nu raspanditi vestea unei fapte rele!

  motto:Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea. 

Pitagora

Le voi mai fi citit vreodata; la fel vei fi facut si tu!

Astazi, pentru ca mi le-a trimis cineva, le-am recitit. Si rascitit.

Daca ai vreme..dureaza putin! 

Sigur nu vei regreta .

"Legi"  ale moralei  si ale politicii - Pitagora

  * Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.

  * Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.

 * Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă "popor".

  *Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!  

*Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pîrască fapte rele.

*Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.

 
  *Legiuitorule!  Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!

  * Legiuitorule!   Nu uni credinţa cu morala. Roadele acestei legături nepotrivite nu pot fi   decât nişte monştri.

 * Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!

  * Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi "popor"      încetează a mai fi oameni.

  *Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! 

*Puţini războinici, dar viteji! Puţin "popor", dar multi cetăţeni! 

 * Dă legi poporului taur şi boabe poporului bou. 

  *Supune-te legilor chiar dacă sînt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni   ca tine. 

  *Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să îl înjoseşti.

  *Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.

  *Magistraţi!  Fiti precum în Sparta! La intrarea în tribunale: ridicaţi un altar al Fricii, frica de a fi pedepsit înspăimântă poporul şi copiii. 

  * Magistratule! Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice. 

  * Magistraţi ai poporului!
   Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpîni.

  *Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.

 * Urmand pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile sa fie citite si indreptate de un intelept.

  * Când magistratul vorbeşte, preotul să tacă! 

  * Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutiţi să dea    socoteală când o părăsesc.
 * Poporule ! Cîntăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!

 * Poporule! Dacă îţi doreşti o bună rînduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. 

 Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.

  *Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.

* Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.

*Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.

  *Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.

  *Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi

.
  *Toţi sîntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului. 

 * În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită "pacea familiei".

 În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului. 

* Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.

*Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată. 

*Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui. 

  * Nu admira nimic! Zeii s-au născut din admiraţia oamenilor. Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă. 

  * Fii cetăţean al lumii întregi pînă cînd vei întîlni un popor înţelept şi cu legi drepte.

  *Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea. 

 * Să-ţi placă să trăieşti şi să trăieşti bine. Cel ce priveşte viaţa cu dezgust, fie că are spiritul bolnav, fie inima putrezită.

de ieri si dintotdeauna

Mai tii minte iernile bogate din copilarie, cand neobosit, din inalturi, cernea cu nemiluita, troienind curtile si drumul?

In  serile lungi, ne adunam in jurul sobei- soba adevarata, proaspat varuita-patru colege de scoala, cred ca eram prin clasa a II-a. Locuiam   aproape una ce alta,  totdeauna ne aducea acasa cineva din familie.
Pe scaunele mici, rotunde, cu trei picioare, citeam .
 Pe rand.
Si la  povestit ne venea randul.

 Cartea cea mai draga a acelei ierni a fost~Povesti~, de Fratii Grimm.
 Atat a fost de citita, prin atatea maini de copii a trecut, ca  a ramas fara coperte, iar paginile i se injumatatisera.
 Mi-e tare dor de foile galbui, fosnitoare, si de lacrimile   noastre de fetite , care nu prea reuseam sa mai separam  ce era adevarat de  ce crease  mintea  autorului.

 Cartea s-a pierdut.
 Viorica, Ana si Valentina sunt in  colturi diferite de tara, ne intalnim tot mai rar..

Undeva, sub cute  de suflet, povestile sunt treze!//

O prietena de peste Ocean imi trimite, din cand in cand, niste povestioare . 

Tocmai am citit acum o traducere din limba greaca.

Dupa o viata , in care nu a facut nicio fapta buna, la capatul zilelor, o batrana ajunge in Iad.

