pentru cineva o imagine.din Maramureș.//
Au trecut de atunci trei ani, trebuie să fie școlar!
N-o să știe niciodată că i-am furat uimirea cu care privea lumea de la înălțimea gardului, ce separa universul lui curat din Sighetul Marmației de iureșul nebun al Lumii.. .//Trăim în mare viteză…
Cui îi pasă, cu adevărat, de celălalt?//
”avem timp să citim și să scriem
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu
avem timp să ne-alungăm întrebările
să amânăm răspunsurile
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrețe..”Octavian Paler
p.s. de ce (cine) îți pasă?
Dar dacă s-ar vedea? S-ar cunoaşte oare?
RăspundețiȘtergereFrumoasă imagine. Pe acolo oamenii sigur nu suferă din cauza stresului...
Vreau sa ajung pe acolo... imi doresc sa vad cimitirul.
RăspundețiȘtergerePoate candva o sa stie!
Chiar traim. Suntem ca trenul fara statie. As vrea sa incetinesc viteza asta. Avem timp sa incetinim timpul?
E cea mai adevarata poezie, trebuia sa continuati. E atata timp, dar nu stim sa-l folosim,poate. Cu timpul vom intelege. Uite un personaj nemuritor- timpul. Am dat vina pe el la o lucrare, imi doream sa scriu mai mult. Mi-am pierdut din timp gandindu-ma aici si acolo, dar mi-am dat seama ca nu era el de vina.
Imi pasa de creionul meu. Imi pasa cand ninge, ploua sau e soare. Imi pasa prea mult uneori si timpul alearga.
Imi pasa de sentimentele celor dragi, de persoana care mi-a dat viata, uit sa-mi pese de mine, nu gresesc ca uit ci pur si simplu ajung intr-o situatie mai delicata. Cu timpul vad ca am facut bine ca nu mi-a pasat de mine, dar invat sa-mi pese mai mult, pentru ca unii nu`s nici asa de pasatori si nici mai pasatori ca mine.
"Am invatat ca scrisul/Ca si vorbitul/Poate linisti durerile sufletesti" Imi pasa de- tot ce insirati aici, daca- va doare!
L.
Lucia,
RăspundețiȘtergereAi dreptate, așa i-am văzut- calmi, așezați,într-o lume a lor.
Deocamdata ne pasa de noi. Ca sa ne pese de altii este o utopie. Si ne convingem zilnic de asta!
RăspundețiȘtergereLav,
RăspundețiȘtergereAm luat doar câteva secvențe..
Ești un suflet plin!Îți pasă de atâtea!
Să nu uiți de tine..Ești cea mai importantă!1
Ne pasă cu ce-şi hrănesc gurile pruncii noştri şi mai puţin cu ce-şi hrănesc sufletele şi minţile, ne pasă ce haine poartă ei în lume şi mai puţin cum se poartă ei în lume, ne pasă ce nume le dăm la naştere şi mai puţin ce nume-şi fac, ne pasă de-o mulţime de lucruri mărunte şi uităm, de multe ori, esenţialul, lucrurile care contează cu adevărat.
RăspundețiȘtergere"N-o să știe niciodată că i-am furat uimirea cu care privea lumea de la înălțimea gardului"...
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut la nebunie acest pasaj. Şi nu numai. Iar fotografia este, într-adevăr, deosebită.
Gânduri bune, Gina, şi o seară cât mai plăcută!
Grea întrebare !
RăspundețiȘtergereDe cine sau de ce ne pasă de cine ne pasă?
Probabil că atunci cînd von ajunge să ne pese de indiferent cine, ne vom putea aştepta ca şi altora să le pese de noi.
Cercul închis în care ne pasă numai de cei cărora le pasă de noi, ar putea la un moment dat să devină eliptica modului în care nu mai pasă nimănui, de nimmeni.
Sper, că încă nu s-a ajuns chiar pînă aici...
tibi
Florentin
RăspundețiȘtergereEste dureros!
Cine face ca lucrurile să fie astfel?
Arcadia,
RăspundețiȘtergereAcordăm atât de puțin sufletului..amânăm clipa, doar că mâine este, deja, altceva.
Cris,
RăspundețiȘtergereCopiii au marea șansă a uimirii!
Uită-te la ochii lui!
Tibi,
RăspundețiȘtergereSper să nu devenim împietriți .Să ne redescoperim.
Este șansa noastră, a tuturor, să ne pese unora de alții.
Gina
RăspundețiȘtergereDin păcate, suntem împietriţi în vremelnicia proiectelor noastre individuale, cu slabe şanse de a le putea agrega în proiecte comune, pe termen lung care să vizeze "întregul".
Spun acest lucru, cu maximă tristeţe...
tibi.
