un singur suflet, unul doar

Nomazi ai conștiințelor noastre, ne concepem  viețile, fiecare  în fel și chip.

Vaste câmpii, asemenea imperiilor de odinioară.

 Nu mi se pare că ar fi diferențe între bogați și săraci, între   urâți  și  frumoși, între bolnavi și sănătoși. Fiecare  visează-  bogatul să fie mai bogat, săracul să-i surâdă norocul,  femeia frumoasă  să i aștearnă  bogățiile lumii la picioare, chipul  rigid și aspru să răsară într-o zi și pentru el de undeva norocul,  cel sănătos să  escaladeze  munții, bolnavul să-și  afle tămăduirea.
Florin Piersic i-a dat  semne mamei sale că  vrea să vină pe lume, într-o sală de cinematograf- 26 ianuarie 1936. Rula filmul Tarzan.
În curând împlinește-  cu o disimulată  nostalgie, el refuză să accepte, cine ar proceda altfel- 77 de ani.
 Nu sunt fan Mihai Gâdea, dar parcă am primit în dar spectacolul de noaptea trecută,  spectacol- poveste, în regia, interpretarea, suspinul,  bucuria, zâmbetul din colțul gurii, fervoarea, înțelepciunea, da, înțelepciunea,vocea ușor  împânzită de lacrimi a inepuizabilului Florin Piersic.
L-am văzut în filme, când copiii îmi erau mici, aveam locurile noastre, cineva  ni le păstra mereu- la balcon. De acolo l-am văzut în toată splendoarea bărbatului  cuceritor, frumos,  adorat de toate femeile,  invidiat de  soți geloși,  iubit de  toate categoriile de public.
Cel mai mult și mai mult  mi-a plăcut Florin Piersic artistul de teatru.

La Pitești  nu mi-a scăpat niciun spectacol Gaițele, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Oameni și șoareci. 

Și anul trecut  Străini în noapte. http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/02/intr-o-seara-de-februarie.html
Imperiul său de aseară a fosto  nostalgică   poveste a unui melancolic  erou, nelipsitul fular de mătase,  cruciulița aninată de un lănțișor  de aur- daruri neprețuite- privirea umedă, bine ascunse regrete, că viață  fuge ca o nebună, evocări calde și calme, fiul mereu recunoscător părinților- MAMA este unica și  de neegalat iubire, mamele sunt sfintele noastre, spectatorii- oglinda, ținta, pulsul nostru. 

Știu  să și tac, copii, bucurați-vă că am ce să vă spun..poate  că vor mai fi niște momente  în care mă veți mai putea privi în ochi. Și lecția lui de viață, pe care i-a predat-o maestrul Radu Beligan- Nu te opri!
Mi-e  sufletul un saltimbanc  grotesc
Așa cum întâlnești prin iarmaroace,
El vrea, nu vrea, e nevoit să joace
Pentru plăcerea  celor ce-l privesc.
În mine plânge răul omenesc
Și râde lacrima, pe când  cu voace
 zadarnică de goale poloboace
Străine patime maimuțăresc.
Așa mă știu, vibrez!
Cu toate aceste,

de-a vieții fiecăruia poveste,
În clipa când o spun ca spectator
Dar dezgustat de-atâtea măști de vise
De-mi văd  în alții eul uneori,
Când ies din scenă, plâng între culise..
Actorul, de Mihai Codreanu//
Afară plouă, în studio plouă cu vise dragi,  pe un ecran  un  tânăr Florin Piersic scuipă semințe,   face cascade, cucerește domnițe, spune  poante și întâmplări, povestește  întâlniri importante, cetățean de onoare al Republicii Moldova, un nou proiect-despre viaţa lui Talleyrand, ministrul de Externe al lui Napoleon, amintiri - Țara Sfântă, America, Paris, Londra, Canada și mereu acasă. 

Dorul de părinți..orele trec,  se  bate  miezul nopții Originea omului, poem scris de  tatăl lui, Ștefan Piersic, medicul veterinar din Pojorâta, cu o prefață semnată Tudor Arghezi. 

 Am reținut puțin, am  ascultat lăcrimând ..

Stau pe  gânduri  adânce
Și mă întreb mereu, mereu,
Ce-i bărbatul, ce-i femeia
Ce ești tu și ce sunt eu..

..................................... Și se-ntâmplă foarte rar
Omul bun  să nu primească
o potcoavă de măgar..

...................................//
Cine are părinți pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.(A. Păunescu)

A plâns  și a iubit, a colindat cărările  viețíi.

Am  strâns  gânduri, am strâns vise...mereu Florin Piersic!