luni, 11 aprilie 2011

anii și banii aduc fericirea?

Citisem într-o publicație că, în urma  unui studiu, realizat pe un eșantion de 80.0000 de persoane , publicat într-un ziar spaniol, de ce oare, nu la ei?   mai mulți cercetători  de la Universitatea din  Warwich, departamentul Psicologie,   au ajuns la concluzia  că oamenii sunt mai fericiți, dacă au bani mai mulți decât cunoscuții/vecinii/colegii/prietenii lor.
Justificarea ar fi că , în orice moment,  cine are bani   mai mulți își poate achiziționa , imediat,   un autoturism mai performant decât al cuiva cunoscut,  care ar avea aceeași marcă, de exemplu . 
Sau , dacă vecinul își face concediul la Varna, el poate  pleca la Nisa.
Înseamnă că fericirea ta  depinde de banii  altuia... 
Cum rămâne atunci cu morala ?//
Mă și gândeam la chestiunea asta, când, la aparatul de radio al taxiului  în care mă întorceam de la gară, aud altă știre.
Tot englezii,  cercetând același fenomen , au aflat  ceva cu totul diferit. 
De data asta n-am reținut nici măcar orașul în care s-a efectuat cercetarea, nu puteam să scot repede un creion și să notez, pentru că  șoferul ar fi intrat la idei..  știrea sună cam așa: adevărata, marea fericire, se trăiește între 85  / 90 de ani. 
Concluzia vine  tot în urma unui experiment, iar argumentele sunt - până la 20  de ani, omul este cam nehotărât, adică nefericit. 
De la 20  la  45 de ani  , este mult prea stresat- muncește pentru carieră/familie/ stat/, plătește datorii, face economii..
Nu are timp să se gândească la propria-i fericire.
 Perioada  următoare- 45- 80  de ani- nu a fost luată în seamă, chiar n-am înțeles din ce motiv.
Dar , foarte important este argumentul în favoarea fericirii octogenarilor, pe la noi  câți or  supraviețuind?   
Cercetătorii spun că la această vârstă, oamenii știu să trăiască fericirea.  
Dacă au o stare bună de sănătate, la ei, îmi zic în gând,  apreciază fiecare clipă, ca și cum ar fi ultima, adaug, tot pentru mine,  amintindu-mi ce ziceau strămoșii noștri.
 Trebuie să închei, rămânând într-o notă vioaie.
Neapărat!
Așa mi-a recomandat  John,   român , bănuiesc , stabilit  în Regat  , citindu-mi postarea cu prințesele, în care vorbeam despre lady Diana. Îmi spune că îi place, dar vrea ceva mai optimist.
Nu știu dacă piesa găsită este convingătoare, ar mai fost o variantă, în care protagonișii aveau  vârsta recomandată de englezi..  am preferat-o pe cea de față..
 p.s. tu ce zici ? cum o fi cu fericirea?

30 de comentarii:

  1. Nuş' ce să zic, bre! Adică să mai am de aşteptat juma' de viaţă să fiu fericită? Brrr....

    Eu parcă aş rămâne la părerea de până acum, că fericirea, multă, puţină, câtă e, e cu noi tot timpul :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred că anii aduc fericirea.
    Ne visăm cu soţul meu pensionari, cu o rulotă utilată sub fund, şi vara ici iana colea!
    Doar sănătoşi să fim!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit atatea ineptii scoase din mintile stralucite ale cercetatorilor englezi incat nu mai cred o iota din ce spun ei. Eu am o bunica de 95 de ani care, te aigur, nu este nici pe departe fericita, se intreaba de ce a uitat-o Dumnezeu pe pamant. Intre 80 si 90 de ani e prea putin probabil sa mai ai multi prieteni in viata. La fel si rude... Ce fericire e aia in singuratate? Dar, ce stim noi, poate engelzii astia or fi traind pe alte planeta si dau pe aici doar asa pentru a mai arunca un zvon :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ştiu ce să zic. Cred că poţi fi fericit la orice vârstă - e drept că e foarte posibil să percepi altfel noţiunea de fericire, raportându-te la vârstă.
    Cât despre bani, nu aduc fericirea, o întreţin, cum se spunea şi se spune. E nevoie de (măcar) un pic din toate, cred eu...

