Nu din principiu.
Pur și simplu nu prea citesc presa locală, la tv mă uit din când în când, așa că știu foarte puține nume care ocupă scaune înalte.
Oricum, sunt destule- și scaune, și nume.//
Ciroză hepatică și un șoc groaznic pricinuit de atacul asupra bătrânei sale mame i-au apropiat stingerea .cincizeci și șase de ani.
Nu pot să nu mă întreb, acum, după ce i-am citit cv-ul, cum de nu a fost dus la Viena, unde ajung toți românii, aflați în nu știu care topuri, dacă în spitalele noastre, moartea este regină.
A trebuit să dispară brusc, ca locuitorii orașului să afle că energeticianul de excepție a fost șef de promoție al politehnicii timișorene și că în urma numelui său există o pagină de realizări.
Acesta să fie mersul lumii?
Să mori, dintr-un motiv sau altul, ca să se afle că ai (și) trăit?
Uneori am impresia că lumea nu merge. Stă. Adevăratele valori se pierd, Nonvalorile sunt promovate...
RăspundețiȘtergereŞi eu mă uit rar la tv. Dar s-a nimerit aseară să-i văd pe şpăgari în treacăt. Cu nume de cod, sume fabuloase...Judecători corupţi, criminali lăsaţi liberi, bătrâni arestaţi de-ar încerca să fure un codru de păine...
Trăim într-o lume cu dosu-n sus!
Se pare ca era un om modest si introvertit. Eu am citit la Misu Alexandrescu mai multe despre el si tot dupa ce-a murit. M-am mirat. Pentru mine era un politician oarecare, nici mai bun, nici mai rau decat altii.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-l odihneasca!
Să mori pentru a se afla că ai trăit... Cât de dureros lovesc în noi acest cuvinte. Dar, ţinând cont de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, exact la concluzia asta am ajuns şi eu, de ceva vreme. Cu mâinile pe piept şi cu picioarele înainte - şi toată lumea îşi va aminti de tine. Tare trist...
RăspundețiȘtergereLucia,
RăspundețiȘtergereDa, ceva se întâmplă nu doar cu mine, cu tine, lumea așa, în general, este într-o goană nebună. Mai rea, mai inumană.
Am aflat lucruri monstruoase care i s-au întâmplat unui om, doar pentru că era altfel decât ceilalți- mai deștept și poate, mai bun..este dincolo de suportabilitate.
Geocer,
RăspundețiȘtergereMi se pare îngrozitor că se întâmplă asemenea orori- mă refer la ceea ce , poate, i-a accelerat omului sfârșitul- necazul mamei..ce vremuri..
Cris,
RăspundețiȘtergereToate se întâmplă în preajma noastră.
Mulți uită că sunt oameni.
Nu mai este o noutate pentru nimeni că acesta este unul din punctele forte a ceea ce se întâmplă în România. Dar nu România este vinovată, biata de ea este doar un substantiv propriu, vinovaţi suntem noi, românii, ne place teribil să cârcotim despre lucruri fără substanţă, ne place să "urcăm" profesional printr-o metodă celebră, pupatul oriunde, doar să urcăm.
RăspundețiȘtergereNu ne interesează ceea ce aduce progres, cu adevărat, României şi implicit nouă, românilor.
Sunt multe de scris, dar sunt sigură că vor face şi alţii.
Speranţa mea este că vom pune osul la treabă, ne vom aprecia şi promova valorile şi nu vom mai sta cu mâna întinsă la "bun ce-o fi".
Zi faină, draga mea dragă!
Geanina,
RăspundețiȘtergerePutem aborda teoretic problema.Invidia are vârsta omenirii, probabil.
Totuși, sunt atâția oameni minunați care dispar brusc, în timp ce figuri fără niciun Dumnezeu devin modele.
Se falsifică realitatea.
Perdanți suntem toți.
Marii perdanți sunt tinerii.
Se construiește un viitor fals, așa simt.
Sa mori ca sa se afle ca ai trait. Profunda, dar si trista concluzia ta. Si, din pacate, prea ancorata in realitate! Se intampla cu prea multi ca sa ne prefacem ca ar fi o iluzie.
RăspundețiȘtergereSunt zile in care astfel de intamplari ne macina pe noi,oameni de rand,dar nu putem trece nepasatori ,nu putem schimba nimic,dar totusi suferim alaturi de ei.
RăspundețiȘtergereFlorentin,
RăspundețiȘtergereSe întâmplă atâtea, că asemenea vorbe nu mai sunt deloc metafore.Sunt constatări.
Ce e cu eticheta"mama"?
RăspundețiȘtergereSe intampla multe. multe, putine sub ochii nostri, multe in spatele ochilor, prea putine si totusi atat de multe lucruri care isi gasesc adapostul sub semnul intrebarii. Se ingramadesc toate, nu stiu pe unde sa scape, privim, ne uimim, ratacim printre intamplari, revenim, daca vrei- exista si calea dincolo de astea, uneori este imposibila, nu ai cum sa opresti invazia de pasi statatori sau nestataori a lumii. Diferita postare.
Angi,
RăspundețiȘtergereDe multe ori, suferința îă apropie pe oameni. Pe unii.Poate că este și firesc. Nu suntem la fel. Unii au doar fețe umane.
Lav,
RăspundețiȘtergereCe am povestit este real.
Mama omului despre care scriu a fost ținta unui atac monstruos .Suferința ei a creat un șoc, după care a urmat moartea fiului..
Este o postare diferită, pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost teribil, în sens negativ.