dar de suflet

Telefonul ei m-a gasit in toiul pregatirilor . Am crezut ca este vorba de saptamanala noastra iesire la o pizza. M-a surprins, spunandu-mi ca ar fi bine si frumos, ca inainte de ziua mea, sa tragem o fuga pana la manastirea lui Manole, de la Curtea de Arges.
Prietena mea este o soferitza excelenta, ora este potrivita, asa ca , am acceptat neconditionat.

Panglica spalata a soselei se strecoara, serpuind printre satele curate de pe valea Argesului, in care casele se tzin de mana. La portzi, gospodarii au pus deja crengutze de jugastru, simbolul Sfantului Gheorghe.
In mai putzin de juma’de ora, intram in ctitoria lui Neagoe Basarab, despre care legenda spune ca si-a dorit” manastire’nalta/cum n-a mai fost alta”.

Si a obtinut-o .

Cu un pretz sangeros.

Zarim de departe turlele stralucitoare, odihnindu-se pe dantela de piatra a zidurilor groase, in care Ana, sotzia mesterului Manole, de secole, ishi doarme, impreuna cu pruncul ei nenascut, somnul chinuit ”zidul rau ma strange/copilashu-mi plange..”

Timpul isi curge etern lacrima, soarele mangaie cu blandetze parinteasca locurile, sporind misterul.
Traversam curtea acoperita cu pietricele, strajuita de copaci, printre care movul magnoliei isi arata timid obrajii.
Desi este o zi obisnuita, sunt destui vizitatori, mai ales tineri.
Interiorul, sprijinit pe douasprezece coloane, rasucite intr-o impletitura zvelta de originale ornamente florale, ii reprezinta pe cei doisprezece apostoli, iar peretzii sunt acoperitzi de icoane in mozaic.
Intr-un loc de cinste sta, mereu deschisa, Evanghelia scrisa si pictata, timp de 13 ani, de mana reginei Carmen- Sylva, care isi duce odihna sub lespezile de la intrare, alaturi de sotzul ei, regele Carol I, fatza in fatza cu mormintele familiei voievodului Neagoe Basarab.

Linishtea scalda sufletele.

Capetele plecate cauta alinare.
Aprindem lumanari in bisericutza din apropiere, unde se pastreaza cu pioshenie moashtele Sfintei Filofteia, apoi ne potolim setea la fantana lui Manole, despre care legenda spune ca ar fi tashnit in locul in care meshterul, pedepsit de egoistul domn, shi-ar fi gasit sfarshitul, aruncandu-se de pe ziduri, cu aripi de shindrila.

Istoria si legenda se ingemaneaza intr-o formula desavarshita.

Un vant caldutz infioara fruzele copacilor, maicutze harnice netezesc straturile de flori.

Dincolo de ziduri, ne ashteapta orashelul cu viatza lui obishnuita.

Si drumul de intoarcere.