie, rece, limpede, clar, sacadat. Cerul trimite, în gânduri, schimbări.
Stropi grei se aștern ca din vis.
Tot se topește în tot.
Sunete blânde în pătura ploii, curs lin pe fereastră, dinspre mesteceni și brazi, peste frunze uscate până mai ieri, plăpânde vestiri ale toamnei apuse, chemări pentru ziua ce-și prinde în plete năframa-i albastră.
Suav și cuminte.
Plouă..

fără titlu

Aş fi avut veleităţi de gangster. Nu de găinar, ci de gangster justiţiar. Azi nici mitocanii nu mai sunt ca altădată. Pe vremuri mai citeau câte-o carte.

Îmi plac femeile inteligente şi emancipate. N-am găsit până acum femeia vieţii mele. Totdeauna a fost o auroră falsă şi am închis ochii.

În casa mea n-a intrat nicio proastă. Dacă a intrat proastă, a ieşit deşteaptă.

nu există șapte minuni

în ochii unui copil, ci șapte milioane!
Walt Streightif

De două ori pe an, pentru mine diminețile încep din viul nopții.( îmi place vorba asta, o știu de la maica Fănica, ștrașnica mea bunică!)

Ce multe întrebări,  atât de puține răspunsuri,  răscolesc amintiri, năvală de gânduri,  cum fug, nestingheriți,  anii, parcă ieri  ningea blând, primele  vorbe stâlcite simpatic de tot, primii pași pe drumul albit  cu urme de sănii..

”Gândăcelul„, foaia s-a zdrențuit de tot, păstrează  emoția întâiei  serbări, emoția mea,  emoția lui, degețele  căutând  doar ele știau ce în buzunarul șorțulețului bleu! 

Serbări cu prinți și cu săbii,  povești mereu inventate, noi, entuziaști spectatori,  vacanțe, liceul, examene multe,  licența,  serviciul, el, deja, tată, eu, mama ( sau buni)  mereu  gânditoare.

El și familia lui,  mereu alte griji... mai rar pe acasă, în sufletul meu  tot copil îmi  rămâne!

La mulți ani,  băiatul  mamei!

eu pot să fiu cioban,

miner, profesor, ministru.

 Eu pot să doinesc!

Există, adesea,  niște extraordinare momente, de ce și cum apar ele, nu aș putea explica, ele există. Se întâmplă ca  anumite persoane pe care le vezi și le auzi pentru  prima oară, să capete, în conștiință,  un fel de relief, de care  persoane pe care le vezi și le auzi zilnic, nu vor avea parte, poate, niciodată.

 ”De unde vin horile?Nu știu…

Bach se cântă  și în Argentina… horile, doar la noi. Să ne bucurăm că avem harul acesta!

De ce am făcut eu, în 2003, doctoratul? Să mă apăr de proști,  nu m-o trimis nimeni.

 Când vorbești, dumneata, domnule B, cu oameni care nu au nimic de spus, îmi vine să sparg televizorul.

 Cântecul tradițional  nu poate străluci cu incompatibilitate, producțiile amatorești aduc

submediocritate.  De ce –s atâția cântăreți? pentru că se pot face bani din cântat…
Hai să cântăm ca Leșe, ca Maria Tănase, ca Vicoveanca!

Ei nu știu nici  ”Deșteaptă-te, române”, „Un răsunet, al lui Mureșanu, muzica lui Anton Pann. 
Imnul   nostru are solidaritate, are solemnitate! Se întâlnește cu  finalul din Simfonia a 9-a !

 Oda bucuriei!

 Beethoven!

Schiller!

 Când experimentezi departele, te descoperi pe tine!

De ce vorbim despre valori, abia după ce mor oamenii? Îți spun eu, domnule B, de frică, pentru că  nu ne iubim, ne este frică. Unora le este frică să voteze, le e frică să meargă prin zăpadă, le e frică de ploaie...

Să fii patriot?

Să-ți faci datoria, indiferent de  câștigi  sau nu.//

După 35 de ani, cinci mii de oameni au venit să-l asculte la  Sala Palatului.
Tradițíe, istorie, rost.

Pentru Grigore Leșe,  viața este un  concept simplu- bucuria de a trăi!

 Bucuria  de a  hori!

la mulți ani!!