luni, 21 decembrie 2009
fiecare are un acasa
Daca ai simtit macar o data golul acela muscator in stomac, ma poti intelege. Creste. Urca. Te ia cu lesin. Dimineata. Devreme. Ceata/ploaie/ lacrimi de roua. Inceput de saptamana. Ma conduceau pe rand. Mai ales tata. Inghesuiala din rata de Vanatori- Bucuresti ma ajuta sa uit durerea despartirii de ei. De casa. Eram in clasa a IX-a. Locuiam in internatul liceului. Urmau orele de ascultari, lucrari de control . Babacu. Fizicuta. Alte furnicaturi. In toata fiinta. Pana data viitoare. Cand ceream invoire. Pedagogul era acru. Mereu artagos. Asa ca o induplecam pe diriginta noastra, doamna profesoara Alexandrescu. Buna si intelegatoare. Biletul dumneaei avea greutate. Bilet de voie.Plecam acasa. Pentru doua zile. Au trecut anii. Multe goluri in stomac. Dimensiuni mereu diferite. Starea este la fel. Doar ca acum eu sunt mama. Si el nu pleaca la liceu. In urma cu 8 ani , tocmai terminase anul II de facultate. De atunci, mereu plecat .Calatoreste mult. In toata Europa.Nu-mi spune totdeauna. Ma protejeaza.Vine acasa de doua ori pe an. De Paste. Si de Craciun. Cine pe cine sfatuieste? Dormi suficient? Respecti mesele? Sa ai mereu cu tine o pereche de pantofi ca rezerva. Nu mai nega! Mai ales daca nu ai parghii pentru schimbare. Fara critici! Gandeste constructiv!Relaxat. Invata sa te controlezi. Acum? Poate daca ma nasteam in urma cu .. . Asteapta, analizeaza, cine te grabeste? Da! Am luat notite.Trebuie sa vad, totdeauna , partea plina a paharului. . Ca sa nu gresesc.. Are un sfarsit de an mult prea incarcat. Intre atatea probleme, a tras o fuga pana acasa. Ganduri. Trenurile uita sa mai plece din garile inzapezite. Avioanele intarzie. Craciun grabit. Cu o saptamana mai devreme.12 ore cu noi. Acasa. Emotia desfacerii pachetelor. Cu schimbare de roluri.’ FlowerBykenzo’, in alt format. Este parfumul tau preferat, mami, n-am gresit, asa-i? Iti place bluza, tati? Sa ai grija de ceas. Masuta este din bambus. Usoara. Sper sa incapa in geanta.Sa nu te incomodeze. Tricoul l-am cumparat in vara. De la Monaco. Ce fain! Imi plac si cartile! Si un medalion , cu arborele vietii. De la Murano. pentru Yana! Mancarurile preferate. Cea mai scurta noapte. Pleoapele au refuzat sa se inchida.. S-au ivit, nerabdatori, zorii. Este 9 fix. Mai lasa-ma cinci minute. Trenul se formeaza aici. Daca nu vine taxiul imediat? Gata. A terminat micul dejun. Golul ala s-a mutat in gat. Inteapa.. Nu trebuie sa plang. Primul sms-sunt in tren. Fratele lui l-a dus la aeroport. Asteptare. Ore in sir.La telefon raspunde robotul. In sfarsit, reusim sa schimbam cateva vorbe. Zborul spre Londra s-a anulat. Alt avion.Ruta ocolitoare. Prin Milano. 12 ore de drum. Noapte si mai scurta.23,40, ora noastra.Am ajuns. e-n regula!Ne-am vazut de Craciun! Acasa!De ce trebuie sa se prefaca mamele mereu fericite?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
CARMEN spunea...
RăspundețiȘtergereOhhh, m-a trecut un frison si mi-au podidit lacrimile citind aceste rânduri. Pentru ca si eu sunt mama si probabil nu va mai dura mult pâna când "puii îsi vor lua zborul din cuib"... Ce sa-ti spun?!(e usor sa dai sfaturi când nu esti direct implicat)...Odata devenita mama, suntem mame pentru totdeauna! Fii barbata draga mea!
