alba neagra și color

Toată săptămâna era păstrat sub cheie, într-un dulap, în sala de meditații.
Sâmbătă și duminică seara, dacă nu se organiza reuniune , ori dacă nu primeam învoire să mergem acasă, ni se permitea să ne uităm la televizor, cât aproba directorul liceului- nu știa că noi îi spunem năsturescu, avea un tic, își mângâia mereu nasturii cămășii , când ne preda scripeții și legea lui Ohm.
 Spre disperarea pedagogilor, pentru că  lumina fiind îngăduitoare,  se înfiripau idilele, circulau bilețelele și se stabileau eventuale întâlniri, pentru pauzele mari, pe lângă plopii din curtea liceului.
Emisiunea de care îmi amintesc cu mare plăcere era Dialog la distanță,  nu doar  pentru conținutul ei, ci , mai cu seamă, pentru doi bărbați absolut fermecători- Mihai Florea și Tudor Vornicu-inteligenți, creativi, strălucitori.
Anii au trecut, în locul minunii alb/negru au apărut culorile.
Ce mai zarvă!
Pile, aranjamente, alergătură, aprobări, telefoane, ce mai!..l-am obținut! Adevărat trofeu, așezat în sufragerie, măsuță specială, prieteni, rude, noi toți buluciți, care pe unde .
Brusc, s-a trecut la program redus, două ceasuri pe seară, mai nimic, cuvântări, cifre , recolte extraordinare- paiul ca trestia, spicul cât cocoșul, bobul cât dovleacul, șantiere,  întreceri, 1 mai, 23 august, 26 ianuarie..
89 a deschis toate porțile, lumea întreagă  a aflat că trăim , chiar dacă București se muta, de pe o zi pe alta, când la Budapesta, când la Sofia .
Explodase mămăliga!
Orice minune ține și ea cât poate.
Prietenii și-au văzut de ale lor, noi ne-am umplut cu de toate cămările suflețelelor, până atunci bine zăvorâte.
Vremea fuge ca nebună..//
Îl iei, nu-l iei în seamă, el există.
Tot pe măsuță, în fiecare cameră, în unele case chiar și-n bucătărie, să nu se piardă telenovelele  și senzațional direct.
În spatele lui, de obiect vorbesc, televiziunile, cu miile lor de tentacule.
Ne-au secătuit de energie, ne-au furat gustul pentru citit, pentru spectacole și plimbări în natură.
Unul câte unul, mai greu , nici un început nu este ușor, încercăm să ne rupem de magnetismul acestei mașinării.
Cineva îmi spune că , în locul respectivului obiect,  a pus un maldăr de cărți.
N-am reușit performanța asta, încerc să nu-l mai iau în seamă, câteodată chiar reușesc două-trei zile, oricum am achiatat cablul pe tot anul, așa că am contribuit,  de bună voie,  la asigurarea unui trai liniștit pentru o  armata de angajați.
Aveam câteva emisiuni preferate, din ce în ce mai puține..
Acum două seri, chiar m-am înseninat .
La una dintre televiziuni, de unde se transmite realitatea în direct, o doamnă simpatică- ce zâmbet frumos au moderatoarele de când am intrat în 2011, li se citește bunăstarea în priviri și pe rochiile bine croite –avea , ca de obicei, mulți invitați.
Și un cunoscut sociolog.
Recunosc respectul și interesul pentru această profesie, pentru că este prima reușită a familiei mele, după 89.
De la domnul sociolog am aflat cum te poți cunoaște mai bine, în vremurile astea cenușii, dacă răspunzi sincer și grijuliu la trei întrebări:
1. La ce râzi?
2. Despre ce cânți?
3. La ce și pentru ce plângi?
Se presupune că orice om normal râde și plânge, chiar și băieții plâng câteodată.. de cântat, nu se poate să nu cânți, măcar atunci când toate ușile și ferestrele sunt închise..
ps. Încercăm un exercițiu de sinceritate?