sâmbătă, 2 ianuarie 2010

file de jurnal

Le-am tot cautat. Le ravasise timpul. Prin casute fara chei. Vremea a tras obloane . Cu parfum de veri tarzii. Si ierni troienite. Printre vise. Sa fi fost serenade, cum spune Daurel ca erau pe la ei? Caut mesaje.In franturi de melodii - Alunas cu alunele, Pe campu’ cu ghiocei, Trenule, masina mica..invatate de la radio.Mai toata lumea le stia. De cum se intuneca, fie vara, fie iarna, se potoleau zgomote, vorbe si certuri. Cainii isi inghiteau supararile de peste zi. In grupuri mici, flacaii cutreierau ulitele satului. Toate liniile. Mari . Si mici.
Seara de seara. In linistea noptii, vocile , ragusite sau limpezi, asteptate dincolo de perdele , se auzeau pana tarziu. Fara sa fi suparat pe cineva. In poarta verisoarelor mele, gemenele, mai mari cu patru ani decat mine, cateva case mai incolo, grupul canta minute in sir. Spre supararea lui mos Dumitru- gestul era primit altfel de mama fetelor. Bune de maritat. Dupa Anul Nou.O anume vacanta. Eram intr-a zecea. Primul bal. Rochie liliachie. Plisata. Guler si cordon, brodate de mama. Pantofi cu toc italian. Ciorapi de matase.De la Bucuresti. Un acordeon. Doua viori. Nebune. Cine si cand ma invatase valsul? Ce ochi avea partenerul meu!! Pluteam. In iures de cerc nesfarsit. Si mama! Undeva , pe un scaun.Emotionata. De ce sunt lungile nopti de iarna atat de albastre?


14 comentarii:

  1. Mai canta flacaii in satul natal? Fetelor nu le duc grija,ca mamicile sunt la fel dintotdeauna...

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am mai ramas peste noapte ACOLO de multi ani.. dupa cum i-am vazut pe tineri , ziua, s-ar zice ca serile albastre au fost doar in visele mele..

    RăspundețiȘtergere
  3. parca e pagina unei file din jurnalul unei printese...

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga mea, Ela, fata de oras!
    Daca pare o poveste ce-am scris este pentru ca , nimic , atunci cand se povesteste, nu poate fi intocmai . Oricat de scurt ar fi ragazul.
    Asa erau noptile. Chiar asa!
    Verisoarele mele exista- sunt maritate cu doi dintre' trubadurii' de pe vremuri. Nu stiu daca baietii lor vor mai fi cantat, vreodata, in grup, noaptea , pe la portile fetelor.
    Ce stiu sigur este ca primul meu partener de dans este , inca, ( din auzite) un tip frumos.
    Sala in care am dansat prima oara exista. Am vazut-o in toamna. Are alta destinatie.
    Iar jurnalul meu este langa mine.

    Adolescenta mea n-a fost deloc usoara. A fost, insa, foarte frumoasa!
    O am in suflet, cu toate ale ei!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce amintiri... Întotdeauna m-am gândit cât de important a trebuit să fie fie primul bal pentru fiecare fată... Ce trăiri, ce senzaţii, ce emoţii...

    RăspundețiȘtergere
  6. fortunanoua.wordpress.com2 ianuarie 2010 la 16:14

    Am fost si eu odata la un bal in sat cand eram adolescenta. O singura data, caci ai mei nu erau niste oameni prea sociabili, nu le placea sa ma insoteasca. Imi amintesc si acum emotiile acelea, nu mai aveam nevoie de "rumenele" am fost toata seara rosie la fatza, eram foarte emotiva...nu mi-a trecut nici pana acum :)
    La mine a fost invers, o adolescentza usoara dar nu prea frumoasa ...