21 decembrie 2009, 01:23
Cristian Lisandru spunea...
Marele mister al lumii - cred eu - este chiar acesta: MAMELE PAR ÎNTOTDEAUNA FERICITE... De multe ori nu reuşim să pătrundem DINCOLO de fericirea afişată...
21 decembrie 2009, 01:30
Carmen, cam asa este-! Oricum ai incerca sa privesti lucrurile. Copiii isi au viata lor!
RăspundețiȘtergereCum sa fii mama barbata? Esti mama.Pur si simplu. Adica nu. Deloc simplu.
Lucrurile se intampla. Sentimentele sunt. Exista. Organic.
Ce sa controlezi? Poate lucrurile. Sentimentele, starile sunt in fibra noastra launtrica.
Nici nu poti plange tot timpul. Nici nu poti avea tot timpul radieri de fericire!
Viata inseamna de toate.
O zi frumoasa, draga mea!
Cris, cred ca esti un fiu extraordinar, daca ai scris vorbele astea, traindu-le. Intelegandu-te!ca fiu al mamei!
RăspundețiȘtergereDe fapt, aceasta FERICIRE , de care vorbim toti , si pe care o tot cautam, chiar se lasa atinsa?
Nu! ar zice cunoscatorul, este o stare . De spirit. Adica o clipa!
O zi frumoasa!
Felicitari... nu v-am "vazut" pana acum, dar ma fascinati. Si asta este o certitudine.
RăspundețiȘtergereSayyidah, bine ai venit!
RăspundețiȘtergereMa bucur si te mai astept!
O zi frumoasa!
Draga Gina,emotionanta povestirea ta.Si eu am un baiat plecat de acasa,dar e doar la cativa km de casa,intrun oras mare.
RăspundețiȘtergereNu ne vedem foarte des,dar acum a venit acasa de sarbatori.
Cel mic e cu noi,dar e plecat cu serviciul de dimineata pana seara.
Cred ca ma pot considera o mama fericita cu copiii langa noi.
Iti doresc sarbatori fericite,sanatate,tot binele din lume ,la fel si copiilor,sotului tau,celor dragi!
Gabi.
Zâmbetul mamei dă o forţă inexplicabilă în noi, copiii, şi ne motivează. Iar mamele ştiu lucrul acesta. Pentru mine e ceva mai presus de înţelegerea firească a lucrurilor, dar e atât de bine să ştiu că există... să ştiu că indiferent de conjunctură, cineva ştie să îmi zâmbească şi să îmi vorbească!
RăspundețiȘtergereGabi, da!
RăspundețiȘtergereEste un mod de a concepe fericirea!
N-am insistat niciodata sa-mi ramana copiii aici. Mi-am spus ca, daca lor le este bine, si mie imi este.
Doar ca zilele si noptile nu sunt totdeauna linistite.
O seara buna!
Da, Anckhiy, este frumos si curat modul tau de abordare a relatiei cu mama.
RăspundețiȘtergereDa, intre noi si voi exista o legatura greu de explicat in cuvinte. Ea se traieste. Adica se simte!!
O seara frumoasa!
Gina,
RăspundețiȘtergeredar mamele sunt fericite.Si mamele plang.
Sunt fericite pentru fericirea copiilor lor.
Si plang pentru putinul pe care-l mai pot petrece cu ei.Un putin de aur.
Credeam ca nu o sa pot sa-mi declansez izvorul,dar iata ca am reusit aici ,citind si despre copilul meu.
Sarbatiri cu bine!Sa-ti spun un secret:Copiii au vietile lor.Noi trebuie doar sa-i iubim asteptand.
Un dar te astepta la mine :)
Noi ii iubim tot timpul, Elisa. ii iubim si cand plangem . Si cand radem . Ii avem in sange. Si in suflet!
