Se afișează postările cu eticheta gimnaziu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gimnaziu. Afișați toate postările

luni, 15 septembrie 2014

15 septembrie


motto:
~Anii copilăriei sunt însă ca musafirii din mahala. Îi primeşti cu acelaşi surâs pe buze, îi cinsteşti cu dulceaţă şi cafea şi-i petreci până la uşă cu refrenul obişnuit: "Când mai poftiţi pe la noi?" Abia târziu de tot începi să-ţi dai seama că cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecaseră odată.~~
Ion Minulescu ”Corigent la limba română„ (1929)//


Dor  de  toamna din vis , cu  fără de număr adolescențí  laolaltă!
 
Foșnitori  arbori, încă semeți,  fremătându-și  bănuții  de frunze în soarele  cald al amiezii de toamnă cuminte,  gara, în haina ei peticită, cu dale  ciobite, braț suspendat  între un ieri  rătăcit   printre zile și seri cu emoții albastre, trecători încolo  și-ncoace...
Oricât  de neînsemnat pentru  unii, Titu, provincial orășel prăfuit, cu străzile  înguste, spălate în pripă de  ploi  și  de vreme, pentru  mine,  păstrează  în buzunaru-i ascuns ceva din emoția bălaielor trecute   toamne, cu miros de gutui și de struguri zemoși, când luni, de  cu  zori,  traversam  pasarela,  în drum spre cămin, cărând geamantanul înțesat,  în vacanță, cu speranțe, caiete și  visuri.
Prelungesc  cât  se poate drumul  pe aleea, bătută de pași  mereu  înainte,  un câine somnoros  stă  de pază în ușa  înnoitei  clădiri,  mă privește  pe sub leneșa-i  pleoapă,așteaptă și el, mititelul,pesemne,  să  vină iar  larma  la   școală.
Ferestre schimbate, amintiri în poeme cu teze și lecții în chei  fără lacăt, puse în  cui  după un an  cu  de   toate.//
Mi-am oferit un epilog  de   vacanță!
Ceva nenumit  m-a   îndemnat  să-mi revăd școlile dragi ,și drumul, și casa,și satul,  să caut cu sufletul acel ceva,   mereu  proaspăt, tăinuit  printre  cute de suflet !
 Două zile, ( mai) pline,mai frumoase decât săptămâni și luni, laolaltă!
  Rude  și   locuri, întrebări  și  răspunsuri, mereu alte gânduri , nostalgii și  proiecte...//
De dimineață, trecând  către gară,  pe  aceeași  bătrână alee,  umbrită de nuci,  am iscodit cu emoții,  în taină,  zvonul de glasuri, mersul  în  grup  sau  de  mâna   cuiva,  bucuria ușor  speriată a  primei zile de  școală./
Ce gust fără  seamăn   are cafeaua, savurată încet,  fără griji..
Cu  gene  vopsite  și  fuste mulate, trec stoluri de  fete,întâi pe la bar, delicate  parfumuri, flori  de import, prea puține  emoții...


La  celălalt  capăt  de fir( nevăzut), Cocuța,  colega  mea de  liceu,   mă întreabă  ce a mai rămas  din  Titu  de ieri, răspund  surâzând - doar dorul  păstrat  în  roua  de  lacrimi și  drag  pentru mereu nestatornica, fugară clipită, ce pleacă  și  vine, 
nălucă ispită...

