asta e dacă vreți perspectiva
mea. În cazul meu și memoria mea este a unui afectiv, eu îmi aduc aminte mai
mult ce am simțit în diverse etape ale existenței mele. Octavian Paler
Cu fiecare kilometru care mă apropie, simt emoția duioasă a revederii.
Mă învăluie cald, tot mai cald, pe mâini, pe față, pe suflet.
Lăsăm panglica întinsă a autostrăzii să îndure goana bolizilor greu struniți și după un scurt ocol prin centrul comunei al cărei nume se leagă de trecerea lui Vlad Țepeș, apucăm drumul vechi care mângâie neobosit porți și case, copaci și grădini, făcându-și loc pe la poalele câmpiei Neajlovului. Satul meu așteaptă primăvara!
O părticică din mine este aici- în zvonul mereu neobosit al Argeșului, în lunca lui mirosind primăvara a micșunele, în ulițele scăldate noaptea de bogăția blândă a lunii, în zarzării ce se vor deschide în mirări de podoabe albe, în căutătura bună a oamenilor, care îți răspund la bună ziua! privindu-te în ochi.
Mi-e atât de bine!
Mă simt EU!
Cu fiecare kilometru care mă apropie, simt emoția duioasă a revederii.
Mă învăluie cald, tot mai cald, pe mâini, pe față, pe suflet.
Lăsăm panglica întinsă a autostrăzii să îndure goana bolizilor greu struniți și după un scurt ocol prin centrul comunei al cărei nume se leagă de trecerea lui Vlad Țepeș, apucăm drumul vechi care mângâie neobosit porți și case, copaci și grădini, făcându-și loc pe la poalele câmpiei Neajlovului. Satul meu așteaptă primăvara!
O părticică din mine este aici- în zvonul mereu neobosit al Argeșului, în lunca lui mirosind primăvara a micșunele, în ulițele scăldate noaptea de bogăția blândă a lunii, în zarzării ce se vor deschide în mirări de podoabe albe, în căutătura bună a oamenilor, care îți răspund la bună ziua! privindu-te în ochi.
Mi-e atât de bine!
Mă simt EU!
p.s. (mai)păstrezi cheia de la portița casei tale? 
Mulţumesc că nu mă laşi să uit să gândesc frumos!
RăspundețiȘtergereSunt foarte bucuroasă și mă simt onorată de popasul tău în ferestra mea de gânduri!
ȘtergereFrumoase poze...
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos!
ȘtergereNu mi-am însușit tehnica fotografierii,încerc să prind „ eternitatea clipei”!
Amintiri, amintiri! Amintirile copilariei nasc cele mai mari nostalgi.
RăspundețiȘtergerePopas între ieri și mâine!
Ștergerep.s. nicio vorbă despre fotografii? nu mă supăr..
Poze de reportaj. Au valoare sentimentala. Nu respecta decat regula "sentimentala". (Era preferabil sa nu apara si bordul masinii in ele)
RăspundețiȘtergereCe mă bucur!!( că nu mă declarați repetentă)
Ștergerep.s. eu nu conduc, așa că „fur„ imaginile.
Fiecare fotografie e o fereastra deschisa catre ulita copilariei. Satul in care te intorci sa iti simti radacinile, asteptand sfioasa florile de zarzar. Se pregateste primavara si inceputurile dau navala peste noi. Cat de aproape ne simtim de copilarie in satul nostru. Parca doar ieri am plecat. Si au trecut ani. Asta simt si eu cand ma intorc acasa. Sa ai o noapte senina si binecuvantata, Gina!
RăspundețiȘtergereAcolo, în satul meu cu zarzări, pruni și vișini în fiecare curte, ulița este „linie„.Abia acum m-am gândit serios „de ce linie„? pentru că toate erau și încă ar mai fi puse în ordine..
RăspundețiȘtergereȘi casa mea, care nu mai este a mea, din nou m-am gândit la poezia lui Grigore Vieru, n-o știam, că n-o scrisese poate, ăsta-i adevărul, pe care ar trebui să-l învețe fiecare: casa părintească nu ve vinde, nu se înstrăinează ferestra, ușa, poarta, amintirile.
Bună dimineața, Gabriela!
Da, omul este ce simte, sunt intru totul de acord!
RăspundețiȘtergereCat de frumos ai descris reintoarcerea ta in locurile dragi ale copilariei!
Ai batut totusi la poarta vechii case, sau ai trecut mai departe dupa ce ai zabovit putin?... Depinde de oameni, cat sunt de primitori si de dispusi sa primeasca oaspeti.
Inca mai avem casa batraneasca din satul in care am copilarit, din Teleorman... I-a lasat-o bunica prin testament mamei mele, iar ea n-o va vinde cata vreme va trai. Desi inghite sume mari de bani pentru reparatii, an de an, are o uriasa valoare sentimentala. Mai tarziu, insa, stiu sigur ca se va vinde... Nu valoreaza foarte mult, la drept vorbind, din punct de vedere strict financiar. E o casuta de pamant, cum se faceau majoritatea locuintelor candva, demult, la tara. Dar din lipsa de timp si de bani, in mod clar am neglija-o si ar fi mai mare pacatul acesta! Bunica spunea: "Casa asta e batrana ca mine si cu fiecare zi se tot lasa... "
A fost locul ei preferat cata vreme a trait si sunt sigura ca sufletul ei a ramas acolo, in linistea odailor albe, pline de lumina. De aceea, mama nu se poate desparti de ea...
Nu se vinde casa părintească.
RăspundețiȘtergereEram mult prea tânără, problemele ( nu financiare, nicidecum) se tot înmulțeau, a fost o clipă de întuneric, parcă, am spus„da” și după nu prea mult timp, mi-am dat seama că mi-am înstrăinat o parte mare din mine.
Trec cât pot de des, văd și revăd totul, știi, sunt unii oameni simpli , foarte răi, nu sunt simpli, sunt altfel..
De data asta, pentru prima oară, după mulți ani, am trecut cu fiul cel mare- eu și el1
El a crescut acolo până la trei ani, apoi mama n-a mai fost, anii au fugit.
Câte nu ne-am povestit- eu și el1
Știi cum este? trebuie să se întâmple ceva( chiar grav), ca să-ți dai seama ce însemnăm unii pentru alții.
Păstrează casa bunicii cât poți!
Acolo sunt rădăcinile!
Să fii iubită!