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult! Pentru tot!
O seara frumoasa!
Elisa, m-am ratacit. Am tot cautat..
RăspundețiȘtergereBuna intrebare.. chiar, de ce trebuie sa se prefaca mamele mereu fericite?...
RăspundețiȘtergereDesi nu am copii, din experienta mea de copil pot spune ca toate emotiile mamei se simt atat de bine, incat o falsa fericire afisata pe chipul ei - pe post de amagire "ca-l protejeaza pe copil" - e de neinteles si, uneori, de-a dreptul dureroasa. E sentimentul ca te pacaleste, dublat de neputinta de-a putea sa schimbi ceva. Sa alini. Durerea, grijile, frica. Sau sa pui umarul, chiar daca, deocamdata, esti mai mic de inaltime si sprijinul nu pare foarte puternic...
Gina, iti doresc sa te bucuri cat mai mult de copiii tai si ei de tine, dincolo de toate... incertitudinile pe care viata ni le presara pe drum inainte!
Cât de emoționant și de sugestiv ți-ai exprimat trăirile lăuntrice! Câtă dragoste, duioșie și regrete pentru fiul tău care este plecat!
RăspundețiȘtergereAșa e viața, ” a pleca înseamnă a muri puțin”, deoarece orice plecare e ca o foarea-soarelui cu discul întors, acoperit de verdele uitării.
Niciodată nu mi-au plăcut plecările și în special, cele cu trenul. Gările îmi dau un sentiment de tristețe.Și întotdeauna am o batistă cu care-mi șterg lacrimile, atunci când conduc pe cineva.
Și, uite, cât de frumos spune Herta Muller despre ce înseamnă batista:” batista de plâns nu-i batista cu care-ți iei bun rămas, nici cea în care-ți sufli nasul când ești răcit, ori în care-ți faci nod ca să ții minte ceva, ori în care legi niște bani ca să nu-i pierzi și nu-i nici batista de la margine de drum unde cineva a pierdut-o sau a aruncat-o.Aceeași batistă nu-i niciodată identic aceeași”
Cred că batista ta a fost plină de lacrimi, deoarece fiul tău a plecat.Chiar dacă-ți este sufletul îndurerat, ca mamă, trebuie să fii mereu cu zâmbetul pe buze, ca să nu observe mâhnirea ta. Așa suntem, noi, mamele. Copiii doresc să ne vadă fericite sau măcar să părem fericite.
De același dor sunt cuprinsă și eu după unica mea fiică.
Inchei astfel:” O femeie are forța să surprindă un om! Poate controla certuri...poate să ducă sarcini grele!Menținefrumusețea,iubirea... Surâde când ar trebui să țipe, cântă când ar trebui să plângă, plânge când e bucuroasă și râde când e speriată! Iubirea ei este incontrolabilă. Unicul lucru greșit e că uită de multe ori cât e de valoroasă...”
O seară frumoasă!
Mamele trebuie sa se prefaca fericite pentru a ajuta copiii sa-si ia zborul, caci ei trebuie sa zboare, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereCum ar putea zbura copiii daca-i tinem mereu langa fusta noastra?
e drept ca ar putea zbura chiar daca ar avea cuibul langa cuibul nostru dar daca ei si-au ales cuibul departe noi ne putem opune? Fiecare isi face cuibul acolo unde i se pare locul mai potrivit, acolo unde se pot mandri fata de mama ca au un cuib frumos.
Un lucru e cert, mama se naste cu dorul de copil in sange iar dorul asta o macina pana la sfarsit.
Sa fim vesele totusi, copiii nostri au nevoie sa-i incurajam sa zboare !!!
Problema este complexa, draga Ruxi. Ma refer la relatia dintre mama si copii. Copil fiind, tu ti-ai dorit sa vezi ceea ce era. Nu toti copiii vor asta. Sau nu este la fel pentru toti.
