poveste de duminica

Dimineata si-a scos din lada ei de zestre strai de ceata stravezie. Cu brate lungi, amagitoare , de amanta stiutoare, inlantuie nucul din curte. Saracul, de el, nu poate riposta. Isi tine roadele in coji. Si frunzele , in varful degetelor.La picioare, jertfa de uitate domnisoare tarzii, cu fata trista, in batiste mov. Si in potire albe. Mari cat palma.Cu fire de roua rece in plete.
Imi vine in minte un nume drag. Si poezia lui cu miros de fructe coapte.

GHEORGHE TOMOZEI-
POVESTE
„Dacă Para s-ar da peste cap/de trei ori, dintr-o dată/s-ar preface neapărat/într-o gingaşă fată./
Mărul domnesc de-ar face la fel/o odraslă de crai s-ar ivi,/cu păru-auriu şi tras prin inel/,logodnic al fetei din miazăzi./
Naş le-ar fi Pepene împăratul,/cu-mpărătiţa lui Nuca,/fiica lui cneaz Gutuie Întunecatul/cu barba cât e uluca./
Strugure ar fi vornicel/care nimeni nu e să-i semene,/neştiind să aleagă, de fel,/pe cea mai frumoasă dintre Cireşele gemene./
Floarea-soarelui, ca soră-a miresii/ar îngriji de pocalele goale/şi de podoabele mesii:/frigărui şi sarmale./
S-ar chercheli Dovleac logofăt/rostogolindu-şi chelia, ici-colea/şi n-ar mai şti drumu-ndărăt/pân’la muierea lui, Fasolea…/
Vezi câte minuni în poveste încap/şi cum s-ar nunti până-n zori,/dacă poamele s-ar da peste cap/de trei ori?”/