    Gânduri bune, Gina, după-amiază cât mai plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că există atât de multe lucruri de spus în privința fericirii.Atât de multe,încât mă rezum la a zice că banii și anii,cel puțin în ceea ce mă privește,nu aduc fericirea.

    RăspundețiȘtergere
  6. La anii mei poate ca am devenit mai inteleapta, nu stiu sigur, insa ma consider fericita daca avem suficienti bani pentru facturi, medicamente si de-ale gurii si foarte fericita sa stiu ca le e bine copiilor nostri si tuturor.
    cat priveste varsta si fericirea...ma abtin.
    O melodie frumoasa, iti multumesc, Gina.

    RăspundețiȘtergere
  7. - despre perioada 45-80 de ani: vor fi luat-o ca perioadă de tranziţie... (glumesc);
    - nu e nevoie să aştepţi vârsta de 80 de ani pentru a înţelege că trebuie să te bucuri de fiecare clipă a vieţii pe care o ai (încă o ai), fie şi din mai nimic să ţi-o faci fericită, ca şi cum ar fi cea din urmă - arta de a găsi motiv de fericire, de împlinire a sufletului chiar şi-n clipa de tristeţe (ţi-o faci, astfel, mai ... blândă, mai suportabilă);
    - banii nu aduc fericirea, dar nici nu-i dăunează (până la un punct);
    - anii ... eei, aici e marea problemă! să-i ai mulţi şi cu sănătate (fizică şi mentală), cât să nu îţi fie sau să nu fii o povară...
    - despre scopul real şi valoarea studiilor de acest gen sau altul: am ... rezervele mele, dar îmi face bine să aflu la ce concluzii ajung, chiar de le interpretez în felul meu.

    Un început optimist de săptămână!

    RăspundețiȘtergere
  8. In Bucuresti, speranta de viata este in jur de 77 de ani! Poate mai apuc si eu sa fiu fericit, cativa ani. Sper sa trec de 80. Ha-ha-ha-ha1

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca nu mi-ar aparea in minte intrebarea "oare cati bani se investesc in astfel de cercetari stupide ale asa-zisilor psihologi si medici", mai ca as rade cu lacrimi! Dar nu pot, din pacate...
    In cazul primei cercetari, vorbim despre compensatie si concurenta, nicidecum despre fericire. In cazul cercetarii britanice, nu pot sa nu remarc faptul ca rezultatele vin sa sustina perfect noile reglementari europene privind varsta de pensionare. Adica, daca tot asa nu voi fi fericit decat dupa 80 de ani, atunci de ce sa fiu nemultumit ca mi se cere sa muncesc pana la 65-67 de ani?! Ce altceva pot face pana atunci?...
    Pe de alta parte, ar fi interesant de vazut si care este incidenta dementei printre britanicii trecuti de 80 de ani, conditie in care, am foarte mari indoieli ca vreunul ar mai putea simti fericirea!
    Oricum, un adevar tot s-a spus, in aceea ca oamenii "nu au timp sa se gandeasca la fericire". De-o vreme incoace, se incearca atat de mult sa ni se ocupe timpul cu orice (pe langa munca), incat dupa o zi istovitoare nu stiu cati se mai pot intreba cand s-au simtit fericiti ultima oara. Poate, doar, in numar tot mai mare vor alege sa-si anestezieze si ultimul strop de luciditate obosita, cu o sticla de alcool...sau mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  10. Arcadia,
    Chiar așa!
    Să tot aștepți trecerea anilor, tânjind după fericire?
    Dacă ne gândim la zicala noastră- nu lăsa pe ine ce poți face astăzi, zău că-ți dau dreptate!
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  11. Lucia,
    Ești optimistă!
    Și iarna, zici?
    Sunteți niște romantici! Să aveți noroc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ina,
    Bine ai venit!
    Să-ți spun ceva- în Italia am văzut petreceri ale persoanelor vârstnice, în câteva orașe mari, petreceri, nu glumă! Și grupuri de excursioniști, deplasându-se în toate colțurile lumii.
    Prin alte țări, am văzut băbuțe și moșnegei, care , pe stradă, probabil, s-ar fi deplasat greoi.
    La volan erau impecabili.
    La noi, lucrurile stau altfel.. este drept ce spui- cine atinge vârsta bunicii tale și are o stare grea de sănătate poate să considere că a trăi este o pedeapsă..
    O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cris,
    Eu nu cred într-o stare de fericire. Cred în clipe, în momente de strălucire!

