Din când în când, seara mai ales, îmi place să mă opresc în fațá bibliotecii. Închid ochii și aleg o carte la întâmplare.
Toate cărțile au suflet.
Mereu mi-am propus să le așez într-o ordine- pe scriitori, perioade, n-am reușit.
Și-au ales vecinii ele însele, unele se ascund, altele își arată numele, culoarea copertei, sunt cărți cu foi galbene, foșnitoare. Sunt cărți cu pagini lucioase, plăcute la atingere.
Astă seară voiam să nimeresc o carte care să mă bucure.
S-a întâmplat să fie, n-o să-ți vină să crezi-La răsărit de Eden, John Steinbeck, editura Minerva, 1973.
Patruzeci de ani! Îți dai seama?
Deschid la întâmplare-pagina 14 Un om care nu prea primește scrisori nu deschide plicul cu ușurință. Îl cântărește în mână, citește numele expeditorului și adresa, se uită la scris și cercetează timbrul și data.
Nu mai pot continua lectura, mă năpădesc întrebările- când și cui i-am trimis ultima oară o scrisoare?
Când mi-a adus poștașul primul plic?
Tu îți mai amintești?
Un dar de la Modart
Anei, cu drag
Mereu mi-am propus să le așez într-o ordine- pe scriitori, perioade, n-am reușit.
Și-au ales vecinii ele însele, unele se ascund, altele își arată numele, culoarea copertei, sunt cărți cu foi galbene, foșnitoare. Sunt cărți cu pagini lucioase, plăcute la atingere.
Astă seară voiam să nimeresc o carte care să mă bucure.
S-a întâmplat să fie, n-o să-ți vină să crezi-La răsărit de Eden, John Steinbeck, editura Minerva, 1973.
Patruzeci de ani! Îți dai seama?
Deschid la întâmplare-pagina 14 Un om care nu prea primește scrisori nu deschide plicul cu ușurință. Îl cântărește în mână, citește numele expeditorului și adresa, se uită la scris și cercetează timbrul și data.
Nu mai pot continua lectura, mă năpădesc întrebările- când și cui i-am trimis ultima oară o scrisoare?
Când mi-a adus poștașul primul plic?
Tu îți mai amintești?
Un dar de la Modart
Anei, cu drag
Acum, cu atat tehnologie, internet, telefoanie fixa si mobila, nu stiu daca mai exista oameni care trimit scrisori sau vederi, cum primea mamica de la rudele de departe, mai ales in preajma sarbatorilor.
RăspundețiȘtergereSincer va spun, doamna Gina, singurele scrisori pe care, eu, le primesc, sunt plicurile cu facturi de la distribuitorii de servicii, pe care nu-mi face nicio placere sa le deschid, numai ca sunt nevoita sa le si citesc si sa le si platesc.
In schimb tare mult mi-ar placea sa primesc scrisori scrise de mana de la persoanele dragi mie!
O noapte linistita va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)
Da, ce să zic? dacă ar fi să acceptăm ideea că tehnica este o fantezie a realității, ar trebui să ne declarăm niște norocoși că suntem contemporanii unei explozii de noutăți tehnice!
ȘtergereTotuși, ele ne îndepărtează de suflet, de trăiri profunde, nu știu cine spunea că nu omul stăpânește tehnica, dimpotrivă, ea îl subjugă pe om.
Am trimis și am primit multe scrisori.Păstrez mare parte din ele.
La revederea de acum câțiva ani cu unii dintre colegii de liceu, i-am arătat prietenei mele o scrisoare pe care mi-a trimis-o în clasa a IX-a. Nu-i venea să creadă.
Am păstrat toate scrisorile pe care tatăl meu mi le-a trimis când eram studentă.
Și felicitările de la copiii mei.
Mâine dimineață, deschid cutiuța cu minuni!
Seară bună, Ștef!
