„Fericirea adevărată n-o are , nu poate s-o aibă decât acela care o dă..și, ca să o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie să începi prin a o da”.
Alexandru Vlahuță
Din păcate de cele mai multe ori "a dărui" înseamnă Crăciun sau Paşte. E bine să dăruieşti, dar nu trebuie aşteptată o zi anume pentru asta...e bine să dăruieşti mereu când cel de lângă tine are nevoie şi nevoi vor fi mereu...
Ne-am obişnuit să ne aducem aminte şi de alţii numai în anumite perioade ale anului. Ar fi mult mai bine dacă ne-am dedica împărţirii fericirii în fiecare zi...
Melodia - deosebită... O asculţi de fiecare dată cu mare plăcere...
Dragostea nu e dar uman. E dar Divin. Filozofia noastra nu face doi bani pe langa ceea de Destinul sau Divinul au de zis si de facut pana gasesc pe cei binecuvantati.
Talentatul Vlahuta nu-i decat un muritor precum suntem si noi. Darul lui numai acela de-a se juca cu vorbele mai bine si mai usor decat multi dintre noi.
Asta ca sa-l citez pe un bun amic de-al meu. Il cunoasteti, doamna. Mai bine decat il cunosc eu.
Imi place la nebunie sa daruiesc. Poate mai mult decat sa primesc. IN orice zi, dar cu atat mai mult de sarbatori. Ce-ar fi Craciunul fara darurile de sub brad! Ce-ar fi o zi de nastere fara un buchet de flori!
1) Mă pregăteam să răscolesc unele bloguri şi pentru companie am pus melodia de la adresa: ( unele coincidenţe provin din unde) http://www.youtube.com/watch?v=7oMmGl0-JyI&feature=related 2) În toate cele … guvernează legea bumerangului. În clipele în care uiţi că exişti te apropii foarte mult de zona unde lumina vine de pretutindeni; pe această lungime de undă noi trăim momente ( câteva !) … zeii plutesc permanent în acest balsam. Să fie numai bine !
Se spune că fericire ar exista pentru toată lumea. Ar fi, mai întâi, fericirea pe care ți-o dau lumina minții și bunătatea inimii, apoi, natura, cu toate splendorile ei, dar cea mai mare fericire este să-l faci pe altul fericit. Să fi hărăzit zeii să fie așa?
A dărui fericire-iubire este cel mai la îndemână lucru, din punctul meu de vedere.Este adevărat, însă, că depinde şi de "primitor" (a se citi "receptor"). Există, din păcate, suflete atât de etanşe, că nimic nu le face să vibreze. Acei oameni, neştiind să primească, să se bucure, nu ştiu, evident, nici să dăruiască.
Interesant și adevărat , Adele, da, am întâlnit asemenea ființe, atât de interiorizate, că nimic nu le poate face să vibreze..nu primesc, nu dăruiesc, trăiesc. Sau, de fapt, vegetează.
Mie mi-a placut mereu sa spun ca, fericirea, vine din lucruri simple! Da, dar acele lucruri simple, sunt, de fapt, niste lucruri gigant- te fac sa te simti implinit. Adesea, ma bucur atat de mult de ea, incat urmatoarea zi o pierd, ma bucur din cauza ca timpul trece, iar dupa o calatorie lunga, ajunge si la mine.. si nu o pot avea in preajma mea, o vreau, dar cand celalalte componente ale ei lipsesc, n-o pot numi fericire adevarata(in sensul ca sunt eu fericita)... De aceea, o caut in lucrurile simple, sau ma cauta ea pe mine. Ce sa zic: Cum sa-ti dau din fericirea mea, cand de fapt eu nu sunt fericita, de ce ai fi fericita atunci? Cum pot sa fiu fericita- cand alticneva e fericit, dar nici fericirea lui nu dureaza atat de mult.?!?!?!?!?! Daca ti-as da toata fericirea mea, te-ai simti mai fericit decat te simti acum?
"Fericirea e atunci când nu ai somn şi nu te mai saturi să o priveşti când doarme."
Si-mi vine in minte doar asta : http://www.youtube.com/watch?v=tFFkFPs5wA8 Ascultati cu atentie! :*
Tu vorbești ca un om mare, așa simt și eu, de multe ori, fericirea în lucruri simple. Uite, am dincolo de fereastră, un mesteacăn, am mai vorbit despre el, cum să nu vorbesc, dacă mă face fericită? Primăvara și vara are niște frunzulițe absolut extraordinare, , se leagănă în bătaia vântului, ca niște bănuți, pe o parte și pe alta, ca-ntr-un dans nesfârșit, seara freamătă blând. Toamna , mesteacănul , semeț cum este, pare mai înalt, poate chiar este, decât blocul din față..iarna , acoperit de sus până jos în alb , este strălucitor. De el îmi leg multe seri și dimineți, beau cafeaua urmărindu-l..îl privesc și înainte de culcare, mă liniștește.