Mult s-a intristat ingerul  pazitor, dupa ce, cautand  in cartea trecutului ei, nu a gasit nimic  care sa o salveze.
A mai scormonit.
A gasit , undeva, ceva- pe cand era si ea tanara, intr-o zi, un cersetor i-a cerut ceva de mancare.
 Manioasa, femeia  a scos  o ceapa salbatica, aruncand-o in nevoiasul trecator.Ingerul a mers la Creator , i-a povestit intamplarea, iar  Dumnezeu i-a spus:

-Ia o ceapa salbatica si spune-i batranei  sa se prinda cu mainile de ea.  Daca va reusi sa iasa din Iad, o vei duce in Rai.

Mult s-a bucurat ingerul, si mai mult s-a bucurat batrana, care si-a infipt repede  mainile in ceapa salbatica.

S-a intamplat atunci ceva neasteptat:  zeci de osanditi  incercau sa se prinda de picioarele babei, vrand sa scape din Iad.
 Revoltata, ea ii imbrancea:

- Ceapa este a mea! Voi nu aveti parte.

In imbulzeala , ceapa s-a rupt, iar batrana si osanditii s-au pravalit ...

Trist, mai trist decat fusese vreodata, ingerul s-a indreptat singur catre poarta Raiului.//
foto: Alexandru Trebuian

gandul zilei

Astazi o sa-ti spun o poveste. Chiar daca ai mai auzit-o.

Daca ai vreme, citeste apoi si o poezie!

Într-un sat- ca multe altele- trăia odată un  fecior   frumos.

Cuminte ca o fată mare. 

Trudea din zori și până în noapte, oriunde îl chemau oamenii.  Îi rămânea foarte puțin timp pentru odihnă.
Cu toate astea, sărăcia  nu-l slăbea cu niciun chip.

Într- zi, omul și-a luat lumea în cap.

Pe unde mergea, drumurile erau desfundate, satele mai sărace decât cel în care văzuse el lumina zilei,  prin curțile școlilor și ale dispensarelor, umblau , în voie, câini hămesiți de foame, oamenii- parcă se vorbiseră- toți cu privirile în pământ. 
Uitaseră să mai zâmbească..

Pe la amiază,  doborât de oboseală,  s-a oprit într-un sat mare. Ulițele păreau curate, curțile  aveau porți fără încuietori, la ferestre, obloanele trase . Nici țipenie de om.

- Pe câmp nu muncește nimeni, aș fi văzut  eu,  gândește cu voce tare  flăcăul.

Și cum sta el , așa, pe marginea unui șanț, cu fruntea în palme, zărește ceva mai încolo, pe prispa unei căsuțe, un moșneag. Apropiindu-se timid, îi dă binețe, cum învățase el de pe la alții..  

Moșul își ridică ochii stinși și-i face semn să se așeze.

 Flăcăul  începe să povestească-   cum sunt zilele lui, cât de mult ar vrea să muncească, dar să aibă și mulțumire, cum sunt guvernații, cum sunt legiuitorii, cum ar vrea el ca toate pe lume să aibă un rost.

 Bătrânul tăcea.

Dezamăgit, tânărul dă să plece. I se face semn să rămână.

-  Eu zic că ala care-ți dă atâta bătaie de cap, măi băiete,  seamănă cu o broască țestoasă, care  ar sta pe un stâlp..

Tânărul face ochii mari, crezând că omul de lângă el îl ia peste picior

-  Cum așa, bre? nu înțeleg deloc.

-  Uite cum stă treaba, ia ascultă:

-  Dacă vezi o țestoasă pe un stâlp, ce zici tu, așa pentru tine?

Tânărul  tace, nu știe ce să răspundă.

- Vezi, nu înțelegi  cum a ajuns ea acolo.   Nu poți să  crezi că stă acolo.  Știi, totuși ceva. Sau bănuiești că nu putea ea să ajungă singură acolo. 

          Acum,  zic eu, în locul tău, dacă tot te minunezi, n-ar trebui să faci și tu ceva, pentru ca țestoasa  asta ciudată  să nu mai fie acolo?