Nu am primis scrisori demult. Pana saptamana trecuta. Primisem de acasa niste carti. I le cerusem fiului meu. Le-a cautat in niste cutii depozitate in podul casei parintilor. MI-a trimis Shogun. Din carte a cazut o foaie scrisa de mine. Ma confesam mie si eram in cautarea fericirii. M-am bucurat si am citit-o, zambind. Mi-am trimis o scrisoare peste timp. Fericirea. O minunata iluzie. Nu o mai caut. Ea respira in fiecare clipa a existentei.
ȘtergereGabriela, nu fi tristă, fiindcă uite vezi, și domnul Mihai are niște dubii, dar e vesel, cred că de mărțișor o să ne trimită câte un braț de flori.( desenate pe calculator)
Ștergere„Shogun?„ faină carte, am citit sutele ei de pagini pe nerăsuflate,furând niște pauze doar pentru școală și pentru masa familiei.
Să fii iubită!Și să primești o scrisoare de dor într-un plic parfumat!
Scrisori? As fi vrut sa trimit niste scrisori din moara mea. Am rascolit toata moara (cu noroc), dar nu am gasit-o. Dintre atatea scrisori, o scrisoare pierduta. E mult, e putin? La o emisiune, Rebengiuc spunea ca Tipatescu, cel pe care l-a jucat el, nu face politica. E doar un indragostit. M-am indepartat de subiect. Nu stiu daca mai stiu sa scriu. Cu creionul pe hartie. Am ajuns sa scriem totul de la tastatura.
RăspundețiȘtergereDacă ar fi așa,v-ar ocoli norocul toată viața, ați aștepta zadarnic să mai candidați pe vreo listă , că v-ar acuza Alphonse Daudet de plagiat, plus neica Zaharia și Ghițâ, doi Ghiță. nu mai zic nimic despre cetățenii turmentați, așa că trimiteți în grabă astăzi un plic cu o floare roz, fără să se prindă Arcadia!
ȘtergereDacă ar fi așa,v-ar ocoli norocul toată viața, ați aștepta zadarnic să mai candidați pe vreo listă , că v-ar acuza Alphonse Daudet de plagiat, plus neica Zaharia și Ghițâ, doi Ghiță. nu mai zic nimic despre cetățenii turmentați, așa că trimiteți în grabă astăzi un plic cu o floare roz, fără să se prindă Arcadia!
ȘtergereVederile se pun? Dar felicitările scrise de mână? Că atunci nu-s așa de bătrână :))
RăspundețiȘtergerePreaînsorito, exclus!
RăspundețiȘtergereNu citiși titlul? vederi?ți le-au citit toți vecinii.plus poștașul.
p.s.felicitările în plic roz, treacă/meargă!
p.s. vrei să spui că domnu Vasile te-a asediat așa, pur și simplu,fără scrisorele cu antet de inimioare?
Ștergeredoar cu promisiuni verbale?
Ei, domnul vasile, cred că ți-am mai zis, mi-a trimis timp de o lună, în fiecare zi, fără excepție, câte o scrisoare în care mă cerea de nevastă. Dar aia se întâmpla acu 'jde ani, d-aia am întrebat dacă se pun vederile și felicitările, să mă refer la era noastră :))))
ȘtergereGata, m-ai convins, se pun!
Ștergerep.s. dacă le păstrezi, primești un bonus! îi spun domnului Vasile să reia „acțiunea„- în fiecare zi, câte o declarație de iubire! ok?
Le pastrez in seif cu cifru bun inteles:)
ȘtergereCu alte cuvinte, refuzi bonusul.
ȘtergereIn adolescenta aveam un iubit care era student la Iasi. Povestea noastra de dragoste s-a consumat mai mult in scris. A fost primul si ultimul barbat caruia i-am scris scrisori de dragoste. Saptamanal, cate una sau doua si aveau peste 10 pagini. Cand primea scrisorile mele se retragea in camera si statea asa, pierdut si citea. Colegii lui nu intelegeau ce ii pot scrie atata. Dar a trecut. Povestea de dragoste, scrisorile parfumate, unele cu frunze din teiul lui Eminescu, altele cu flori albastre, cum imi placeau mie. De vreo trei ani incoace am reinceput sa scriu. Am un nou iubit. Blogul meu. E rabdator si asculta toate povestile vietii mele.
