băi, tovarășe profesor!

motto:Școala va fi școală, când  omul va fi om, și  statul va fi stat..  Mihai Eminescu

După  două săptămâni- prima de  școală altfel , cealaltă de  libertate,  este din nou  animație prin școli.

Modă   primăvăratică pentru  liceeni,  multe griji  pe capul  școlarilor silitori, care se gândesc la examene,  griji de toate felurile în sufletul profesorului- Profesor.

 Tema unui blog prieten m-a dus cu gândul la un  mai vechi  articol, scris de Mircea Dinescu.
Aruncă-ți ochii în pauza de cafea!

Băi, tovarășe profesor!

Soluția pe care mi-o dădea șturlubaticul meu bunic pentru a scăpa de tirania învățăturii, să ung școala cu slănină ca s-o mănânce câinii, nu mai e valabilă astăzi, când s-a scumpit slănina și s-au ieftinit profesorii.
 După modelul arhaicului scaun cu trei picioare, atât în sate, cât și în orășelele de provincie, preotul, învățătorul  și șeful de post erau stâlpii de bază ai autorității locale, căci cel de-al patrulea, primarele, se schimba după cum bătea vântul politichiei.  
În plin stalinism, se întâmpla ca fostul meu învățător, ieșind la plimbare în tocitul său costum de stofă englezească și însoțit de baston, pe strada principală din Slobozia, nu doar funcționarii să-și scoată pălăriile în fața sa, ci și chipiele milițienilor, și șepcile noilor tovarăși cu funcții de răspundere să se ridice în aer în semn de respect.

În Iepoca de aur a cizmarului din Scornicești, comparată cu epoca lui Pericle de o ilustră savantă retrasă acum la mânăstire, rude apropiate ale taifunului Katrina au bântuit prin instituțiile de învățământ, bulversând ierarhiile valorice și înecând demnitatea profesorilor în mâzga demagogică a Cântării României și în sudoarea culegătorilor de porumb.  
La începutul anilor ’90, în Azi, ziarul FSN-ului, a apărut o măgărie împotriva Regelui Mihai, intitulată Bă, majestate!, ce-mi amintea de o frumoasă expresie din lagărul socialist, Băi, tovarășe profesor!, auzită de mine în curtea școlii, când, adunându-ne cu anasâna la muncile agricole, activistul cu propaganda îl chema la ordin pe profesorul de limba româna, scuipându-i totodată cojile de semințe în ochi.
M-am așteptat ca, în noua societate de consum, văduva de voievod necinstită de păgâni ,să fie privită măcar cu compasiune de biv-vel-vornicii și vorniceii înălțați peste noapte la ranguri înalte, în urma câștigării unor concursuri de împrejurări.  
Numai că profii univi Petre Roman, Adrian Năstase,Victor Ciorbea, Radu Vasile sau Mugur Isărescu, care au tocit unul după altul catifeaua fotoliului de prim-ministru, n-au catadicsit să miște un deget pentru recuperarea demnității pierdute a școlii românești și a slujitorilor ei urmăriți, an de an, de spectrul unor salarii de mizerie și al unor pensii umilitoare.  
Vrând parcă să demonstreze că sunt croiți din peticele mantalei lui nea Nicu, aleșii neamului nu s-au sfiit nici de data asta, la 15 septembrie, să taie pamblici, să țină discursuri și să gâdile școlerii sub bărbie..//

Timpul  nu prea are răbdare.

 Încovoiat sau  repezit, el își duce  povara cum găsește de cuviință, că doar  nu-l trage nimeni la răspundere.

Pe  scriitorul Mircea Dinescu îl văd rar la televizor.

Slănina  și  mălaiul sunt tot mai scumpe. Pe câmpuri cresc  mulți  maci . 
Și ciulini. 
Ca altădată în Bărăgan.

 Școala  își  chinuie mersul, elevii  de asemenea.

 Profesorul învață  din toate, că asta  este menirea profesorului- Profesor,  SĂ ÎNVEȚE.

Toată viața.
Brazda   lui se numește LIMBA ROMÂNĂ.