cui nu-i place

  vârsta mea, să n-o apuce;

este vorba unui artist, invidiat nu doar de confrați.

Colonel și contabilă.

Împreună de când îi știu. Și tot de atunci, militar pensionar.

 Înalt, distins, dungă impecabilă la  inconfundabilii pantaloni bej,  politicos, până la o provoca admirația totală a doamnelor de prin  blocurile vecine și reproșul nerostit al bărbaților, obișnuiți să intre primii în scară, prefăcându-se că au ambele mâini ocupate , așa că , la o adică, deschid ușa cu piciorul..

Când salută, colonelul se ridică de pe bancă și după sărut mâinile/mânușițele, rostit apăsat de după mustățile  brumării-stufoase, surâde galant, adăugând o întrebare- două, la care , musai, tre să răspunzi, atât de bine își concepe  micul discurs.. .//

 Autoturism  elegant,  nou- nouț. Apartament micuț. Cu toate îmbunătățirile, le știe oricine, indiferent de oraș- gresie/faianță/termopane, centrală  , n-am uitat nimic, sper.

Asta înseamnă viață civilizată,  chiar prea civilizată, da? dacă ar fi să asculți  antenele  din fața blocului,  mă refer la  doamnele care știu tot ce mișcă. și nu doar atât.

Doar ei doi știu de ce au ales să fie președinte  al asociației de proprietari și administrator. Știi cum sunt gurile rele- ce le mai trebuie atâția bani, domle, au pensii mari, tot ce le trebuie, nu tu copii, nu tu nepoți, strânși la pungă, mamă, mamă, nimeni n-a văzut ceva de la ei, nimeni nu le calcă pragul..

Doar de sărbători se aprinde lumina în toate încăperile casei, centrala de apartament funcționează din decembrie până la sfârșitul lui februarie.

Militar obișnuit cu frigul, contabilă, înconjurată de cifre..

Prin aprilie trecut, brusc, doamna , puțin peste  șaizeci de ani, s-a stins.

A plâns mult colonelul, a suferit vizibil, mult timp nimeni nu l-a mai văzut.

Antenele anunță că  este undeva,  pe la Ploiești, la o fiică,  dintr-o căsătorie trecută.  Fata l-a luat la ea, cu pensie și mașină.

De ce să-i  judeci  pe oameni?

Gura lumii slobodă//

De sărbători, în ferestre jucau luminițe răzlețe.

L-am și văzut într-o dimineață.

Pentru o clipă, i-am zărit surâsul, în salutul reverențios..La mulți ani, cu jumătate de gură.//

De câteva zile, toată casa este luminată.

Dacă treci pe sub fereastră, nici nu se poate altfel,  auzi râsete- păi nu știți, așa este pe la ei, pe acolo unde s-a născut, la moarte lumea râde, că se întristează la naștere, zice una dintre antene.

Colonelul n-a putut supraviețui prea mult dispariției soției.

Mă gândeam  așa, eei, mă gândeam, gândul aleargă, nu-l duc eu- ce ți-e omul..adună, strânge, repară, se bucură puțin, se întristează mai mult și dispare.

Nu rămâne nici măcar umbra.

Cu unii , se șterge și numele.
Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător. Marin Preda.

p.s. moartea este un tabu?