    Cât despre fericire la capătul vieții chiar nu cred- de ce tot omul își dorește să dea timpul înapoi?
    Cu banii, cred că este o problemă care diferă de la om la om.
    Înțelegem fericirea și o trăim personal!

    RăspundețiȘtergere
  14. Găbița,
    Sunt de acord cu tine în privința stării pe care o ai ca părinte. Poți fi fericit, dacă simți fericirea copiilor.
    Totuși, cu tine, ca persoană, cum rămâne?
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  15. Danielle,
    Cred că vedem lucrurile aproape la fel, doar că nu mă gândisem la tranziție!! Faină constatare! Și simpatică!
    Aveam o colegă dată naibii. Toată lumea din cancelarie se temea de ascuțimea limbii ei.
    Când s-a pensionat , ne-a cântat ! Minunat!
    Și ne-a urat să rămânem toată viața- câtă va fi, cu mintea întreagă!
    Cred că asta este esența vieții!
    Să nu ajungi să-ți dorești sfârșitul. Sau să-l dorești pe- al altcuiva.
    Părerea mea..
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  16. Vera,
    Chiar îmi cer scuze că am „sărit„, sunt cam obosită..
    Spui un adevăr foarte dur. ..cine aduce fericirea? Nu există nici măcar clipe de fericire?
    O seară bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. @Ică Șt.O. Victor,
    Speranța , da, cred, dar realitatea?
    Să dea Domnul să ai dreptate!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Ruxi,
    Este atât de limpede argumentarea ta, că taie ca un brici.
    Citindu-te, m-am gândit, chiar dacă unii nu-mi vor da dreptate, este părerea mea- la ”Împărat și proletar„ Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă/ Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă fiecare..„ sigur, este un mesaj social, dar , pentru mine, are și alte conotații.
    Bunăstarea este aici, pe pământ, deocamdată. O ai sau nu o ai.
    La fel și fericirea o trăiești sau ea te ocolește.
    Sau poate că așa o fi și noi nu înțelegem problema în esența ei. Poate că este o lecție-fericirea are conotații diferite pentru fiecare.
    În tinerețe risipim clipele.
    Abia la vârsta aceea de care vorbesc ei, dacă rămâi cu mintea întreagă, poți să tratezi viața considerând-o darul suprem.
    Nu sunt duplicitară, încerc doar să cred că suntem diferiți.
    Și că același moment este perceput diferit de persoane diferite.Cât despre veridicitatea studiilor acestora, ai dreptate totală!
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  19. Anii pot aduce si bucurii, chiar fara bani, daca incepi sa deslusesti ceva din predestinatie sau daca reusessti sa uiti, adica sa te ierti...
    Desigur exista si uitarea patologica, insa postarea nu indeamna spre aceasta.
    PS. La modul extrem, ar fi un cosmar daca m-as trezi stapan pe o suma mare; zic asa, peste 100.000 de euro; nu-mi trece prin minte decat s-o donez, insa n-as sti cui; daca as darui-o celor dragi s-ar simti indatorati si m-ar ocoli...
    Fericirea, bucuria nu e personala, este cu cei din jur.
    Parerea mea

    RăspundețiȘtergere
  20. Imi place tare mult cum ati ridicat problema.

    Greu, spun eu, cu fericirea asta. Fericirea e o stare de moment care vine si pleaca. Sunt fericita pentru ca am gasit paine Duminica la ora 8 seara, sunt fericita pentru ca astazi am simtit ca iubitul mi-a spus din suflet ca ma iubeste, sunt fericita pentru ca astazi a plouat si pamantul avea nevoie de apa pentru plantele din gradina mea... Avem scurte momente de fericire, cam asa se compune viata noastra. Acum sunt fericita pentru ca am in sfarsit o ora libera sa ma apuc sa mai scriu ceva pentru o carte pe care doresc sa o public (e doar un exemplu) si in secunda urmatoare se poate lua curentul. Afara e seara, nu am am lumanari in casa, de fumat nu fumez deci nu am nici bricheta... unde mai e fericirea?
    Fericirea e tot timpul si nu mai e in acelasi timp. Pe tot parcursul vietii, in aceeasi masura, indiferent de varsta si de persoanele alaturi de care traim. La concluzia asta am ajuns eu de-a lungul timpului.

