vom ( mai ) face altul mai trainic..

Nu se folosea cuvântul manual.

Nu auzisem de el.Toate erau cărți. Subțirele, cu file gălbui, foșnitoare.

Nu-mi amintesc să mă fi plâns  vreodată de greutatea  ghiozdanului de carton, învelit în pânză bleumarin, prins în curele, pe spate( sărut mâna mătușii mele din București, vânzătoare într-o librărie).
Pentru că nu aveam motive,  era ușor.. Eram în clasa a IV-a

Caiete pentru teme, aveam la limba română- citire-, caligrafie și matematică.1,10 lei fiecare, cu tabla înmulțirii pe copertă. Sau cu suprafețele figurilor geometrice. Unele erau colorate, cu scene din povești. Sau cu proverbe..la celelalte materii- maculatoare-0,65 lei, cu reguli de igienă comentate.

Din cartea de istorie, am aflat de Burebista, Decebal, Traian  și de podul lui Apolodor din Damasc,  de toți cnezii și voievozii, de domni și domnițe, de lupte, victorii și înfrângeri.

Despre regalitate și monarhie  am auzit destul de târziu.

Cunoștințele de istorie s-au reluat, amplificat, în clasele a VII-a și a XI-a. Chiar și în anul V de facultate am avut un examen, obligatoriu,  de Istoria României.

 Aproape  nimic din ce am învățat în clasa a IV-a, n-am uitat.

.Nu știu cum se face,  că am străbătut multe meleaguri, dar n-am ajuns să văd  podul de peste Dunăre, nici  tulburătoarea insulă  Ada Kaleh, era și un cântec...

Am rămas cu tristețea unui vis înghițit de ape. Despre Dunărea la Cazane, despre Baziaș  știu doar din cărți  și documentare..poate, cine știe?

Într-un manual de literatură pentru clasa a VI-a era un fragment din romanul Desculț, al lui Zaharia Stancu  Dunăre! Dunăre! 

Știu că sunt mulți care  nici nu vor să-i audă numele. Cum să treci, totuși,  peste o pagină ca aceasta? Chiar dacă tu, Dunăre, te-ai face neagră cerneală. și, eu, ca un vrăjitor dintr-o necrezută poveste, aș avea putere să strâng nesfârșita pânză albastră a cerului și s-o schimb  în fâșii de hârtie și să mă așez aici, pe malul tău, și aș ști să scriu.și aș scrie întruna o mie și mai bine  de nopți, întingându-mi pana în cerneala ta, tot n-aș reuși să povestesc oamenilor ce am de povestit...nu mai păstrez manualul, am găsit fragmentul într-o culegere de exerciții  de gramatică aplicată, de Ștefania Popescu./

Astăzi, pentru că un alt mare pod de peste Dunăre se închide, pentru reconstrucție, cu fonduri europene,  mi-am amintit de podul de la Drobeta.

 Și de un articol   primit de la o prietenă, prin care un anonim ne învață să gândim pozitiv.

 Să aflăm  că  privind , fără sfială,  înapoi, am  putea învăța de la Dunăre,să cautăm drumul fără pulbere…//

Podul lui Traian ? Mă îndoiesc ! (Cogito, ergo sum) 

  „ Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană ! Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman ! Numai că informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are "acte" ! O să mă întrebaţi:

"Cum adică nu pare în regulă ?"

Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există niciun document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară ! Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică ! Să vorbim întâi despre documente.

   Este cunoscut faptul că monumentul triumfal, ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare !

Fie și numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc  al celui ce l-a construit., fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod, poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani!  Există însă în folclorul aromân o baladă
populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O să vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca "bătută în cuie". De ce ?

1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor !

2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva, să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac !
3. În al treilea rând, afirmaţia este ilogică, întrucât cercetările efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii ! Atunci era război ! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE !
 Acestea fiind spuse să vedem, totuşi, ce este cu Podul "buclucaş".

Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre ?

Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta să fi fost construit cu ceva timp înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această "perlă" a ultimei provincii cucerite de romani ? Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei ! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:" Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării". Acelaşi autor ne spune: "(Burebista) trecea fluviul când dorea", însă Dacia nu era putere navală la acea vreme ! Dacă iarna, Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara nu se putea trece decât pe un pod ! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase. Mai mult, pentru această afirmaţie, există chiar şi documentaţie ! O baladă populară aromână, intitulată "Puntea din artă" ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri, constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani ! A se observa că cifra concordă cu cercetările moderne. Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii acestui pod peste care Burebista "trecea fluviul când dorea". Necesitate care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării ! Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poată avea o cale mai facilă pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei ! Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane ? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Bulgaria !

Când, oare, vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ?„