luni, 15 aprilie 2013

băi, tovarășe profesor!




motto:Școala va fi școală, când  omul va fi om, și  statul va fi stat..
 Mihai Eminescu




După  două săptămâni- prima de  școală altfel , cealaltă de  libertate,  este din nou  animație prin școli.
Modă   primăvăratică pentru  liceeni,  multe griji  pe capul  școlarilor silitori, care se gândesc la examene,  griji de toate felurile în sufletul profesorului- Profesor.
 Tema unui blog prieten m-a dus cu gândul la un  mai vechi  articol, scris de Mircea Dinescu.
Aruncă-ți ochii în pauza de cafea!
Băi, tovarășe profesor!
Soluția pe care mi-o dădea șturlubaticul meu bunic pentru a scăpa de tirania învățăturii, să ung școala cu slănină ca s-o mănânce câinii, nu mai e valabilă astăzi, când s-a scumpit slănina și s-au ieftinit profesorii.
 După modelul arhaicului scaun cu trei picioare, atât în sate, cât și în orășelele de provincie, preotul, învățătorul  și șeful de post erau stâlpii de bază ai autorității locale, căci cel de-al patrulea, primarele, se schimba după cum bătea vântul politichiei.  
În plin stalinism, se întâmpla ca fostul meu învățător, ieșind la plimbare în tocitul său costum de stofă englezească și însoțit de baston, pe strada principală din Slobozia, nu doar funcționarii să-și scoată pălăriile în fața sa, ci și chipiele milițienilor, și șepcile noilor tovarăși cu funcții de răspundere să se ridice în aer în semn de respect.
În Iepoca de aur a cizmarului din Scornicești, comparată cu epoca lui Pericle de o ilustră savantă retrasă acum la mânăstire, rude apropiate ale taifunului Katrina au bântuit prin instituțiile de învățământ, bulversând ierarhiile valorice și înecând demnitatea profesorilor în mâzga demagogică a Cântării României și în sudoarea culegătorilor de porumb.  
La începutul anilor ’90, în Azi, ziarul FSN-ului, a apărut o măgărie împotriva Regelui Mihai, intitulată Bă, majestate!, ce-mi amintea de o frumoasă expresie din lagărul socialist, Băi, tovarășe profesor!, auzită de mine în curtea școlii, când, adunându-ne cu anana la muncile agricole, activistul cu propaganda îl chema la ordin pe profesorul de limba româna, scuipându-i totodată cojile de semințe în ochi.
M-am așteptat ca, în noua societate de consum, văduva de voievod necinstită de păgâni ,să fie privită măcar cu compasiune de biv-vel-vornicii și vorniceii înălțați peste noapte la ranguri înalte, în urma câștigării unor concursuri de împrejurări.  
Numai că profii univi Petre Roman, Adrian Năstase,Victor Ciorbea, Radu Vasile sau Mugur Isărescu, care au tocit unul după altul catifeaua fotoliului de prim-ministru, n-au catadicsit să miște un deget pentru recuperarea demnității pierdute a școlii românești și a slujitorilor ei urmăriți, an de an, de spectrul unor salarii de mizerie și al unor pensii umilitoare.  
Vrând parcă să demonstreze că sunt croiți din peticele mantalei lui nea Nicu, aleșii neamului nu s-au sfiit nici de data asta, la 15 septembrie, să taie pamblici, să țină discursuri și să gâdile școlerii sub bărbie..//
Timpul  nu prea are răbdare.
 Încovoiat sau  repezit, el își duce  povara cum găsește de cuviință, că doar  nu-l trage nimeni la răspundere.
Pe  scriitorul Mircea Dinescu îl văd rar la televizor.
Slănina  și  mălaiul sunt tot mai scumpe. Pe câmpuri cresc  mulți  maci . 
Și ciulini. 
Ca altădată în Bărăgan.
 Școala  își  chinuie mersul, elevii  de asemenea.
 Profesorul învață  din toate, că asta  este menirea profesorului- ProfesorSĂ ÎNVEȚE.
Toată viața.
Brazda   lui se numește LIMBA ROMÂNĂ. 






10 comentarii:

  1. Mă bucur că ți-am inspirat această postare. Cunosc articolul dat și mi-a făcut plăcere să-l recitesc. Mulțumim!

    Filmarea cu Florian Pittiş recitând poezia "Limba şi literatura română" de Niculae Alexandru West am postat-o și eu de ziua profesorului. (http://cameliasapoiu.blogspot.ro/2012/10/daca-tot-e-azi-ziua-profesorului.html)

    Nu știu nimic despre autorul poeziei, Alexandru West, doar că poezia e superbă:
    "... Pentru că povesteaţi ore întregi romane unor copii
    ce ar fi vrut să sune de ieşire tocmai a doua zi ..."

