pe deplin, decât dacă poți să i-l explici bunicii. Albert EinsteinColega mea de liceu, LC, buni, ca și mine, mi-a expediat o mică parabolă.
Am citit, am tot citit , și m-am dus cu gândul așa, la câte altele, cine sunt, de unde vin.. nu (mai) lungesc vorba- citește , și vei afla!
In prima zi, D-zeu a creat cainele si i-a zis:
"Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa râda. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani."
Maimuta a zis:"Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si cainele ?"
Si D-zeu a fost de acord.
A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis:
"Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata."
Vita a raspuns:" Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?"
Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.
In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis:
"Mananca, dormi,casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei ,cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita,cei 10 de la maimuta si 10 de la caine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o "
Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam , dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile.
A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis:
"Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata."
Vita a raspuns:" Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?"
Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.
In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis:
"Mananca, dormi,casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei ,cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita,cei 10 de la maimuta si 10 de la caine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o "
Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam , dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile.
Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii.
Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toata lumea .
Acum viața v-a fost explicată!//
Acum viața v-a fost explicată!//
M-am trezit mămică , fără să știu prea multe despre această meserie. Am pus toată iubirea mea în tot ce am făcut și m-am străduit să fac orice lucru cât mai bine cu putință.Nu știu cât am reușit, am învățat din mers- timpul, meseria, problemele m-au tot împins, încoace și încolo..
Cum ar fi trebuit să fii, ca să ajungi un părinte foarte bun?
Până unde poate merge exigența?
Este bine să-i ceri copilului tău cât mai mult sau să-l lași să dea cât este el dispus?
Ești responsabil pentru viitoarea lui carieră, pentru viața lui?
Să nu-mi spui că, indiferent de ce parte a mesei te afli- părinte / fiu /nepot/potențial părinte nu ți-ai pus întrebări..//
Despre cum sunt eu ca buni, parcă n-aș vorbi, pun doar niște fotografii. //
S-a întâmplat ca, în avion, să avem locuri, una lângă cealalaltă.
Amândouă suntem buni.
Eu, mai bogată, ea- bunica unui băiat, nu contează câți are , oricum, este elev de gimnaziu.
Mama lui este foarte ocupată, muncește de dimineață până seara târziu, astfel că băiatul își petrece mult timp cu bunica.
Și nu doar lui nu-i place lectura, este chestie generală, așa că profesoara, neavând încotro, le-a dat de citit un singur capitol dintr-un roman sadovenian.
Frumos roman!
Neamul șoimăreștilor. 158 de pagini.
Ani de-a rândul, la admiterea în liceu tot pica o temă din acest roman, îți amintești, așa-i că n-ai uitat? //
Buni a căutat în bibliotecă și, negăsind cartea, a dat fuga la librărie și a cumpărat-o.
Bucuroasă , că a rezolvat partea cea mai grea a problemei, a pus frumos cartea cu miros proaspăt, pe biroul nepotului, alături de platoul cu plăcințele.
-Vai, bunico, a întâmpinat-o revoltat tânărul, ai cumpărat toată cartea, cum le înțelegi tu, mereu, pe dos!?
Ți-am explicat clar că am de citit doar un capitol...
îmm, ce spui?
pai am "comentat" de curand situatia, cam asa:
RăspundețiȘtergere- parinte fiind, in primii ani ai "progeniturilor", nu prea aveam timp de ei, slujba, pescuitul, magnetofoanele, berea, meciurile, lucruri serioase, de "gandacisme" sa se ocupe "ea" si bunicii!;
- in etapa "scoala" aveam un singur tel: sa fie cei mai buni! restul era la "anexe" (comportament, igiena, sport, lecturi, toate erau subordonate telului, "cei mai"!);
- acum... acum as vrea sa o iau de la capat, sa dorm cu ei, sa fug cu ei in parc, sa mancam noaptea bomboane sub patura, sa mazgalim peretii cu creta... adica sa ne maimutarim... cat mai e timp...
Eu cred că ai adunat mai multe metafore în „comentariu„, greșesc?
ȘtergereÎn altă ordine de idei, aș zice că suntem niște ființe ciudate ..când spun asta, mă refer la ironiile tale-„ea „ și bunicii să se ocupe de „progenituri„, în vreme ce ”el„ cam lipsește din „peisaj„, ocupat fiind cu niște chestii strict personale. Cred că faci haz de necaz..
Păcat că timpul este ireversibil, iar viața este una singură..
absoult corect...
Ștergeree un haz amar... fugit ireparabile tempus... in slavona e corect, nu?
Timpul fuge oricum,o simte oricine, indiferent în ce limbă gândește..
ȘtergereDe ce există suferință? aceasta este întrebarea mea.
Nu există din păcate, şcoală pentru părinţi.
