marți, 1 iunie 2010

' copilul este ca o oglinda


care te amețește puțin. Sau ca o fereastră. Totodată copilul te intimidează ca și c\nd el știe ce știe. Nu te inșală, pentru că spiritual lui este puternic, înainte ca tu să-l pipernicești’. Antoine de Saint-Exupery//
Ochi rotunzi de nucă proaspătă, rostogolindu-se fără încetare. Vorbe ușor sâsâite, din care nu-ți era prea greu să auzi înjurăturile băiețești. Mai ales de mamă.
Nume de fată, Dana, atitudine incertă. Nu purta niciodată fustă, nu-și vopsea buzele, nici obrajii, cum făceau toate colegele ei, unele chiar mai mici. Își îngrijea  cu sfințenie părul sârmos, blond-castaniu, în care intra  dușmănos foarfeca asistentei, pe care  Dana  o accepta scrâșnind.
În multe zile, lecțiile deveneau spectacol. Chicoteli și pocnete, răbufneli și înțepături,tocmai când credeai că le-ai adunat gândurile rătăcite, lângă tine.
Danei I. nu-i intra nimeni în voie. Câteva profesoare, care trecuseră pe la clasă, după nici  măcar o lună, dăduseră bir cu fugiții. Motive? Haine pătate de ulei, prăjituri scăpate’ din greșeală’ în păr, cate o lingură de pilaf turnată în buzunar, în gluga hanoracului. Sau direct în poșetă, o piedică ‘întâmplătoare, la intrarea sau la ieșirea din clasă.

Prin anii ‘77/78 era aproape imposibil să obții o catedră de limba română mai aproape de casă. În realitate existau destule, dar se păstrau pentru nevestele, iubitele, fiicele, cumnatele activiștilor. Fără pile și relații, fiecare 1 septembrie era un adevărat coșmar. Cuvântul șomer nu circula decât în limbajul de specialitate. Eram licențiate, unele chiar cu gradul I, fără catedră. Primeai ce ți se oferea. Nu prea aveai cum să refuzi.
Asa am ajuns defectolog într-o școală specială. La 22 km de oraș, lux adevărat, dacă în anii anteriori, distanța era dublă. Salariu mai mare cu o treaptă, program de 6 ore pe zi,4 ore la clasă , două ore pentru a-ți însoți elevii la masă și  la programul  de odihnă. Când erai de serviciu, programul începea la 7 și se termina la 15.
Diriginta la clasa a VII-a: copii cu diverse afecțiuni motorii, tulburări de comportament, instabilitate emoțională, retard, agresivitate, vârste cuprinse intre 15 și 19 ani.
Cine m-a avertizat ca Dana este copilul cel mai agresiv n-a glumit.
Primele luni au fost un adevărat război, în care eu și ea ne încrucișam săbiile de câteva ori pe zi. 
M-am întors la cursurile, notițele și însemnările de psihologie din studenție și la puținele cărți de specialitate, găsite prin librării. Aproape nimic nu-mi ieșea cum ar fi trebuit.
Deseori, rămâneam peste program. Fiecare dintre cei 16 elevi avea un dosar voluminos:declarații, însemnări de la miliție, maternitate, de prin școlile pe unde mai fuseseră înscriși, spitale ...
Mă interesa, în mod special, Dana. Nu înțelegeam de ce urăște atât de tare femeile. Din dosarul ei lipsea certificatul de naștere. Nu spun că m-am transformat în detectiv, dar, prin ianuarie, am aflat că mama ei naturală, o alcoolică vârstnică, o abandonase într-un spital din județul Olt. Tatăl era necunoscut. Copilul fusese’ plimbat’ prin multe centre și scoli.
1 martie- ziua ei de naștere- a devenit și pentru ea, și pentru mine o zi bună.
Erau în clasa Danei și câțiva copii ajunși întâmplător acolo- asta este o alta poveste, despre învățătorii și profesorii care trimiteau cu ușurință un copil mai încet în gândire, într-o școală specială. Împreuna cu ei și cu alte colege profesoare  am împodobit o sală de clasa cu flori, desene, baloane. Pe măsuțe, zâmbeau în multe culori bomboane, prăjituri, păpuși cu rochițe de  ciocolată..
Tortul, pregătit acasă, l-am adus cu mare grija pe tren.
 Nimic din  ce i se pregătea nu  știa sărbătorita. Cu greu, o colegă a reușit s-o convingă să intre. Cântece, aplauze, zbor de baloane! Am luat mâna care se lăsa greu prinsă  în palma mea, am apropiat-o de  tort și i-am spus să sufle în cele 15 lumânări.
Nu-mi amintesc decât obrajii ei uzi de lacrimi și degetele de copil tremurând, agățate de gâtul meu.
În anul următor, am obținut catedră mai aproape de oraș. Dana m-a vizitat și la școală,  și acasă. Mi-a cunoscut familia. Am păstrat legătura câțiva ani buni.
Într-o zi, m-a anunțat că se mărită. I-am cumpărat costumul cu care a mers la cununia civilă,fusta neagră și bluză argintie.. .
S-a mutat în casa soțului ei, undeva, într-un sat de munte.
De când s-au schimbat numerele de telefon, nu mai am vești .
Știu doar că atunci când mă gândesc la ea, am o mare bucurie. Ca pentru o plăntuță care a prins rădăcini, înflorind după mulți ani de secetă.
Profesional, pentru mine, Dana nu se compară cu niciuna dintre diplomele olimpicilor mei. Este ceva mai mult. Este un suflet găsit sub un  lacăt ruginit, a cărui cheie se rătăcise.
O fetiță bătăioasă, îmblânzită doar prin vindecarea unei traume , cu care soarta a plesnit-o, brutal peste suflet,de când s-a ivit pe lume.



