RăspundețiȘtergereApoi, ca mama, nici acum nu stiu daca este potrivit sa-ti impovarezi copilul cu grijile tale. De asta zic - este complexa problema. Si nu exista retete pentru a-ti creste copilul.
O sa ma contrazici. Da, exista carti. Doar ca pentru fiecare, mama sau copil, situatia este mereu , alta.
O zi buna!
Buna dimineata, Maria!
RăspundețiȘtergereImi cer scuze ca n-am putut raspunde aseara. Eram , dupa cateva nopti albe. In sfarsit , am reusit sa ma odihnesc.
Vorbesti atat de frumos! Atat de limpede! Iti multumesc mult ca intrat in casuta mea !!Iti sunt recunoscatoare!!
Da, cu fiecare despartire , ceva din suflet se rupe. Dar, nu se rupe cu fiecare clipa ceva? Probabil ca in noi, mamele, viata pulseaza altfel- din viata noastra pleca cealalta sau celelalte vieti carora le-am dat simtire. Sau , doar le-am ' gazduit' cum spunea cineva , candva. Ni se reproseaza ca am fi egoiste. Ca vrem copiii pentru noi. Eu chiar nu cred asta. Chiar nu fac asta. Comportamentul meu este dincolo de mine. El este. Rezulta. Sau se arata. De fiecare data.
Despre gari. Ca popasuri in viata noastra. Sau ele, pentru ele. Imi place o gara. Cea a adolescentei. A liceului. O revad de mai multe ori pe an. Cand merg la fiul meu cel mare, la Bucuresti. Sau la fratele meu. Imi place sa-i vad batranii castani, pasarela . Si dalele ciobite. Pentru ca acolo , am lasat o parte din mine.
Nu-l conduc pe fiul meu cel mic, , la gara. Pentru ca ma doare. Am simtit asta si pe aeroportul din Londra. Cand m-a condus el. Nu se poate povesti momentul. Pentru ca a fost tulburator.
Pana la urma, Maria, ce sunt ducerile si intoarcerile noastre? Parti din noi. Toate isi au tristetea , melancolia lor. Si toate suntem noi. Asa simt.
Astept sa se domoleasca putin gerul si ma duc in oras sa-mi ofer de Craciun cateva carti. Doua vor fi ale Hertei Muller.
Imi face atat de bine sa te citesc! Nu vreau sa par egoista. Daca vrei , putem comunica pe mail.Eu am adresa aici. Tu decizi.
Iti multumesc mult !! Pentru tot ce scrii. Pentru toate gandurile!
O zi frumoasa!
Vezi tu, fortunanoua!
RăspundețiȘtergereIntr-un fel gandim noi, mamele, altfel gandesc fetele sau baietii nostri. noi suntem in ipostaza mamei , care a fost copil. Dar si aici este diferit- btu, de exemplu , ai fete. Care isi traiesc copilaria si adolescnta astazi. Tu insati ti-ai trait cele doua etape in alt timp.
Cred ca relatia noastra cu copiii nostri este , de fiecare data, alta. Ea depinde de multi factori. Esenta, daca o fi o esenta, ar fi ca ei isi au viata lor. Asa cum spui.
Eu spun ca daca lor le este bine , si mie imi este! Doar ca sentimentele nu se pot ordona, ca soldateii. Ele sunt. Asa cum sunt!
O zi frumoasa!
N-o sa te contrazic. :-) Caci ai dreptate: nu exista retete pentru a fi o mama buna, sau un parinte bun. Nici un copil bun. Putem fi doar mame, tati, copii... si atat. Traind asa cum vine viata, fiecare cu experientele lui, fiecare cu bucuriile si necazurile lui.
RăspundețiȘtergereMa intrebam doar daca n-ar fi rau ca din cand in cand, sa stim, copii fiind, cand parintilor le e greu sau teama. Pe intelesul nostru evident. Si fara a fi impovarati mai mult decat e cazul. E o intrebare la care inca reflectez...
O zi frumoasa!