    RăspundețiȘtergere
  21. @Daurel,
    Sigur, și eu cred că nu totdeauna fericirea, starea de fericire este condiționată de bani.
    Cu anii, fericirea își arată alte fețe, o descoperim altfel.Cândva eram fericită să primesc învoire de la cămin- în liceu- ca să-mi văd părinții/casa/camera mea. Mai apoi, eram fericită să primesc tot învoire de la părinți să merg la bal/întâlnire..
    Acum simt o fericire dureroasă, dar tot fericire este, să pot trece prin fața fostei mele camere.
    Ieri/alaltăieri, am fost fericită, discutând câteva ore bune cu fiul meu cel mare despre Cioran, chiar dacă părerile erau total contradictorii.
    Și , de ce să nu recunosc, am fost fericită jucând popice cu nepoțeii. Și chiar fotbal.
    Chestia asta cu iertarea parcă mă depășește.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ancuța,
    Chiar asta simt!
    Într-un moment poți fi fericită că ai reușit să deschizi o ușă, indiferent care- spre ceva sau spre cineva.
    Alteori, un dar important te poate lăsa absolut nepăsătoare.
    Uite, mie îmi dă o stare extraordinară o magnolie din fața unui bloc vecin.
    Și porumbeii care vin la micul dejun!
    Și perdeluța mea cu lalele aplicate, pentru că au rămas întregi după spălat!
    Banii, anii pot fi importanți, dar , la fel de bine, pot fi nesemnificativi.
    Mult succes în publicarea cărții îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Ce forta extraordinara ai, de reusesti sa raspunzi fiecarui comentator in parte? Respectul tau fata de musafirii virtuali, pare o sacralitate. De aceea ai atat de multi oaspeti!
    Toata admiratia mea!

    RăspundețiȘtergere
  24. @Ică Șt.O.Victor,
    Ceea ce observi are legătură cu meseria, cred- când un copil întreabă sau spune ceva, mi se adresează.
    Trebuie să-i răspund. Pretind același lucru.
    Mi-am făcut blog într-un moment special- voiam ceva unde să-mi spun gândurile, chiar simțeam asta( ani întregi am ținut jurnal, dar este altceva.
    La început nu era nevoie să ”discut „ cu cineva temele.
    Apoi , lucrurile s-au schimbat, și , dacă vine un musafir, îl las să vorbească singur?
    Dacă le-aș răspunde tuturor, imaginează-ți cum ar fi în realitate- cam ca prin emisiunile de doi lei de pe la televizor- vorbesc toți odată..la ce bun?
    Este părerea mea, nu este obligatoriu să fie bună sau corectă.

    RăspundețiȘtergere
  25. Banii nu aduc fericirea, dar o intretin :). Si gata cu scrisul, ma duc sa dansez : Ca la 20 de aniiii !!! Ma vezi cum topai?

    RăspundețiȘtergere
  26. Cati,
    Asta este treaba- unii așteaptă să ajungă fericiți la optzeci de ani, dar toți am vrea să avem mereu doar douăzeci!!

    RăspundețiȘtergere
  27. Angi,
    Ești un model!
    Cât despre fete, sunt moldovence- Cati și Ruxi le-au identificat!

    RăspundețiȘtergere
  28. Problema iertarii...
    Este un modalitate de-a trai;au practicat-o/ o practica multi cu succes; incerc s-o inteleg...

    Si la aceasta datorie crestineasca O. Paler a incercat sa fenteze cu imprecisul :

    "Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns
    sa fii iertat de altii.
    Cateodata trebuie sa inveti
    sa te ierti pe tine insuti”.

    Octavian Paler

    PS. Unde-i lege, nu-i tocmeala !

    RăspundețiȘtergere
  29. @Daurel,
    Învăț!
    Cu mine sunt împăcată demult, mai sunt vagi urme de întrebări nerostite..iertarea altora a venit de la sine..

    RăspundețiȘtergere
  30. Io zic ca englezii au dreptate; sunt mai putine cazuri de sinucideri la batranete, decat printre aia plictisiti, cu bani.

    RăspundețiȘtergere