vineri, 29 aprilie 2011

există pălărie potrivită pentru fiecare

Culori, eșarfe, magnolii și vișini în floare, efervescență, păsări și triluri, nuanțe, albine, lumină topită în minuscule potire de rouă- primăvara își arată , la sfârșit de aprilie, fața, în splendoarea ei unică.
Penultima zi de prier reunește, întâmplător sau nu, trei evenimente speciale-Izvorul Tămăduirii, fabuloasa nuntă britanică , Ziua internațională a dansului.
Îmi plac poveștile!
Fără ele, zilele noastre ar curge în șirul lor obișnuit..
Astăzi povestea este reală, o poveste în care fiecare fată-femeie caută ceva din tainica ei lume sufletească.
Și pentru că adevăratele povești se contopesc cu muzica și dansul, să gustăm din farmecul celei mai frumoase dintre arte, dansul,  pentru că el adună grația poeziei nerostite, limbajul secret al sufletului în consonanță cu vibrația trupului, dorința de exprimare fără cuvinte a sentimentelor, mereu fără vârstă.
Dansul sfidează toate barierele dintre oameni și lumi- biologice, etnice, religioase, sociale, politice, culturale. Sărbătoarea lui coincide cu ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727 - 1810).//
Când vreau să uit de toate relele, dansez!
Ador dansul!
pentru magia pașilor plutind, pentru înălțarea sufletească, pentru senzația de-o clipă că zborul are suflet, că ne apropie de infinit, eliberându-ne de orice împovărare!
Și pentru că astăzi fericirea are chip de mireasă- prințesă , să unim în dans toate gândurile frumoase, toate speranțele!
p.s. ce spuneți despre  simplitatea eleganței de astăzi?


22 de comentarii:

  1. Vera,
    Văzând imaginile surprinse de sus, am avut senzația că , de undeva, lady Di învăluie clipa cu aripa ei îngerească!

    RăspundețiȘtergere
  2. câteodată lucrurile frumoase se îmbulzesc unele în altele.
    cert este că avem nevoie de prinţi, prinţese, dans, muzică, poezie, modă, suflet... şi o primăvară care să ne schimbe atitudinea.

    aprilie este luna mea!

    o îmbrăţişare,

    Ottilia

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuie să vă mărturisesc că am avut aceeși impresie...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ottilia,
    Oricâtî îmbulzeală ar fi, primăvara are un rafinament al echilibrului-verde crud parfumat,eleganță, discreție, dans, flori,iubire!
    Ai luna cea mai suavă!
    Pot să-ți spun „La mulți ani„??

    RăspundețiȘtergere
  5. Ca mulţi alţii, şi noi am urmărit "evenimentele" acestea deosebite.
    Şi ne-am bucurat.
    Pe de altă parte, am vorbit despre Diana. Şi ne-am întristat. Viaţa, cu toate ale ei, strânse la un loc, în decurs de doar câteva zile...

    Gândurile noastre bune la ceas de seară!

    RăspundețiȘtergere
  6. Deosebită zi, din toate punctele de vedere. Da, amintirea Dianei a fost permanent prezentă. Şi ar fi trebuit să fie acolo, prezentă...

    Gânduri bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  7. poți, desigur, :), îți mulțumesc și te invit să citești asta:
    http://poezieromaneasca.wordpress.com/2011/04/28/intr-o-noapte-am-revendicat-de-ottilia-ardeleanu/

    și... încă ceva, în tot rafinamentul acesta Îl simt pe Dumnezeu!

    cu drag, Ottilia

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    A fost o zi plină! Specială!
    Noi toți avem nevoie și de povești. Povestea de astăzi este vie! Ca o oglindă,un amestec elegant, firesc de noblețe și de natural.
    Păcat că minunile au durata curcubeului..

    RăspundețiȘtergere
  9. Ottilia,
    Frumos spui!
    A fost o pace divină!
    O zi cu soare, calmă, atâta culoare,liniște,echilibru!Vin să citesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. O zi deosebita, o zi cu soare, plina de zambete, de oameni curiosi si fericiti, de oameni senini si veseli!
    O zi regala, o nunta regala :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @Alicee,
    Mă bucur că ți-au plăcut însăilările mele de gânduri!

    RăspundețiȘtergere
  12. Diana,
    Tu chiar ai un cuvânt „ greu„!
    Ai trăit povestea la ea acasă!
    A fost un Regal!

    RăspundețiȘtergere
  13. Am văzut doar secvenţe din transmisie. Prima observaţie: comentatorii români din studio au fost sub orice critică.

    Mi-au plăcut mirii, micile ieşiri din rigiditatea impusă de protocol i-a "umanizat", n-au arătat ca nişte statui, ca nişte roboţi :D

    RăspundețiȘtergere
  14. Arcadia,
    Cine a crezut că și-ar putea permite să comenteze un eveniment în legătură cu care nu s-a pregătit a fost nu doar ridicol.
    Niște persoane de genul feminin încercau să fie prețioase, strâmbând din nas..s-au spus și lucruri de bun- simț.
    Așa cum l-am perceput eu, evenimentul a avut strălucire, distincție, fără să fie ostentativ. Lumea de prin studiouri voia agitație, umeri goi, bijuterii la kg., gesturi nereținute..

    RăspundețiȘtergere
  15. Cred ca ne-a placut atat de mult tocmai pentru simplitate si decenta. Lucruri mai rar intalnite in ziua de astazi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cati,
    Gurile rele slujitoare la minți ”prețioase” nu prea au înțeles rostul simplității, care este , poate, lucrul cel mai greu de realizat.
    Eu mi-am hrănit sufletul, mintea, ochiul, starea!

    RăspundețiȘtergere
  17. Vineri au fost 3 in 1; am sarbatorit doua; de cand s-a descoperit Tahiti, dansul nu mai are nici un mister...

    Printesa Diana a fost pentru monarhie ceea ce a fost Martin Luther pentru catolicism; sau comunismul pentru Vest; nefericita printesa a declansat modernizarea, deci revitalizarea...

    RăspundețiȘtergere
  18. @Daurel,
    Mulți conaționali m-au dezamăgit, din nou, totaln privința relației lor cu biserica. Mă refer la a primi apă sfințită.
    Nunta regală mi-a plăcut, eu ador poveștile. Diana este un Mit creat de oameni , întreținut mereu viu.
    Zicea o americancă în vârstă că ea a venit atâta drum, ca să-l vadă pe prinț ginere, pentru că a iubit-o enorm pe mama lui. Se voia a o înlocui, mi-a plăcut mult ideea!!
    Dansul este ceva personal, nu-i poate dispărea misterul!!!
    Asta o să spun totdeauna!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.