O privire care ma face sa uit de necazurile zilnice.Pentru asa ceva mai existam pe pamant!
RăspundețiȘtergereTibi,
RăspundețiȘtergereTotuși , a trăi doar pentru tine este păgubos, dispare speranța, așa cred.
De aceea, nu0i invidiez pe cei care trăiesc în turnul lor de fildeș.
Angi,
RăspundețiȘtergereCopiii sunt cea mai mare bogăție, sunt oglinda noastră vie!
Plină de farmec, fotografia!
RăspundețiȘtergereGina, ”avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm”.
Dacă ar depinde doar de noi...
Cât aștept să mă sune cei de la Tipografie și să-mi spună că au apărut Zânele. Mi-au plătit cartea, DAR... dar eu am promis că va apărea. Uite, dacă aveam banii necesari, aș fi plătit eu tiparul.
”avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm”
...și să nu le respectăm independent de voința noastră, de cele mai multe ori.
O seară calmă și caldă, Gina!
Gina
RăspundețiȘtergere" Turnul de fildeş" este o sintagmă inventată de cei cărora gîndirea liberă le dă frisoane.
În fapt, nu există aşa ceva decît eventual, la nivel individual.
Nu există un turn de fildeş în care gînditorii, să se poată retrage, in corpore; viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre ei/noi, nu le poate permite acest lux.
Tocmai de aia am spus mai sus ce am spus : se pare că promotorii dezbinării, par a avea cîştig de cauză...
Sper să mă înşel. Sper!
tibi
Da, te înțeleg, Mirela, multe sunt altfel decât ni le dorim.
RăspundețiȘtergereAtâția pași, atâtea uși.
Și tot atâta lipsă de comunicare.
Cred că , așa cum spune Maestrul, nu mai avem timp să vedem în cei de lângă noi oamenii. Vedem indivizi.
Mulțumesc!
Tibi,
RăspundețiȘtergereMă refeream la izolarea voită, ruperea de lume, nu la acea retragere a poetului”Eu să rămân departe, cu ochii către stele/ În turnul de ivoriu al visurilor mele”.
Să păstrăm, totuși speranța !
Cu adevărat că uneori cam aşa e... Ce vorbesc eu... cam aşa e mereu... :(
RăspundețiȘtergereGina, cred ca...nu mai stiu daca deja te-am anuntat sau acesta e primul comentariu: esti nominalizata mea la categoria Jurnal literar in concursul Blog de Blog.
RăspundețiȘtergereMult succes, draga mea !
Generaţia Maestrului Paler avea timp să corecteze ce a scris, deşi citindu-i versurile ţi se formează impresia că aşa cum le zicea erau geniale din primul foc. Sunt mai tânăr cu o jumătate de generaţie şi a trebuit să corectez „ chilimbar“ – eu care am avut norocul să mă nasc în Patria Absolută a Chihlimbarului – numai după ce am fost atenţionat ( nu încape nici o scuză – chiar dacă greşeala a fost numai de scriere! ).
RăspundețiȘtergereMaestre,
Fie-ţi odihna liniştită ! Noi nu mai avem timp nici să corectăm ! Copii aceştia – nepoţii noştri parcă întreabă: încotro se îndreaptă lumea ?
Fie ca ei să ne corecteze greşelile şi lasă-le Doamne, calea ce duce înspre tandreţe – neîngrădită !
Am verificat comentariile si n-a aparut ping-pong-ul obisnuit cum ca v-am citat intr-o postare; adica am furat poza cu gardul; mereu se necajea tata ca n-are bani sau lemne ca morosenii...
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru poza !
Iulia,
RăspundețiȘtergereAdică am uitat să mai fim”noi ”?
Elise,
RăspundețiȘtergereAcum aud-mă onorează gestul tău!
îți mulțumesc mult!
Să ai succes!
@GRIGORE ROTARU,
RăspundețiȘtergereSă alungăm gândurile care ne tulbură liniștea!Nu este totdeauna ușor..
Frumos gând aveți pentru copiii și nepoții noștri!
Să ne păstrăm încrederea în dreapta lor menire, dăruindu-le , cât putem, din dragostea noastră, cu acea tandrețe, pe care limpede o numiți”neîngrădită”!
Vă mulțumesc!
@Daurel,
RăspundețiȘtergereChiar mă bucur că ați făcut-o!
Cred că ați zărit în ochișorii micului moroșan ceva din copilăria proprie!
Si totusi, de cate ori trec pe aici, o fac cu "putina tandrete".
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, Mircea, am simțit-o, de fiecare dată!!
RăspundețiȘtergereUn strengar curios si dragalas. :)
RăspundețiȘtergereMă bucur că-ți place puștiul, Gabi!
RăspundețiȘtergere