că veșnicia s-a născut la sat?
Undeva, la puțini km. de oraș, pe sprânceana veselă a unui tăpșan, avem o căsuță.
Undeva, la puțini km. de oraș, pe sprânceana veselă a unui tăpșan, avem o căsuță.
De pe la sfârșitul lui noiembrie, până se deschid mugurașii, își poartă singură de grijă. Musafiri îi sunt doar vrăbiuțe gureșe, iepuri , în căutare de tulpini fragede, uitate descoperite, și câte o vulpe , care își mai rătăcește drumul.Ieri i-a venit rândul la îngrijiri .
Am început de dimineață, vreo zece ore de muncă, cu două pauze mici de masă. Vremea a fost înțelegătoare, așa că n-am simțit pic de oboseală.
La plecare, ca de fiecare dată, mi-am luat un buchet mare de narcise și de clopoței.
Drumul către casă taie trei sate și o câmpie.Am regăsit prea puțin din forfota pe care o țin minte din anii copilăriei.
Lipsește ceva, acea agitație gospodărească , acel ceva care vine din suflet .
Satele mi s-au părut închise între ferestre cu obloane trase.
Câte un autoturism frumos în dreptul fiecărei porți.
Câte un autoturism frumos în dreptul fiecărei porți.
În rest tăcere.
Nu, nu, era să uit- câțiva cheflii, uitături întunecate, în dreptul halbei , peste care se ridică fumul nelipsitelor țigări.
p.s. ai amintiri din săptămâna patimilor?
Da, eu tocmai mi-am amintit cum ne-a urat Basescu: "Sa patimiti bine!"
RăspundețiȘtergereSar"mana!
RăspundețiȘtergere.. mi-am amintit de satul meu! Se potriveste din ..toate punctele de vedere. Mai ales paragina si linistea nefireasca ce l-a acoperit.
S-au cam golit satul(satele). S-au dus parintii mei,s-au dus vecinii ,din dreapta ,din stanga si tot asa prin tot satul...!
Daa! Si amintiri frumoase! Mersul conspirativ la impartasanie sambata dis de dimineata inainte de a intra in scoala! Biserica era chiar langa scoala. Mirosul de cozonaci: mama era experta familiei si cocea si pentru bunica si pentru surorile ei ( acum a obosit ..., iar eu - din comoditate si zic- lipsa de timp nu duc stafeta mai departe. Eu eram cea care facea repartitia.
RăspundețiȘtergereGeocer,
RăspundețiȘtergereSpusele unora se amestecă , în concentrații știute doar de adevărații cunoscători în ale băuturilor cu gheață..//
În satul tău vâlcean, sigur au început pregătirile pentru sărbători!
@Cezar,
RăspundețiȘtergereEu nu sunt argeșeancă.
Aștept ziua de vineri cu sufletul în palme- în satul meu, sigur, lumea n-a uitat sensul acestei săptămâni!
Despre intamplari citadine din saptamana asta a patimilor nu vreau sa vorbesc, pentru ca... nu are sens. Dar, povestind despre sat si casuta ta faina (pe care, de fiecare data cand scrii despre ea, ma faci sa-mi doresc s-o vad pe viu!!) iti voi spune si eu o poveste. Weekendul trecut am hoinarit prin Anglia si pot sa spun ca partea de vest a tarii, catre Tara Galilor este tare frumoasa! Sunt locuri ce merita revazute si savurate in liniste, intr-o Anglie rurala, destul de neintinata de modificarile economice si sociale ale ultimilor ani (daca este sa ma iau chiar dupa spusele lor). Eeehhh, ce bine este sa fii turist!!!...
RăspundețiȘtergereCel putin acum, in miez de primavara, a fost o adevarata incantare, desi drumul a durat mai bine de 4 ore si ceva oboseala s-a adunat... Am pus cateva poze aici: http://www.flickr.com/photos/24607344@N03/sets/72157626523653734/
daca ai timp si doresti sa le vezi.
O zi senina si numai bine, Gina!
Elisa,
RăspundețiȘtergereCele mai frumoase amintiri legate de această săptămână mă trimit cu gândul la parfumul extraordinar al hăinuțelor noi- rochița de stambă colorată și sandalele roșii aveau ceva special.
