este drumul cel mai scurt între două puncte și cel mai lung între două suflete.
Când cere ajutor cel care a căzut în apă, aleargă , dar nu-l confunda cu cel care petrece, de plăcere, în baltă.
De cele mai multe ori, un om are mai multe caractere: unul pe care îl crede el, altul pe care i-l dă publicitatea și un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot desluși niciodată, și care cel adevărat.
Nicolae Iorga, 17 ianuarie 1871, Botoșani/27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova.
Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Despre el, George Călinescu spunea că, în primele decenii ale secolului XX ar fi avut, în cultura noastră, rolul pe care Voltaire l-a avut pentru Franța.//
Brad bătrân
A fost tăiat un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Și-atuncea din pădurea sumbră
S-a auzit un glas păgân.
O, voi ce-n soare cald trăiți
Și-ați răpus strămoșul vostru
Să nu vă strice vouă rostul
De ce sunteți așa grăbiți ?
În anii multi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Multi au aflat un adăpost
Moșneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Și-n vremea aspra și ursuza
El cu furtunile-a dat piept
Folos aduse cât fu viu
Și mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a va aduce
Decât doar încă un sicriu.//
Fiindcă făcea prea multă umbră
Și-atuncea din pădurea sumbră
S-a auzit un glas păgân.
O, voi ce-n soare cald trăiți
Și-ați răpus strămoșul vostru
Să nu vă strice vouă rostul
De ce sunteți așa grăbiți ?
În anii multi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Multi au aflat un adăpost
Moșneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Și-n vremea aspra și ursuza
El cu furtunile-a dat piept
Folos aduse cât fu viu
Și mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a va aduce
Decât doar încă un sicriu.//
Da, numai in situatiile limita ne putem da seama de calitatile si defectele noastre sau ale celor din jur.
RăspundețiȘtergereNicolae Iorga zicea că „Mulți te prețuiesc pentru câte o faptă a ta; te prețuiește în adevăr numai acela pentru care exiști întreg pentru tine însuți„.
ȘtergereCred ca pe lumea asta numai parintii iubesc in felul acesta: pe copiii lor!Si nici astia nu sunt toti la fel de iubitori! Poezia e tare trista... De ce ai ales-o? Hai sa ne gandim ca bradul,fiind batran ar fi cazut oricum si ar fi putrezit in padure!Asa poate a fost transformat intr-o mobila ce va insoti vietile catorva generatii...De ce musai sicriu? Nu ma pricep la analize literare ,dar nu vreau sa fii trista!
ȘtergereNu sunt tristă!
ȘtergereTocmai am venit de la cel mai extraordinar concert ( special am folosit superlativul chiar unde nu este permis..)
Am ales poezia, pentru că este crezul poetic al acestui TITAN!
Nicolae Iorga a fost poate omul cu cea mai mare mobilitate intelectuală dintre cei pe care i-a dat neamul nostru.
A primit cele mai înalte titluri academice- Doctor Honoris Causa chiar al Universității Oxford, apoi al celor din Paris și din Roma.
La 19 ani ținea colocvii cu academicienii.
El n-a fost tânăr, s-a născut să fie asemenea bradului bătrân, care, deși are coroană ascuțită către cer,prin demnitate și verticalitate, îi umbrește pe dușmani.
Și-a anticipat sfârșitul tragic- poezia este crezul lui de Om, care a privit moartea în ochi.
Bradul este mereu verde!
Este un fel de axis mundi!
Frumoasă evocare.
RăspundețiȘtergereZi minunată, Gina!
Știi ce spunea?”
ȘtergereUn fapt e numai atunci istorie, când niciuna din rădăcinile lui nu mai atinge prezentul„.
Foarte frumos omagiu ati adus lui Nicolae Iorga. Imi place mult poezia pe care alti ales-o si citatele de asemenea!
RăspundețiȘtergereAm adus si eu o poezie care imi place mult.
"Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...
Ar trece vremea şi n'am şti
Ce e aceia vreme
Şi n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.
Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;
Cu sărutări am şterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Şi cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?
Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.
Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.
Ci de-am fi singuri - Nicolae Iorga
O seara minunata va doresc, doamna Gina si multe binecuvantari! :)
Îți mulțumesc frumos, Ștef, pentru gândul tău bun și pentru că,deși ești atât de tânără, ai un puternic sentiment al respectului pentru trecutul nostru!
ȘtergereSeară lină!
Un om cat o istorie intreaga. Sa ai o seara frumoasa, Gina!
RăspundețiȘtergereGabriela,
ȘtergereIstoria nu este punctul meu forte, nu pentru că nu mi-am dorit, dar s-a întâmplat să învăț și să aflu fel și fel de lucruri, cam amestecate, cam de-a valma. Loc de limpezime nu prea mi-am găsit.
Am desprins un fel de tărie, de respect și de dragoste pentru trecut, mai ales din literatură.. Nu pot să văd decât partea bună a istoriei noastre!
Și avem cu cine să ne mândrim!
Nicolae Iorga este un Titan!
Un Simbol!
RăspundețiȘtergereGina:
Iti multumesc pentru aceasta poezie e care n-as mai fi avut cum s-o citesc daca nu era blogul tau!
Numai bine - cu drag
Mă simt onorată, Irina!
ȘtergereCu mare drag, Gina