in tonuri albe

Se credea uitata. Voia o plapuma noua . Pufoasa. In ciucurasi de conuri. Asteptand-o, si-a acoperit spatele garbov cu snopi de frunze vestede. O intepau junghiuri iuti. In rafale de vant.In stropi de mazariche. Si cand nu mai spera , a zarit-o . Cucoana infumurata, cu nasul pe sus si capu-n nori, si-a suflecat manecile , a scos sita veche si, minunea minunilor! A inceput sa cearna. Fara sa-si mai faca socoteli. Las-o incolo de criza, ce restrictii, ce consum moderat? A invaluit padurea, a croit haine , pe masura, pentru toti carpenii, teii si pinii . A pus scufite tufelor. Mangaind aleile. In mers usor. De zana buna. In cateva ore a dereticat toate cotloanele. Alb. Alb peste tot. Surprins fara caciula, i-or fi ascuns-o vrabiutele alea jucause pe undeva,bradul din fata ferestrei mele isi trece cate un deget prin pletele umede, bogate. Primeste zambitor valatucii de nea. Ascult discul preferat. Las gandurile sa rataceasca in lumea cuminte de sunete si zbor de fluturi argintii.

Este iarna ! iarna adevarata! cum doar copiii mai sperau.