Mă simt fericită când pot să privesc câmpul de la fereastra unui tren, îmi plac gările vechi, obosite, au o poezie specială.. Hai că m-am luat cu vorba, mă duc să ascult, cum ai spus, cu atenție, da, melodia!1 Seară frumoasă!
Acea Lav, e de fapt, un om mai mic decat cel mare... Cica vorba multa- saracia omului..si ce daca? vorba aduce fericirea..mi-a placut povestea cu- mesteacanul.. capcii ascund cele mai adanci taine pe care noi oamenii, am vrea, nu doar sa le simtim, ci sa patrundem cu adevarat in ele..si e mai frumos atunci cand traiesti prin el, alaturi de el...frumos, fericirea conteaza , sunt fericita ca il aveti pe acel amic in fiecare dimineata cand beti cafeaua(incercati sa reduceti, nu e prea bine) Eu, vad de la fereastra mea, luna, nu mereu si stelele. La inceputul liceului, respiram prin geografie cand aveam lectiile cu planetele.. Mereu am avut o conectiune aparte cu luna, noaptea, ii vorbeam, faceam cu mana, e atat de departe(imi era prietena), iar Luceafarul, pe care il zaream, observam mereu era prietenul meu, ii faceam cu ochiu`...acum respir din obligatia ca trebuie sa invat, nu-mi place harta :)) niciodata nu mi-a placut. Ma rog.. Da, garile.. ador sa calatoresc cu trenul(of, de vreo 10 luni nu am mai fost cu trenul)...cate amintiri prin gari, dimineata-ger, seara-caldura sau noaptea intuneric..poezie speciala, da..as spune poveste, nu stiu, duc atatea in spate.. Somn adanc si linistit! L.
Lav, Trebuie să caut pe aici poveștile cu mesteacănul//mai am un copac preferat- ulmul.
De ce să nu=ți placă harta? Este modul cel mai frumos de a învăța orientarea. Ia-o ușor, nu spune că nu-ți place, niciodată nu poți ști când apare interesul..apoi chiar pasiunea. Noroc la școală!!
@Florea ion mircea, bine ați venit! Cred că are dreptate prietenul dumneavoastră, fericirea nu poate avea durată. Nici curcubeul n-ar fi curcubeu , dacă ar dura mai mult.
Fericirea nu exista de unul singur. Ca sa o ai, trebuie sa dai si la randul tau sa primesti...eu asa vad fericirea, sau poate ceva ce seamana cu ea...:).
Extraordinar cântecul, iar despre Vlahuţă am crezut un timp că dacă Eminescu nu exista îl aveam poet naţional pe Vlahuţă, acum rămân la Nichita Stănescu, dacă permiteţi!
Știu și eu?? Cred că fiecare Poet își are locul lui:Steaua proprie! Eminescu este unic,Vlahuță a fost considerat epigon...îmi plac versurile lui de dragoste, îmi plac zicerile.Cred că ”România pitorească nu putea fi scrisă decât de el.
Nichita Stănescu este total diferit, s-a dăruit ”necuvintelor”.
De ce? Pentru ca nu am fost atrasa de ea...serios. Dar nu vreau sa ajunga o pasiune! ''M-am saturat de realtiile cu obiecte, iar cu harta, chiar nu ..nu merge! '' Va rog, nu-i luati apararea, vreau sa uiut de ea...macar pentru putin.
Din păcate de cele mai multe ori "a dărui" înseamnă Crăciun sau Paşte. E bine să dăruieşti, dar nu trebuie aşteptată o zi anume pentru asta...e bine să dăruieşti mereu când cel de lângă tine are nevoie şi nevoi vor fi mereu...
RăspundețiȘtergereNe-am obişnuit să ne aducem aminte şi de alţii numai în anumite perioade ale anului. Ar fi mult mai bine dacă ne-am dedica împărţirii fericirii în fiecare zi...
RăspundețiȘtergereMelodia - deosebită... O asculţi de fiecare dată cu mare plăcere...
Dragostea nu e dar uman. E dar Divin.
RăspundețiȘtergereFilozofia noastra nu face doi bani pe langa ceea de Destinul sau Divinul au de zis si de facut pana gasesc pe cei binecuvantati.
Talentatul Vlahuta nu-i decat un muritor precum suntem si noi.
Darul lui numai acela de-a se juca cu vorbele mai bine si mai usor decat multi dintre noi.
Asta ca sa-l citez pe un bun amic de-al meu.
Il cunoasteti, doamna. Mai bine decat il cunosc eu.
PS la postul de la ora 15:19.