Nu l-am regăsit în nimic altceva de atunci.//
Ani de -a rândul , mamă-profesoară fiind , mi-am dus copiii la împărtășanie în bisericile satelor din jur.
De fiecare dată , alta.
Spor la treabă!
"Lipsește ceva, acea agitație gospodărească , acel ceva care vine din suflet .
RăspundețiȘtergereSatele mi s-au părut închise între ferestre cu obloane trase."
Imagini sumbre. Dar aceasta este realitatea rurală. Încetul cu încetul, împovăraţi de griji şi de necazuri şi de neîmpliniri, ţăranii noştri se vor retrage... în veşnicie.
Ruxi,
RăspundețiȘtergereChiar aș vrea s-o vezi! Nu se știe niciodată!!
Ieri n-am avut timp să fac fotografii, un zarzăr de lângă bucătărie a adunat pe crengi toate visele frumoase, iar verdele livezii are parfum de rozmarin!
Despre Anglia și frumusețile ei- mereu mi-am dorit să-i văd satele !
Ți-am spus că am fost la Londra, către sfârșitul acestei veri, voi repeta experiența, într-o excursie de zece zile. Sunt cuprinse locuri speciale! Mă voi vedea și cu fiul meu, poate ne întâlnim, ce zici?
Mulțumesc pentru invitație, vin degrabă!
Cred ca si satele sunt diferite, in functie de zona in care mergi. Spre coasta de est, spre exemplu, senzatia pe care mi-au lasat-o locurile a fost aceea de fosta zona industriala parasita... destul de arid si de sterp, casele/fermele erau nici prea instarite si nici prea ingrijite. Catre vest, cum spuneam, este cu totul alta poveste! Am mers - cu trenul doar - si care sud, in Chichester si-am trecut pe langa cateva sate. Este fain, dar nu la fel ca-n vest.
RăspundețiȘtergereEu nu sunt omul marilor orase si, cu atat mai putin imi place sa merg sa vizitez obiective turistice consacrate. Sunt mai... taranca de felul meu. :)
A propos de asta, fac o paranteza: nu demult am citit un articol despre o multime de turisti in Paris, care stateau la coada la bilete pentru muzeul Louvre de aproape o zi, cu toate ca stiau ca angajatii sunt in a treia zi de greva generala, deci nu se putea intra! Intrebati de ce mai stau si nu merg sa vada alte zone din Paris, majoritatea raspundeau ca spera ca angajatii se vor lasa impresionati de numarul lor si vor inceta greva...
Ca sa nu o mai lungesc, daca spre sfarsitul verii inseamna prin august, mi-ar face placere sa ne intalnim undeva, cumva! Numai sa-mi dai un semn cand ajungi aici.
Cris,
RăspundețiȘtergereLumea satelor de aici este pestriță- foarte aproape de oraș fiind, femeile , mai ales, cele care nu lucrează în oraș, au ceva incert în atitudine și în comportament- se îmbracă aiurea, vara le văd , și la ducere și la întoarcere, stând pe banca din fața porții.
Bărbații- tineri, fără loc de muncă, își fac veacul sub umbrelele crâșmelor cu aspect modern.
Știi cum văd eu lumea asta- încremenită într-o așteptare..nu știu ce așteaptă.
Poate că țărănimea adevărată este cea ” condamnată la veșnicie„, cum zici..
O zi bună!
Sarut-mana, bun gasit Gina!
RăspundețiȘtergereEu mai cred inca, chiar daca, satul meu a devenit intre timp, oras. Ulitele au devenit strazi, din vreo 2000 de "suflete", care existau prin anii 60, acum sunt de cel putin 10 ori pe atat.Au disparut fantanile, au disparut soproanele cu lemne pentru iarna,au disparut pana si animalele, in special vitele. Dar au ramas gradinile si curtile, la fel de frumoase, poate si mai frumoase, decat in vremea mea.Casa parinteasca aflata in proprietatea unui frate, arata minunat acum, chiar daca la arhitectura initiala, s-au aplicat doar mici modificari.
Ruxi,
RăspundețiȘtergereNici satele noastre nu sunt la fel..îmi plac mult cele din Maramureș mult, dar și cele moldovenești.