Raspunsul meu, draga Ruxi, are cel putin doua parti. Raspunde intai copilul din mine. Am simtit ca perintilor mei le-a fost greu totdeauna. Si cand o spuneau . Si cand taceau. Vezi, nu facusera prea multa carte. Erau diferiti. Eu i-am inteles. Chiar daca nu le-am spus totul. Nu poti spune totul. Am devenit mama, cand ei inca erau. Nu le-am spus mai nimic din greutatile mele. Pentru ca nu voiam sa-i impovarez.
RăspundețiȘtergereEu , ca mama. Nu stiu daca am folosit din experienta de la parinti. Pentru ca situatiile au fost total diferite.M-am adaptat. Din mers. Aveam prea multe in acelasi timp. Intre copiii mei sunt 9 ani. Iarasi am fost diferita. Cred ca le-am spus multe. Nu m-au perceput la fel. Pentru ca , desi sunt foarte buni prieteni, sunt diferiti. Traiesc in medii aproximativ asemanatoare,in tari diferite, dar au probleme personale, total diferite.
Lucrurile pot fi simple. Dar si foarte complicate. Educatia parintilor este diferita de a copiilor. Intamplarile sunt altele. Sinceritatea? Nu stiu ce sa zic? Eu pierd , am pierdut, zic unii, eu nu simt asta.., pentru ca spun ce cred. Imi lipseste diplomatia. Care , pentru multi este identica , nu sinonima, cu perfidia. N-am avut nicio importanta functie de conducere, pentru ca am simtit ca nu ma pot preface . Niciodata.
Poate ca sa se pierd si multe intamplari sau elemente din relatia cu propriii copii. Pentru ca ei nu sunt singuri. traiesc in anumite conjuncturi.
Scuza- ma . cred ca vorbesc prea mult!
O zi frumoasa iti doresc!
Mulțumesc foarte mult pentru aprecieri. Mă bucur c-am reușit să-ți aduc o rază de lumină și de căldură în aceste zile geroase.
RăspundețiȘtergereOricum, tu ai mult talent și scrii foarte frumos.Te rog să mă crezi că nu prea aduc laude cui nu le merită.
Eu imi mai aștern pe hârtie, din când în când,gândurile, nemulțumirile, zbaterile, speranțele, dar nu le-am arătat nimănui până acum. În plus, sunt momente când aș putea să scriu pagini întregi și altele când sunt total lipsită de inspirație. Și atunci, ce-mi rămâne de făcut? Mă retrag în lumea cărților, deoarece, printre ele, nu ți-e frig așa cum spunea Paler. De fapt, orice carte e o lume în așteptare. Când o deschide, lectorul dă glas literelor ei vrăjite.
Să nu fim supărate că nu sunt lângă noi copiii, fiecare trebuie să-și urmeze zborul și să-și facă un cuib.Ei știu, în schimb, că mereu de la fereastra casei vom scruta cu privirea drumul, așteptând întoarcerea lor acasă, chiar dacă nu pentru mult timp.
Sigur că poți să-mi scrii pe e-mail, m-aș bucura foarte mult.
O zi frumoasă!
Buna seara, Maria!
RăspundețiȘtergereMa bucur mult ca avem posibilitatea sa comunicam. Iti multumesc pentru gandurile tale bune.
Despre ce si de ce scriu aici-Mi-am facut blog intr-un moment dificil . Poate ca iti voi vorbi despre asta. De atunci , au trecut 2 ani. Este un mod de a-mi exterioriza starile.
Ani intregi am tinut jurnal- incepand cu clasa a X-a. Cu intreruperi. N-am mai scris de multa vreme in jurnal..
Sa stii ca am fost in oras. Am cumparat 3 carti- Herta Muller- Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", "Supleantul","Maestrul si Margareta", pe care o aveam, dar i-am dat-o fiului meu.
Dupa ce vor fi gata ochelarii, am sa pot citi.
Nu stiu e-mailul tau. Al meu este: floare.albastra2007@gmail.com
Iti doresc o seara frumoasa!