Dacă astă-seară ar fi, din nou, aseară!
A fost subintitulată Comedie amară, asta am simțit și eu tot timpul, am râs, am aplaudat, m-am înduioșat, am râs din nou, am zâmbit amar, am
plâns.
De fapt, ce este o comedie bună? este un imens tablou viu, în fața căruia râzi cu pleoapa dreaptă și plângi cu ochiul dinspre partea inimii.
Am ales piesa, pentru că vioara întâi a fost actorul DAN PURIC.
Piesa o citisem prin anul II de facultate, simpatică, mi-am zis atunci.
Suntem norocoși să fim contemporani cu niște mari actori, ca doamna Ileana Stana Ionescu- trupul este mai neascultător, mintea și sufletul scânteiază!!
De fapt, ce este o comedie bună? este un imens tablou viu, în fața căruia râzi cu pleoapa dreaptă și plângi cu ochiul dinspre partea inimii.Am ales piesa, pentru că vioara întâi a fost actorul DAN PURIC.
Piesa o citisem prin anul II de facultate, simpatică, mi-am zis atunci.
Suntem norocoși să fim contemporani cu niște mari actori, ca doamna Ileana Stana Ionescu- trupul este mai neascultător, mintea și sufletul scânteiază!!
Câtă energie!
Câtă finețe spirituală!
Stăvăroaia , în Idolul și Ion Anapoda, piesa văzută aseară.
Scrisă în 1934.
Optzeci de ani.
S-a schimbat în
esență lumea? Aș!
Posesoarea unui pension strâmtorat, ca să nu zic sărăcăcios, Stăvăroaia, văduvă de militar cu galoane importante, duce la purtător o experiență colorată-ea și domnul colonel, căruia i-a oferit post-mortem un colț dintr-un perete afumat, plin de igrasie, decorat cu trofee și arme, au trăit, fiecare cum a vrut, vecinii să nu afle nimic.
Copii n-au avut, dar decedatul a fost foarte generos cu femeile, dăruindu-le, după fiecare naștere, un mărțișor și o iconiță. Un asemenea blazon poartă și Frosa, Frosinel i s-a spus o singură dată, după naștere, când a fost adusă în casa Stăvăroaiei. Irina Cojar!
În pensiunea Stăvăroaiei locuiesc doi burlaci, funcționari la bancă-Ion, Anapoda, îi spun toți, 36 de ani și Valter, Silviu Biriș, mai tânăr, șmecher, hahaleră letargică, ambii îndrăgostiți, cam fără speranță, de Mioara, nepoata gazdei și ucenica ei în reușita mariajului, Ileana Olteanu .
Prieteni, prieteni, dar fiecare ar vrea s-o conducă la altar pe dornica fată de măritat.
Câtă finețe spirituală!
Stăvăroaia , în Idolul și Ion Anapoda, piesa văzută aseară.
Scrisă în 1934.
Optzeci de ani.
S-a schimbat în
esență lumea? Aș!Posesoarea unui pension strâmtorat, ca să nu zic sărăcăcios, Stăvăroaia, văduvă de militar cu galoane importante, duce la purtător o experiență colorată-ea și domnul colonel, căruia i-a oferit post-mortem un colț dintr-un perete afumat, plin de igrasie, decorat cu trofee și arme, au trăit, fiecare cum a vrut, vecinii să nu afle nimic.
Copii n-au avut, dar decedatul a fost foarte generos cu femeile, dăruindu-le, după fiecare naștere, un mărțișor și o iconiță. Un asemenea blazon poartă și Frosa, Frosinel i s-a spus o singură dată, după naștere, când a fost adusă în casa Stăvăroaiei. Irina Cojar!
În pensiunea Stăvăroaiei locuiesc doi burlaci, funcționari la bancă-Ion, Anapoda, îi spun toți, 36 de ani și Valter, Silviu Biriș, mai tânăr, șmecher, hahaleră letargică, ambii îndrăgostiți, cam fără speranță, de Mioara, nepoata gazdei și ucenica ei în reușita mariajului, Ileana Olteanu .
Prieteni, prieteni, dar fiecare ar vrea s-o conducă la altar pe dornica fată de măritat.
Valter are o teză originală Învinsului îi rămâne bucuria că el a acceptat
ca femeia iubită să ajungă nevasta celui mai bun prieten, fiindcă suntem
prieteni, așa-i, îl înghiontește el pe Ion(ică)..
Ion are o pasiune, imposibil de acceptat pentru ceilalți- colecționează și ascultă la patefonul lui rablagit discuri, în care investește mare parte din leafă nu e om pe lume care să nu aibă o patimă. Cel mai mult îi plac valsurile lui Strauss și mai ales Elegia.
