joi, 2 aprilie 2009

cu toata dragostea!


Are ochii verzi.
Verde crud. Ca bobitele de strugure, pana sa dea in parga.
Iscoditori. Se misca intr-una.
Are si niste suvite . Blonde. Chiar! nu mai stiu daca sunt naturale, ori asa a vrut ea sa si le faca..
Vorbeste repede. Si precipitat.
Si zambeste.

Nu are totdeauna motive; asa este ea.
Deschisa.
Cu zambet cat toata fata de copil.
Pentru ca este abia in clasa a opta.
A fost eleva mea in clasele a cincea si a sasea. Si putin dintr-a saptea.
Talentata.
Si extrem de ordonata- scris ingrijit, litere egale, pagini curate , ca-n palma.
Fraze limpezi.
Ca ochii ei.

Floricele impletite in codite de metafore si comparatii subtile, intrerupte , rabdator, de interogatii.
Retorice.
Asta fac totdeauna copiii- se intreaba . Si se mira.
De asta sunt frumosi.

Atunci participa( imperfect) la olimpiada de limba si literatura romana. Cu premiu.

Odata, mi-a cerut s-o invoiesc. Si mi-a spus motivul.
A doua zi , s-a purtat absolut normal, desi ma asteptam s-o vad emotionata. Nu m-am putut abtine si am intrebat-o cum se simte. Mi-a raspuns fara ezitare, cu sinceritatea ei debordanta ”mai bine nu venea”.
Am ramas cu intrebarea in gat.
Era vorba de mama ei, plecata la munca, in Spania.
A lasat-o in grija bunicii.
Si a unei matusi.

Uite ca si dupa doi ani, imi vine in minte momentul ala, cand un copil n-a simtit nimic deosebit la intoarcerea mamei.
Ce sa fi facut femeia aia atat de grav, incat fetita ei de 13 ani sa nu se fi bucurat vazand-o dupa atata vreme?
A parasit-o .

Nu conteaza motivul.

"-Doamna,- cat imi este de drag cuvantul asta , spus de copii, sincer, asa, ca-ntre prieteni- ati aflat?
Andreea a luat premiul INTAI la Olimpiada internationala de chimie. A fost la Satu Mare.
30 de copii. Din 5 tari . "

M-am interesat. Asa este!

Fetita frumoasa de acum doi ani a crescut frumos.
Si bine.
Cu bunica si matusa.
Fara mama.
Fara tata.

Cu ea insasi.
A crescut atat de frumos, incat iubeste deopotriva poezia, chimia, matematica si desenul. Si canta. Si face sport. Si se plimba. Si are prieteni.
Care o iubesc.

Este unul dintre copiii acestui timp.
Ai acestei tari, despre care toti spunem ca nu ofera modele.
Nici sanse-am citit ca MEC n-a sponsorizat concursul de chimie.

Copiii isi aleg adesea, drumul, fara sa astepte ajutor de la niste adulti, care s-au trezit dintr-odata batrani.

12 comentarii:

  1. tristete si speranta, impletite intr-o poveste de viata, pe cat de simpla, pe atat de complexa...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da!
    Iubesc puriatea copilului astuia si mintea lui ,si uimirea cu care priveste lumea , descoperindu-i tainele, una cate una!
    Mi-e draga fata cu bluza alba , stralucitoare. Asa arata mereu- stralucitoare, prin simplitate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Gina draga, cu totii ne regasim in povestea aceasta minunata zugravita de tine atat de gingas!
    Toti am fost in clasele de gimnaziu, unii dintre noi am iubit limba romana, chimia, toate disciplinele de fapt atragandu-ne prin misterul si oferta lor de cunoastere.
    Unii chiar au participat constant la olimpiade, obtinand rezultate frumoase.
    Andreea ta, Andreea noastra de acum, merita toata admiratia si sustinerea celor ce o iubesc si o pretuiesc!
    Este un caracter puternic si ambitios, cu siguranta.
    Dupa cum tot atat de sigur este ca in adancul sufletului ei nutreste un dor curat fata de fiinta care i-a dat viata si pe care refuz sa o inteleg DE CE A PARASIT-O?
    Sa aiba o viata binecuvantata si sa-si implineasca cele mei arzatoare aspiratii!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pecarus!
    Ce frumos suna- a nostra!
    Este puternica, dar fragila- ca orice copil, care are aripile deschise si cerul in fata!
    Da! sper sa aiba o viata frumoasa! Asa cum i-a conturat traiectoria !

