de-ale tinerimii

In clasa a VI-a , a venit o colega noua. Era nepoata felcerului din sat. Avea 4 clase( felcerul). Stia sa faca injectii. Invatase in armata. In sat avea rang de doctor. Chiar mai inalt. Toata lumea se temea de el. Drumurile satului erau batute de carute. Si de cate o bicicleta. El avea motoreta. I-o cunosteau si copiii. Eram, pe atunci, premianta clasei. Ea, nepoata felcerului, colega mea, n-a reusit sa ma depaseasca niciodata, pentru ca doi profesori- domnul Fulga, profesorul nostru de limba romana , si doamna profesoara de matematica-i-au dat totdeauna medii mai mici decat ale mele. Noi doua eram, totusi, prietene. Cand unchiul ei era plecat, ne faceam lectiile impreuna. La matematica. Simteam ca trebuie sa pastram secretul, desi niciuna dintre noi nu aducea vorba despre asta. Intr-o zi, el, felcerul , a venit in clasa. Intr-o pauza. M-a aratat cu degetul : o sa te asez in banca cu cel mai slab elev din clasa. Slab la invatatura.Fara alte explicatii. Am ramas muta. Colegii, la fel . Ne-am intalnit la liceu. Eu am terminat realul. Ea umanul. Ne-am revazut dupa ani- eu am cautat-o, am convins-o sa vina la revedere.. dintr-un oras indepartat- amandoua profesoare de limba romana. Inainte de’89, era o vorba- tineret, mandria tarii. Dupa vreo cativa ani de libertate, circula alta vorba: copiii sefilor nostri vor fi sefii copiilor nostri. Nu citesc ziare, asa ca nu stiu ce vorbe mai circula.