Ambii chiriași o iubesc pe răsfățata Mioara care, ca orice imaculată, vrea să se mărite bine- o barcă cu motor, un otomobil, o vilă, miliarde . Nu contează dacă potențialul mire este cocoșat,bătrân, nesuferit.
În realitate, Moartea obosită, cum îl numesc pretendenții din pensiune pe adversarul lor, este chiar subdirectorul băncii unde lucrează ei și tânăra în chestiune.
Martora tuturor problemelor din casă, mereu plină de funingine, înfășurată în fuste lălâi, care îi acoperă bocancii grei bărbătoși, Frosa, bruștuluită de gazdă și de Valter, folosită de domnișoara , ori de câte ori i se năzare ceva, își varsă și ea focul pe Dânsul- sparge urechile tuturor cu zgomotele scoase din cutia de care nu se desparte, vrea cafeluță cu caimac...
Ion le este tuturor Anapoda- Frosei, pentru că murdărește covorul cumpărat de Stăvăroaia de la Stambul, Mioarei, că punându-și niște galoși uriași, a întors iarna, lui Valter, că i-ar înțelege jocul nesincer, Stăvăroaiei, pentru că îi respinge scârbit avansurile, când ea, uitând că fizic i-ar putea fi mamă, nu se sfiește să-l înghesuie pe canapea, of, inima, bate-o vina!
Ion are o pasiune, imposibil de acceptat pentru ceilalți- colecționează și ascultă la patefonul lui rablagit discuri, în care investește mare parte din leafă nu e om pe lume care să nu aibă o patimă. Cel mai mult îi plac valsurile lui Strauss și mai ales Elegia.
Ambii chiriași o iubesc pe răsfățata Mioara care, ca orice imaculată, vrea să se mărite bine- o barcă cu motor, un otomobil, o vilă, miliarde . Nu contează dacă potențialul mire este cocoșat,bătrân, nesuferit.
În realitate, Moartea obosită, cum îl numesc pretendenții din pensiune pe adversarul lor, este chiar subdirectorul băncii unde lucrează ei și tânăra în chestiune.Martora tuturor problemelor din casă, mereu plină de funingine, înfășurată în fuste lălâi, care îi acoperă bocancii grei bărbătoși, Frosa, bruștuluită de gazdă și de Valter, folosită de domnișoara , ori de câte ori i se năzare ceva, își varsă și ea focul pe Dânsul- sparge urechile tuturor cu zgomotele scoase din cutia de care nu se desparte, vrea cafeluță cu caimac...
Ion le este tuturor Anapoda- Frosei, pentru că murdărește covorul cumpărat de Stăvăroaia de la Stambul, Mioarei, că punându-și niște galoși uriași, a întors iarna, lui Valter, că i-ar înțelege jocul nesincer, Stăvăroaiei, pentru că îi respinge scârbit avansurile, când ea, uitând că fizic i-ar putea fi mamă, nu se sfiește să-l înghesuie pe canapea, of, inima, bate-o vina!
Dânsul este un om onest, sincer, grijuliu- dacă Mioara îl trimite în miez de noapte la farmacie pentru aspirină sau alte cele, nu zice nu, generos- niciodată Valter nu-i restituie împrumuturile, nici țigările fine, muncește peste program pentru un salariu modest.Ar fi în stare să curețe covorul, în locul Frosei, doar să nu supere pe nimeni.//
Nu cred că s-ar fi potrivit mai bine un alt actor, nu m-am uitat cine l-ar fi interpretat din 34 până astăzi. Știi cum merg -omul și rolul?mănușă! fizic, mișcări, temperament, am avut senzația pe toată durata piesei că DAN PURIC a creat personajul.
Ceva din sufletul lui nu se potrivește cu meschinăria lumii
Ceva din sufletul lui nu se potrivește cu meschinăria lumii
Toți din casă, mai puțin , de la o vreme, Frosa, îl cred naiv , speculându-i devotamentul și acea inocență din priviri și din atitudine .
Sunt trist. Nu credeam că pe lumea asta nu este om să nu aibă o fărâmă de suflet, i se confesează slujnicei, pe care o tratează demn. Îi oferă propria lui cafeluță cu caimac.
Prima cafea!//
Brusc, dânsul realizează că trebuie să facă o schimbare chiar cu el.
Să devină crud, machiavelic. Omul este un animal curios.
Din acea clipă, disimulează- îl înlătură pe ghebosul pretendent din viața Mioarei, ajutându-l pe hahalera de Valter să câștige mâna falsului idol.
Fără durere, fără chin.
În paralel, se dedică schimbării Frosei. O învață să citească, să se prețuiască, să se coafeze, să se placă.
La petrecerea de logodnă, plătită din prețul vânzării propriilor haine, tocmai pentru el nu se găsește loc în mașină.
Prăăbușit pe un scaun, cu fruntea plecată între palme, nu aude, nu vede, Frosa își face de lucru.