    RăspundețiȘtergere
  5. Te rog eu, Ginutza, transmite-i Andreei ca o pup si o-mbratzisez de 1000 de ori si ca nu mai pot de dragul ei pentru cit e de polivalenta, dar si pentru ca a excelat intr-una dintre directiile pe care le-a-mbratzisat manunchi. E o performanta teribila cea atinsa de ea, mai ales in contextul familial descris de tine! O tine Dumnezeu in paza si de-asta e un copil atit de bun. Are binecuvintare, draga de ea, iar eu ii doresc sa primeasca si mai multa de la Cel de Sus.
    Daca citesti cumva ce am scris, felicitarile mele, Andreea draga mea, si toti pupicii la tine sa fie, ca-i meriti din plin, copila frumoasa si atit de generos daruita de Dumnezeu! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Lav!
    Sper sa citeasca si sa simta ca este iubita. Ca multi adulti cu suflete de copii sunt in lumea ei, plina de frumusete!
    Iti multumesc in numele ei!

    RăspundețiȘtergere
  7. Gina,povestea Andreei,povestea trista a mii de copii din Romania e,totusi,atat de diferita.
    Andreea si-a inabusit durerea ca a fost parasita de mama,invatand ca sa nu fie nevoita sa procedeze la fel ca mama ei care a parasit-o ca sa lucreze departe de tara,de casa.
    E de admirat aceasta fetita si ii doresc sa invete la fel de bine!Ea e speranta ca viitorul nu e chiar asa de cenusiu cum ni se arata!

    RăspundețiȘtergere
  8. Gabi1
    Andreea este un copil minunat!
    Este optimista, frumoasa, desteapta si buna!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ea cu siguranta nu va repeta greseala mamei ei cu viitori ei copii.

    Stii, uneori ma gindesc ca nu conteaza citi parinti ai, daca aluatul e bun restul nu conteaza. Dar desigur ca nu inseamna ca nu a fragilizat-o aceasta realitate.

    Mici experiente personale:
    Eu am crescut (aparent) fara taica-meu. Auzeam cuvinte de genul - aaa provine dintr-o familie dezorganizata. Erau parinti care interziceau copiilor lor sa-mi fie prietene (pe acest motiv). Am urât acest mod de a pune problema.

    Alt ex.
    Maica-mea venise de pe meleaguri Basarabene undeva pe la 6 ani impreuna cu o sora mai mare. Sora ei a murit cind maicamea nu avea nici 12 ani. S-a trezit singura, pe meleaguri straine, fara sprijin de nicaieri. Dar s-a descurcat. A stiut ca trebuie sa invete. S-a dus la scoli, s-a instruit. A mincat cartea si nu a ajuns de izbeliste. S-a facut om, cu valori bine definite. Nu s-a pierdut pe drum.

    Cum ziceam: aluatul conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  10. Manon, imi place mult franchetea ta in toate abordarile cu impact psihologic.
    Sunt multe de spus in legatura cu prezenta ambilor parinti alaturi de copil.Iti inteleg trairile si respingerea fata de atitudinea intileranta, nejustificata a aoamenilor.
    Nu am pretentia ca pot sa emit teorii.
    Andreea va evolua in felul ei. Deocamdata , ea este puternica.Si are o inteligenta sclipitoare.Este o luptatoare.
    Am incredere in forta ei.Ce va fi va fi!

    RăspundețiȘtergere
  11. voi fi un pic mai didactico-stiintifico-pragmatica. la inceputuri.
    am realizat doi ani in urma cu studentii de la antropologie un studiu pe Inteligenta emotionala a copiilor parintii carora sutn plecati peste hotare.
    abordarea a fost calitativa. rezultatele sunt evidente. studentii care au lucrat cu copiii au venit traumati. o sa va spun doar despre una dintre experiente. intr-un interviu, un baiat de 10 ani, atunci cand era intrebat daca ii este dor de mama, incepea sa sara in sus, sa danseze, sa faca orice. doar ca sa nu spuna da sau nu.
    acesti copii cresc. unii ca Andreea frumosi, buni, destepti, cu ochii verzi :)
    altii raman pentru totdeauana sarind in sus, cu ochii negri de durere.

    la noi in Basarabia acesti copii nu exista. problema nu exista. Tzara mea e tzara ma-sii.

    asteptam sa creasca Andreea si cu tot curajul ei sa ne trezeasca odata!!!!

    si eu am incredere in forta ei. va creste si va reusi :)


    angela

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc, Angela, as vrea sa citeasca Andreea! Si se va bucura , stiind ca multi adulti, cu inimi bune ii rasplatesc curajul si trairea !
    Si ambitia! Si fortza!

    RăspundețiȘtergere