luni, 15 septembrie 2014

15 septembrie


motto:
~Anii copilăriei sunt însă ca musafirii din mahala. Îi primeşti cu acelaşi surâs pe buze, îi cinsteşti cu dulceaţă şi cafea şi-i petreci până la uşă cu refrenul obişnuit: "Când mai poftiţi pe la noi?" Abia târziu de tot începi să-ţi dai seama că cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecaseră odată.~~
Ion Minulescu ”Corigent la limba română„ (1929)//


Dor  de  toamna din vis , cu  fără de număr adolescențí  laolaltă!
 
Foșnitori  arbori, încă semeți,  fremătându-și  bănuții  de frunze în soarele  cald al amiezii de toamnă cuminte,  gara, în haina ei peticită, cu dale  ciobite, braț suspendat  între un ieri  rătăcit   printre zile și seri cu emoții albastre, trecători încolo  și-ncoace...
Oricât  de neînsemnat pentru  unii, Titu, provincial orășel prăfuit, cu străzile  înguste, spălate în pripă de  ploi  și  de vreme, pentru  mine,  păstrează  în buzunaru-i ascuns ceva din emoția bălaielor trecute   toamne, cu miros de gutui și de struguri zemoși, când luni, de  cu  zori,  traversam  pasarela,  în drum spre cămin, cărând geamantanul înțesat,  în vacanță, cu speranțe, caiete și  visuri.
Prelungesc  cât  se poate drumul  pe aleea, bătută de pași  mereu  înainte,  un câine somnoros  stă  de pază în ușa  înnoitei  clădiri,  mă privește  pe sub leneșa-i  pleoapă,așteaptă și el, mititelul,pesemne,  să  vină iar  larma  la   școală.
Ferestre schimbate, amintiri în poeme cu teze și lecții în chei  fără lacăt, puse în  cui  după un an  cu  de   toate.//
Mi-am oferit un epilog  de   vacanță!
Ceva nenumit  m-a   îndemnat  să-mi revăd școlile dragi ,și drumul, și casa,și satul,  să caut cu sufletul acel ceva,   mereu  proaspăt, tăinuit  printre  cute de suflet !
 Două zile, ( mai) pline,mai frumoase decât săptămâni și luni, laolaltă!
  Rude  și   locuri, întrebări  și  răspunsuri, mereu alte gânduri , nostalgii și  proiecte...//
De dimineață, trecând  către gară,  pe  aceeași  bătrână alee,  umbrită de nuci,  am iscodit cu emoții,  în taină,  zvonul de glasuri, mersul  în  grup  sau  de  mâna   cuiva,  bucuria ușor  speriată a  primei zile de  școală./
Ce gust fără  seamăn   are cafeaua, savurată încet,  fără griji..
Cu  gene  vopsite  și  fuste mulate, trec stoluri de  fete,întâi pe la bar, delicate  parfumuri, flori  de import, prea puține  emoții...


La  celălalt  capăt  de fir( nevăzut), Cocuța,  colega  mea de  liceu,   mă întreabă  ce a mai rămas  din  Titu  de ieri, răspund  surâzând - doar dorul  păstrat  în  roua  de  lacrimi și  drag  pentru mereu nestatornica, fugară clipită, ce pleacă  și  vine, 
nălucă ispită...

8 comentarii:

  1. "Ferestre schimbate, amintiri în poeme cu teze și lecții în chei fără lacăt, puse în cui după un an cu de toate.
    Mi-am oferit un epilog de vacanță!
    Ceva nenumit m-a îndemnat să-mi revăd școlile dragi ,și drumul, și casa, și satul, să caut cu sufletul acel ceva, mereu proaspăt, tăinuit printre cute de suflet !"
    Chemarea trecutului, chemarea copilariei, cea mai curata particica din viata, nealterata, nebanuit de frumoasa! Si fiindca omul isi dezvolta capacitatea de a vedea si frumosul si uritul, alege bucuria reintoarcerii si picteaza in cuvinte tablouri nepretuite.
    Iata inca ceva, care ne surprinde, care ne indatoreaza sa ne gindim si la ale noastre:
    "Oricât de neînsemnat pentru unii, Titu, provincial orășel prăfuit, cu străzile înguste, spălate în pripă de ploi și de vreme, pentru mine, păstrează în buzunaru-i ascuns ceva din emoția bălaielor trecute toamne, cu miros de gutui și de struguri zemoși, când luni, de cu zori, traversam pasarela, în drum spre cămin, cărând geamantanul înțesat, în vacanță, cu speranțe, caiete și visuri."
    Avem ocazia, placuta incumetare, sa filtram frumuseti ale vietii zugravite cu stil, cu patima scrisului instruit. Sa incercam! Nu vom regreta ca Gina Rizea face din profesiune un sens al exprimarii, al frumusetii cuvintului scris.
    Prescurtat: pastel

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru atenta privire dincolo de granițe!

      Colierele noastre de perle adunate în suflet cresc , dar se și risipesc, odată cu noi...culegem stări și experiențe, fapte și întâmplări, în cascadele noastre ascunse se rostogolesc visuri și pasiuni,dorințe și promisiuni.
      Nu le lipsește nimic, ne lipsesc ele, adesea.
      Și atunci ,obosiți de prea marea alergătură a zilelor, ne reîntoarcem, reinventându-ne.
      Imaginația noastră nu cunoaște limite.
      Cum visul nu cunoaște opreliști.

      Ștergere
  2. Cum ar fi aratat un manuscris ? Raspuns : cu litere tremurande , vibrand pe melodii adolescentine , acoperite , ici , colo de roua prelinsa din ochi visatori !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un manuscris? Tentantă provocare!

      Toamna aduce zile în culoarea copilăriei și adolescenței. Asta simt!poate că de asta caut ulicioara..

      Ștergere
  3. Anonim (06:01 ) : v-as completa : poem cu rima alba , inchinat sufletului tanar pasitor , mereu , pe ulitele copilariei !

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred că toți avem, într-un colțișor de suflet ,o„ zidire”,o grădinuță cu flori în toate culorile firii..acolo este misterul , deseori,confuz, al ființei noastre,la care ne întoarcem, în căutarea inegalabilului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acum doua zile vedeam copiii indreptandu-se spre scoala. Cei mai mici erau dusi de mana. Cei mai mari, singuri. Dar toti, absolut toti, cu buchete de flori. Incepe scoala. Cu liniute, bastonase, adunari (mai numaram inca pe degete) si cate si mai cate. Parca a fost ieri. Si ghiozdanul si manualele pe care asteptam sa le rasfoim. Inceput de toamna cu frunze...

    RăspundețiȘtergere
  6. Citiți aici-

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/prima-zi-de-scoala-scrisoare-mama-507140.html

    RăspundețiȘtergere