RăspundețiȘtergereNimic nu poate aduce fericirea decat dragostea, in orice forma s-ar afla ea; sper sa nu existe dubii...
Lucia,
RăspundețiȘtergeresigur, verbul este polisemantic, fiecare își are propriul mod de a dărui.Și nu , neapărat, în zile speciale.
O seară bună!
Cris,
RăspundețiȘtergereTrăim și simțim diferit, poate că de aceea dăruim sau primim daruri , surprinzându-i pe cei din jur..
Anonim,
RăspundețiȘtergerefrumos!!
Când vine vorba de dragoste adevărată, puțini sunt cei luați în seamă de Divinitate..
p.s. vorbeați de un amic?
Nu e vorba sa fim luati in seama, ci sa fim alesi. Sau predestinati unul-altuia de catre Divinitate.
RăspundețiȘtergereRepet, e un dar. Scris in frunte.
Da, este parerea unui amic de-al meu, eu mi-s profan in materie, oricat m-as da de ... atotcunoscator:)
Imi place la nebunie sa daruiesc. Poate mai mult decat sa primesc.
RăspundețiȘtergereIN orice zi, dar cu atat mai mult de sarbatori.
Ce-ar fi Craciunul fara darurile de sub brad! Ce-ar fi o zi de nastere fara un buchet de flori!
Anonim,
RăspundețiȘtergeresă păstrăm vii visele, cu care ne dăruiește divinitatea!
Cati,
RăspundețiȘtergereEste minunat să poți dărui, te îmbogățești prin ceea ce dăruiești!!
1) Mă pregăteam să răscolesc unele bloguri şi pentru companie am pus melodia de la adresa: ( unele coincidenţe provin din unde)
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=7oMmGl0-JyI&feature=related
2) În toate cele … guvernează legea bumerangului. În clipele în care uiţi că exişti te apropii foarte mult de zona unde lumina vine de pretutindeni; pe această lungime de undă noi trăim momente ( câteva !) … zeii plutesc permanent în acest balsam.
Să fie numai bine !
@GrigoreRotaru,
RăspundețiȘtergereSe spune că fericire ar exista pentru toată lumea.
Ar fi, mai întâi, fericirea pe care ți-o dau lumina minții și bunătatea inimii, apoi, natura, cu toate splendorile ei, dar cea mai mare fericire este să-l faci pe altul fericit.
Să fi hărăzit zeii să fie așa?
A dărui fericire-iubire este cel mai la îndemână lucru, din punctul meu de vedere.Este adevărat, însă, că depinde şi de "primitor" (a se citi "receptor"). Există, din păcate, suflete atât de etanşe, că nimic nu le face să vibreze. Acei oameni, neştiind să primească, să se bucure, nu ştiu, evident, nici să dăruiască.
RăspundețiȘtergereInteresant și adevărat , Adele,
RăspundețiȘtergereda, am întâlnit asemenea ființe, atât de interiorizate, că nimic nu le poate face să vibreze..nu primesc, nu dăruiesc, trăiesc.
Sau, de fapt, vegetează.
Mie mi-a placut mereu sa spun ca, fericirea, vine din lucruri simple! Da, dar acele lucruri simple, sunt, de fapt, niste lucruri gigant- te fac sa te simti implinit.
RăspundețiȘtergereAdesea, ma bucur atat de mult de ea, incat urmatoarea zi o pierd, ma bucur din cauza ca timpul trece, iar dupa o calatorie lunga, ajunge si la mine.. si nu o pot avea in preajma mea, o vreau, dar cand celalalte componente ale ei lipsesc, n-o pot numi fericire adevarata(in sensul ca sunt eu fericita)...
De aceea, o caut in lucrurile simple, sau ma cauta ea pe mine.
Ce sa zic: Cum sa-ti dau din fericirea mea, cand de fapt eu nu sunt fericita, de ce ai fi fericita atunci? Cum pot sa fiu fericita- cand alticneva e fericit, dar nici fericirea lui nu dureaza atat de mult.?!?!?!?!?!
Daca ti-as da toata fericirea mea, te-ai simti mai fericit decat te simti acum?
"Fericirea e atunci când nu ai somn şi nu te mai saturi să o priveşti când doarme."
Si-mi vine in minte doar asta :
http://www.youtube.com/watch?v=tFFkFPs5wA8
Ascultati cu atentie! :*
L.
Lav,
RăspundețiȘtergereTu vorbești ca un om mare, așa simt și eu, de multe ori, fericirea în lucruri simple.
Uite, am dincolo de fereastră, un mesteacăn, am mai vorbit despre el, cum să nu vorbesc, dacă mă face fericită?
Primăvara și vara are niște frunzulițe absolut extraordinare, , se leagănă în bătaia vântului, ca niște bănuți, pe o parte și pe alta, ca-ntr-un dans nesfârșit, seara freamătă blând.
