plouă cu fulgi de emoții

 Se apropia sesiunea de iarnă, anul II, cele mai grele examene.
Ningea mult, apăsător, nu mai puteam merge la cursuri, atâtea trepte, peste trei sute, nu le-am numărat niciodată…
Nu știam mai nimic despre cum este să fii mamă.
Știam că voi fi, vezi cum sunt toate pe lumea asta, cu un rost..peste ani, la o ședință cu părinții, un tip negricios, o matahală de om, așezat, nu știu dacă strategic sau întâmplător, în ultima bancă, după ce a scris, într-un carnețel fără scoarțe, notele fiului , el, negriciosul era vânzător într-un aprozar, comparând notele copilului său cu ale celorlalți, și-a dat seama că fiu-său era cam ultimul din clasă.
--Doamna profesoară, vedeți dumneavoastră, sunt tot felul de școli, pentru fiecare meserie câte una, pentru meseria de părinte nu există nicio facultate.
Mă gândesc adesea la vorbele insului, îmbrăcat în halat verde, fugit pentru o oră de la serviciu.

Nu știam cum este să fii mamă, cu mama mea nu discutasem niciodată.Nici cu altcineva.
Doctorul a fost foarte bun, ne-a preluat pe amândoi, pe băiatul meu și pe mine, ne-a vizitat câteva zile. Și asistenta de la dispensar.Și mama .Și colegele de grupă. Și găina, avea o claie de păr auriu, domnișoară bătrână, asistenta de la catedra de folclor.
Durduliu, mânca, dormea, plângea, mă trezea când abia puneam geană pe geană.
Dormeam amândoi în aceeași cameră. Îl priveam mișcându-și degețelele și ochii, ascultam șoapte neînțelese.Ore în șir.sau întrerupte.Învățam pentru examene.
Când nimic nu-l potolea din plâns, îl legănam.Pe picioare.Cursul, mare cât un ceaslov, aluneca.Nu-l mai ridicam, mă dobora somnul.
Recunosc, baie nu i-am făcut.N-am avut curaj, credeam că-mi scapă din mâini.
Mama mea și tatăl lui  s-au ocupat de treaba asta.
Mama  sta o săptămână, venea, pleca..
Nu existau pamperși.Doar scutece, în teancuri.Aveam răbdare să le calc, după fiecare spălare, se minuna mama
N-am amânat sesiunea, poate dintr-un fel de  ambiție, poate, pentru că, așa simțeam că trebuie să fac.
Mai greu a fost la dialectologie- atâtea legi fonetice, graiuri, transformări vocalice și profesorul Țepelea, spaima facultății.
În decembrie următor, copilul meu era la bunici.
Acolo i-am făcut  primul tort de ciocolată.
Îl  plimbam  cu săniuța, ningea frumos, cuminte, o clipă n-am fost atentă, el a  coborât și a început să meargă.
L-am văzut călcând agale, moșnegește..
Să fi fost momentul cel mai fericit?
Multe au fost!
Căruciorul l-am cumpărat de la Craiova, se găseau greu-am fugit într-o după-amiază , de la cursuri..” Hai încetul cu încetul / Să-nvățăm tot alfabetul/, chitara am comandat-o la Gheorghieni,  cîminul cu grădiniță, eu navetistă, mereu în fugă,  școala, clasa de sport,liceul Bălcescu mate- fizică, printre primii, bacalaureatul, puțin sub 10, revoluția-facultatea reînființată, în  anii comunismului cartea apărută atunci- culegere de texte din filozofie,din care am învățat fiecare separat,  conspecte, scheme, teste- admitere foarte bună, masterat, ani de muncă- aici și în alte locuri.
Îl iubesc, cum doar mamele știu s-o facă,  necondiționat!
Sunt tare mândră de el!
Ne mai înțepăm, deseori mă intimidează, el vorbește, eu ascult, mai și plâng, tac..Inima unei mame este un abis, în adâncul căruia se poate afla o iertare.H.de Balzac
Să spun că piciul de atunci este managerul de astăzi, el însuși părinte?
Din februarie, anul trecut , are casa lui, toate colțișoarele i-au trecut prin mână, lucrătorii, deh, de-ai noștri..

La mulți ani, băiatul mamei!