          Tânărul se tot mira, așa că bătrânul, ridicându-și pleoapele grele, îl lămurește.

-  Este clar că broasca nu face nimic folositor dacă stă acolo, asta pricepi?

- Mda, îngăimă  tânărul.  
Bătrânul se întoarce către tânărul nedumerit  și-i spune:

-   Rațiunea este că trebuie să ajuți broasca să coboare.

Cine zicea că,  dacă nu ai bătrâni, ar trebui să-ți cumperi?//


Ar trebui, 
de Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

niciun gest

  de bunătate, indiferent cât este de mic, nu e în zadar. Aesop

Este un gest regesc  să ai grijă de cei căzuți. Maica Tereza

Cea mai bună parte din viața unui om sunt micile sale fapte uitate și fără nume, de dragoste și de bunătate. William Wordsworth

Nu știu cine, unde și după  ce criterii dă fiecărei zile un rost de sărbătoare.
 Aflu  de la radio că astăzi este ziua gestului măreț. 
 Se zice că  există un singur gest , care are un mesaj universal- zâmbetul!
 Tuturor prietenilor   o povestioară!( după Esop)
 
Tustrei erau vânători.
  S-au întâlnit  într-o pădure și, după îndelungi discuții, leul, vulpea și măgarul au  hotărât să se asocieze. Să fie tovarăși. 
 Chiar în prima zi au avut noroc  de o pradă  bogată. 
 Leul i-a cerut măgarului  s-o împartă. Modest, cinstit,  cu frica lui Dumnezeu, măgarul a făcut trei porții egale, punând în dreptul fiecărui asociat  câte una..
Atât de tare s-a înfuriat leul, că l-a înghițit pe dată.
I-a cerut vulpii să împartă  prada.
 S-a uitat vulpea la vânat, s-a uitat la botul leului, apoi  a  așezat  aproape  toată prada în fața lui, oprind pentru ea  doar  un oscior.
 Tare bucuros a fost leul!!
 Mânca, se lingea pe gheare și  se alinta.
Vulpea înghițea în sec, cu ochii în lacrimi.
- Auzi, vulpeo, cum de ți-a venit ideea să  împarți atât de  bine vânatul, să faci un gest atât de  potrivit?? de unde ai deprins tu  arta împărțirii? o întreabă el, într-un târziu.
-De la măgar, mărite domn.
Leul a zâmbit mulțúmit, și așa au rămas ei  buni tovarăși, așa or fi și astăzi, dacă nu-i va fi  prins , cumva,  criza de materie primă.
Fiind vorba despre o fabulă , ea are și o morală. Care ar fi aceea?
p.s.  îndrăznesc să te întreb ce gest frumos ai făcut astăzi?//
și un gând muzical !

