in gradina casei mele

Par tacute.
Dar vorbesc.

In graiul frunzelor. Si al culorii.

In fereastra , ele insele sunt deschidere. Catre lumina. Catre frumusetze.Sunt diferite.

Shi totushi la fel.Nu cer. Dar primesc.Apa. Lumina. Caldura. Multa caldura.

Din adancuri.

Pentru ca simt.

Unele au tzepi. Poate ca au suferit prea mult. Shi-au adunat durerea in spini.Din cand in cand, in sulitza tulpinii, apar doua floricele. Ca doua inimi.

Impreuna.

O pereche.
Si cactusul este tzepos. Dar florile ii sunt atat de suave! Rezista putzin. Ne invatza ca fericirea este trecatoare.
Are o poveste- ALB

Trandafirul japonez este roshu.Traiesthe 3 zile. Are ceva din fragilitatea gheishelor.
Craciunitza se gateshte cu cercelushi roz- roshii, la vremea sarbatorilor, de iarna. Pare fragila, dar nu cunoashte frigul.Vine din zone reci.
Sunt atat de elegante violetele! De parca zilnic ar merge la bal. Pudice si proaspete.

Unora nu le shtiu numele.
Ne intzelegem fara vorbe.
Mi-au aflat intrebarile, nelinishtile, bucuriile, tacerile.
Imi raspund prin candoare. .

ALB
Intr-o zi, nici nu mai shtiu cand, cineva mi-a adus un cactus. De la florarie. Mai aveam unul. De ceva timp.
Ca plante, nu faceau parte , neaparat, dintre cele preferate.
Am pus cele doua ghivece, unul langa altul, pe fereastra camerei mele.

Le-am ingrijit, cum am gasit de cuviintza, fara sa studiez, fara chiar sa am minime cunoshtintze despre cactushi. Asha. Cum ingrijesc toate florile pe care le am.

Pentru ca imi plac. Cei doi cactushi arata oarecum diferit, deshi , acum, dupa ce m-am documentat , cat de cat, cred ca fac parte din aceeashi mare familie. Unul este, de fapt, o aglomerare de cocoloashe tzepoase , diferite ca marime, fiecare pornind in douasprezece-paisprezece mici felii ca de pepene, ce se aduna in cate o mingiutza . Nishte arici verzi , foarte simpatici, mai mari si mai mici.
Celalalt este ca un ciorchine - un fel de butoiash in centru- in jurul caruia stau aninate , ca nishte margele vii , mingiutzele cu tzepi.
In toamna anului trecut, tot privindu-i , am observat cum , din fiecare , au rasarit nishte matzishori, cate un smoc de pufuletzi. Negricioshi. Au tot crescut. Intr-una din zile, s-au alungit, indreptandu-se unul catre celalalt.
Apoi , s-a produs minunea. Pentru ca imi petreceam multa vreme in jurul lor, nici nu mi-a venit sa cred, dar, au tzashnit , in acelasi timp. Au ieshit doua flori, absolut superbe. Albe. Cu multe petale , cu , la fel de multe , stamine, adunate intr-o semiluna , in varful careia a crescut ceva, un pistil , ca o cruciulitza.
Au fost momente absolut unice. Florile nu au parfum, au , in schimb , ceva ce n-am mai vazut.Un fel de personalitate, pe cat de delicata, pe atat de trista. Au trait prea putzin. Trei zile .

S-au stins, asa cum aparusera .In acelashi timp. Le-a disparut gratzia.

Pareau doua gaturi de lebada , cautand unul spre celalalt ceva, nu shtiu ce , poate mangaiere.

Intr-o alta zi, mult mai tarziu, am vazut cum din ambele plante s-au ivit din nou matzishori. Din fiecare cate unul . I-am tot urmarit. Smocul cactusului cu "arici" a crescut destul de repede. Celalalt a ramas mic de tot. Asha este si acum.
In dimineatza urmatoare nu-mi puteam desprinde privirea de pe matzishorul cel mare.Ca shi in toamna, discret, s-a deschis , intr-o clipa. Gratzios , stralucitor,

dar singur.

Dupa numai o zi , petalele au inceput sa se ingalbeneasca , apoi s-au ofilit .

Nimic din aspectul florii nu mai aminteshte de frumusetzea pe care o avea , in urma cu o zi . Se tot usuca, aplecandu-se catre cealalta , care, parca , in necaz , s-a indaratnicit .

Ca si cum nu i-ar pasa.

Am facut cateva fotografii. Vazandu-le, am incercat o stare deosebita ; mi-a ramas in minte succesiunea clipelor in care am vazut conturandu-se acel ceva miraculos- albul florii- s-a deschis , a stralucit si , intr-o clipa , s-a stins .