Sufletește, am rămas țărancă, în momentele mele tainice mă întorc total în lumea adevărată a satului.
Despre cele englezești- am primit de la o prietenă niște imagini tulburătoare de-a dreptul..fascinează! Îmi doresc să le văd!
p.s. o să-ți trimit programul excursiei..
O zi frumoasă îți doresc!
Ce obicei frumos de a cumpăra flori!Și eu îl am,iar în zilele întunecate îmi cumpăr mereu câte-un buchet!...
RăspundețiȘtergereAmintiri aș avea grămadă,însă cu cât mă gândesc mai mult la ele,cu atât mă întristez mai tare când văd că acea veche atmosferă se stinge încet,încet în ziua de azi....
Victor,
RăspundețiȘtergereFostul tău sat să fie Colibași?
Deși este aproape, am mers doar în câteva rânduri acolo-prima oară, când am cumpărat ”Dacia„, apoi tot cu ” afaceri„ și într-o vară, când am fost în comisia de examen de la una dintre școli.
Știi ce mi-a plăcut mai ales?
Lumea!
Era pe vremea când contestațiile elevilor respinși la admitere se discutau cu părintele și elevul alături.
Președinta comisiei a fugit, pur și simplu, de frica întâlnirii cu oamenii revoltați, iar eu și profesorul de matematică ne-am împărțit frățește lucrările.
A fost atunci una dintre cele mai interesante activități din viața mea de profesoară!
Lumea , în ansamblul ei , este bună și frumoasă!
p.s. Dacă am greșit satul/oraș și-am spus , totuși, o poveste!
Vera,
RăspundețiȘtergereNu mi-am cumpărat flori, le-am rupt din grădinița casei noastre!
Am plantat trandafiri , anemone și alte câteva specii cumpărate de la Simfonie!
Îmi plac mult florile. Și aici , în apartament am multe!
Acum , trandafirul japonez are cinci boboci, care urmează să deschidă!
Nu te întrista, lumea merge în sensul și după legile ei- unele scrise, cele mai multe croite..
O zi bună!
Veşnicia s-a născut la sat, dar satul nu rămâne veşnic la fel :P
RăspundețiȘtergereArcadia mea dragă,
RăspundețiȘtergereAdevărat grăit-ai!
Lumea merge..și noi când sub, când alături..
La mine nu-i amintire,e preent.Ba casa,ba bucatarie,ba gradina,dar si parculetul car e e din ce in ce mai frumos!
RăspundețiȘtergereGeamurile satului meu sunt deschise,dar masinile staine nu0s la fiecare poarta.
ce buchet frumos!narcisele mele albe abia acum au boboci.Abia astept sa la simt mirosul.
Azi,mergand cu Mark dupa paine la magazin,am zabovit pret de cateva minute sub un cires,avea un miros ametitor!
Angi,
RăspundețiȘtergereÎmi imaginez satul tău în serile săptămânii patimilor- armonie, muncă, flori, curățenie!
Așa era și cred că încă este satul meu.
Abia aștept seara de Vineri!!!
O seară frumoasă îți doresc!
@ Gina,
RăspundețiȘtergereCăsuta ta imi readuce in memorie casa-n care m-am născut ce acum e singură si tristă căci ultimul ei locatar, bunul meu TATĂ , stins din viată la venerabila vârstă de 94 de ani, o adevărată legendă vie, a plecat in locuri doar de el stiute in martie 2003. De-atunci, in casa de pe deal, nici măcar vrăbiile nu mai locuiesc că n-au ce mânca iar despre vulpi, nici vorbă. Căsuta ta e la câtiva km de tine dar a mea e la câteva sute si de aceea, cu mare greutate ajung acolo odată pe an. Dacă am amintiri din săptămâna patimilor ? Am foarte multe amintiri incă din clasele primare când, copil fiind, imi umpleam gura cu petrol lampant si-l aruncam apoi spre bătul de chibrit aprins de se speriau toate batrânele din curtea bisericii in noaptea PROHODULUI !
Dar cele mai vii amintiri le am despre BUCATELE PASCALE pregătite cu grijă de buna mea mamă in toată SAPTĂMÂNA MARE cum face acum fiica mea : http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/04/18/SARBATORI-PASCALE-FERICITE
O săptămână cât mai frumoasă si un PASTE FERICIT !