Cum se corectează natura?
Rămași singuri, Ion, în care se adună o mulțime de însușiri contradictorii- tandrețe, rafinament, ridicol, naivitate, năucire, surpriză, revoltă, mascată inteligență, studiată coerență în gesturi și în atitudine și Frosinel, gătită și frumoasă, că ar fi eclipsat-o sigur pe Mioara, descoperă că sunt ceea ce au fost totdeauna, suflete-pereche, el, bărbatul care o va ocroti toată viața nimeni n-o să te atingă, pentru că nu te mai las, nu mai rămânem în casa asta a robiei și a metehnelor, a pompoanelor de paradă..o să găsim noi , undeva, un cuib..
Ea, femeia - acolo- singuri și stăpâni..să pleci cu hainele scuturate la bancă, să te aștept la prânz cu masa pusă și seara cu o vorbă bună, cum nu ți-a spus-o nimeni până astăzi.
A fost un spectacol profund!
Nimic anapoda!
Spectatorii au aplaudat frenetic!
Am rămas cu niște dileme:
- să fie împlinirea sufletească chiar atât de aproape?
- să-ți poți găsi fericirea în lucruri mărunte, simple, ignorând fastul, bogăția, zgomotul social?
- garanția succesului este cinismul?
Tu ce spui?
Sunt trist. Nu credeam că pe lumea asta nu este om să nu aibă o fărâmă de suflet, i se confesează slujnicei, pe care o tratează demn. Îi oferă propria lui cafeluță cu caimac.
Prima cafea!//
Brusc, dânsul realizează că trebuie să facă o schimbare chiar cu el.
Să devină crud, machiavelic. Omul este un animal curios.
Din acea clipă, disimulează- îl înlătură pe ghebosul pretendent din viața Mioarei, ajutându-l pe hahalera de Valter să câștige mâna falsului idol.
Fără durere, fără chin.
În paralel, se dedică schimbării Frosei. O învață să citească, să se prețuiască, să se coafeze, să se placă.
La petrecerea de logodnă, plătită din prețul vânzării propriilor haine, tocmai pentru el nu se găsește loc în mașină.
Prăăbușit pe un scaun, cu fruntea plecată între palme, nu aude, nu vede, Frosa își face de lucru.
Cum se corectează natura?
Rămași singuri, Ion, în care se adună o mulțime de însușiri contradictorii- tandrețe, rafinament, ridicol, naivitate, năucire, surpriză, revoltă, mascată inteligență, studiată coerență în gesturi și în atitudine și Frosinel, gătită și frumoasă, că ar fi eclipsat-o sigur pe Mioara, descoperă că sunt ceea ce au fost totdeauna, suflete-pereche, el, bărbatul care o va ocroti toată viața nimeni n-o să te atingă, pentru că nu te mai las, nu mai rămânem în casa asta a robiei și a metehnelor, a pompoanelor de paradă..o să găsim noi , undeva, un cuib..
Ea, femeia - acolo- singuri și stăpâni..să pleci cu hainele scuturate la bancă, să te aștept la prânz cu masa pusă și seara cu o vorbă bună, cum nu ți-a spus-o nimeni până astăzi.
A fost un spectacol profund!
Nimic anapoda!
Spectatorii au aplaudat frenetic!
Am rămas cu niște dileme:
- să fie împlinirea sufletească chiar atât de aproape?
- să-ți poți găsi fericirea în lucruri mărunte, simple, ignorând fastul, bogăția, zgomotul social?
- garanția succesului este cinismul?
Tu ce spui?
Ce este succesul? O chestiune de orgoliu de a dovedi cuiva superioritate, altora ori tie insuti. Este apanajul oamenilor care traiesc ''afara'', pentru exterior, pentru ce spune ori ce crede lumea. Personajul interpretat de Dan Puric este bogat sufleteste. La fel si Frosa. Ceea ce i-a legat a fost tocmai acest lucru. Mi-a placut si mie cum i-a spus ca il va astepta in fiecare seara cu vorbe bune cum nimeni nu i-a spus vreodata.De multe ori fericirea e atat de aproape dar nu avem ochi sa o vedem, fiind obisnuiti sa privim mereu in zare. Minunata piesa.
RăspundețiȘtergereSa ai o zi frumoasa, Gina!
Gabriela,
ȘtergereO să spun ceva din ceea ce știu, poate că este pretențios când zic „știu„, eu m-am gândit adesea la chestia asta.
Unii, asemenea lui Ion din piesa despre care vorbim,o vreme, își ascund inteligența , din pudoare, dintr-un fel înnăscut de a-i proteja pe pe cei răi din jur.( eu spun „proști„ cu mare prudență).
Ceilalți, răii( adică pr...ii) devin orgolioși.
Și agresivi.
