frunză verde, frunză galbenă...

motto: 
Maria Tănase este un fenomen. N-am auzit până azi niciun cântăreţ izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei.
Theodor Rogalski-compozitor,  dirijor, orchestrator, pianist, nume ilustru în muzica   secolului al XIX-lea

Sunt lucruri pe lumea asta, care se ridică dincolo de noi.  Pentru o clipă, suntem  zburători!
 Rătăcim printre  nori, căutându-le rostul. 
Încercând să  prindem  un  firicel dintre tainele în care se înfășoară.

 Asta  cred eu că este Mitul.

Maria Tănase  este un Mit, este nemuritoare!

25 septembrie 1913, București/22 IUNIE 1963, București//

Gâlgâit de vin ghiurghiuliu, cules toamna pe târziu,   răspândind  arome de vis, din ulcior de pământ.

 Și lăutarii, figuri venite, ca și ea, din alte lumi. 
I-ai ascultat  vreodată, în vreo toamnă fugară, ascunși de ploaia măruntă și deasă, într-o căsuță de  stuf, cu  miros de pastramă, în aburi de mămăliguță?
 Îmi povestea cineva, o rudă, am ascultat povestea. 
Și mi-am lipit-o de suflet.
Cum să uiți?

O sută de ani!jumătate- pentru muritori, jumătate- pentru îngeri..

Fiică de florar din mahalaua Cărămidarilor bucureșteni,

 Le vindeam angro. Negustorii îţi dădeau banii după vreo 2-3 zile. Era o ruşine să te duci să-ţi vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu câte 200 de buchete de crizanteme.

a debutat la teatrul de revistă bucureștean, condus de marele Constantin Tănase:
Întrebarea-i la tot pasul:
Cine-i azi în ţară asul?
El - Tănase - ăl cu nasul,
Ori Tănase - a cu glasul?
 Cu pseudonimul Mary Atanasiu a apărut apoi în revista Cărăbuș Express.

Cu vocea ei inconfundabilă, a cucerit, a iubit, a suferit, i-a fericit pe mulți. Bărbați frumoși si bogați i-au așternut covoare de flori la picioare. Însoțite de cereri in căsătorie.
 A cântat pentru celebrități ale timpului- președintele Turciei, regele Mihai I al României , regina Elena, mamă.
Au ascultat-o, vrăjiți-președintele Americii, Hoover,

George Enescu, Constantin Brancuși, Andre Gide, Yehudi Menuhin.
Era idolul tuturor romanilor.
 Multe dintre textele  cântecelor ei ii aparțin-M-am jurat de mii de ori, Cine iubește și lasă, Mi-am pus busuioc în păr, Habar n-ai tu, ’Geaba mă mai duc acasă,  Aseară ți-am luat basma, Trenule, mașină mică, Când o fi la moartea mea.

A fost Mașa în filmul  Cadavrul viu , după romanul lui Tolstoi. Și Anica, din Ciulinii Bărăganului, după cartea lui Panait Istrati.
 Si Jeny Spelunca, din Opera de trei parale a lui Brecht.
 Drumul către celebritate a fost un lung șir de hățișuri- un concurs de miss ratat, la 15 ani, pentru că nu era formată, deși ulterior a devenit o frumusețe , alături de care nume sonore feminine, ale timpului, se ofileau în uitare, pe coperte strălucitoare.
O familie săracă, în care toți munceau iî grădina de zarzavat, pentru supraviețuire.
Abandonul scolii.
O idilă scurtă cu un medic stagiar, la 16 ani, în urma căreia, după un avort, n-a mai putut fi mamă niciodată.
Lipsuri, multa muncă .
Privațiuni.
 Arest.
Talent .
 Uriaș.

Primele cântece , la radio , în 1938 , au făcut-o celebră. Apoi, alături de Constantin Brâncuși, cu care, pentru o vreme și-a împărțit iubirea, a participat la Expoziția Mondială de la Paris.
 După 19 ani, în care a vrăjit lumea, întrecându-se cu trilurile păsărilor și cu suspinul izvorului țâșnit  dintre pietre , avea sa primească titlul de  artist emerit.

La nici 50 de ani, MARIA TĂNASE a aflat cel mai neiertător adevăr- avea cancer la sân.
 Nu s-a operat.
Și-a susținut ultimul concert , până la capăt, deși simțea că nu mai are putere.
Sfâșiata de dureri, le-a spus celor din sală că nu mai are de trăit.
Vestea s-a răspândit fulgerător.

Se zice ca toți- care o auziseră sau ii știau doar numele- plângeau în hohote.
Chiar și țiganii din mahalalele îndepărtate ale orașului.
 Peste 3 zile, privind lumea, fără să o vadă, s-a despărțit de toți.
 Și de toate.. Ii avea alături pe bătrânul ei tată și pe bărbatul pe care doar ea știut  de ce l-a iubit- doctorul în științe juridice, Clery Sachelarie, un boier scăpătat, împătimit al curselor de cai.

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. 

Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.

Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit, şi niciodată să nu le socoteşti moarte.

 Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată.

 Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. 

Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa.

 Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…)

 Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară și galbene în  toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție „ Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…"

Când viața n-a mai vrut-o în tumultul ei, lăsându-i sufletului libertatea de a urca la stele, DIVA și-a dorit, în urmă-i, o fântână.
Undeva prin Făgăraș, de unde venise mama ei.

Ca semn al trecerii printre oameni. 

Un izvor, din care trecătorii, potolindu-și setea, să și-o amintească.
 În năvalnica ei dragoste de lume..
Fântâna nu s-a construit niciodată.

A rămas Dorința.

S-a înălțat , peste timp, Mitul.

Dăinuie, neostoit,  Cântecul .

darul Brândușei!