    RăspundețiȘtergere
  7. Despre primul bal..
    Nu stiu daca m-am gandit pana acum daca a fost important. A fost ceva special. Pentru toata familia. Eu ' ardeam ' de emotii, tata a trebuit sa se lase convins, apoi mi-au cumparat hainele, iar mama a fost' politaiul'. Cu emotii , ca si mine.
    Fascinant este ca nu am uitat prea multe din farmecul acelei seri.
    Mai mult- ' le vad' cu ochii sufletului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Fortunanoua,
    Un film pe saptamana sau la doua, un ' ceai' dansant, din cand in cand , un bal pe iarna si unul in primavara erau toate distractiile din viata mea de liceana.In vacanta.
    In timpul anului eram la internat. Nu 'incapea' nicio distractie.
    Poate si pentru ca erau putine evenimente aveau un farmec special.
    Tata era foarte exigent. Totusi avea mare incredere in mine- am fost pe la ceiuri chiar in sate ceva mai departate. Insotita. De rude- fete si baieti mai mari.
    Era , totusi, minunat!

    RăspundețiȘtergere
  9. nu contest veridicitatea, doar ca e asa frumos... ca in povesti cu printese...
    din pacate, mie mi-ar fi placut sa traiesc in vremurile acelea... singurele baluri la care am participat erau la tara, cu oameni batrani imbracati in costume populare, cu muzica traditionala din zona respectiva, combinata cu melodii... le-as numi "mai de proasta calitate"...
    in conceptia mea, bal inseamna ceea ceea ce-ai trait tu... atat de frumos, romantic si desprind din visele mele...

    RăspundețiȘtergere
  10. Uite, Ela, daca iti plac intamplarile de atunci, am sa-ti povestesc maine ceva.
    Despre o seara speciala. Tot de inceput de an!
    O noapte frumoasa iti doresc~

    RăspundețiȘtergere
  11. Amintiri,amintiri minunate.
    M-ai facut sa-mi amintesc de un vals pe care l-am dansat intro sala de camin cultural la o nunta.Cu un mos.
    E singura data cand am simtit ca plutesc,mai ales ca nu am fost niciodata o dansatoare grozava.

    RăspundețiȘtergere
  12. Amintiri, trairi, emotii.. Trecute si actuale. Alte vremuri... decat cele pe care le traim acum. Alta lume? Nu stiu. Poate si asta...
    Atunci, evenimentele de genul asta aveau o semnificatie a lor aproape sacra, as indrazi sa afirm. Si nu frecventa lor dadea savoare vietii. Ci trairea lor cu intreaga fiinta.
    Acum, avem acces la multe lucruri, la care poate ca pe atunci nici nu se visa. La multe "distractii". Viata ne este mai plina. A se citi aglomerata... De nimicuri mai mult sau mai putin folositoare, mai mult sau mai putin fericite.

    Parca te si vad, cu ochii mintii, plutind in rochia liliachie! Emotionata, nerabdatoare, diafana... Imaginea imi aduce in amintire o alta ce m-a atins la vremea aceea - dintr-o carte, pe care sper sa nu o confund. Cea a rochitei albe, cu pisici brodate in partea de jos, a Dianei, eroina din "Panza de paianjen" a Cellei Serghi. Rochita care, atunci cand fata se invartea, facea pisicile sa "toarca" ghemurile de ata...

    RăspundețiȘtergere
  13. Gabi, esti o scumpa!
    Mosii stiu sa danseze vals!!
    La nunta mea, in fata bisericii, unchiul mirelui, Boieru ii spuneam toti , fiindca era gras ca un boier, m-a invitat la vals. NICIODATA n-am mai dansat cu cineva atat de frumos!
    Vezi? Amintiri!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Ruxi, nu gresesti spunand ' sacra'. Asa se simtea viata! Curata. Pura!
    Nici la tara nu mai este acum ca atunci. Poate ca doar cerul, iarba, raul si padurea sunt la fel. Oamenii s-au schimbat. Sunt altii, de fapt. Cei batrani nu mai sunt luati in seama. Tinerilor li se par plictisitoare povestile lor.

    Balul? Primul mewu bal? Il am in minte. Stii? Eu sunt o mare iubitoare de dans. Mai ales de vals. Poate o sa scriu ceva. Despre ce mi-am dorit. Si nu mi s-a implinit.
    Rochia mea de bal a fosat cum am spus- mai apropiata de culoarea Craciunitei. Am tinut-o ani multi. Nu stiu cand a disparut. Da, cred ca dupa moartea mamei...
    Zile frumoase iti doresc!

    RăspundețiȘtergere