RăspundețiȘtergereCe frumos! de ce trec toate??
ȘtergereÎn vacanța de dinaintea ultimei clase de liceu, aveam două prietene- fuseserăm colege de gimnaziu, învățam în licee din localități diferite.
Toate primeam și trimiteam scrisori.
Erau niște plicuri micuțe- roz, vernil, bleu.
Într-o vreme, le citeam împreună, la rând, comentam, aveam opinii.
Brusc, am început să ne retragem- fiecare își gusta fericirea în căsuța proprie..
Oricum , așteptam laolaltă poștașul.
Venea cu bicicleta, de ghidonul căreia atașase un fel de pâlnie, care scotea niște sunete imposibil de confundat.
Dacă întârziau scrisorile, aveam un joc- despărțeam în silabe numele expeditorilor și combinam în fel și chip.
Sau , mai era ceva: IDUC, știi asta?
Ce emotie teribila era cand primeai o scrisoare!!!...scrierea pe calculator ramane ca mesaj insa nu are amprenta aceea grafica personala unica a scrierii fiecaruia,si mai lipseste cred un acord anume special.Ne robotizam,si asta uneori ma pune rau de tot pe ganduri.
RăspundețiȘtergereAsa cum am mai spus-o uneori,era tehnologiei a devansat umanitatea ...ca s-ar putea sa fiu acuzat de nostalgii,este una ,insa eu spun ca marele maestru de viata si spiritualitate este Natura,iar ea aclama un cu totul alt demers,alte principii,alta poveste.
Am păstrat unele dintre cele mai plăcute scrisori, așa, pentru sufletul meu. Nu știam că vor deveni ceva demodat.
ȘtergereScrisorile au viață, nu vorbesc așa, aiurea, au suflet, transmit ceva din celălalt.
Chiar simți comunicarea!
Ce voci frumos timbrate erau candva...Margareta,Mirabela,Corina,Angela erau atat de diferite,de personale ca stil,astazi toate parca ar canta la fel.Iar cand le mai auzi cum imita alte stiluri mi se face sincer rau.De ce sa fii tu insuti ,de ce sa ai ambitia asta ?
RăspundețiȘtergereps;O piesa deosebita a Margaretei cam pe aceeasi tema:"Daca ai ghici"
Minunate femei aceste artiste!
ȘtergereRafinate, personale, atât de ELE ÎNSELE!
Coafura Margaretei era modelul tuturor studentelor!
p.s. despre ce se „cântă „astăzi..fără comentarii. cât despre „ce nu se îmbracă „, nici atât.
... da
RăspundețiȘtergereeu îmi amintesc (tot repetîndu-l, de nevoie...)
acel ”pushiket”)
cînd voi putea să redeschid mailul si nu numai, te voi simți mai aproape...
Cu sufletul,eu sunt mereu aproape, Ana dragă!
ȘtergereMultă, multă sănătate îți doresc!
Îmi place să scriu de mână, îmi place să scriu la calculator, îmi place să scriu oricum. Important este să faci ceva, să creezi, să priveşti, să simţi, să iubeşti. :)
RăspundețiȘtergereCât priveşte o carte anume, ţi-aş recomanda Luni de fiere de Pascal Bruckner sau Nu te mişca de Margaret Mazzantini sau Lolita de Vladimir Nabokov.
În mod regulat, la 3-4 zile mai citesc câte o carte... E benefică pentru minte şi spirit. :)
Inspiri forță creatoare! Și mult optimism.
ȘtergereLa vârsta ta, cred că aveam aceeași sprinteneală în lectură.
Între timp, nu-mi dau seama de ce, a mai slăbit, nu gustul pentru lectură, doar viteza.
Citesc„Fiica norocului.
Mă așteaptă „De ce este România altfel?„, de Lucian Boia.
Te aștept cu drag!
Îmi plac comentariile tale. :) Şi mai ales completările.
