o singura data pe an!

Mi-am daruit o saptamana.
Intreaga.
Am zburdat in voie, fara oprelishti, fara spaime.
Prin toate coltzurile trecutului.
Am zambit, m-am intrebat, m-am intristat, am ras, m-am dus incoace si incolo.
Pe bucatzele.
Astazi este ziua intregului.
A prezentului.
Sunt prima care shtie asta.
Pana ieri/alaltaieri, numaram telefoanele, ashteptam florile, felicitarile si, de ce sa nu fiu sincera, darurile.
De la o vreme, oamenii , chiar si unii dintre cei apropiatzi, uita sau vor sa uite. Le au pe-ale lor.
Ce sa zic? Asta e.

Este ziua mea!!!
Imi ofer o felie mari de bucurii.

Voua- cate una de tort!
Si vin roshu!
Aducetzi muzica!


FOTOGRAFIA
Din balconul devenit o mica sera, priveshte padurea , peste care se despletesc raze de lumina. Mangaie cu gandul mesteacanul solitar, apoi se intoarce catre albumul de pe genunchi .
Din fotografia ingalbenita de vreme, zambetul fetitzei cu panglici in par ii arata o strungareatza nostima.
Este EA - la patru ani .
Imbracata in rochitza de marchizet, cu platcutza . I-o lucrase tanti Niculina lui Iedu, o cucoana, cu zambet blajin si par bogat, ondulat . Se revede mergand cu " maicutza", asha ii spunea bunicii dinspre tata, la proba . Era un chin sa se lase mishcata in toate parztile si sa ztina mainile departate de corp, sa nu se intzepe in acele cu care era prinsa rochitza. Pana la urma, ieshise . Era chiar frumoasa. Bunica nu mai contenea laudand-o cat de bine ii vine rochitza roz, la care i se asortase un pompon uriash.
EA sta pe un scaun inalt, de o parte si de alta, parintzii. Mama poarta parul negru in bucle, rasucite cu drotul, fusta de stofa, taior si o bluza cu guler brodat in casa . Pantofii? Shi-i amintehste cu neretzinuta bucurie, dar si cu emotzie- erau roshii, dintr-o piele moale si lucioasa, ca manusha. Avea sa afle mai tarziu ca fusesera cumparatzi de tata," pe cartela", de la Bucureshti.
Asha era in anii aceia, cand el lucra la CFR si avea " buletin de capitala".
Renuntzase la actul ala , fara sa shtie ce comoara pierde.

De dragul pamantului.

Pantofii roshii ai mamei erau pentru fetitza de atunci o lume.
Lumea ei .
Pandea cu sufletul la gura plecarea parinztilor dupa treburi, ii scotea din cutia lor cafenie cu floricele, unde erau pastratzi cu multa grija, ii incaltza si apoi facea caztiva pashi, incoace si incolo, de-a lungul mesei, in fatza unei oglinzi mari. Ii placea sa le auda scartzaitul moale si sa le mangaie curelushele subtziri , prinse in catarame de metal.
Tatal este inalt, blond, spatos si poarta palarie neagra. Parca simte si acum mana lui puternica, dar calda, in care ii tzinea degetele firave de copil. In spate- o panza cenuhsie. Isi aminteshte tot mai clar unde si cand a fost facuta fotografia aceea - la TARGUL TITULUI- intr-o toamna , pe 14 septembrie.
In fiecare an, pana a absolvit liceul , mergea, la inceput cu parintzii, apoi cu prietenele, sa se distreze urmarind un spectacol grozav, pentru acei ani- circul cu dresura de sherpi, cai si catzei, muzica , barcutzele ce se invarteau intr-un iuresh salbatic, tombola, unde puteai avea noroc sa cashtigi o ratzusca shchioapa , o muzicutza , o agrafa. Erau nelipsitzi nishte barbatzi guralivi, care ii indemnau pe trecatori sa primeasca de la papagalii lor," dresatzi" , biletzele care "preziceau viitorul". Trebuia sa te feresti de tzigancile cu fuste largi si cretze, care te ademeneau sa-ti ghiceasca alesul, cerand in schimb 1 leu, mere , gogoshi sau turta dulce. Meshterii olari si cojocari isi laudau marfa, inghesuita pe unde apucase fiecare-pe jos, pe saci sau pe cate o masa, adusa de departe, cu cateva zile inainte. Se intreceaucu negustorii de acadele si de suc, care te chemau sa gushti, dar si sa cumperi limonada de la ei. Mirosul mustului se simztea de la intrare. Pe gratare sfaraiau micii.Targul era ashteptat ca o mare sarbatoare.
Lumea satelor de pe valea Argeshului se pregatea din timp: tinerele nemaritate isi faceau haine noi, tinerii isi lustruiau pantofii si freza, cu ulei de nuca, gospodinele adunau din ograda tot ce se putea vinde la un pretz bun, iar barbatzii pregateau caii si carutzele de cu seara.
Cei mai fericitzi erau copiii.
Targul tzinea 3 zile, dar ziua de 14 septembrie era cea mai frumoasa.

Inchide incet albumul, spunandu-si in gand, cum a mai facut-o de multe ori, fara sa se poata tzine de cuvant, ca la sfarshitul acestei veri , se va intoarce sa revada locul unde se organiza in fiecare an, in septembrie, TARGUL si sa guste - cat a mai ramas - din farmecul lui.