hoatza la inaltime

O stiu demult.
Unii o cunosc cu mult inaintea mea; de pe vremea cand isi cauta loc de casa.
Mai de-aproape, am vazut-o anul trecut, este simpatica, in haina ei tarcata, cu coada.

Fara sa intrebe, s-a mutat la noi in curte.
Si nu oriunde, taman in ulmu’al mai frumos.

Am inteles ca niciodata n-o sa aiba sanse la oras. Unde? prin balcoane? intre blocuri?

Nicicum. Lumea n-o agreeaza. Pentru ca este neserioasa. Chiar mai rau.
Fura.
Si nu orice. Ii plac bijuteriile, furculitele, linguritele, uitate seara pe masa din curte.
Trece intr-o vizita scurta, inhata ce ai lasat din intamplare, ia si pleca.
Se multumeste si cu alte mici obiecte feroase- cuie, sarmulite.
Este strangatoare.
Isi face casa rezistenta.

Anul trecut, cineva mi-a spus ca poarta ghinion . Toti vecinii i-au stricat locuinta .

Au alungat-o. Cu pietre. Ca le fura puii.
Am luat o scara, m-am urcat in ulm si , cu un bat lung , ascutit la capat, i-am dat jos coshmelia. N-a fost prea usor- bun arhitectul, bun constructorul.

Nu s-a lasat.
A venit din nou. Si iar si-a facut casa.
Chiar am zarit-o de vreo doua ori, tare grabita.

Nu stiam ca are un pui.
Saracutul a cazut sau chiar a vrut el sa se dea jos . Incerca sa se urce pe gard; n-a reusit.
A aparut ea. Avea hrana in cioc. I-a dat lui totul. Apoi l-a prins -tot cu ciocul- si l-a dus”acasa”.

Asa m-a convins .

S-o primesc.
In spatiu.
Aerian.

p. s. ati recunoscut-o sigur, da?

orice asemanare cu unele cuvantatoare, iubitoare de inaltzime shi de stralucire, nu este intamplatoare!