RăspundețiȘtergereUn creator român desăvârşit pe care îl ador şi pe care mai am un picuţ să-l învât pe de rost este Dan C. Mihăilescu. Un titan al criticii literare contemporane.
Draga mea, eu citesc orice. Şi o prostie chiar, preluată sau scornită.
Ah! Şi mă mai ocup de bloguri în ultimul timp. Le răsfoiesc şi mai las câte un semn acolo unde simt că există priză.
Cum e aici, la tine acasă, de exemplu. :D
Mulţumesc.
Voi reveni.... ;)
Da. Toată viața am citit „orice„. Cred că aici este farmecul vieții. Ce-ar fi fost să fi citit toată ziua tratate de lingvistică? Sau dialectologie? - am făcut asta în facultate, este drept că mă întorc la ele, când am nevoie.. Uite, în clipa asta, pentru că ajut niște copii pentru bacalaureat, trec în viteză prin ”Enigma Otiliei„. Este mare, mare plăcere- cred că am citit-o acum vreo patruzeci de ani.
ȘtergereDan C. Mihăilescu?Uriaș!
p.s. nu nu vrei comentarii la postări sau sunt eu mult prea nepricepută. Să știi că am învățat să folosesc calculatorul , mai mult singură- copiii mei sunt departe, ne vedem rar și nu îndrăznesc să rupem farmecul întâlnirilor cu întrebările mele.
Mă bucur mult de „cunoștință„!
Cioc-cioc! :D
ȘtergereAbia acum am ajuns la acest răspuns şi asta printr-o întâmplare. Prostul ăsta de blogspot nu mă atenţionează "mură în gură": "Băh, fraiere, vezi că ai un mesaj, un comentariu, o înjurătură, un răspuns, ceva..." precum wordpress-ul. :)))
Ai făcut studii în domeniu şi de aceea le percepi mai bine... spre deosebire de mine care sunt tehnică până la os... :)) Cum am ajuns la literatură, proză? Habar nu am. Cu atât mai mult să câştig prin lumea literaţilor.. :D Poate doar pasiunea pentru citit, în ritmul meu alert şi nebun.
PS - Nu am lăsat comentariile active în blogspot, ci doar in wordpress şi asta din lipsa timpului, fiindca nu fac faţă să răspund în două site-uri. :)))
O viață întreagă am fost profesoară de română.
RăspundețiȘtergereAcum fac ce vreau, citesc ce-mi place.
Să știi că mi-am cumpărat Lolita.
Am trecut de jumătate..tot mereu incertitudini.
p.s. Am încercat să comentez la tine, nu am acces.
eu la română am fost zero barat şi mai puţin de atât... :))
Ștergereasta nu înseamnă că nu-mi place să mă joc cu cuvintele... uneori şi, mai ales, când am timp. :)
la tine aici, este frumos... vin cu plăcere...
şi voi reveni! :D
ps - ştiu că nu se poate comenta, decât pe http://roryta.wordpress.com/ Tot ce e în blogspot, este şi în wordpress, numai că nu am încercat să văd dacă cei din blogspot pot comenta în wordpress şi viceversa. :)
Am avut un coleg de facultate, ierte-l Dumnezeu, s-a dus de tânăr, era poet-Ion Popa Argeșeanu.
RăspundețiȘtergereLa gramatică era cum spui , deși nu te cred, știi din ce motiv? ai condei! și ceva special!
Mă bucur să te știu în vizită!
p.s. eu sunt corigentă în materie de calculator, am cam învățat „după ureche„.
:)
RăspundețiȘtergereMulţumesc... eu la limba română, la literatură eram zero, nu la gramatică. Pe aia o ştiam şi nici acum nu-mi explic de ce, dar îmi plăcea... :)
"După ureche", "după ureche", dar uite ce frumos a ieşit blogul tău! :) Bravo, Felicitări!
o(zero)?
RăspundețiȘtergereExclus!
Vorbesc foarte serios!
p.s. nu reușesc să intru la tine, nici în wordpress.
Nu înțeleg de ce.