RăspundețiȘtergereCe mă nedumereşte pe mine, este că dacă pentru a conduce o prăpădită de motoretă ai nevoie de licenţă, pentru a modela un copil n-ai nevoie de nimic. O faci cum te taie capul şi după cum văd din povestea ta, nu mereu iese bine. Am rămas cu gura căscată: chiar îşi poate închipui un şcolar că se poate cumpăra un singur capitol dintr-o carte? Parcă îmi vine să cred că glumea. Sau nu? Dacă, atunci este foarte trist şi foarte grav.
Cred că trebuie să pretinzi cît mai mult de la copil dar trebuie să accepţi limitele pe care acesta le are în mod real. Nici forţarea nici supraaprecierea nu pot da nimic, bun.
Tibi,
ȘtergereSpuneam într-o mai veche postare că, la o ședință cu părinții, un tip negricios, aflând ce situație dezastruoasă are fiul lui- eram la o ședință cu părinții, mi-a spus- citez cu apoximație- de, doamnă profesoară, nicio facultate nu te pregătește să fii părinte.
N-a greșit deloc.
Ce am scris este chiar ce mi-a fost relatat de către bunică, un intelectual rafinat.
Da, adolescentul voia să i se aducă doar capitolul indicat. Pragmatică viziune!
Gina,
RăspundețiȘtergereSe poate lesne observa, ca fiecare nou examen national de verificare a cunostintelor, devine ocazia culegerii unor "perle" de toata frumusetea, care, daca n-ar releva o situatie de-a dreptul ingrijoratoare, ar putea fi... comice.
Noi trebuie sa realizam insa, ca lipsa interesului fata de lectura, nu este un fenomen aparut peste noapte, iar ea este perfect explicabila, prin cateva coordonate, ce tin de natura evidentei.
Pasirea in era unei civilizatii a vizualului, in care televizorul si computerul reusesc sa ofere mult mai mult, decat o facea pana acum, pagina scrisa, este una dintre ele.
Realitatea virtuala si imaginile de sinteza i-au cucerit, definitiv si irevocabil, pe copii, "reusind" ca efect colateral, sa-i indeparteze si de filele cartilor.
Lidia
Luli,
ȘtergereChit că am fost taxată ca fiind rea, n-am făcut niciodată rabat de la a-i verifica în scris pe elevii mei , în privința lecturii suplimentare.
Mulți îmi mulțumesc, recunosc=nd că a fost modalitatea, care i-a apropiat de lectură- la început mai cu forța, apoi, din plăcere.
Contează mult și atitudinea familiei. Dacă acasă, lectura este ”pedeapsă„, bineînțeles că tânărul nu va ajunge niciodată un cititor pasionat.
Din nefericire, puțină lume mai citește..ceea ce este dăunător.
neamul șoimăreștilor, gina? cât o mai iubeam! cât aș întoarce timpul înapoi, ca bunica să-mi dăruiască iarăși cărți, mângâieri, vorbe bune!
RăspundețiȘtergereteribil de frumoasă parabola, m-ai pus pe gânduri...
psi,
ȘtergereImaginează-ți - în timp ce voi o citeați cu mare plăcere, astăzi , cartea este total necunoscută școrilor.
În schimb, le sunt la îndemână alte „surse„- preluarea de pe internet a lucrărilor gata făcute.
Ieri, am fost de-a dreptul stupefiată- cineva, un profesor, cumpăra o lucrare de istorie, pentru gradul I.
Să-i mai „certăm „ pe elevi, că nu citesc?
Buna seara, doamna Gina!
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca, parabola m-a amuzat putin, dar m-a si pus pe ganduri totodata, se spune mult adevar in ea, in ceea ce priveste atitudinea noastra cu trecerea anilor.
E ciudat cum, unii copii, au la dispozitie carti sa citeasca, au conditii foarte bune pentru a invata, si nu vor, pur si simplu refuza si sunt altii, care-si doresc din tot sufletul sa citeasca o carte, insa conditiile precare in care traiesc, nu le permit acest lucru, uneori chiar se ascund sa poata citi o carte.
O seara minunata va doresc, doamna Gina! :)
Ai făcut o observație foarte bună, Ștef!
ȘtergereExistă o asemenea realitate!
Și a existat mereu!
În copilărie, am avut puține cărți, dar am citit tot ce-mi putea oferi biblioteca din sat.
Parcă simt și acum mirosul de motorină, cu care erau curățate podelele casei bătrânești, în care cineva grijului și mare iubitor de cărți înjghebase o bibliotecă!
Mulțumesc frumos pentru observația realistă!
Mult adevar se regaseste in parabola aceea. Cam asa decurge intreaga noastra viata.
RăspundețiȘtergereCat despre copii... Astazi ei nu mai au nici macar copilarie.. toata ziua sunt cu calculatorul, playstationul, nu ies la joaca in parc. Iar temele sunt "pedeapsa" pentru ei.