ca-ntre surori

Cum ajunseseră ele  în mijlocul câmpiei, nimeni nu știa. Sau nu conta. Cui i-ar mai păsa de niște biete  broaște?  Țopăiau, se zbenguiau toată ziua. Erau cinci. Într-o zi, a venit țăranul cu o cazma. A început să sape  . Voia să planteze  câțiva pomi, așa că , până seara,  a făcut  zece gropi. Broaștele  își găsiseră de joacă. Trei dintre ele , mai zvăpăiate din fire, au căzut, una după alta,  în cea mai adâncă dintre gropi.   Îngrozite, țipau cât  le țineau corzile. Zadarnic au tot încercat să iasă afară, groapa era prea adâncă. Celelalte două, de pe mal  strigau, la fel de tare-  n-o să mai ieșiți niciodată, groapa este prea adâncă!  Strigau ca nebunele.  Și unele, și altele.  A venit seara, a venit și dimineața,  n-a mai apărut nici țăranul..  Două  dintre broaștele captive, resemnate, au tăcut  pentru totdeauna..  Nu se mai poate face nimic, și-au zis ele, înainte de moarte.. A treia  nu se lăsa, țopăia cu bruma ei de putere , își lua avânt, dar  ..nimic! groapa era prea adâncă. -Nu ai nicio șansă, nu ai nicio șansă! strigau din toate puterile  broaștele de pe mal! Într-o clipă, prizoniera, doar ea știe cum, țup!  a  sărit pe mal. Suratele  au amuțit. Biata  broască și-a tras  sufletul de atâta  oboseală, apoi, cu lacrimi, în ochii ei, și mai bulbucați, s-a adresat , plină de res pect, către   surorile  libere: - Vă mulțumesc,  dragele mele! Dacă nu m-ați fi încurajat  atât de insistent, muream acolo, în  gropa țăranului. Înverzite de jenă, privind una către cealaltă,   coristele au spus  disperate: - Să ne ierți, surioară, nici prin cap nu ne-a trecut că ai mai   putea ieși vreodată din groapă. -Ce spuneți? striga proaspăta eliberată,  nu aud nimic,  nu știți că sunt surdă?// Dacă ne-am imagina  că,  totdeauna,  alegoria  fabulei  este un mic  spectacol cu măști, am desprinde, sigur, o morală. care ar fi aceea?//

anii și banii aduc fericirea?

Citisem într-o publicație că, în urma  unui studiu, realizat pe un eșantion de 80.0000 de persoane , publicat într-un ziar spaniol, de ce oare, nu la ei?   mai mulți cercetători  de la Universitatea din  Warwich, departamentul Psicologie,   au ajuns la concluzia  că oamenii sunt mai fericiți, dacă au bani mai mulți decât cunoscuții/vecinii/colegii/prietenii lor.

Justificarea ar fi că , în orice moment,  cine are bani   mai mulți își poate achiziționa , imediat,   un autoturism mai performant decât al cuiva cunoscut,  care ar avea aceeași marcă, de exemplu . 
Sau , dacă vecinul își face concediul la Varna, el poate  pleca la Nisa.
Înseamnă că fericirea ta  depinde de banii  altuia... 
Cum rămâne atunci cu morala ?//

Mă și gândeam la chestiunea asta, când, la aparatul de radio al taxiului  în care mă întorceam de la gară, aud altă știre.

Tot englezii,  cercetând același fenomen , au aflat  ceva cu totul diferit. 
De data asta n-am reținut nici măcar orașul în care s-a efectuat cercetarea, nu puteam să scot repede un creion și să notez, pentru că  șoferul ar fi intrat la idei..  știrea sună cam așa: adevărata, marea fericire, se trăiește între 85  / 90 de ani. 
Concluzia vine  tot în urma unui experiment, iar argumentele sunt - până la 20  de ani, omul este cam nehotărât, adică nefericit. 
De la 20  la  45 de ani  , este mult prea stresat- muncește pentru carieră/familie/ stat/, plătește datorii, face economii..
Nu are timp să se gândească la propria-i fericire.

 Perioada  următoare- 45- 80  de ani- nu a fost luată în seamă, chiar n-am înțeles din ce motiv.

Dar , foarte important este argumentul în favoarea fericirii octogenarilor, pe la noi  câți or  supraviețuind?   
Cercetătorii spun că la această vârstă, oamenii știu să trăiască fericirea.  
Dacă au o stare bună de sănătate, la ei, îmi zic în gând,  apreciază fiecare clipă, ca și cum ar fi ultima, adaug, tot pentru mine,  amintindu-mi ce ziceau strămoșii noștri.

 Trebuie să închei, rămânând într-o notă vioaie.
Neapărat!
Așa mi-a recomandat  John,   român , bănuiesc , stabilit  în Regat  , citindu-mi postarea cu prințesele, în care vorbeam despre lady Diana. Îmi spune că îi place, dar vrea ceva mai optimist.