Cu respect, Alioșa.
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereAș vrea eu să fie căsuța în care mi-am adunat toate amintirile, nu este așa.
Este o căsuță de vârstă mică.Spuneam că nu sunt argeșeancă.
Casa mea adevărată există în alt județ, iar amintirile le păstrez în sufletul meu.
Am legături sufletești foarte puternice cu locurile de care vorbesc, merg de câte ori pot.
Nu ratez Sărbătorile, indiferent de răutatea vremii.
Vinerea Patimilor este sărbătoarea mea de suflet!
Mulțumesc pentru gândurile bune!
Cei "câțiva cheflii, uitături întunecate" sa fie singura punte de legatura cu trecutul frumos al satului?
RăspundețiȘtergereNu, nu cred. Amintirile tale deosebite, rascolite de parfumul florilor culese, linistea aceea a caselor, ce asteapta forfota sarbatorii, fruntea inverzita a colinelor, impodobita de coronite albe de miei, acesta este satul care-ti este drag si oamenii, oamenii lui, care acum stau parca ascunsi sub poverile vietii. :)
Gabriela Elena,
RăspundețiȘtergereSpunea Arcadia, mai în glumă, mai în serios, că veşnicia s-a născut la sat, dar satul nu rămâne veşnic la fel .Cred că asta este realitatea- satul rămâne acel loc mustind de frumos , bine, curat în sufletele celor care l-au cunoscut așa.
Eu așa l-am trăit. Vorbesc de spre satul meu, restul este literatură.
Satul pe care îl văd astăzi, altul decât al meu, diferit fizic, pentru că este situat la câțiva km. de oraș, dar și temporal- sunt destui ani la mijloc, arată o altă lume.
O lume pestriță.Bătrâni nu prea mai sunt, și dacă sunt, bolile, bătrâneșea i-au făcut neputincioși.
Tinerii nu prea au nimic în comun cu imaginea flăcăilor de acum 40/50 de ani, fetele , de asemenea.
Lumea s-a schimbat.
Ce păstrez eu?
POEZIA!
O poezie cu parfumul unei vieți reale- muncă, griji, culoare, respect.
Părerea mea.
O seară frumoasă îți doresc!
Ce frumoooooos! esti o norocoasa ca ai un astfel de refugiu! Din povestea ta, parca si timpul ticaie altfel...
RăspundețiȘtergereGina:
RăspundețiȘtergereEu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
Si ma fericesc ca am asistat la aceasta geneza in copilaria si adolescenta mea, caci am termen de comparatie.
Numai bine.
Irina
Irina,
RăspundețiȘtergereMinunate idei ne leagă!
Am sufletul încărcat de bucurie!
Zile frumoase îți doresc!
Carmen
RăspundețiȘtergereEste oaza mea de liniște! Și de bucurie!
Zile frumoase îți doresc!
Eu imi amintesc ca orasenii animau satul; in ultimii vreo 50 de ani satenii se pregateau sa-si primeasca orasenii; orasenii erau, pe atunci DOMNI !
RăspundețiȘtergereAcum suntem tovarasi...
S-a indeplinit visul de aur al egalitatii...
Parerea lor!
@Daurel,
RăspundețiȘtergereAșa este- la noi în familie era mare veselie când veneau surorile tatei din București, de sărbători!
La mine în casă este la fel , când îmi vin băieții - unul cu familia, cel mic cu partenera.
La țară, nu prea se mai alege..o spun cu tristețe.
o zi bună!
Sunt de parere ca vesnicia s-a nascut la sat, cum bine o spune Blaga... odata si o parte din copilaria mea. De 10 ani, nu am mai calcat in Movila Miresei, nu am mai avut de ce, mai ales cu pierderea bunicilor. Am refuzat sa mai trec pe acolo, de teama amintirilor confuze pe care le mai am...
RăspundețiȘtergereCristina,
RăspundețiȘtergereNu trebuie să fugi de locurile dragi..acolo este o parte din tine.
Poate că mai ai nevoie de timp, dar ..niciodată nu este prea târziu.
O seară frumoasă!