Și (se)urcă, deseori cu bocancii murdari-pe masa ta, pe casa ta, pe spatele celor inteligenți și răbdători, fără să le pese cât rănesc..
Suportul celor inteligenți le servește drept scară.
Părerea mea.
p.s. am o „mapă„ specială, din carton presat, colorată, am primit-o cadou de la un fost elev.
Într-o zi, am văzut că pot scrie pe ea, scrisul rămâne, acolo am adunat zeci de gânduri.
Undeva, într-un colț, am o însemnare. Mi-am amintit-o chiar în timpul spectacolului de ieri seară, am venit acasă și am recitit-o.„Uneori, intrarea la iubirea noastră candidă, cu genele veșnic speriate ca niște aripi de porumbel,e(ste) tocmai o scară dosnică, pe care se aruncă lăturile„.
Nu am notat numele cărții, nici al autorului, poate că ar fi contat..
O zi senină îți doresc!
La prima si la a treia intrebare nu a raspuns, dar sunt sigur ca amanuntele sunt cele care apropie sau departeaza oamenii.
RăspundețiȘtergereAm găsit undeva,într-un fel de poem,o „„statistică„ împletită din metafore. Și m-am tot gândit la acea îngemănare de esențe, căreia i-am adăugat ceva din trăirile mele.
RăspundețiȘtergere-adunăm amănunte într-un buzunar
-obsesii într-o servietă
-amintiri plăcute din călătoria noastră neîntreruptă, asemenea versurilor, desenându-le pe un șervețel, haine colorate, pe care le schimbăm după anotimpuri..
Dacă ar fi să stabilim un raport, ar rezulta că există o dominantă- obsesiile, deși noi „lucrăm„, cum ziceți, cu amănunte.
Noi, noi cei adevărați, unde suntem?
Hahalera,de ani buni incoace ma tot gandesc ca de ce a trebuit sa traiesc in epoca hahalerelor.
RăspundețiȘtergereSunt peste tot,iar cand rad(ceva ce rasuna a dementa) mi se face un rau de nedescris.
Ai separat cele două personaje și bine ai făcut- hahalere sunt peste tot.
ȘtergereMi-am amintit, în vreme ce îl urmăream pe Valter că și prin cancelarii sunt asemenea indivizi- răspândesc ceva care îți îți fură aerul,anulează reacții și denaturează firescul.
Știi care este culmea?
Lumea tace sau „săracul, lasă-l , măi, are probleme..„
Dan Puric e plin de seva,de vitalitate si elan creator.O scanteie de om care stie sa duca orice discutie,tema,poveste cat de banala pana la Dumnezeu.Si cu umor dar si cu plecaciune profunda catre sfintenie.Sa il tot asculti!
RăspundețiȘtergereO să-ți fac o mărturisire- într-o sală de spectacol, eu merg la teatru și la concert, este aceeași sală, lumea este diferită. Cu aproape toate ființele care vin la concert simt un fel de comuniune neexplicată,o simt, pur și simplu, chiar dacă printre ele or fi mulți împătimiți de muzică simfonică. Eu sunt o bună ascultătoare și trăiesc , în felul meu, muzica. Rezonăm , fără să fim la fel.
ȘtergereLa teatru, m-am uitat în jur, n-am recunoscut pe nimeni. Când a apărut pe scenă DAN PURIC; am simțit, brusc , o mare bucurie, deși nu aveam o stare prea grozavă. Voiam să aplaud..nimeni n-a făcut-o. M-am întristat.
La apariția doamnei Ileana Stana Ionescu, sala a „explodat„. Am fost rezervată, îmi place artista, dar..
DAN PURIC? da, ridică amănuntul la la rang de cugetare. Cum spuneam, a adus rolul către el. Ar fi putut să construiască un personaj lamentabil. A făcut din el un erou, un simbol, fără pic de exagerare.Am primit tot- sunet, mișcare, mimică printr-o lumină specială, firească. Atât de firească, încât te poți identifica cu el fără niciun efort.
De asta ziceam că și diseară mi-aș fi dorit să fie alaltăieri seară!!
Referitor la intrebarile dumneavoastra, eu cred ca depinde de fiecare persoana in parte si de limitele pe care si le fixeaza pentru a simti aceste sentimente de educatie, implinirea sufletesca, fericirea si succesul. Unii isi fixeaza niste limite atat de inalte, incat, toata viata traiesc in nemultumire si nefericiti.
RăspundețiȘtergereIn concluzie, ati petrecut o seara minunata, doamna Gina, si ma bucur mult pentru dumneavoastra.
O noapte linistita va doresc, doamna Gina! :)
Ne deosebim unii de alțíi și în privința fixării idealului- unele ținte sunt realiste, altele utopice.
ȘtergereȘi ar mai fi ceva: doar o tinerețe a firii permite atingerea adevăratului țel.