Nu știu dacă piesa găsită este convingătoare, ar mai fost o variantă, în care protagonișii aveau  vârsta recomandată de englezi..  am preferat-o pe cea de față..

 p.s. tu ce zici ? cum o fi cu fericirea?

simplificări

 Fiecare problemă pe care am rezolvat-o a devenit o regulă, care, pe urmă,  mi-a servit la rezolvarea altor probleme.   R. Descartes.

Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână.

Nefericitul animal  zbiera fără încetare. Neajutorat,  țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Două zile, omul își bate mintea, fără să mănânce, fără să doarmă.

Nu-i venea nicio soluție salvatoare în minte, așa că, stând el pe o piatră și frământându-și  mintea,   îi vine un gând-  măgarul era prea bătrân, ca să-i mai fie de ajutor, cerea hrană și apă, fântâna era secată și trebuia  să fie acoperită, pentru ca să poată săpa alta nouă.

Își chemă vecinii să-l ajute.

Fiecare apucă câte o lopată, întrecându-se să arunce pământ în fântână.

Măgarul, cât era el de speriat, a priceput ce i se pregătește și a prins să zbiere și mai tare și să se zbată. El zbiera, țăranii aruncau lopeți de pământ.

Dintr-odată, ca prin minune, măgarul se oprește din zbierat.

Nedumerit, țăranul privește în fântână.

Rămâne uimit de ceea ce vede. Îi cheamă și pe vecini să se uite- după fiecare lopată de pământ aruncat, bătrânul măgar se scutura de noroi și pășea deasupra.

În curând, când țăranii obosiseră aruncând lopată după lopată,   măgarul, ajuns la  gura fântânii, sare peste ghizduri, se  scutură bine, trage aer în piept  și pleacă prin curte.

Țăranii privesc uimiți.//

Am citit demult povestioara, mi-a venit în minte, gândindu-mă la câte se întâmplă  în jur.
  Dacă  micul spectacol este alegoria , iar animalul și țăranii îți amintesc de cineva, înseamnă că putem găsi morala. 
p.s. ce spui?

spune-mi cine esti

Cu vreo cateva zile in urma, am zarit un titlu intr-un ziar. N-am avut timp sa citesc articolul. M-am tot gandit la el. Suna cam asa- un salariu mai mare face un profesor mai bun?
Convingerea mea este categoric nu!
Cand m-am hotarat sa devin profesoara, cu toata impotrivirea parintilor, mai ales a tatalui meu , care isi dorea sa castig multi bani , dupa ce voi termina facultatea, stiam ca voi avea totdeauna salariu mai mic decat in orice alta profesie. Mi-am ales meseria asta , pentru ca am simtit ca-mi place. Si pentru ca mi se potriveste.
Nu regret si n-am regretat, nici cand mi-a fost foarte greu, alegerea facuta. Si daca ar fi sa pot intoarce timpul , tot profesoara m-as face. O spun fara ipocrizie. O spun , pentru ca asta simt.
Cunosc multi profesori care isi fac datoria din tot sufletul, cu toata daruirea.
Cunosc si oameni care au ajuns intamplator invatatori si profesori. Oricat de mare le-ar fi salariul, vor face tot ce fac acum . Adica se vor duce in fata elevilor , vor deschide cartea si vor dicta. Sau vor improviza. Se vor preface ca nu aud cand suna clopotelul de intrare. Vor acorda note , tot dupa criterii personale, asteptand recompense de la cei ajutati si mult dorita vacanta.
Traim intr-o societate in care banul a devenit stapanul cel mai necrutator. Deschide toate portile. Nu se poate fara el. Mai précis fara ceea ce ne putem oferi avand bani.
Totusi, sunt cateva meserii, care inseamna mult mai mult decat a face pentru a primi bani. Ele cer daruire. Cand spun asta, ma refer la medici , la profesori si la preoti.
Fara implicarea lor totala, viitorul nu este doar bolnav. Este muribund.