34 de comentarii:

  1. Ai scris şi-am plâns...
    Îmi voi aminti de Dana a ta. Va fi pentru mine un exemplu al reuşitei în faţa imposibilului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Gina, iti multumesc mult! M-ai emotionat extrem cu aceasta poveste, o voi mai reciti, cu siguranta, in timp...
    Atat de frumos ai pus in cuvinte felul in care inima ne poate invata mai mult decat orice carte, doar cu conditia s-o ascultam! La fel, cat de mult ii putem darui celulilalt in tacere, daca suntem cu tot sufletul acolo, impreuna cu el!
    Cred ca Dana s-ar bucura sa stie ca dupa atatia ani, inca te mai gandesti la ea cu drag. Stiu ca eu m-am bucurat citind aventura voastra extraordinara.
    Foarte frumos, o intalnire ce sunt sigura ca si-a gasit un loc special si permanent in sufletul tau.BRAVO, amandurora!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cumva, prin civilizatie, educatie, instruire, denaturam naturalul copiilor...Desigur, aici, n-am solutii...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu adevărat unic mod de a aminti faptul că e 1 Iunie! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Am plâns pentru Dana ta şi te-am îmbrăţişat pe tine... tot pentru Dana ta. :)
    Nu ştiu ce să spun mai mult...

    RăspundețiȘtergere
  6. oooo, Gina...
    cate istorii am vazut aici unde sunt. cate lacrimi, cati copii agresivi si violenti. ii iau pe rand pe fiecare, nu povestim despre ei. ma tot intreaba: da cum se poate doamna sa stiti si spaniola si engleza si franceza si rusa. prima oara cand intindeam mana spre ei sa ii mangai, tresareau - vreti sa ma bateti, doamna?.....
    acum vin singuri. asteapta la usa. ca poate mai stau de povesti sau le fac o impletutura in par...
    in sufletul meu - buzdugan de durere. dar in sufletul lor?

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucia, de multe ori imposibilul poate avea mai multe chipuri.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ruxi,

    A fost o clipa buna pentru ea si pentru mine. Asa sper.
    Mi-ar placea sa stiu ca a facut alegerea potrivita si ca-i este bine.
    Cine stie???

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Daurel, pana astazi nu m-am gandit ca ,involuntar, am schimbat o anume ordine, poate ca ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  10. Diana, unele intamplari isi au un loc special in subconstient.

    RăspundețiȘtergere
  11. Asa este, Angela, asemenea copii tresar la orice atingere. Se apara, pentru ca bataia este singura permanenta din viata lor.
    Vezi cate lectii invatam ?
    Mult noroc sa aveti!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Noaptebunacopii, ai spus ceea ce simti si nu este putin.

    RăspundețiȘtergere
  13. Fericiti sunt copiii care au noroc de parinti,bunici iubitori!Ce-i drept exista multe Dane in lumea asta,iar pentru ei greul incepe din primul lor minut de viata.Au si ei din cand in cand noroc,cand intalnesc oameni ca tine,Gina.

    Sunt sigura ca a fost cea mai importanta"diploma" pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumos, foarte frumos!
    Ca o mangaiere...
    Cand reusesti sa schimbi,in bine, viata unui suflet e un lucru mare!
    Felicitari!

    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  15. O altă poveste de viaţă deosebită... Viaţa ne pune la dispoziţie tot felul de subiecte, important este să tragem din ele şi concluziile care se impun... LA MULŢI ANI tuturor celor care merg cu copilăria la rever!

    RăspundețiȘtergere
  16. Angi, asa este, fata asta ocupa un loc special in experienta mea de profesoara, dar si de mama.

    RăspundețiȘtergere
  17. Diana, asa este, se intampla multe lucruri intr-o viata. Unele , chiar frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cris, bine sa ne fie tuturor copiilor- mici si mari!

