A inceput scoala.Sub semnul incertitudinii. Din noianul de imagini pe care le port in suflet, se desprinde figura intaiului meu profesor de limba romana-domnul Fulga.
Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite-niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . Scrisul, pe tabla si in caiete, trebuia sa fie impecabil.Titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care ,mai tarziu, le-am cerut elevilor mei s-o respecte. Acorda mare atentie memorarii textelor frumoase ; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie”,"Ardealul".Rostirea clara, limpede , a textului isi avea partea ei de frumusete.La vremea aceea, nu stiam ce inseamna sa ai un dascal adevarat. Nici ca eu insami voi fi profesoara de limba roamna. Poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Inalt , imbracat totdeauna ireprosabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor-copii
.jpg)
, parinti , colegi. Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit .Ca dupa un dar nepretuit. Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme. Retin ca am avut si o greseala de scriere,care nu s-a mai repetat vreodata - "incepe ai", in loc de "incepe a-i". La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat:" Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei".N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. M-am intrebat , adesea- ce voi fi scris cu mintea mea de atunci, incat sa-l fi impresionat , sa-mi scrie atat de frumos? N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu daruire si dragoste. Vremea fuge ca nebuna...36 de ani de munca. Nu doar la catedra. Cu copiii. Alaturi de ei. Printre ei. Au fost multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!
Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o tufa de liliac, nu foarte departe de scoala, unde am invatat.
Sunt sigură că domnul profesor Fulga este tare mândru că ai fost eleva dânsului.
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut tare nult scrierea, mi-a adus aminte de învăţătoarea mea.
O noapte frumoasă, draga mea dragă!
Da, începe şcoala... Cu bune şi cu rele... Şi cu dor de limba română. Aşa simţeam eu la fiecare 15 septembrie...
RăspundețiȘtergereIti multumesc frumos, pentru ganduri, Geanina!
RăspundețiȘtergereDe fiecare data, septembrie inseamna un inceput. Si duioase aduceri- aminte.
Cu dor de limba romana.. ce frumos!
RăspundețiȘtergereO zi buna, Cris!
azi se pare ca e ziua recunostintei dascalilor pentru dascalii lor...
RăspundețiȘtergeresa ai un an plin de satisfactii si bucurii!
te imbratisez cu drag!
Nu stiu ce a fost... dar stii ca m-am gandit si la tine cand am postat, nu? :)
RăspundețiȘtergereEla, poate pentru ca ei stiu cel mai bine masura recunostintei.
RăspundețiȘtergereUn an bun, si plin, si frumos iti doresc!
Lilick, a fost ceva neasteptat.. mi s-a parut ca gandurile se intalnesc!
RăspundețiȘtergereDuioase amintiri, pline de vibratii si energii luminoase, draga Gina!
RăspundețiȘtergereFigura impecabila a domnului profesor de limba romana rezoneaza atat de frumos cu numele sau echilibrat si rafinat!
Cat de neasemuite erau orele de limba romana, ce mult le iubeam, iar dascalii ce mi-au zidit temelii la templul cunoasterii acestei fermecatoare discipline merita recunoscatoare reverente!
Multumiri calde, doamna profesoara, pentru evocarea acestor trairi atat de vii si de speciale!
Ma bucur enorm , Pescarus, ca limba roamna a fost obiectul tau preferat la scoala; de altfel, din felul in care scrii se vede limpede.
RăspundețiȘtergereNu stiu daca fetita ta este scolarita sau daca merge la gradinita.
Va doresc un an plin de roade, frumos ca zilele astea de toamna generoasa!
Foarte frumos scris. Parca as fi citit o alta varianta a "Domnul Trandafir". Foarte sensibila povestirea. Ar putea fi literatura si publicata intr-un volum de memorii, desi este pe un blog. Pana la urma si blogul este un volum de memorii, dar electronic.
RăspundețiȘtergerePacat ca nu mai sunt profesorii care erau odata, dar, cred ca este mai important, nu mai sunt copiii care erau odata. Iar copiii nu mai invata limba romana din dragoste, ci din obligatie.
Efectiv te ingrozesti de comoditatea lor de a scrie romaneste cand vorbesc pe Messenger, iar uneori se semneaza de genul "Raluk" pe lucrari de control.
Citeste si blogul meu, daca ai timp odata. Poate gasesti ceva interesant si acolo.
Sergiu, buna dimineata! Ti-am facut, deja o vizita. Si mi-a placut ce am citit!
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru vorbele frumoase!
Scriu din placere. Iar profesorul meu a existat, asa cum l-am prezentat.Candva, pe vremea studentiei, cochetam cu scrisul. Vremurile au intrat navalnic in viata mea, am renuntat. Acum, ca am ceva timp, incerc , mai in gluma, mai in serios, sa pun aici, franturi de stari, de ganduri, de experienta.
O fac din placere.
Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa ma citesti!
O zi frumoasa!
Amintirea de neuitat a domnului Fulga ..In clasa a opta ne_a prins cu biletele de la baieti ,dulcegarii de copii ..Asezati in genunghi pe coji de nuca ,cate o linie la fund ,parintii chemati la scoala ..Off ,Doamne a fost o intreaga tevatura inainte de examenul de a intra la liceu ..Cu el am facut meditatie si scrisoarea a treia si acum o tin minte .Frumoasa amintire ,minunat profesor !!
RăspundețiȘtergereVezi tu,draga mea , fiecăruia și tuturor laolaltă, drumurile ne-au fost deschise de figurile unor dascăli iluștri.( cu majuscule)
RăspundețiȘtergereȘcoala aceea a noastră era un etalon de învățătură! Și Domnul Fulga-un simbol!