Toamna , mesteacănul , semeț cum este, pare mai înalt, poate chiar este, decât blocul din față..iarna , acoperit de sus până jos în alb , este strălucitor.
De el îmi leg multe seri și dimineți, beau cafeaua urmărindu-l..îl privesc și înainte de culcare, mă liniștește.
Mă simt fericită când pot să privesc câmpul de la fereastra unui tren, îmi plac gările vechi, obosite, au o poezie specială..
Hai că m-am luat cu vorba, mă duc să ascult, cum ai spus, cu atenție, da, melodia!1
Seară frumoasă!
Acea Lav, e de fapt, un om mai mic decat cel mare...
RăspundețiȘtergereCica vorba multa- saracia omului..si ce daca? vorba aduce fericirea..mi-a placut povestea cu- mesteacanul.. capcii ascund cele mai adanci taine pe care noi oamenii, am vrea, nu doar sa le simtim, ci sa patrundem cu adevarat in ele..si e mai frumos atunci cand traiesti prin el, alaturi de el...frumos, fericirea conteaza , sunt fericita ca il aveti pe acel amic in fiecare dimineata cand beti cafeaua(incercati sa reduceti, nu e prea bine) Eu, vad de la fereastra mea, luna, nu mereu si stelele. La inceputul liceului, respiram prin geografie cand aveam lectiile cu planetele.. Mereu am avut o conectiune aparte cu luna, noaptea, ii vorbeam, faceam cu mana, e atat de departe(imi era prietena), iar Luceafarul, pe care il zaream, observam mereu era prietenul meu, ii faceam cu ochiu`...acum respir din obligatia ca trebuie sa invat, nu-mi place harta :)) niciodata nu mi-a placut. Ma rog..
Da, garile.. ador sa calatoresc cu trenul(of, de vreo 10 luni nu am mai fost cu trenul)...cate amintiri prin gari, dimineata-ger, seara-caldura sau noaptea intuneric..poezie speciala, da..as spune poveste, nu stiu, duc atatea in spate..
Somn adanc si linistit!
L.
Un prieten de-al meu spunea:fericirea este de moment.
RăspundețiȘtergereLav,
RăspundețiȘtergereTrebuie să caut pe aici poveștile cu mesteacănul//mai am un copac preferat- ulmul.
De ce să nu=ți placă harta? Este modul cel mai frumos de a învăța orientarea.
Ia-o ușor, nu spune că nu-ți place, niciodată nu poți ști când apare interesul..apoi chiar pasiunea.
Noroc la școală!!
@Florea ion mircea, bine ați venit!
RăspundețiȘtergereCred că are dreptate prietenul dumneavoastră, fericirea nu poate avea durată.
Nici curcubeul n-ar fi curcubeu , dacă ar dura mai mult.
Fericirea nu exista de unul singur. Ca sa o ai, trebuie sa dai si la randul tau sa primesti...eu asa vad fericirea, sau poate ceva ce seamana cu ea...:).
RăspundețiȘtergereExtraordinar cântecul, iar despre Vlahuţă am crezut un timp că dacă Eminescu nu exista îl aveam poet naţional pe Vlahuţă, acum rămân la Nichita Stănescu, dacă permiteţi!
RăspundețiȘtergereBuna Gina...e frumos citatul si cu altitudine morala. Asa ar trebui sa fie intotdeauna, nu numai in cel mai bun caz.
RăspundețiȘtergereSalmi,,
RăspundețiȘtergereS-ar putea să ai dreptate, când ești fericit de unul singur s-ar numi egoism..
IonelkMuscalu,
RăspundețiȘtergereȘtiu și eu??
Cred că fiecare Poet își are locul lui:Steaua proprie!
Eminescu este unic,Vlahuță a fost considerat epigon...îmi plac versurile lui de dragoste, îmi plac zicerile.Cred că ”România pitorească nu putea fi scrisă decât de el.
Nichita Stănescu este total diferit, s-a dăruit ”necuvintelor”.
Irina,
RăspundețiȘtergerePoate că ar fi și lumea altfel, dacă ne-am raporta mai des la experiențele unor Oameni mari!
Mulțumesc !
Fericit e cel care poate da,fericit e cel care primeste,ca la randul sau sa daruiasca!:)
RăspundețiȘtergereAsa percep eu verbul "a da".
De ce?
RăspundețiȘtergerePentru ca nu am fost atrasa de ea...serios. Dar nu vreau sa ajunga o pasiune! ''M-am saturat de realtiile cu obiecte, iar cu harta, chiar nu ..nu merge! ''
Va rog, nu-i luati apararea, vreau sa uiut de ea...macar pentru putin.
L.
Lav,
RăspundețiȘtergereSigur că o lăsăm !
Mai vorbim noi ..