    RăspundețiȘtergere
  19. anamariadeleanu1 iunie 2010, 18:54

    doar atit pot acum: vreau sa fiu din nou copil, sau... nu vreau sa cresc .....

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu ma refeream la cazul povestit, caz profund uman si exemplar, ci la ce am inteles eu din Saint-Exupery...

    RăspundețiȘtergere
  21. Gina,salut!
    Sa stii ca imi propusesem sa te vizitez ,doar din "papusoi" si sa nu mai scriu nimic, spre a nu va tulbura linistea ..
    Nu am putut sa nu las macar o vorba, intrucit povestioara ta m-a impresionat f.mult ..Cred ca nu ai schimbat nimic din ceea ce a fost ..Ma bucur ca Dana ta si-a gasit un suflet pereche si ca tu ai avut o mare contributie la aceasta..Sa-ti dea D-zeu sanatate, tie , copiilor si nepoteilor tai..La multi ani! Deasemenea ,tuturor copiilor vizitatorilor tai ..
    Gina ,povestea ta m-a impresionat cu atit de mult cu cit am gasit asemanari cu povestea de aici:
    http://fiinte.blogspot.com/
    hmm! Afost mai intii cea cu "niste rindunici",acum asta .. Sau gresesc ?

    RăspundețiȘtergere
  22. emotionant.... un oftat si un zambet pt. toti copii... si multe bomboane...

    RăspundețiȘtergere
  23. ”Profesional, pentru mine, Dana nu se compara cu niciuna dintre diplomele olimpicilor mei”...
    Doamna profesoară, plecăciuni! Dragă Gina, așa este. E destul ușor să obții diplome cu copiii doatați, ocrotiți de părinți și normali. Ceea ce ai făcut tu, din acest suflet chinuit, e uimitor. Azi, când am asistat la festivitatea de premiere e concursului de desene despre care am scris pe blog, am auzit:”x..de la Șc. de Nevăzători”. Cred că a fost cel mai meritat premiu pentru pictură. Am văzut și lucrarea, totul era făcut cu degetele și prin pipăit. Păstrând poporțiile, e comparabil.
    La mulți ani copiilor, dar și părinților care au fost (și pot rămâne) copii! 1 Iunie, La mulți ani! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Ana, in vise si in suflete , putem ramane,toata viata copii, daca dorim si vrem cu adevarat- este un privilegiu!

    RăspundețiȘtergere
  25. Steluta,

    De ce , adica, sa vii pe furis, chiar nu inteleg..
    N-am schimbat nimic din realitate , in povestioara mea.
    Am dat fuga si am citit 'randunicile', ai dreptate, este un mod apropiat de a aborda acelasi univers. Chiar si in cealalta scriere.Stilul este total diferit. Nu ti se pare?
    Am trecut in lista mea de bloguri.

    La multi ani copiilor si nepoteilor tai! Si copilului din tine!

    RăspundețiȘtergere
  26. Ela, zambete si bomboane!!!fara offf.

    RăspundețiȘtergere
  27. Mirela,


    Stii ce cred? Dumnezeu are grija sa stabileasca un echilibru/ Asemenea copii, lipsiti de dragostea si de protectia parintilor, isi gasesc un alt fel de iubire. De reprezentare a frumosului.Se implinesc, construind frumusetea in felul lor.
    Iti multumesc mult pentru tot ce spui!

    RăspundețiȘtergere
  28. Frumoasă sărbătoarea ta de 1 iunie! Frumoasă şi-a noastră, datorită ţie.

    Zilele trecute am făcut şi eu o poză cu aceeaşi perspectivă :D http://cara.sunphoto.ro/2009_-_ANDREAS/15420271

    RăspundețiȘtergere
  29. Draga Gina, o poveste emotionanta cre ne-a facut sa lacrimam si sa te apreciem din nou pentru ceea ce ai facut.
    Dana, o fetita care nu si-a sarbatorit niciodata ziua de nastere pana in acel 1 martie pe care nu-l va uita nicicand.
    Te felicit din toata inima!

    RăspundețiȘtergere
  30. Si pe mine m-a impresionat povestea Danei.Ai facut un lucru extraordinar, pe care nu multi dascali il fac, pacat...Cred ca tu ai compensat absenta multor femei din viata Danei care nu i-au dat la timp ceea ce i-ar fi trebuit:dragoste, rabdare, delicatete...O evocare cel putin emotionanta, facuta cu sinceritate, fidelitate fata de memorie, respect fata de COPIL si copilarie....

    RăspundețiȘtergere
  31. Gabi,
    Se intampla, nu chiar totdeauna, sa poti face lucruri bune.
    Este un privilegiu pentru ambele parti.

    RăspundețiȘtergere
  32. Maria,
    Cred ca fiecare dintre noi are intamplari pe care le pastreazaundeva, intr-un coltisor de suflet. Adesea , portita, lasata deschisa, reimprospateaza parfumul!

    RăspundețiȘtergere