marți, 31 iulie 2012

viațá toată o pândă?


Cineva apropiat era elev internist, când tânărul, pe atunci absolvent  de Școală Normală , fiindcă nu găsise post de învățător, era pedagog într-un liceu de meserii. Mai mare doar cu câțiva ani decât elevii pe care îi avea în grijă.
Într-o noapte, pentru că, toată ziua,  nu descoperise cine a furat o lanternă, ne-au trezit urletele  câtorva colegi din capătul  opus al dormitorului. Puțin după miezul nopții, le aprinsese hârtii între degetele picioarelor.
Nu-ți vine să crezi, recunoaște.//
 După mulți ani, am ajuns colegi de cancelarie. Vreo câțiva elevi din clasa a căror dirigintă eram mi-au povestit , pe jumătate  zâmbind, pe jumătate  îngroziți, că domnul profesor înțepase o monedă cu un fir de naylon și o lăsase pe un banc  în atelier.
Copilul era tentat să ia moneda. Aflat nu prea departe, adultul trăgea firul.
 Urma pedeapsa celui  prins în flagrant.//
Într-o școală mare , de cartier, există și copii cu porniri rele, copii tentați să fure. 
Nu este simplu să-i descoperi, mult mai greu este să-i aduci pe calea cea bună. 
Pedeapsa nu lecuiește totdeauna.//
 Într-o pauză, în cancelarie, toată lumea asculta înlemnită.
Domnului profesor  i  se furase  bicicleta, rezemată de zidul  magazinului, în care intrase să-și cumpere o galerie pentru perdele.
L-a văzut pe făptaș prin fereastră.Urmărirea a fost ca în filme. Furia a fost de nestăvilit. Potop de  lovituri cu galeria metalică. Prăvălit,  tânărul hoț a fost salvat de  lumea  adunată ca la urs.
Niciunul dintre cei peste treizeci de profesori  care au ascultat întâmplarea n-a scos niciun cuvânt.//
 Și alți ani au trecut.
Pensionar sărac,  fără dinți, fără voce, este un schelet.
În locul cuvintelor, scoate niște  scheunături nedeslușite, de urs, de câine..lacrimi grele îi spală obrajii murdari.
Când devine omul fiară?

8 comentarii:

  1. Tine de natura omului. Unii fura, altii pandesc, altii daruiesc. Ma gandesc la vorba romaneasca: "Naravul din fire n-are lecuire" Oare oameniio se lecuiesc de bunatate?

    RăspundețiȘtergere
  2. De lecuit nu se lecuiesc dar inceteaza sa o mai scoata la lumina!
    Am raspuns la comentariul d-lui Mihai.
    Caracterul se modeleaza dar temperamentul niciodata! Daca este tinut in frau, explodeaza periodic!
    Subliniez cu trei linii acest pasaj: "Niciunul dintre cei peste treizeci de profesori care au ascultat întâmplarea n-a scos niciun cuvânt.//"
    Si ma intreb: erau profesori? sau erau mercenari, profesori pentru salariu?
    Profesorul este profesor si in timpul liber, si pe blog, si cu vecinii, etc.
    Mi-am dat si eu cu parerea!
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic că nu trebuie să ascunzi bunătatea. Eu plâng și pentru persoane total necunoscute. Ajut, dacă pot , dacă mi se cere ajutorul. Fac și greșeli, multe chiar, regret, sufăr.
      Da, temperamentul rămâne același, poate de aceea zicem că nimic nu se schimbă în esență.//

      Despre profesorii din cancelarie: 80/% erau femei, toate mureau de frica”nebunului”. Din nefericire, asemenea indivizi există, sunt tolerați, pentru că mereu se găsesc scuze: o viață grea, cineva bolnav, o cauză pierdută.
      Cred că ține de educație să ai și să iei atitudine.
      Îmi place părerea ta!

      Ștergere
  3. Vine o vreme cand in functie de caracteristicile momentane ( istoric vorbind ) omul devine fiara. Oricat incercam sa cizelam aceste porniri nu reusim decat sa voalam momentan, sa polarizam discutia .
    Etern omul se comporta ca un animal de prada in functie de situatie si de momentul istoric. Fara nici o legatura cu momentele politice actuale. Dar acestea pot genera calamitati umane comportamentale care ulterior pot degenera in umilinte publice, arestari in masa sau chiar gropi comune.
    Raspunsul este la cateva sute de km. de mine, in inima Serbiei care inca descopera aceste gropi comune. Crede cineva ca ei sunt mai necivilizati ca noi ? Crede cineva ca la noi nu se poate intampla ?
    va garantez ca avem cainii nostrii !
    Va garantez ca si la noi se poate intampla.
    Eu , colegul meu.....avem scoala supravietuirii in conditii de orice tip de conflict. Voi o aveti ?
    Intre pace si razboi este o secunda istorica.
    Principalul este sa nu ne lasam pacaliti de idioti istorici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul tău este dur, just, dureros, dar la obiect! Mulțumesc !

      Ștergere
  4. Si ca o completare daca imi permite Gina...
    Multi sefi din lagarele de concentrare naziste erau doctori, profesori, ingineri, ....

    RăspundețiȘtergere