alegorii

Imi venise in minte un basm. Cu intreaga tehnica a constructiei lui epice. Basmul ii adoarme pe micuti. Ii tine treji pe adulti . Oriunde. Oricum. In basme, eroii isi masoara fortele. In sabii. In gloante( mai nou). In vorbe. Grele. Cand eroii obosesc, intervin ajutoarele. Elemente recuperatoare-corbi, vrajitoare, zane, licori. Nu incap doua sabii intr-o teaca. Un singur castigator. Dupa victorie , apare oferta- jumatate din imparatie, dregatorii, nunta. 3 zile si 3 nopti. Odata cu basmul, mi-am amintit o intamplare. Am mai spus-o. Cred in morala ei. Era in iulie 2005.
Iubitoare cum sunt de excursii, ma aflam intr-un autocar , impreuna cu alte 36 de persoane. Soferii, ambii tineri, cravata, camasa apretata, maneca scurta . Ochelari de firma ,asortati.Conduc bine. Atent. Cu pricepere.Fara crispare. Masina alearga nestingherita pe panglica neagra, neteda ca-n palma , strajuita de pereti albi, inalti de sarma. Peisajul nemtesc verde, ordonat se asterne de o parte si de alta a drumului. Kilometri intregi de paduri unduioase, separate geometric , din loc in loc, de drumuri inguste, perfecte. Apoi, dintr-odata apar felii uriase de ogoare, lucrate ireprosabil -porumb, cartofi, sparanghel, vita-de - vie, prinsa pe sarma, parcele multicolore de flori.
Un rausor mangaie discret asezarile ordonate ca niste soldatei- case albe cu acoperisuri gri, semete. Gratioase in simplitatea lor calculata.
Incepe sa ploua marunt. Picaturile plescaie, lovind geamul masinii. Apoi , din ce in ce mai des, mai rapid. Privesc padurea nesfarsita. Brusc, autocarul se opreste. In dreapta padure. In stanga -la fel. Cuvantul pana se transmite ca intr-un telefon fara fir pana la ultimul excursionist. Ma uit la ceas.15, 49. Cei doi soferi isi pun impermeabilele , iau o ladita cu scule si coboara. Li se adauga si conducatorul grupului.
Se inteteste ploaia. Tunete si fulgere puternice spinteca amenintator cerul. Se aud lovituri dinspre capota masinii. Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, in majoritate ,femei, incep discutiile. Cele mai multe sunt revoltate . Au trecut deja 40 de minute si autocarul sta. Pe dreapta.
Cei doi soferi, care cu o ora inainte pareau niste domni, devin, brusc, agresivi.Lovesc, pe rand, cu ciocanele , in locul unde presupun ca ar fi buba . Motorul tace. Noi asteptam. Se asterne , ca o balta , linistea. Vom dormi aici? In autocar? Pe o autostrada, in mijlocul unei paduri, departe de granita cu Franta?
Cineva ii cere domnului B. sa sune undeva- la un service nemtesc ori in tara, la agentie.
Cu o umbrela de imprumut, sfidand ploaia aspra ,B merge la primul telefon de pe autostrada si solicita ajutorul unei firme specializate in reparatii auto.
Peste vreo 15 minute isi face aparitia un echipaj de politie , care constata ca exista o problema tehnica , la un autocar romanesc , plin cu excursionisti, ce se deplaseaza spre Franta. Ni se promite ca va veni o echipa de mecanici.
Ploua din ce in ce mai tare. Se lasa o pacla deasa peste padure . Plictisite de asteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizara.
O masina albastra opreste in fata autocarului. Coboara doi tineri, imbracati in salopete. Impecabile. Unul poarta o gentuta. Ca de medic. Nimeni nu a inteles cum, in mai putin de 10 minute, fara zgomot, fara lovituri de ciocan, fara clesti, au pornit motorul. Cu calm. Si maniera. Treaba nemteasca.
S-a oprit ploaia. Pornim. Ne asteapta Parisul.
p.s. e o vorba- nimic pe lume nu este intamplator!!