sâmbătă, 11 mai 2013

poate vom afla

 ce suntem, dar nu vom ști niciodată  ce putem fi.
William Shakespeare

De când marele Nicolae Iorga glăsuia că lumea va fi mai bună , doar schimbând școala, a trecut  aproape un veac.
 În ultimele două decenii, primeniri  s-au tot făcut, fiecare nou ministru al învățământului schimbând mai mult sau mai puțin, din ce începuse predecesorul, după cum l-au sfătuit  sfetnicii sau  cât  l-au lăsat pe el  sufletul și mintea. 
Citeam că de la anul, în gimnaziu, la unele obiecte de studiu  nu se vor mai pune note.
 Cred că este o măsură foarte bună, dacă  se va  și aplica.
 De câștigat au elevii. Când spun asta, mă gândesc că dacă, din păcate , tot nu se renunță la a se lua în considerare, la admiterea în licee și colegii, media generală din gimnaziu, poate că de acum , ea va fi mai aproape de realitate. Nu insist  cu  discuția în acest sens, ca să nu supăr pe nimeni, în fond, fiecare obiect de studiu își are importanța, frumusețea, locul lui în formarea unui viitor adult. 
Contează  cum   ajung cunoștințele în mintea copilului și la ce folosesc ele, cum  este ajutat copilul să le  folosească în propria-i dezvoltare. Nu doar să le adune în mintea lui, devenită, din păcate un sac  mult prea umflat.
Chestiunea este că profesorii care predau respectivele materii vor avea cam multă bătaie de cap. 
Până acum, catalogul  putea fi folosit  ca  o sperietoare, ca  o șansă de a-i ține în frâu pe eventualii rebeli. Fără note, lucrurile se cam complică.
 Ar mai fi un câștig, tot pentru elevi- ghiozdanul va fi, poate,  ceva mai ușor, că știți doar- fiecare părinte se străduiește să nu-i lipsească nimic copilului din lista transmisă de la școală - cei mici, sărmanii, au pentru fiecare obiect de studiu culegerea aferentă, plus caietul recomandat de către autorul respectivei culegeri.
 Fiindcă tot veni vorba, studiile arată că ghiozdanul unui elev  de gimnaziu ( serios)  cântăreşte, în medie, cam 8 kilograme, la o greutate a copilului de 32 de kilograme. 
Este ca şi cum un adult s-ar duce la serviciu, zilnic, cu un sac de cartofi în spate,  diferenţa fiind  că un copil de 11 ani este în creştere, iar  coloana  lui vertebrală poate fi afectată în mod sever de apăsarea  greutății din spate. 
O asemenea problemă trece aproape neobservată- mai există ( încă) bunici, în drum spre serviciu, părinții duc ei ghiozdanele copiilor, fiecare după posibilități . 
Ați văzut câți copii târăsc ghiozdanul?
 Sau câți dintre școlari sunt aduși de spate ?
 Au apărut tabletele.. 
Lux, ajutor, calitate sporită în actul învățării?
 Până când vom afla beneficiile acestei schimbări ultramoderne, un mare artist, Horațiu Mălăele, ne povestește ceva!

luni, 28 mai 2012

nu înțelegi un lucru


pe deplin, decât dacă  poți să i-l explici bunicii. Albert Einstein


Colega  mea de liceu, LC, buni,  ca și mine, mi-a expediat o mică parabolă. 
Am citit, am  tot citit ,  și m-am dus cu gândul  așa, la câte  altele, cine sunt, de unde  vin..  nu (mai) lungesc vorba- citește , și vei afla!
 In prima zi, D-zeu a creat cainele si i-a zis: 
A doua zi, D-zeu a creat maimuta si i-a zis:
"Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa râda. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani."
Maimuta a zis:"Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si cainele ?"


Si D-zeu a fost de acord.
A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis:
"Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata."
Vita a raspuns:" Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?"
Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.
In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis:
"Mananca, dormi,casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei ,cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita,cei 10 de la maimuta si 10 de la caine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o "
Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam , dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile. 
Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii.
 Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toata lumea .
Acum viața v-a fost explicată!//
M-am   trezit mămică , fără să știu prea multe despre această meserie.  Am pus toată iubirea mea în tot ce am făcut și m-am străduit  să  fac orice lucru cât mai bine cu putință.
Nu știu cât am reușit, am învățat din mers- timpul, meseria,  problemele   m-au tot  împins, încoace și încolo..
Cum ar fi trebuit să fii, ca să ajungi un părinte  foarte bun?
 Până unde poate merge exigența?
 Este bine să-i ceri copilului tău  cât mai mult sau să-l lași să dea cât este el dispus?
 Ești responsabil pentru viitoarea lui carieră, pentru  viața lui?
 Să nu-mi spui că,  indiferent de ce parte a mesei te afli- părinte / fiu /nepot/potențial  părinte   nu ți-ai pus întrebări..//
Despre  cum sunt eu ca buni, parcă n-aș vorbi, pun doar niște fotografii. //





Nepotul cel mare mi-a împrumutat , pentru o cursă, bicicleta lui.)


S-a întâmplat ca, în avion, să  avem locuri, una lângă cealalaltă.
Amândouă suntem   buni.  
Eu, mai bogată, ea- bunica unui   băiat, nu contează câți are , oricum, este elev de gimnaziu. 
Mama lui este foarte ocupată, muncește de dimineață până seara târziu, astfel că  băiatul   își petrece mult timp cu bunica.
 Tânărului nu-i place să citească, ar face orice - baschet, role,  internet,  să citească NU!
 Și nu doar lui nu-i place lectura, este chestie generală, așa că profesoara, neavând încotro,  le-a dat de citit un  singur capitol dintr-un roman  sadovenian. 
Frumos roman!
 Neamul șoimăreștilor. 158 de pagini.
 Ani de-a rândul,   la admiterea în liceu tot pica o temă din  acest roman, îți amintești, așa-i că n-ai uitat? //
Buni a căutat în bibliotecă și, negăsind cartea, a dat fuga la librărie și a cumpărat-o.
 Bucuroasă , că  a rezolvat partea cea mai grea a problemei, a  pus frumos cartea cu miros  proaspăt,  pe biroul nepotului, alături de   platoul cu  plăcințele.
-Vai, bunico, a întâmpinat-o  revoltat tânărul,  ai cumpărat toată cartea, cum le înțelegi tu, mereu,  pe dos!?
  Ți-am  explicat  clar  că am de citit doar un capitol...
  îmm, ce spui?