    O săptămână bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am ascultat poemul de mai multe ori, chiar l-am postat.
    Inițial, am crezut că el poartă semnătura lui Florian Pitiș, apoi, mi-am zis că o fi vorba despre o traducere dintr-o poezie americană, adaptată.
    Am tot căutat.
    În revista ”Tango” un poet, Niculae Alexandru West, uneori numele apare scris și „Vest„, publică o poezie„Până la tine„.

    Pe blogul său, acum închis„Bloguri , foto și multe altele„ în 13 septembrie 2009, domnul cu numele amintit spune că a găsit„ o înregistrare emoționantă cu Florian Pitiș„ recitind ”Limba și literatura română„..speră ca ea „ să fie un strop de inspirație pentru elevi..„.

    Cam încurcată situație, așa-i?
    Poezia este superbă!
    Iar recitarea atinge cămăruța cea mai tăinuită a sufletului!

    RăspundețiȘtergere
  3. Iată postarea despre care vorbeam>


    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/03/nu-aduce-anul.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Mda, nu vreau sa-mi amintesc de astea, de umilinta la care eram expusi (daca nu eram sefi la comunisti), imi amintesc doar de bucuria cu care intram si ieseam din clase.
    Au fost multe bune si atunci si ca sa nu dau de banuit ca-s melancolica, iata: copiii nu aveau de ales intre a invata si altceva, fiindca nu exista altceva.(Cam asa cum sunt fericiti oamenii simpli fara sa stie multe din tehnicile si preocuparile noi, fericiti cu ceea ce le-a dat Domnul in jurul lor, acolo la sate).

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, trebuie să vedem partea luminoasă a vieții noastre, aceea prin care noi am creat alte profesii, chiar dacă roadele nu se vedeam de pe o zi pe alta, adesea, poate, nici chiar după zece/cincisprezece ani.

    Și mai cred ceva- noi am avut șansa de a le da elevilor noștri nu doar teme pentru acasă..le-am dat mereu de gândit.

    Multă sănătate îți doresc, doamna profesoară!

    RăspundețiȘtergere
  6. Elise,
    Zici tu să nu ne amintim de umilința la care eram supuși, uite că mi-a venit în minte un episod care a durat o „sesiune„ întreagă de „ practică agricolă„. Nu mă mai doare deloc sufletul acum, atunci ..
    Era un tip , nu-i spun numele,inventase „butele„. Habar nu aveam ce însemnau chestiile respective, până când a venit un trimis special și ne-a „explicat„ cum să ordonom snopii de coceni, să-i așezăm într-un fel de „șiră„, să nu-i vântul..Buta a devenit ceva „ de viață și de moarte„.
    Când venea controlul, nu trebuia să găsească nicio frunzuliță de porumb căzută pe undeva- toate se adunau în „ bute„.
    Niște colege au fost în acea vreme, era 1989, toamna târziu, la cules de porumb. Cei mai mulți dintre copii( 13/14 ani, chiar și mai mici) culegeau, alții încărcau..veneau din spate unii care măturau locul, să nu se piardă boabe..înțelegi? Să nu se piardă nimic.
    Să spun că mă distrează ? pot zice și asta..

    RăspundețiȘtergere
  7. In acele vremuri eu culegeam porumbul,il si maturam sa nu se piarde nimic.:)
    Tot atunci imi respectam profesorii,le sorbeam fiecare informatie,citeam,ascultam muzica interzisa a Cenaclului Flacara,ma luptam cu exercitiile lui Gheba...
    Mi-am ales niste modele,apoi am incercat sa devin eu model pentru altii.Cateodata simt ca am reusit.Asta ma bucura.:)

    Vocea lui Pitis face ca fiecare vers rostit sa aiba o sonoritate aparte.Un poem reusit!
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Vezi tu, Angi, anumite atitudini, comportamente , deprinderi au mare legătură cu educația.
    Tu ai învățat în condiții diferite de cele în care învață copiii tăi, eu fac parte din generația mamei tale.
    Până la urmă,izbutește cine vrea.
    Asta cred și o spun în cunoștință de cauză.

    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna seara, doamna Gina!
    Mi-a placut mult de tot poemul recitat de Florian Pittis, e foarte emotionant!
    Ce pot sa spun, doamna Gina, toate guvernele de dupa revolutie au distrus totul in tara asta: invatamantul. sanatatea, industria aproape ca au ras-o de pe suprafata Romaniei, ceea ce se produce acum in cateva ateliere, este praf in ochi numai industie de productie nu se poate numi, agricultura e la pamant... in schimb ne-au indatorat peste puterile noastre de-a plati.... Mi-e teama pentru viitor. Mi-e teama sa nu ajungem o tara falimentara, mai rau decat cipriotii.
    O noapte linistita va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Ștef,
    Este atât de dureros- simt fizic durerea-să aud că un tânăr se teme pentru viitor.
    Eu nu mi-am pierdut total speranța. Mai cred că mâine are putea să fie mai bine.
    Îți doresc să te bucuri de viitor!
    Cu tot dragul!

    RăspundețiȘtergere