Bine ai venit, SimonaR!
ȘtergereMult adevăr există și în constatarea ta și, din nefericire, lucrurile bune pierd tot mai mult teren, prea puțini copii își mai trăiesc copilăria- orarul școlilor nu respectă nicicum dezvoltarea armonioasă a lor, programa este „ cârpită „ an de an, iar ei, copiii sunt niște victime ale inconștienții adulților. Învață să „ supravițuiască ” pe căi incorecte..
p.s. am încercat sî comentez la tine , n-am reușit.
Am doi copii, fata citeşte zi şi noapte, băiatul deloc... cititul e, aşa cum spui, pedeapsă pentru el. Cred că i-am crescut la fel pe amândoi...
RăspundețiȘtergereDa, Carmen, se întâmplă și asta. Este greu cu unii dintre băieți. Știi ce ar trebui să faci? Să citești în același timp cu el- el într-o cameră, tu , în alta. Apoi să comentați- începeți cu o carte atractivă, cu un capitol și tot așa..
ȘtergereNu-l „pedepsi„ dându-i să citească, ci faceți un fel de concurs.
p.s. nu mi-ai spus câți ani are puștiul..
OOO, Gina, te mai surprinde ca cineva cumpara o lucrare pt gr.1?In tara asta totul se vinde si se cumpara, daca ai banii necesari.Copiii procedeaza in consecinta( stiu ca se pot cumpara notele , chiar daca individul are 6-7 corigente, chiar daca ore de-a randul si-a amenintat profesorii ca "ii va prinde la colt si sa vezi ce-o sa le traga","ca-i arunca pe fereastra de la etaj"etc., etc. si, daca se drogheaza la scoala, nici o problema,se musamalizeaza treaba, ca si asta e o practica nationala.Sa mai vorbim de manipularea mas-media cand grupurile -tinta sunt generatiile tinere, in primul rand? Discutam aici ,dar in rest abordam"spirala tacerii".Eu ma simt vinovata pentru modul in care mi-am crescut copiii: nu pentru societatea asta.
RăspundețiȘtergereEste adevărat că se întâmplă multe lucruri, care, vorba cuiva, îmi opresc respirația, dar o să-ți spun ceva..te va surprinde sau nu, eu spun ce simt- o vreme, aveam aceeași senzație, ca și tine- că mi-am crescut copiii după cum eu însămi am fost crescută. Și că societatea asta îi va învinge.
ȘtergereNu-mi mai reproșez nimic- amândoi sunt bărbați foarte serioși, muncesc mult, dar se bucură de tot ce fac- unul aici, altul , în altă țară.
În ciuda tuturor necazurilor, uitându-mă la copiii mei și la alții care reușesc să învingă necazurile, cred , sunt convinsă că tot prin multă muncă și prin cinste se poate trăi demn.
Este adevărat că numărul îmbogățiților este mare, dar eu cred că, până la urmă, tot știința de carte va învinge!
Asta le-am spus-o totdeauna copiilor și elevilor mei!
Și cred în ce spun!
Minunata povestirea din articol!...printre altele citind ce s-a postat,ma intreb,tu cum percepi lumea asta,oamenii din jur...asa ca nota,stare,culoare generala?!
RăspundețiȘtergereTe referi la parabolă sau la dialogul dintre puștiul de București și bunica lui,de meserie judecător?
ȘtergereAdevărat sau nu, simplă constatare sau rezultat al experiențelor, se zice ( eu nu sunt o excepție)- poate chiar și tu mi-ai spus-că vezi lumea cum vrei s-o vezi.
Lumea este complicată, rea și frumoasă, bună și necesară, înspăimântătoare și plictisită.. fiecare dintre noi este o fărâmiță din acest amalgam.
Îmi place să văd fețe destinse, de asta mi-a plăcut mult Praga, îmi plac culorile calde, de asta îmi place centrul orașului, îmi este frică de câini și de oameni beți, cu priviri întunecate - de asta nu-mi place ce fac edilii, nu suport străzile murdare și cârpite, gunoiul din preajma containerelor, de asta ocolesc o parte din cartier, îmi plac copiii, de asta mă întorc cu toată ființa în copilărie, iubesc spiritul de familie, de asta plâng ușor, gândindu-mă că se pierde, cu fiecare zi, îmi place să mă trezesc dimineața cu ochii pe orhideea din fereastră, îmi place că este joi și diseară merg la concert.
Îmi place să scriu pe blog, să citesc ce scriu toți cei cu care relaționez, îmi place să stau „ la o șuetă„..
Că-mi place liliacul, asta știi, că nu-mi place incapacitatea mea de a face locul, orașul, satul mai curat, mai civilizat, că nu am suficientă forță să mă implic, cumva, în treburile obștei..vrei să mai spun??
Îmi place să ascult muzica pe care o alegi tu!